Zi de concediu la mare. Soare în amurg. Iau undița și mă pornesc la prins pește. Găsesc lângă litoral un lac ascuns de ochii lumii, împrejmuit de stufăriș Apa lacului e curată ca lacrima, pe oglinda lui se văd înotând două rațe sălbatice cu câțiva puișori, iar la fund - cârduri de peștișori, la apariția mea dispărând ca săgețile printre ierburi.
Îmi aranjez undița. Pun în cârlig o mărgică de pâine și o arunc în lac. Peste puțin timp pluta tresaltă, apoi se cufundă. Trag undița și scot un cărășel. Repet procedura. Același lucru. Mai pun o momeală. Pluta dispare brusc în apă. Ridic undița – simt ceva greu. Când colo, în cârlig văd un bocanc. Mă uit mai bine și nu-mi vine să cred ochilor: o broască țestoasă! O trag la mal. Vreau să-i scot cârligul, dar ea, prostuța, își ascunde capul în carapace. Cum să procedez? Îl trag cu forța, scot cârligul și îi dau drumul la libertate, zicându-i să nu mai cadă la nadă. Dar ce necaz, în seara ceea povestea s-a repetat – au mai nimerit în cârlig două broaște mari și șapte - mici.
Pentru prima dată când în loc de pește am prins broaște țestoase. Ce să fac cu ele?! Le-am dat drumul în apa de unde au venit, iar eu am pornit spre casă cu plasa goală…