agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 8830 .



POVESTE
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Daniil_Harms ]

2003-02-15  | [This text should be read in romana]    |  Submited by alexandru pop



-Știi ce, a spus Vanea, netezind pe masă un caiețel - haide să scriem o poveste.
-Haide - a spus Lenocika, așezându-se pe scaun.
Vanea a luat creionul și a scris:
„A fost odată un rege...”
Aici Vanea a căzut pe gânduri și și-a înălțat privirea spre tavan. Lenocika s-a uitat în carnețel și a citit ce a scris Vanea.
-Povestea asta există deja - a spus Lenocika.
-Da tu de unde știi asta? - a întrebat Vanea.
-Știu, pentru că am citit-o, - a spus Lenocika.
-Și despre ce-i vorba în ea? - a întrebat Vanea.
-Păi, se povestește cum regele a băut ceai cu mere și deodată s-a înecat, iar regina s-a apucat să-l lovească după ceafă, ca să-l ajute să-i sară înapoi din gâtlej bucățica de măr. Iar regele a crezut că regina a sărit la bătaie și a lovit-o cu paharul în cap. Atunci regina s-a supărat și l-a lovit pe rege cu farfuria. Iar regele a lovit-o pe regină cu strachina. Iar regina l-a lovit pe rege cu scaunul. Iar regele a sărit și a lovit-o pe regină cu masa. Iar regina a răsturnat peste rege bufetul. Dar regele a ieșit de sub bufet și a aruncat după regină cu coroana. Atunci regina l-a apucat pe rege de plete și l-a aruncat afară pe geam. Dar regele s-a cățărat înapoi în cameră prin cealaltă fereastră, a înhățat-o pe regină și a înghesuit-o în sobă. Dar regina s-a strecurat prin coș afară pe acoperiș, apoi și-a dat drumul pe paratrăznet în grădină și a intrat pe fereastră înapoi în cameră. Iar în vremea asta regele s-a apucat să facă focul în sobă ca s-o ardă pe regină. Regina s-a furișat pe la spatele lui și l-a împins pe rege, regele a zburat în sobă și acolo a ars.
-Și asta-i toată povestea - a spus Lenocika.
-Tare tâmpită poveste - a spus Vanea. - Eu voiam să scriu cu totul altceva.
-Păi scrie - a spus Lenocika.
Vanea a luat creionul și a scris:
„A fost odată un tâlhar...”.
-Stai! - a țipat Lenocika. - Povestea asta există deja!
-Nu știam - a spus Vanea.
-Păi cum, - a spus Lenocika - nu știi tu povestea despre tâlharul care, scăpând de sub pază, a sărit pe cal, dar din cauza avântului pe care și l-a luat s-a răsturnat de cealaltă parte și a căzut pe pământ. Tâlharul a tras o înjurătură și a sărit din nou pe cal, dar din nou nu și-a socotit bine săritura, s-a prăvălit pe partea cealaltă și a căzut pe pământ. Tâlharul s-a ridicat, a amenințat cu pumnul, s-a repezit la cal și din nou a sărit peste el și a zburat la pământ. Atunci tâlharul a smuls de la brâu pistolul, a tras un foc în aer și din nou s-a repezit spre cal, dar cu atâta avânt, încât din nou a sărit peste el și s-a lungit la pământ. Atunci tâlharul și-a smuls șapca de pe cap, a călcat-o în picioare și din nou s-a repezit la cal, și din nou a sărit peste el, s-a lungit la pământ și și-a rupt piciorul. Iar calul s-a dat la o parte. Tâlharul, șchiopătând, a dat fuga la cal și l-a lovit cu pumnul în frunte. Calul a fugit. Iar între timp au sosit paznicii, l-au prins pe tâlhar și l-au dus în temniță.
-Atunci, înseamnă că despre tâlhar n-am să mai scriu - a spus Vanea.
-Dar despre cine o să scrii? - a întrebat Lenocika.
-Am să scriu o poveste despre un fierar - a spus Vanea.
Vanea a scris:
„A fost odată un fierar...”.
-Și povestea asta există deja! - a țipat Lenocika.
-Cum? - a spus Vanea și a lăsat creionul din mână.
-Cum să nu - a spus Lenocika. - A fost odată un fierar. Și cum potcovea el odată un cal, atât de tare a smucit barosul încât acesta s-a desprins de pe mâner, a zburat prin geam, a omorât patru porumbei, s-a izbit de foișorul de foc, a zburat într-o parte, a spart geamul casei brandmeisterului, a trecut în zbor peste masa la care ședeau chiar brandmeisterul și nevastă-sa, a trecut prin peretele casei brandmeisterului și a zburat în stradă. Aici a trântit la pământ felinarul, l-a doborât de pe picioare pe vânzătorul de înghețată și s-a izbit de capul lui Karl Ivanovici Șusterling, care și-a ridicat imediat șapca din cap, pentru a-și pipăi ceafa. Lovindu-se de capul lui Karl Ivanovici Șusterling, barosul a zburat îndărăt, l-a doborât din nou de pe picioare pe vânzătorul de înghețată, a zvârlit jos de pe acoperiș doi motani care tocmai atunci se hârjoneau, a răsturnat o vacă, a omorât patru vrăbii și a zburat iarăși în fierărie și s-a așezat chiar pe mânerul său, pe care fierarul îl mai ținea ridicat în mâna dreaptă.
Toate astea s-au petrecut atât de iute, că fierarul n-a observat nimic și a continuat să-l potcovească mai departe pe cal.
-Bine, atunci, dacă despre fierar e scrisă deja povestea, am să scriu o poveste despre mine - a spus Vanea și a scris:
„A fost odată un băiețel pe nume Vanea...”.
-Și despre Vanea există o poveste - a spus Lenocika: - A fost odată un băiețel Vanea și a venit el odată la...
-Stai, - a spus Vanea - eu voiam să scriu o poveste chiar despre mine.
-Și despre tine s-a scris o poveste - a spus Lenocika.
-Nu se poate! - a spus Vanea.
-Iar eu îți spun că s-a scris - a zis Lenocika.
-Și unde s-a scris? - s-a minunat Vanea.
-Cumpără revista „Cij” nr. 7 și acolo ai să citești o poveste despre tine însuți - a spus Lenocika.
Vanea a cumpărat revista „Cij” nr. 7 și a citit chiar povestea asta, pe care tocmai ai citit-o și tu.

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!