_____Liftul circulă lent între cele două nivele, sare ca un ghem putrezit și greu dintr-o mână în alta, etajul unu, etajul doi. Ascensiunea scârție, bulgări de rugină se desprind din odgonul central, cel mai orgolios. Verific întruna, nu e nimeni altcineva în cabină. Mai verific o dată. Luminile de avertizare sunt însoțite de o pulbere zgomotoasă care pătrunde peste tot. Sunt gata să verific din nou. Nimeni, doar că hubloul de cristal începe să joace pe perete. Încurajată de mișcarea lui, întind mâna și ating tunelul, degetele mele lasă o urmă care se întinde de-a lungul său o dată cu mine. Pereții cabinei sunt permeabili, degetele simt doar imaginea, nu și strânsoarea lor. Tunelul se lărgește, cabina se leagănă tot mai tare. Pe urmă mai încet. Înainte de asta însă, se oprește. Hubloul s-a închis de tot, ca un sfincter de tablă, cristalul din el s-a prelins pe podea. Afară, dulăii de sârmă ghimpată latră. Privesc prin grilaj, nu-i văd, poate s-au ascuns după liniile lui... Îmi asum riscul și ies în fugă din liftul p r e a p l i n: am uitat să verific.
_____În timp ce mă arunc în gura tunelului, scot înregistrarea din buzunar. "Pereții cabinei sunt permeabili, degetele simt doar imaginea pereților, nu și strânsoarea lor." Probabil că aici am scăpat din vedere procesul de verificare. N-are importanță. Încep să scurm pământul, cam jumătate din tunel a rămas nesăpat, ca să nu mai punem la socoteală că tot el e, în întregime, nebotezat. Sap și înaintez, fără să simt că uneori înaintarea precede săpatul. Mănușile cu gheare late se deteriorează ușor, o mănușă pentru fiecare lungime de braț. În urma mea, ghirlanda de mănuși suprimă pământul excavat. De multe ori, galeria se surpă și mă strivește. În cazurile astea, scutur din cap și mă rup din visarea melodioasă a descompunerii, uneori atât de târziu încât atunci când mă trezesc, chipul îmi e stors și întors de înseși oasele mele lucioase.
_____Curând, ghearele scot scântei. Sărutul pietrei. Împrejurul ei sap o boltă, apoi curăț de pământ lespedea. Mă întind. Sub mine simt urma cvintuplă a degetelor din galeria liftului, dispusă acum transversal, în timp ce deasupra mea, hubloul își regăsește forma: pământul se cască și cerul negru umple gura acestuia cu ieșirea din tunel. Buzele fosforescente tremură, nările fantomatice sunt umflate de vântul ascuțit, perpendicular pe plopii subțiri și nedrepți. Sub sucțiunea vârtejului cvasiepileptic al coroanelor, înregistrarea începe să se șteargă.