Asadar ne aflăm în orasul X, în institutul Y, în biroul nr.1, pe axa timpului, la momentul t.
Acolo se adunaseră cele patru numere, hiena (să-i spunem H), asa-zisul prieten (AP) si VN, care tocmai intrase nedumerită văzând asa o adunare de oameni importanti întruniti în onoarea ei. O bănuială avea ea, că doar stia ce făcuse, dar îsi imaginase că asta va rămâne între ea si H, urmând eventual o discutie între ei doi, asa ca de la femeie la bărbat, ori ca de la sefă la sef, sau, mă rog, ca între colegi. Când să intre în biroul nr. 1, domnisoara neapărat blondă îi soptise fugitiv la ureche
- Vezi că ti se pregăteste ceva.
- Si ce propui, să mă-ntorc înapoi?
- A, nu!
- Merci, mi-ai fost de un real ajutor.
( Atât te duce mintea! Ori îmi spuneai din timp, ori mă lăsai să intru linistită. Sau poate si asta făcea parte din piesă.)
Discutia, dac-o putem numi asa, a început pe un ton cât de cât linistit, nr.1 fiind cel care, ca si bărbierul, întâi te clăbuceste si-apoi te rade.
- Bine, VN, ce te-a apucat să-l superi pe H? Nu se face asta, nu-i colegial.
( Asa, nemernicule, hienă care ti-ai mâncat toti colegii, toti subalternii si chiar superiorii când n-ai mai avut nevoie de ei! Te-ai dus, bărbatule, si te-ai văitat la forurile superioare că te-a jignit o femeie! Halal! As fi preferat să-mi tragi un pumn, chit că nu mă mai ridicam de jos o săptămână. Dar să te plângi si să mai aduni încă cinci pe lângă tine, din care patru “cu grade“, ca să înfrunti o biată femeie de 1,65 cu tot cu tocuri! Noroc că nu toti bărbatii sunt ca tine, altfel nu se mai perpetua specia umană! Când te supără nevasta, la ce foruri te văicăresti?)
- Tu ai scris ăsta? i-arată nr.1 un biletel galben cu scris nervos.
( Ha! Ai adus până si biletul! Doamne, mare ti-e grădina! si pe multi îi mai rabzi în ea. Auzi, copie nu ti-ai făcut? Dacă i-l smulg acum din mână si-l rup? Care bilet? unde-ti e dovada? As face asta numai să vă văd pe toti interzisi. Apoi ti l-as băga pe gât, ca desert, că tot doar a trecut de ora mesei. Ce păcat că depind atât de mult de serviciul ăsta! Mă-ntreb cât o să vă mai rabd.)
- Bineînteles că eu l-am scris, doar l-am semnat.
( Din cât mă cunoasteti, mă vedeti voi în stare să neg un lucru, fie bun sau rău, pe care l-am făcut?)
- Cum e posibil asa ceva? se răstesc aproape deodată cele patru numere.
( Uite că este. Mă cunoasteti de ieri?)
Si dă-i si răcneste si besteleste, tună si fulgeră de parcă VN săvârsise vreo crimă. Adevărul e că poate n-au avut intentia asta de la început, dar atitudinea sfidătoare a femeii îi cam scosese din minti. Cine se credea asta, de-si imagina că poate face fată la cinci bărbati deodată (căci al saselea, AP, era simplu spectator)? De ce venea cu argumente cât se poate de logice, în loc să-si plece capul si să-si ceară scuze, să promită că nu mai face, pe onoarea ei?
În ce-i priveste, noroc că erau multi, când obosea câte unul, pasa microfonul altuia. Doar nr. 4 fusese, la un moment dat, redus la tăcere de nr.3 - “Taci tu! Las că zic eu!“ (Adică, taci tu că esti mai prost sau “mai inferior“ ca să zic asa). Umilit si pus la colt, nr.4 chiar a tăcut. Dar a vorbit nr.3 si pentru el, că doar avea si volum si limbaj. Nr. 2 s-a băgat si el în seamă, vorbind, ca de obicei, de parcă-i stătea voma-n gât. Dă-i cu biciul, dă-i cu sabia si turuie fără să ai habar (păcat, e om unteligent, toti sunt, dar a face/ spune ceea ce dă bine undeva a devenit pentru ei o a doua natură).
În acest timp, multprotejatul, multcompătimitul si preaindispensabilul H părea că o cam încurcase. Poate nici el nu se asteptase la asemenea tărăboi sau poate, pur si simplu, îsi juca bine rolul. Mai da să zică ceva din când în când, dar fără spor, anemic, ca si când s-ar fi scuzat că vorbeste. Nici n-ar fi avut nevoie, avocatii acuzării erau destui. Orice om de bun simt, în locul lui, ar fi rugat pământul să-l înghită în momentele acelea. Dar se vede treaba că VN intuise perfect când îsi începuse biletul pe care i-l lipise de usă astfel - “Întrucât nu ati avut bunul simt să fiti la birou la ora stabilită, nici să contramandati înainte si nici să sunati alături la solicitarea prin radio-telefon...“
De aici tot circul. Cum să spui unui inginer atât de competent că nu are bun simt? Ca si când diploma si experienta presupun implicit existenta acelui simt, atât de rar în ultima vreme.
- Sigur că erau probleme care nu suportau amânare - a dat VN să se apere - dar asta nu scuză faptul...Si-apoi nu văd de ce trebuie să facem un caz din asta, cu altii astfel de situatii le-am rezolvat frumos, elegant, ca între oameni civilizati. Si eu tot în probleme de serviciu urma să-l întâlnesc pe H, poate nu la fel de urgente, dar fusese programat înainte si...
- Domnul H e o persoană foarte importantă în Institut, mă rog si tu esti (bine, sări!), dar e inadmisibil să-i subminezi autoritatea în felul ăsta - se umflă nr. 3.
( Ha! Auzi la el, inadmisibil! Ce vă mai jucati cu vorbele! De nu v-as fi văzut de atâtea ori subminându-vă reciproc autoritatea, bestelindu-vă ca la usa cortului! Dacă eram bărbat, făceam un schimb de pumni sau de înjurături si gata. După aia, mergeam să bem o bere împreună. Las că stiu eu ce vă deranjează, de fapt. Sunt însă lucruri care nu se spun.
Să vă fie clar - o lacrimă nu vedeti de la mine, chit c-am să mă înec cu ele, nu plâng eu în fata oricui. Cât despre ochi peste cap si râs a proastă - puneti-vă pofta-n cui. Sunt, slavă Domnului, destule-n jurul vostru. Altceva? Nimic. Dacă va fi nevoie, voi munci cât zece, dar n-o să mă vedeti pe mine în turma în care vreti de mult să mă băgati).
- Nu i-am subminat nimic. Si, până la urmă, ce rău i-am făcut? Văd că mai avem putin si-i ridicăm statuie.
- Vezi cum vorbesti!
- Mai întâi vorbesc si după aia văd. Norocul meu că mai si gândesc.
- Sunt destui care să gândească.
- Da. Si probabil s-au ocupat toate locurile.
- Să stingem conflictul - reia nr. 3
( Conflict esti tu! Pe unde treci, tataie, răsare tot un conflict)
- Cere-ti scuze de la dl. H si să terminăm.
( Ce să fac?!? ce să-i spun? Scuzati-mă c-am fost punctuală, că v-am asteptat o jumătate de oră, că nu v-am amintit codul bunelor maniere, că m-am străduit să-mi fac datoria cât se poate de corect, desi sunt constientă că locurile de statuie s-au terminat?)
- În nici un caz! Nu retrag nimic si nu-mi cer nici o scuză, decât în momentul când voi avea convingerea că eu am gresit.
- S-ar putea să-ti pară rău.
- Asta e problema mea. Si-acum, dac-ati terminat, eu mă retrag.
( Nu vă zic “bună ziua“).
În tot acest timp, AP nu scosese o vorbă. El era singurul care nu prea-si avea rostul. Când a văzut cum stau treburile, VN a sperat că măcar el va spune ceva în apărarea ei, stiind că, în realitate, nu era de partea lor. Că va îndrăzni să spună un cuvânt, explicând cum au decurs lucrurile, întrucât era în măsură s-o facă. Ti-ai găsit! A stat tot timpul cu ochii plecati, foindu-se pe scaun, simtindu-se probabil vinovat sau măcar jenat, dar n-a scos o vorbă. Ce-i drept, nici nu-l întrebase nimeni. Atunci de ce venise? Îl adusese H ca să ce? Să fie mai multi? Ori poate să nu fie el “cel mai mic“ de-acolo. Si n-a avut curajul să-l refuze.
E trist să constati că până si cei pe care crezi că-i stii atât de bine, cu care altfel porti discutii interminabile despre dreptate si adevăr, despre oameni si neoameni, până si acestia, la o adică, se tem. Da, ăsta e cuvântul, hidos si înfiorător - teamă. Teamă de ce? De a fi tu însuti, de a sustine o părere, o persoană? E mult mai grav asta decât să fi împotriva cuiva. Această teamă de a pierde (ce?) a dus la aparitia multor monstri în fata cărora ceilalti se tem până si să respire dacă nu li se dă voie. Sau dacă se bănuieste că nu li s-ar permite.
Văzuse multe VN astfel de situatii, mult mai grave. Oameni, buni profesionisti care ajunseseră să-si renege profesia, bătându-si joc de ce-au învâtat o viată, pentru că n-aveau curajul să-si sustină ideea când cel-pe-care-nu-trebuie-să-l-contrazici spune că e altfel. Îi auzise zicând - “ Da, asa este, cum spuneti“ desi se rugau în gând ca ideea să nu fie pusă în aplicare, căci, Doamne, ce-ar mai fi fost! Unii chiar o sfătuiseră de bine - “Zi ca ei si fă ca tine!“ Dar ce te faci atunci când trebuie să faci? Ca ei. Când trebuie să-ti joci sufletul si principiile în picioare. Si ce te faci cu oglinda? Te mai poti privi?
Din toată povestea de la momentul t, ciudat, VN a rămas cu gustul amar nu atât al răcnetelor pe mai multe voci, cât mai ales al tăcerii lui AP. Si azi se mai întreabă - până când veti mai tăcea, voi care aveti ceva de spus?

De încheiere

Povestea am aflat-o de la un al optulea personaj, mut si nedumerit, care se aflase din întâmplare în biroul cu pricina si se TEMUSE să mai iasă. Cum se temuse si să stea. Era femeia de serviciu care intrase s-adune niste pahare si care, din momentul intrării lui VN si al izbucnirii conflictului, nestiind ce are voie să facă si ce nu, neîndrăznind nici să întrebe, rămăsese încremenită cu tava-n mână într-un colt, ascultând toată “conversatia“.
Mi-a spus asa - “N-am carte, sunt femeie de la tară si toată viata mea am crezut că oamenii cu carte sunt destepti. Dar ce văd uneori mă pune pe gânduri. Nu-i asa, doamnă, că am dreptate? Oamenii cu carte sunt destepti, nu-i asa?“
De ce să-i zdruncin credinta de-o viată, spunându-i că nu toti oamenii cu carte au neapărat si ceva în cap? Si că o diplomă sau două sau trei nu reprezintă si pasaportul prin lume ca OM.
“Da, tanti, sigur că oamenii cu carte sunt destepti. Dar să nu uiti un lucru - oamenii cu carte sunt si ei oameni.“
M-a privit nedumerită căci, am uitat să vă spun, ea face parte din grupul celor care doar se uimesc.
Pentru că, dacă mai târziu ar fi pus cap la cap niste fapte la care, de asemenea fusese martoră, ar fi înteles că ce s-a petrecut era doar o mascaradă bine regizată, cu ajutorul căreia păcălicii trebuiau păcăliti cu privire la lovitura ce avea să urmeze.
VN avusese, totusi, o vină, în afară de-a fi ea însăsi, aceea că le servise pretextul pe care îl căutau de mult si pe care, probabil, mai devreme sau mai târziu, l-ar fi găsit oricum. Sau, dacă nu l-ar fi găsit, l-ar fi inventat.
Căci - nu-i asa? - scopul scuză mijloacele.