-Buna ziua, eu sunt un vers care-si asteapta poezia.Tu cine esti?






-Buna, eu sunt o poezie care-si asteapta inspiratia!
Ce masura ai, dragutule?






-Eu am masura de x silabe...Dar satra dumitale cat are?






-Nu stiu, n-am putut sa-i masor, nu vezi cum zboara in mintea asta? Atat danseaza si se intortocheaza, ca nu stau locului deloc.






-Daca e asa greu, de ce nu te faci proza?






-Dar, uite, stau aici si astept inspiratia aceea, numai ca nu vine






cand o chemi si trebuie sa o astept cu puzderia asta de nebuni dupa mine...Nu se pot astampara...Zboara, zguduie, zbiara, zdrangane si amesteca literele acestea intr-un titirez continuu.Se pierd de mine si apoi ca o dadaca nepregatita trebuie sa fug dupa cuvintele nebune sa le prind iar din zbor,sa le dojenesc si sa le aranjez cumva, dar niciodata nu reusesc singura.






-De ce nu incerci sa le canti intr-un ritm, poate se vor aranja mai bine ca sa danseze...






-Ei, puiule, eu nu pot...Numai mintea asta poate.Dar uite cum tine cuvintele inchise in rotundul craniu omenesc...Daca ar veni inspiratia , ar scutura mintea in care ma gasesc acum, si-ar scutura-o de n-ar mai sti cum sa le domesticeasca mai repede, ca sa nu isi piarda efectul de drog sau morfina...






-Mie asa mi s-a intamplat, sa stii, a venit din celalalt capat al lumii, s-a batut bine cu o imagine, care nu se mai astampara nicicum, s-au batut cu sabii, cu buzdugane, cu balauri si cu vrajitoare pana cand biata imagine a cedat si s-a aranjat in mine ca o pisica ce asteapta sa fie mangaiata.N-a plecat nici acum de la mine...Ea sta cu toate armele pregatita sa o maturizeze...Vezi, o tin inca in fasa, eu, fiind doar pimul vers... Acum,incerc sa gasesc ceva care sa semene pe ceea ce dicteaza inspiratia, mama mea.






-Nu-ti sunt eu oare de folos, intreaba poezia cu satra de nebuni.Oricum suntem aici impreuna, amandoi asteptam ordine de la mareata muza, am putea sa stam impreuna si poate ne va lua pe amandoi in autobuz cu ea...






Dupa cateva minute se auzi un zgomot si un zbierat ca acela al ielelor si versul cu imaginea din fasa s-au cutremurat.A venit satra de nebuni,si-au inceput sa zboare in jurul versului,urland si dansand. Imaginea speriata, a inceput sa planga.Si a plans si a plans pana cand si-a facut aparitia o doamna alba si suava, inarmata cu singura sabie de lemn... Era inspiratia...Aceasta, din zborul pe deasupra satrei de nebuni s-a napustit ca






un vultur intre ei...






Poezia care statea speriata intr-un colt se infricosa de schimbare:






-Vai, Doamne,ce-am facut? Nu voi transmite mesajul meu!






S-a propiat Inspiratia de poezie,de forma de poezie de fapt, pentru ca era si cocosata si hidoasa si plina de bube...Dar alba muza cu par de foc si lumina de vis si-a ridicat sabia deasupra ei, ca si cum ar dori sa o ucida si, intr-o clipa a suflat inspiratie peste ea si peste satra.Poezia s-a transformat
intr-o frumoasa cu ochii unui sentiment...I-a atins umarul hidos cu sabia si prin suflarea aceea, s-a apropiat versul cu imaginea din fasa de a impodobit-o cu epitete, metafore si hiperbole.Satra de nebuni s-a aranjat frumos intr-o poveste...






Versul, multumit ca si-a ajutat prietena, a ramas la
inceputul povestii ca sa intampine pe toti :






-Buna ziua,eu sunt un vers care-si asteapta poezia...Tu?