Apa se izbea violent de pietrele devenite alunecoase în singurul loc unde H-2-O-ul nu trecea de gleznă. Un pas înainte sau doi înapoi și te-ai fi trezit , cel mai probabil, cu fața în apă. Zilnic vedeam câte un om tinerel care își etala măiestria în d-ale prinsului de pește. Tot zilnic vedeam lupte violente care aveau loc între pescar și pește, între apă și aer, între inteligență și instinct. Adeseori păgubaș rămânea pescarul.
Câștigătorul era deobicei campionul căruia i se zicea „Big John”. Motivele pentru care purta acest nume mi-au rămas învăluite în mister până...la sfârșit când am zărit creatura, ce ar fi putut fi ușor considerată un monstru.
La fel ca apa care se află în continuă mișcare se schimbă și campionii. Nu trebuie să fie o zi specială de la început, căci orice zi poate deveni specială pe parcurs. Astfel știu că de curând titlul de campion a revenit matadorului și nu taurului „Big John”. Uitându-mă de pe malul opus îmi puteam imagina cu ușurință cum în lumea subacvatică trecea campionul care nu necesita lauri pentru a fi atestat. Pe cât de „big” era acest „John”, pe atât de scurt a fost duelul. Probabil când a reprat momeala, Big John nu s-a gândit că ar putea fi sfârșitul existenței sale ca vietate și începutul unei scurte existențe ca delicatesă. Îndată ce a înhățat bucata de metal în botul său mârșav, Big John trebuie să fi simțit că acel moment era începutul sfârșitului. Dacă ar fi fost un om probabil că și-ar fi văzut viața trecându-i prina fața ochiilor. Toate păcatele și toate regretele de campion.
Matadorul său îl păcălise, iar nici unul dintre șiretlicurile sale nu urmau să-i fie de folos. Toată puterea sa, ce adeseori păruse ca luată de pe altă lume, devenise inutilă. Un moment de răscruce in „cariera” campionului. În ciuda atuurilor care i-au oferit un aer de invincibilitatea de-a lungul vremii, în acel moment totul se sfârșise. Noul campion urma să se identifice prin prada sa. Noul campion, pe cât de asemănător cu victima, pe atât de diferit. Noul campion, supranumit „Lostrița”.