agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-09-07 | [This text should be read in romana] |
Coborî din rată chiar în fața casei părintești și își scutură pe îndelete costumul de stofă englezească. Se îndreptă cu pași rari către poartă, îi părea că a ajuns prea devreme. Pășea apăsat, știa că toate țațele îl privesc curioase. Se opri și se uită la ceas îndelung, lăsându-l să strălucească în lumina plină a asfințitului. Era mândru de el, că reușise singur, pe puterile lui, deși plecase de jos. Tot ce făcuse în viață făcuse singur, nu dorise ajutorul nimănui. Dac-ar vedea țăranii ăștia ce lux avea în apartamentul lui. Eeeeh... Oftă adânc, privind cum gâștele despicau tăcut pânza lacului. Nicăieri, nici în apartamentul lui cu fulfane roșii de mătase la ferestre și uși, nu se simțea mai acasă decât aici. Locul ăsta îl umplea de o nostalgie caldă de fiecare dată când se întorcea. Trase încă un oftat spunându-și că era mai bine așa. Oricum, satul nu mai era demult ce-a fost. Până și numele l-au schimbat. Ce-or fi avut cu „Rușii lui Asan”. Ce nu le-a plăcut?
Văzu profilul gârbovit al maică-sii ieșind pe ușa scundă. „Cum faci, maică, de simți mereu o mână de gâște la două garduri până să-ți bată-n poartă, da’ pe fecioru-tu venit tocmai de la București nu-l întâmpini?” spuse râzând zgomotos în timp ce ridica piedica porții. „Eh, bată-te norocul să te bată, știam că ai să vii, da’ ce-oi fi vrut acu’? Să ies cu năframa ca la tren? Că doar ai mâini să-ți deschizi singur poarta, nu ca proastele ăstea cu pene. Ia hai să-ți jumul una că oi fi hămesit de pe-atâta drum”. Întotdeauna m-a mirat ritmul infernal în care vorbea Baba, cuvintele erau de fiecare dată scurte și răspicate. Uneori aveam impresia că dacă ar fi vorbit mai rar, nu s-ar fi înțeles nimic. Bunică-miu se apropie de ea, lăsă sacoșa cu pâine și ulei pe prispă și o strânse în brațe. „Iar te-nsori?”, îl iscodi Baba, „că ultima oară când mă luași așa în brațe fuse cănd îmi ziseși că te iei cu Floarea”. „Nu, maică, am venit să îți dau o veste bună. Ai un strănepot, să știi”. „Știam, maică, știam dinaintea voastră. Numa’ tu uitași să mai vii să-ți zic din câte le știu, că nu mi-oi târâi zilele degeaba pe lumea asta. E băiat și s-a născut sub semn mare, așa să știi. Să-l aduci încoace că oi vrea să-l văz, dar nu acu’, mai încolo, când s-o face mai mare, că nu-i grabă... Acu’ ia de șezi oleacă să-ți pui o sorocopcă să te dregi un pic. Acuș e masa gata...” Asta a fost prima și singura ei referire directă la persoana mea. Avea un fel al ei de-a spune puțin despre ce știa mult. Uneori se uita la mine pieziș când îi alergam găinile și mâțele prin curte. Casa stătea pe o movilă de pământ și trona parcă peste toate celelalte, singura din sat fără vecini. Curtea era împrejmuită pe două laturi de drum și pe celelalte două de cimitir. Părea firesc să fie așa. Uneori mai scăpau găini printre uluci și o ajutam pe Babă să le aducă înapoi de printre pietre și cruci. Alteori mă tupilam să mă uit la lumea strânsă la mort. Se îmbrăcau în haine de oraș și nu știau cum să-și țină mâinile. Dacă mă uitam în ochii lor se uitau repede în altă parte. Am observat asta și mai târziu, la lumea din autobuz sau metrou. Singurii care nu se temeau erau țiganii, care ori zâmbeau ori se luau de tine. Numele Babei era Maria, dar tot satul îi spunea Moașa. Iar mie, numai mie, deși mai avea nepoți și strănepoți, mi-a spus să-i zic Baba. În sat nu mai murise nimeni de boală de nu se știa când. Ea venea întotdeauna cu ierburi înainte și le dădea să bea. Trei sate în jur, nu era suflet să nu îi datoreze măcar sănătatea cuiva drag. A murit la scurt timp după ce am ieșit din spital după o nefrită păcătoasă vindecată aproape miraculos, despre care doctorii mi-au spus că putea să mă omoare și că trebuia să mă lase infirm. N-am nici pe dracu’. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy