Ecranul laptop-ului e singura sursa de lumina din celula. E o lumina placuta, dar rece. Mi-e dor de caldura trupului tau, Tamara. Mai tii minte ce scantei ieseau atunci cand ne iubeam noi iarna, la gura sobei din casa bunicilor tai. Scantei la propriu. Prima oara cand te-am sarutat pe buze in intunericul din dormitor aproape ca ne-am electrocutat. La lumina flamei ti-am citit dorinta din ochi si afisul din peretele de deasupra patului cu baldachin, cadou de zestre de la stra-stra-bunica: "I am like a virgin" si dedesubt poza Madonei. Cu timpul scanteile au inceput sa se cam rareasca, pentru ca in vara care a urmat sa dispara de tot. Am crezut ca dragostea noastra are un caracter sezonier pentru ca scanteile au revenit odata cu iarna. Ciudat se mai comporta si libidoul asta. Dupa spusele sexologilor, iarna ar trebui sa hiberneze. Abia mai tarziu am facut legatura intre descarcarile mele electrice si puloverul de lana merinos pe care-l purtam de cum se lasa frigul si pe care-l impletisesi cu manutele tale.
Draga Tamara, tin sa te anunt ca am intrat si eu in bransa scriitorilor: in fiecare zi ma citesc aproximativ 3000 de vizitatori dupa cum scrie pe prima pagina a www.poezie.ro, site-ul pe care-l folosesc ca sa corespondez cu tine. Zice ca daca sunt bun voi afla direct de la ei. Sper sa-i lase gardienii sa-mi spuna.
Acum e trecut de unu noaptea. Nu se aude decat taraitul unui greier care naiba stie cum a ajuns sa se priveze singur de libertate. Sau poate imi tiuie mie urechile de atata liniste. Oricum ceva tot se aude. Ceva ca motorasul unui aparat de depilat. Sau ca mai multe motorase pentru diverse alte aparate. Asa sforaie Vladimir, pe mai mult voci. E un adevarat personaj, rus de origine, care are tatuata pe chelie, dupa modelul Gorbaciov, harta Europei de Est, cu granitele stabilite dupa 1989. E si Romania pe harta, doar ca are capitala la Budapesta. Nu e vina lui, e vina lui Gury (unde dracu o fi umlaut-ul pe tastatura asta?), un traficant de droguri care i-a facut tatuajul. Ai dracu unguri cum stiu ei sa-si faca propaganda din orice. Vladimir e un zdrahon de barbat, un pachet de muschi, fara prea mult creier. Nici nu se plange de asta. A fost inchis pentru proxenetism si omor prin imprudenta. Avea o retea de minore si plasa personalitatilor politice si nu numai, trufandale. Numai fete una si una: ucrainience, moldovence, ba chiar si cateva unguroaice aflate chipurile la studii, la Montreal. Si-ntr-o seara il suna un parlamentar din opozitie si-i zice ca are nevoie de un suflet de companie, ca se plictiseste singur in vila lui cu 24 de camere fara nimeni cu care sa vorbeasca, in afara lui Riky, papagalul sau, si asa mai departe. De unde era sa stie Vladimir ca avea sa fie ultima noapte de dragoste pentru barbatul de la capatul celalalt al firului, care tocmai implinise 77 de ani in acea zi si vroia sa-si faca un cadou mai special cu aceasta ocazie. A sunat-o imediat pe Ildy, o unguroaica de 16 ani cu experienta cat o femeie de 40. Ildy e un amestec letal de candoare si perversitate, un fel de calugarita care slujeste insa unui dumnezeu al placerii. E miniona, cu formele bine conturate, se imbraca totdeauna in negru, foarte mulat pe corp si te hipnotizeaza cu ochii ei verzi din care, atunci cand e nervoasa arunca lasere de aceeasi culoare. Cand i-a deschis usa, lui Paul Charets nu i-a venit sa-si creada ochilor: in fata lui statea un vulcan gata sa erupa, care isi muta nerabdarea de pe un picior pe celalalt. Pana sa aiba timp sa zica ceva, pustoaica, avand aerul unuei eleve in primul an de colegiu s-a ridicat pe varfuri si l-a sarutat fugar si cast pe gura. A fost ca si cum aripa unui fluture urias l-ar fi atins din greseala pe buze. "Bine te-am gasit dragul meu. Mi-a fost atat de dor de tine". Politicianul a incercat sa iasa din paralizia ce il cuprindea incet, incet, ca o amorteala placuta, s-a smucit brusc, aproape dezechilibrandu-se, si-a inchis usa. Ildy se instalase deja pe sofaua de culoarea visinei putrede din livingroom si daduse drumul la televizor. "It is just a dream. An american dream", a auzit el vocea unui actor cunoscut, poate Pacino, poate de Niro. Paul Charest o privea de la distanta, asa cum statea, dezinvolt, cu rochia ei stramta si neagra prin care i se ghicea orice incordare a coapselor atunci cand isi misca picioarele. Ii venea sa se ciupeasca si chiar se ciupi de fund pe furis, fara sa-l vada fata. Nu simti nimic. "Inseamna ca visez", isi zise si dintr-o data se linisti. Paharele de wiskey de culoarea mierii de flori de tei de pe masuta de sticla sclipeau discret in penumbra din camera. "E prima oara cand visez in culori", constata politicianul.
Tamara, intrerup un pic cursul povestirii pentru ca trebuie sa-ti marturisesc ceva. Incepand de ieri ma plimb intr-o caleasca trasa de 40 de cai. Nu, n-am inebunit, e doar o figura de stil, bineinteles draga mea. Nici n-as avea pe unde sa ma plimb cu trasura ca inchisoarea are o curte destul de mica. Hai ca intelegi tu, ca esti fata citita. Nici acum n-am uitat cum il citeai pe Patapievici pe diagonala asa cum invatasesi la un curs de citire rapida. Ai terminat toti clasicii rusi intr-o saptamana si pe urma nu ma mai scoteai din "Idiotul". Ba chiar incepusesi sa crezi ca ai fost Ana Karenina intr-o alta viata, de te-am gasit intr-o dimineata cu gatul pe sina de tren a trenuletului electric, intinsa pe covorul din sufragerie, murmurand ca in transa: "Ai dreptate dragul meu. E o iubire imposibila."
Ca sa fiu sigur ca ai inteles figura mea de stil cu caii, uite, iti dau un element ajutator: acum doi ani ma plimbam intr-o trasura trasa de 38 de cai. Daca nici acum n-ai inteles inseamna ca te-ai ramolit, draga mea. E drept ca nici bidivii mei nu mai sunt ca inainte cand calaream pe cai mari. Acum sunt destul de pitici, aproape niste ponei. Numai unul sau doi mai mananca jar, ceilalti doar boabe si tarate. Si nici vorba de galop. Merg cu totii la pas si fornaie pe nas. Ma simt intr-un fel ciudat. Abandonat, singur, desi inchisoarea geme de suflete. Nu mi-a spus nimeni la multi ani pentru ieri. Nu-i vorba ca doar Giculanu ar fi putut sa-mi spuna, dar pe el l-au internat la spitalul penitenciarului, la sectia psihiatrie, ca in prima zi cum a intrat in celula s-a urcat cu picioarele pe Vladimir care dormea linistit in patul lui fara sa stie ce-l asteapta, si-a inceput sa-l calce pe zdrahon, apasat, cu calcaiele, pe unde a apucat si cat a apucat. Adica vreo cateva fractiuni de secunda. Care mie insa mi s-au parut interminabile, de parca actiunea s-ar fi derulat cu incetinitorul. Vladimir s-a trezit urland ca din gura de sarpe, a sarit din pat ca un arc, s-a orientat rapid la fata locului, a localizat, a izolat si a indepartat apoi primejdia dintr-un singur pumn bine plasat, in plexul solar al lui Giculanu. Cand l-au intrebat gardienii de ce a facut actul asta sinucigas, amicul meu a raspuns, indoit de mijloc si scuipandu-si plamani, ca nu-i vina lui ca celula e plina de gandaci slinosi de bucatarie, care pe deasupra mai si pun intrebari idioate, si nici una nici alta l-a trantit la pamant pe unul din gardieni si s-a pus cu calcaiele pe el. Profesoara de franceza ar fi fost cu siguranta mandra sa-l auda pe Giculanu ce frumos pronunta "gandaci de bucatarie". Gardienii insa n-au parut deloc impresionati de progresele pe care le-a facut Giculanul la franceza quebecuasa si unul dintre ei i-a tras una dupa ceafa cu un fel de bulan care produce si socuri electrice. Amicul a cazut fulgerat. Pana sa apuc sa-l compatimesc in sinea mea, exact in clipa cand il scoteau cu targa pe usa mi-a facut cu ochiul. Nu cu cel de sticla, pentru ca acum, daca stau sa dau filmul inapoi, imi dau seama ca si l-a scos si l-a pus precaut in buzunarul de la piept inainte sa sara cu calcaiele pe Vladimir. Al dracului Giculanu, cum a premeditat el totul. Actor mare ce mai. Pana si pe mine m-a prostit.