Povestioară




Un drum lung și din calea-afară de prăfuit. Cam tot așa de lung și de prăfuit precum șoseaua aceea americană pe care copilul Morrison vedea sângele indian curgând dintr-o mașină americană. Sau sângele indian lângă o mașină americană și sângele american dintr-o mașină americană, în fine, era un accident în care fusese implicată o mașină americană și lângă mașina asta zăcea un indian bătrân, probabil implicat și el în vreun fel în acest accident, nu mai rețin exact, nu mai rețin nici dacă sângera. Nici n-aș putea să jur că acel copil era cu adevărat Morrison, dar cam așa lăsa să se înțeleagă regizorul. Dar pe noi ne interesa drumul, șoseaua. Pe drumul ăsta merge cu pas egal personajul cu căciulă. Și merge, și merge…Prin praful drumului se disting siluete de broaște călcate de autobuzul ce ridică de câteva ori pe zi praful acestei șosele. Personajul nostru le ocolește. Și merge mai departe.Până la intersecția cu marea șosea ce duce în orașul lui. Acolo se oprește. Un câine mort demult străjuiește mica intersecție cu marea șosea. De-acolo urmează să plece în orașul lui, de lângă cățelul mort. Așaaa. Să vedem… Da. Bun. Și de câte ori trece câte un camion, curentul de aer stârnit stârnește mirosul disgrațios al câinelui aceluia mort. Dar unde o fi sângele? Că, fără îndoială, câinele a murit sub roțile unui camion. Sau autobuz. Și-atunci ar trebui să fie pe-acolo, pe undeva, o pată, cât de mică, de sânge. O, dar există o asemenea pată. Da’ nu mai e roșie. Pentru că pe șosea, sângele nu-și păstrează prea mult culoarea roșie. Din cauza miilor de pneuri care trec peste el într-un interval foarte scurt de timp. Sângele indian (dacă indianul sângera într-adevăr, pentru că v-am spus…) a rămas încă mult timp, împrăștiat pe șoseaua americană. Pe acolo nu trec foarte multe mașini. Pe marile lor șosele dintre state, care, sunt aproape convins, nu există decât în filmele americane. Iar America e, de fapt, o țară mică cu câteva orașe mari, restul Americii fiind inventat în filmele americane. Au existat, totuși, indieni și cowboys. Și mai există câțiva indieni, mai existau, oricum, când Jim era mic (dacă într-adevăr copilul acela era Jim). Trece un camion, mare cât un camion din filmele americane. Numai că e bulgăresc. Trec apoi mai multe camioane. O coloană de camione bulgărești. Mirosul devine insuportabil. Personajul cu căciulă se dă câțiva pași înapoi, să zicem vreo cinci, șase pași înapoi. Și întoarce capul. Soarele, care acum îl izbește drept în frunte, usucă micile broboane de transpirație care i-au apărut la liziera căciulii, adică pe linia subțire unde se termină fruntea, ca să zicem așa, și începe căciula. În depărtare se vede iar mogâldeața aceea care seamănă cu un om aplecat asupra cine știe cărui lucru ce-i solicită întrega atenție cine știe cât. Dar n-are cum să fie o mogâldeață, fiindcă mogâldețele trebuie să fie ființe, iar mogâldeața asta atentă era acolo și astă iarnă. Dar, cine știe…Nemaiputând suporta mirosul și căldura personajul cu căciulă se întoarce foarte decis către șoseaua cea mare, face cinci, șase pași înainte, oprește un camion (pe acolo trec multe camioane) și se urcă. Camionul îl va duce în orașul lui.