Nene Iancule, sir, ce mai faci? Io, bine ca-ntotdeauna. Ce spui, să-ți povestesc pe unde am mai umblat? O, da... fusei la madame Joițica să o invit la o serată dansantă. Mă aranjez cum pot mai bine, îmi îmbrac costumu' de candidat de la alegerile trecute, iau batista brodată de tanti Aglae, îmi dau cu niscaiva parfum pe care-l găsii pe scrinul lu' mam'mare, iau pălăria pe care o uitase nenea Cațavencu (da nene, da, a fost dumnealui, să-l fi văzut, cu câte moafte pe capul lui, monșer, a îndrăznit să vie în casa mea, proprietate personală, și să mă critice în fața alor mei de era să-nebunesc, monșer, nu alta. I-am zis: coane, ieși repejor, până nu îl chem pe conu' Pristanda să te-nvețe să mă respecți. Parol!), iau trăsura (aia nouă pe care o cumpărai de la nenea Trahanache la secăn' cu vreo șase mii), și dau să plec. Când, fără să-l fi văzut, mi se apropie conu' Leonida să-mi spuie că așa și pe dincolo, să stau băiat cuminte, în ale mele și să tac, să nu zic nimic despre ale noastre . Mă speriai, coane, și dădui bice la cai... Doamne păzește!

Ajung la Joițica acasă, pardon, nene, la madame Joițica, pe care, țiu să-ți zicu că o iubesc și o respect din prima clipă în care o văzui în seara aia la Iunion cu boticul dulce de fată mare pe halba de bere... sărăcuța, ce frumușică era; cum spusei, ajung la Joițica, sun și aștept în fața ușii. Așa cum se cuvine, știi și matale... Iese Florica, menajera. Îi spun să o cheme pe cucoana. Nene, să vezi că începu' piticania să strâmbe din nas... mă mirai. Mă gândeam că o fi-nebunit de la atâta șters (știi, coane, nu prea o lasă Joițica-n pace: Florico, fă aia, Florico, astalaltă... ). Intră în casă și o chemă pe Joițica. Stăteam nene cu inima mică la fel ca un purice de circ, nene și o așteptam. Iese, ce frumoasă era, în rochia de bal, cu zorzoanele maică-si. Dau să mă apropii și când o văz că strâmbă din nas ca și Florica... Joițico, ce-ai pățit? Ieși, ieși mai degrabă și nu te mai întoarce, neobrăzatule. Da', Joițico, iubirea vieții mele... Nu și nu, să plec.

Ajuns acasă, trec prin dreptul oglinzii și mă văd cu fața verde, nene, și miroseam a untură de pește... Goeeee, unde ești? Stai să te prinz eu, împielițatule, și să vezi tu ce o să pățești... Auzi, matale, monșer, să pățesc io una ca asta... Noroc, Iancule, trebuie să te las... mă întâlnesc cu Joițica...