Era un indragostit care iubea fara speranta.Se retrasese cu totul in sufletul sau si avea impresia ca se mistuie de dragoste.Lumea se naruia in fata lui, nu mai vedea cerul albastru si padurea cea verde, izvorul nu-i mai susura, harpa nu-i mai dezmierda auzul, totul era inghitit, iar el ajunsese sarac si oropsit. Dragostea lui insa crescu, si el voia mai degraba sa moara si sa dispara decat sa renunte la posesia frumoasei femei pe care o iubea.Atunci simti cum dragostea lui arsese toate celelalte in el, si ea deveni uriasa si tragea, si frumoasa femeie trebui s-o urmeze, veni, el statea cu mainile intinse pentru a o trage spre el. Cum statea ea insa in fata lui, era cu totul schimbata, iar el simti si vazu infiorat ca trasese catre el intreaga lume pierduta.Statea in fata lui si i se oferea, cer si padure si izvor, totul ii venea in culori proaspete si marete in intampinare, ii apartinea, vorbea graiul lui.Si in loc sa castige doar o femeie, avea intreaga lume langa inima, si fiecare stea de pe cer stralucea pentru el si ii trimitea in suflet pofta de viata. Iubise si se gasise astfel pe el insusi. Cei mai multi insa iubesc pentru a se pierde.