"Da, un singur pas si totul se va termina, trebuie si voi pune capat suferintei ce ma roade pe dinauntru asemeni unui vierme" astfel de ganduri ii invadau mintea in acel moment in timp ce se alfla pe acoperisul blocului cu 10 etaje, tot ce-l despartea de nefiinta era doar o mica portiune de beton.
Pulsul ii batea puternic in urechi. Ratinuea se desprindea treptat, material de pe cele 2 emisfere cerebrale, ca paturile de carne alba de pe scheletul unei balene. Cunostintele se prabuseau caramida cu caramida. Haosul si bezna se instalasera victorioase in toate cutele creierului sau. Timpanele ii erau bombardate pina la limita ultimei rezistente de niste zgomote pestrite care devenisera un hamait lung si sinistru, asa dupa cum isi imaginase odinioara,in copilarie ca urla cerberul.
Timid a inceput sa faca un pas doi, ca-n frageda pruncie. Sovaia. Nu avea inca siguranta mersului vertical. Parca se afla pe o punte despura unei prapastii adinci si haul deschis sub calcaie trimitea spre el navalnica ispita a caderii in gol.
Gasi o tigara si o aprinse imediat cu vechea sa bricheta si asta pierduta si regasita de atatea ori. Rotocoale de fum il urmareau incapatanate, transformandu-se in suvite lungi sidefii, care pluteau lenese prin areul statut.
Noaptea incepu sa-l cuprinda incet, cu tentaculele sale de racoare si umezeala.
Gandurile ii jucau in cap, sarind cu usurinta de la una la alta, instabile si fragile ca niste baloane de sapun.
Persiflarea, cuvintele de batjocura aruncate din partea unor suflete meschine ce loveau in sufletul sau asemenea unor pumnale lasand rani adanci,scandalurile devenite obisnuinta in familie, bataile crunte pe care mama le suporta cu stoicism doar pentu a reusi sa-si creasca copii in continuare; erau amintiri care i se derulau ca intr-un veritabil film documentar si pe care le retraia intotdeauna la mare tensiune.
"De ce nu mi s-a permis sa fiu iubit si sa daruiesc iubire? Am atat de multa iubire in mine, un filon de iubire ce astepata sa fie gasit de o inima curata. Sufletul meu e un foc ce sufera daca nu arde cu mari flacari. Daca iubeam atunci daruindu-ma,eram in sfarsit eu insumi, caci numai prin iubire ne putem regasi pe noi insine". Un fior
il cuprinse din crestet pana-n calcaie in timp ce cuvintele se rostogoleau in urechi ca niste bile grele, de povara, nereusind momentan
sa le prinda intreaga semnificatie.
Orasul pulsa in sute de culori. Totul parea nefiresc, ireal, ploaia marunta, atmosfera umeda, lichida, reflexele fecunde ale becurilor pe asfalt, punctele ploii pe geamuri, siluetele albe ale edificiilor.
Se ridica si leganandu-si usor corpul inert incepu sa mearga, un pas, inca un pas si apoi......tacerea suspenda timpul pentru o clipa, o clipa nemasurata.