agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-02-01 | [This text should be read in romana] |
două zile, florar,1390
Încerc să îmi alung fiorul acesta rebel și sentimentele fără leac ce îmi neliniștesc inima. Caut cu un pas timid senzația noului pământ sub tălpi. Filamentul temporal al vehicolului își micșoră dimensiunea. Cu o zvâcnitură de bici ridică sfera de gelatină ce se topi la fel cum apăruse, cu un hallo fosforescent în spațiul fisurat. “Paznic pe Io… Ridicol. Acum câteva secunde mestecam două frunze de mentă pe terasa din fața casei. Am primit ordinul și acum…” Căuta senzții, încercând să priceapă de ce e gheața asta așa elastică și caldă. Munți de zahăr cristalizat haotic, râuri curgând cu scârțâit de lemn rupt. Când te gândești că pe Pământ nici nu poți avea vise care să semene cu peisajul ăsta… acasă zăpada te-alintă cu foșnete vii de mătase neaua pomilor înfloriți rodește în apele inimii poame dulci cu zeamă de soare. Lacrimi, umeri căzuți, tăcere. “Cine știe cât timp voi sta așteptând să vină Exploratorii. Poate luni, poate ani. Nu, nu contează în ce direcție merg. În doua zile înconjor cu pasul bulgarele ăsta de zăpadă. Sunt condamnat să nu mă pot rătăci. Vânt fără izvor, șuierat monoton, singur… ziua a IV-a Azi mi-am instalat un iglu de plută și sistemele de supraviețuire. Am stat câteva rotații în recunoaștere și am învățat fiecare metru pătrat de aici. Sunt unele locuri mirifice unde poți merge doar în corp astral. E greu să cari după tine carcasa de 78 kilograme a trupului pe o zăpadă care nu alunecă. Îmi aduc aminte de Pământ, când obosit de patrulare mă abandonez căderii și rămân așa, nemișcat pe spate, ore în șir așteptând răsăritul lui Jupiter. Uriaș! Am deseori impresia că eu și Io ne prăbușim spre el. Într-o dimineață mi s-a părut că văd un ghemotoc albastru, departe. Conul de penumbră voia să mi-l acopere. Am început să alerg disperat în fața terminatorului, încercând să sorb cât mai multă imagine și cât mai multe secunde cu Pământul în privire. Umbra fuge o dată cu mine înghițind din gheața nairă. Eu la jumătate de metru în față… Într-un târziu mă împiedic. Stropi de sudoare și lacrimi… străjuiam stejari cu coroanele incendiate de toamnă de-aș fi știut că voi ajunge ai aș fi rugat ielele să-mi ude rădăcinile fraged să-mi schimbe regnul din miez de stea în frunză. 4. ren. 7008 Gheață nairă. Le-am spus celor de-acasă că pot vedea și alte culori. Nairul nu e nici albastru, nici verde sau roșu, nimic din ceea ce știu, străluciri întunecate de neon cu picioarele goale. Ochii îmi iau uneori forme de ciclop și, în liniștea încordată asemenea unei săgeți gata să muște din carnea spațiului, aștept… În zadar. Alte ființe și alte rosturi bântuie pe aici. M-am împrietenit cu un cencar. Aș vrea aș vă pot povesti cum arată, căci intră în toate formele: în gheață, în culoare, în întuneric…Mă urmează credincios iar orele de patrulare nu mai sunt așa grele. Ieri mi-a fost milă de el și i-am dat o idee să se cuibărească în ea. Acum doarme la mine în sânge… ploaie măruntă de smarald și seleniu lichid printre picăturile sidefii cometa mă îmbie s-adorm caut în somn polul nord al tăcerii noapte pe Io. ziua a treia din al șapte sutelea an De câteva sute de ani s-a lăsat ger teribil, abia respirabil. Cerul de onix trosnește. Gheața fierbinte se contorsionează și crapă. Din loc în loc apar forme asemenea florilor, din care ies timide șuvițe de fum. Flori? de unde știu cuvântul ăsta? De-ar veni Exploratorii…O să mă înțeleg cu ei cumva, nu știu cum, să le cumpăr toate minele de platină și să îi rog să plece. Aici nu e nimic de explorat. În casa mea nu mai e nimic de găsit. Vreau să îmi petrec tinerețea liniștit, să cioplesc versuri și să le arunc dincolo de sistemul solar, pentru ființe despovărate de forme, de gânduri, de fețele schimonosite de iluzie. Le-am spus celor de pe Pământ de versurile vii și le-am trimis câteva. Fără răspuns. Deși zilnică viermuială de trupuri acolo, mă întreb dacă mai sunt oameni. Ochiul albastru nu îmi mai plânge a dor, nu mă mai cheamă, privesc universul în palmă, iar prin ochii degetelor constelați și tăcuți, adun fotosfere de sori albi, pierduți, inele de praf, spirale de fier, ființe cu creier urlând prizonier…ocultații prin descântec, surâsul unui Pan exilat…casa mea, cuib rătăcit în sistemul solar. Mâinile mele- câțiva vulcani recitând leneș sulf beat de rouă… Am aflat cine este cencarul…am visat nog de spin alb. Era tot asteroidul cu tot cu kehla ictică. Ur, ur, bina sorh aler, lerui Doamne omul noul LYxÑ ÅVbf yxcv ÄÉÖÖ ÖÖÃÇà ÑX"åÕ»¯®¢¸îöù åæêí«ÄÑ¿ÊÐÕ¡ IHT. [ |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy