I-am fost promisă. Din pântecele mamei încă! Cu pași mărunți pe brațele lui prea bătrâne, cu răstigniri în iarbă și cântece, cu ochi holbați la trupul lui pictat de mâna cerului. I-am fost promisă și se apropia sorocul...
-De ce mi-ați acoperit chipul ?
Nu scotea nimeni o vorbă...căci otrava zilelor departe de el săpase riduri, mâzgălise cearcăne, atrofiase mușchi...
-De ce m-ați legat la ochi ?
Mă împingeau blajin de la spate... Mergeau în jurul meu cu pasul cadențat a sfârșit. Murmurau...
-Nu e rugăciune...nici blestem...
-Nici de deochi nu zic...
Nu râdeți, că bunica așa zicea odată...că și de urât ce ești te poți deochea!
S-au oprit...au fulgerat semne între ei...și m-au lăsat acolo, la capăt de lume...să mă ucidă el cu șuvoaiele lui de lacrimi... Păi ce să facă el cu rățușca cea urâtă...
M-am așezat și eu pe un culcuș de frunze să îmi odihnesc sufletul...și vreme scurtă a durat, că am început să orbecăi prin împărăția lui, cu mâinile legate de ignoranță călăilor...s-ajung să-i cer îndurare.
Tălpile goale mușcau din pietre...unghiile săpau în zi și în noapte...îi furasem cântecul și mușcam din el ca din cel mai bun codru de pâine, sorbeam din el ca din cea mai limpede apă...Coseam secundă de secundă, să ajung să îl pot privi în ochi...

*
Nu știam de mine, de timp, de soartă...Îmi doream să mă întorc...îmi aminteam de papucii de blană făcuți de bunicul din haina lu` săracul Rila, decorat post mortem cu vin alb și verdeață...erau acasă, lângă pat... mmmmmm...și plăcinta de mere cu scorțișoară a mamei al cărei miros needucat nu bătea niciodată la ușă de mă trezea în fiecare duminică dimineață... de baba-chitara, pe care, săraca de ea, tata o ascundea după-amiaza în șură, ca să poată dormi...

*
Răsuflarea lui de garofițe albe, mă lovea binecuvântat peste față...simțeam cerul deasupra mea... Am căzut în genunchi...mâinile îmi erau libere...m-am grăbit să îmi dau legătura jos de la ochi...
Doamne, ce priveliște!
Ce trup...
Ce ochi...
Ce...
Stătea întins lângă mine, cu capul sprijinit în mână...hm...îmi uda buzele cu fragi culeși la lumina stelelor...și mirosea a brad...și...
- Draga mea, am să te curăț de otrava ce ți-au dat să bei...am să îți spăl chipul de urma zilelor aiurea și departe de mine...Dar... Nu te-au ajuns șuvoaiele mele de lacrimi! Te-ai răzvrătit... Ai luptat cu mine! M-ai învins!Ai îndrăznit să mă privești în ochi! Ai îndrăznit să fugi de soartă...
Te blestem să te întorci la ei! Te blestem sa fii urâtă înotând în mocirla și mucegaiul lor....și să fii frumoasă doar mie....aici....aproape de stele....aproape de lumină...aproape de......nemărginire.