agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-05-22 | [This text should be read in romana] |
Da, neîndoios, era ceasul îndatoririlor de seară. Și cum tărăgănarea aduce deobicei numai ponos și amăreală, părintele Agnostie a trecut numaidecât la fapte. Cu toată delicatețea, dar și cu oarecare silă, a scos din sipetul cu danii clondirul cel albastru al păcătoasei Aglăița. Îl alesese primul, fiindcă se vroia degrabă scăpat de incantația ce-o făgăduise femeii. Ãsta-i adevărul, nu-i plăceau deloc astfel de treburi. Știa însă preabine că o va duce până la capăt, poate în pripă, ca și pe atâtea alte corvoade, și numai din osârdie pur preoțească. La drept vorbind, nu-și aducea aminte să-i fi picat vreodată bine la inimă izgonirea dracilor din cele deșarte.
La fel È™i de data asta: dădu curs stihuirii dintr-o suflare, fără pauză. Mai apoi, socotind sarcina împlinită, acoperi, tot după canon, clondirul cu poala anteriului È™i crucea de argint. Și păru, slavă Domnului, că putea È™i el răsufla în voie. Numai că, uite ciudățenie, n-a fost să fie aÈ™a. Aproape neîntârziat, ca un făcut ― poate È™i dintr-o frământare mai veche, răbufnită din mlaÈ™tina sufletească ―, s-a pomenit imputându-È™i că nesocotise rigorile înaintaÈ™ilor, lucru de neiertat unui ecleziast la anii bătrâneÈ›ii. Ceea ce l-a făcut ca până la urmă să desÈ›epenească, cu oarecari transpiraÈ›ii, dopuÈ™orul de sticlă, să aÈ™eze clondirul cel verde pe tăblia mesei È™i să adăuge neabătut: ― Și poruncă îți dau È›ie: piei, satană! Iar, drept pecetluire, scuipă cu nădejde ― ptiu! ― în gura sticlei cu vitriol, făcându-È™i repede, una după alta, trei cruci. Dar vai, nu mă-ntrebaÈ›i ce a urmat... Ei, cum adică, staÈ›i aÈ™a, de ce să nu întrebaÈ›i, ba chiar întrebaÈ›i-mă. Că oricum, È™tiu, nu m-ar rabda inima să tac. Iată deci cum se petrecuseră lucrurile: ... asemeni felullui în care părintele Agnostie își adunase în gură zeama trebuincioasă, tot aÈ™a a bolborosit atunci È™i în gura spurcatului clondir. Oh da, aÈ™a s-a petrecut, iar zgomotul scos de diavol, scuipându-l la rându-i pe părinte, a fost, ce neruÈ™inare!, leit celuilalt. Degeaba s-a văitat părintele Agnostie È›ipând ca din gură de È™arpe, degeaba i-a presărat din belÈ™ug paracliserul Petru nasul, pomeÈ›ii, barba È™i mustățile cu cenușă, în zadar i-a turnat el pe cap apă sfinÈ›ită, că lucrurile tot cele vrute de necurat au rămas. Adică: anteriul făcut broderie, barba È™i mustățile ca după ciumă, iar nasul ciur. ÃŽnsă păcatul cel mare fusese de fapt cu totul altul, mi-a mai destăinuit, ruÈ™inat, paraclisterul Petru. Căci nu pentru obrazul È™i nasul ciuruite s-a căinat părintele Agnostie, nu de asta bătuse el atâtea rânduri de mătănii. Ci înjurătura necugetată din sfântul locaÈ™ fusese la mijloc, cele câteva vorbe rămase de acum parcă pe vecie în înaltul naosului, de unde chiar se È™i faceau auzite uneori, alegând parcă anume clipele de adâncă reculegere ale sărmanului părinte. Dar numai pe el, pe Agnostie, îl È™fichiuiau cuvintele cele murdare, de asta poÈ›i sta liniÈ™tit, preacuvioase cititor.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy