Cred ca intotdeauna am fost mai subtil decat altii.Nu mi-a placut niciodata sa spun lucrurile brute,sa le las asa sa rancezeasca la soare...Odata am scris o declaratie intreaga de dragoste pe o parte exterioara a scolii.Cu litere mari de aproape o jumate de metru fiecare,scria undeva sus unde nici ochiul ce nu era in cautare nu s-ar fi putut abtine sa citeasca: I love Ana C."C"-ul venea de la o anume Coltatu,insa aparent in scoala mai era cel putin inca o fata Ana C cu o notoritate mult mai ridicata decat a Anei mele.E hilar cum pana si Anei mele ideea de a fi dedicata aceasta scriere celeilalte Ane ii parea mai plauzibila.Cel mai mare regret mi-ar fi acela de a nu-i fi marturisit niciodata.
Imi amintesc acum,caci astea sunt zilele in care imi amintesc se pare totul.Era asa de frumos atuncea.Si eram asa de mici si retardati si habar nu aveam ce facem,dar o faceam cu atata nonsalanta si naturalism salbatic...Aveam noi un grup alcatuit din cativa colegi de clasa si ne facusem obiceiul asta de a urmari si fugari niste fete de la clasa vecina de coridor oriunde in afara scolii de fiecare data cand aveam ocazia.Asta ne era noua hrana...Cu asta ne umpleam noi timpul liber si asta ne era noua viata.Ce mai scoala,invatatura,citit,scris...!Astea erau nulitati in fata noastra.Noi urmaream fete !
Si nici nu stiu si nici atunci nu stiam de ce o facem ,dar nu cred ca ele au fost vreodata suparate ca un astfel de lucru li se intampla tocmai lor dintre toate fetele care erau in scoala aia.Era mai degraba un fel de onoare pentru ele de a fi supuse acestei atentii obsesive,de a se simti centrul universului fericirii noastre.Cred ca ele au fost primele noastre iubite virtuale.Acelea care te fac fericit fara a le atinge,fara a le mirosi,fara a le pipai ori strange in brate.
Imi amintesc un episod cand se deschisese o noua veriga din lantul deja evazat al magazinelor Mega Image si am stat inghesuiti acolo la intrare cateva ore pentru a profita de politica magazinului care oferea cu ocazia evenimentului un fel de petrecere celor ca noi care stateau cu fetele lipite acolo in asteptare.Noi am fost repede dati fara,in mare parte din cauza mea care incepusem sa aberez ceva la adresa grasilor de acolo,ceva despre un asasinat si bombe iar apoi m-am mai si uitat insistent la unul din ei,care-si avea in loc de umbra in spate un alt gras double sized...Ca sa fie totul si mai haios am mai stat inca o data la coada si am mai intrat a doua oara doar ca sa fim dati afara intr-un mod ceva mai brutal si mai rapid.In orice caz aparusera prin preajma si victimele noastre de toate zilele,si cum nu aveam nimic mai bun de facut,am inceput sa dansam singurul dans pe care il stiau mintile noastre.Ele erau vreo cinci in seara aia,noi eram vreo patru,asa ca am inceput sa ne ascundem pe dupa masini,pe dupa blocuri si sa le spionam fiecare miscare in curs sau in devenire.Desigur ca ne-am dat de gol pana la urma (asta cred ca si ne era planu' subconstient) iar ele au inceput sa mearga mai repede,sa susoteasca,sfarsind prin a intra intr-o zona unde lumina tare ostenita dupa asa o zi calduroasa dormea dusa...Si noi aproape patetici,(caci ne aflam in campul vederii tuturora dar nu puteam vedea pe nici una) ne adunasem toti intr-un loc si ne faceam planul de atac si fiecare isi dadea cu parerea cu privire la situatie mai mult pentru sine,caci era evident ca ele erau la cativa metri de noi cercetandu-ne intr-o tacere demna de toata admiratia noastra,tacere care dealfel nu a durat mai mult de 10-15 secunde dupa care au inceput sa bufneasca in ras si s-o ia la fuga pe undeva prin alte camere cu draperiile trase dupa cat ar fi putut un necunoscator a spune.Si noi dupa ce se auzea pe acolo,si ele dupa ce tineau minte,asta pana cand am iesit in sfarsit la lumina si ele au inceput sa alerge in mai multe directii,dupa cum probabil vazusera si ele prin filme...Iar acum fiecare a fugit dupa fiecare,iar eu am nimerit-o tocmai pe Ana mea,prin spatele unor blocuri,pe unde ar veni acum o cofetarie...Si a tot fugit pana cred ca a cam obosit ea si s-a oprit si eu m-am oprit si eu si am inceput sa ne uitam unul la altul ca prostii,iar apoi cred ca ea a spus ceva,si eu am spus ceva,dar nu cred ca vreunul a inteles cu adevarat ce a spus celalalt...A fost absolut singurul moment cand am fost doar noi si mai putin de doi metri ne desparteau ideile de existenta.Si dupa asta nici nu-mi mai amintesc cum am plecat de acolo,daca am luat-o din nou la fuga,sau ea a plecat intr-o parte si eu intr-alta,sau am plecat amandoi la pas...Dar nici nu mai conteaza si nici atuncea nu cred ca a contat prea tare daca nu am reusit sa tin minte.Stiu ca la o vreme dupa,am dat si de ceilalti care nu avusesera ei asa mare noroc ca mine,si erau tare franti cu totii,si nici nu cred sa le fi spus pe cine prinsesem eu cu perseventa mea cunoscuta drept apatica...
Faine zile zilele alea.Si desi chiar nu cred ca aveam un scop in tot ce faceam noi,o faceam de fiecare data ca si cum ar fi fost pentru prima.Cred a asta a fost viata noastra.Asta am fost noi inainte sa murim si sa devenim cadavre.Dar ce mai viata!Iratiune,naturalism,obsesie,urmarire,dorinta,vis,prezenta autoritara a zilei de azi si lipsa totala a unui maine...
Prima mea iubire?Daca anulam conotatiile cuvantului iubire pentru cazurile in care nu exista absolut nici un fel de actiune,atunci da,asta ar fi prima vietii mele iubire.Si este ciudat cum acum cand am iesit afara sa-mi revad declaratia bizara de iubire de pe zidurile scolii,mi-am adus aminte ca nu cu multa vreme in urma tocmai s-a rezugravit exteriorurile cu totul.Si este intr-adevar ciudat in sensul in care ma lasa cu un zambet atarnat in coltul gurii,aproape gandindu-ma la celebra sintagma "totul moare".Asta era ultima dovada viabila a primei mele pasiuni adevarate.Si ce altceva mi-a sters-o decat o banala zugravire...
Stam pe aceeasi strada,si aparent si ea misuna pe internet,dar in ultimii cinci ani nu cred ca am vazut-o de mai mult de patru ori,si oricum nu am schimbat nici o vorba.Am mai sunat-o de paste dintr-un impuls straniu sa vad daca isi mai aminteste de aventurile noastre in grupuri ,nocturne.Ea zicea ca nu,dar se intelegea din glasul ei ca anii nu-i furasera totul.Acum imi si amintesc cand s-a intors odata pe strada dupa mine (pesemne ca nu era sigura ca sunt eu,caci aveam parul lung si prins la spate)acum vreo trei ani,sau cand alta data impreuna cu Alina,o prietena a ei incercasera sa ne urmareasca pe mine si pe un prieten bun cu rolele pe strada...Am intrebat-o ce credeau atunci despre noi dar a ezitat sa raspunda,si nici nu i-am spus exact cine sunt,doar ca sunt unul dintre aceia.Parea dezinteresata dar nu in sensul propriu al cuvantului ci mai degraba tot asa cum si eu par fericit,era ea insesi...Oricum nu am insistat prea mult,spunea ca e ocupata,si am terminat printr-un Cristos a Inviat chiar daca Pastele era ziua urmatoare.Si nu-s chiar rele cuvintele astea pentru un adio pana la urma parca...