-Auzi mă Gică?
-Aud că nu-s surd. A răspuns Gică, mozolind în gură un chiștoc de țigară.
Alupei își scărpina cu degetul mic chelia și privindu-l pe Gică cu un aer superior îi zise:
-Mă omule, tu știi ce-i aia infinit?
Cu o sprânceană ridicată a „ce, mă crezi tâmp?!”, Gică scuipă răspunsul:
-Adică fără de finit, adică nu are sfârșit... ce bolmoji îți veni?
-Uite mă, m-am gândit și eu ca omu’, că dacă cum e să fie asta? Adică, dacă este infint, cum e să fie ăla?!
-Păi cum să fie mă? E o treabă că dacă-ți întinzi mâinile așa în părți cât poți tu, nu-l prinzi între degete. E și mai mare, adică mare-mare că nu poți să-ți dai seama.
-Mâinile mă Gică, lasă mâinile! Cerul nu-l poți cuprinde între mâini chiar de le întinzi așa în părți dintr-o parte în alta. Da' oare pe cer cine l-a făcut?
-Dracu’ l-a făcut! Doamne iartă-mă! Ce-ți veni bă omule? Pune mâna de împletește răchita aia că iar nu terminăm treaba. Vorbești și tot vorbești.
A trecut ceva timp în care cei doi lucrau în tăcere la împletit răchită.
-Da' pe Dumnezeu cine l-a făcut? Pe om știu că l-a făcut Dumnezeu dar pe Dumnezeu?
-Se făcu singur săracul și-i pare rău c-a făcut un prost ca tine! Ce-ți veni bă, ai intrat în anu’ morții? Grijania ei de treabă că eu nu-mi vad capu’ d-ale mele și tu bați câmpii. Păi tu n-ai citit Biblia? N-ai văzut ce scrie acolo, cine pe cine și cum a făcut și toate alea și alelalte?
-Am citi câte ceva dar știi, mă gândeam la infinit. Păi dacă el e ceva ce nu începe, nu încape nicăieri și nu se termină, noi ăștia ce ne începem și ne terminăm și ne intrăm în zdrențurile astea, de ce nu suntem infiniți și noi mă Gică?
-Că d-aia! Că te-a fătat mă-ta prost pe paie și-ai să mori prost împletind răchită. Păi tu nu mergi la popă? Pune-i lui întrebări d-astea că pe mine mă scoți din nervi.
-Păi da mă, da’ popa vorbește d-ale lui, n-o să stea el acum să-mi spună ce și cum. Mă gândeam că tu știi, ai ceva școală, măcar primara ai făcut-o.
-Am făcut, am făcut, că ce știi tu ce-am făcut? Mă - spuse Gică aruncând bucățile de răchită pe jos - păi cum să-ți spun eu, Dumnezeu e ca o apă mare, știi balta aia din câmpu’ lu’ Ionică? Aha, e... Dumnezeu e o baltă mai mare de mai multe, multe ori decât balta aia din câmpu’ lu’ Ionică. Gândește că tu ești o groapă pe malu’ bălții, poți?
-Adică ce? Cum să fiu groapă?
-Gândește mă Alupei că ești o groapă săpată de fi-tu cu lopata de plastec, așa o grămăjoară de groapă, nu că ai fi da închipuiește-ți, poți?
-O groapă?! Bine Gică sunt o groapă.
-Ei bine mă, să spunem că eu sunt pe malu’ bălței, iau cu pumnu’ apă ș-o torn în groapa care ești tu, pricepi?
-Adică cum ai duce cu găleata numai că duci cu pumnu’, înțeleg.
-Mă Alupei, oricât aș turna eu apă cu pumnu’ în tine tot nu te-ai umple așa de mult încât să încapă balta în tine, pricepi?
-Păi cum să încapă bă Gică, că groapa în care stă balta e mai mare!
-E, asta-i! Oricâte ți-aș spune eu sau popa sau altu’, n-ai putea pricepe mă omule, că atâta de multă apă n-are loc în tine. Cam ăsta-i Dumnezeu și infinitu’ și ce scrie în Biblie, adică nu poți a pricepe că ești prost de cazi în gropi, d’aia!
-Dacă zici tu Gică așa-i, că tu ai școală, măcar primara și tot o ai.
-Grijania ei de treaba! Pune mâna pe răchită că o să crăpăm naibii de foame.

Pan
8.10.2002