Lupii. Animale concomitent venerate si temute inca din cele mai vechi timpuri. Fiare insetate de sange, nemiloase, gata oricand sa isi atace prada, indiferente la orcie pretext care ar putea opri varsarea de sange nevinovat. Niciodata singuri, ci numai in haite nemiloase, caci numai asa pot cu adevarat sa raneasca, sa distruga, sa nimiceasca orice dara de viata, de speranta.
Cu ochii licarind isi pandesc meticulos prada, pana cand setea de sange ii inunda si atunci... un simplu salt si totul s-a terminat. Viata se scurge usor, galgaind amar, din jugulara in care doi colti ucigasi s-au infipt atat de adanc...
Cei mai josnici dintre toti sunt lupii albi, ascunzand in spatele unei blani imaculate o inima de gheata. Periculosi si marsavi, isi ascund intentiile sub licariri glaciale, nazuind dupa sange si masacre. Mint si inseala cu ipocrizie, urmarind un singur scop: jugulara. Ccea jugulara in care mereu se vor infinge doi colti asasini. Acea jugulara din care intotdeauna se va scurge sange inocent.
Leduri de foc taie negura mormantala a padurii ostile ascunsa in universul contemporan. Priviri care ascund o caldura rece, de moarte. Paradoxul urletelor care infioara, dar care atrag. Frica, si in acelasi timp, dependenta de pericol. durere, si apoi moarte sigura. moarte psihica, vadit preferata mortii fizice, provocata de muscatura unui lup... propriu-zis, si nu de tradarea unui presupus prieten, muscatura lupului alb.
Urmeaza linistea funebra, in care surdina gemetelor unui suflet stins este mult prea infima pentru a sensibiliza un om, fara a mai putea fi vorba de un lup alb...