agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2012 .



Trecut si viitor
prose [ ]
Roata incepe unde se sfarseste

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [aberantu ]

2004-08-03  | [This text should be read in romana]    | 





19 octombrie
O raza de lumina…..
Prima pe ziua de azi.
Si ceasul care suna obsesiv.
Toate astea erau destule motive de trezire pentru oricine, si eu nu faceam exceptie.
Plin de regrete ma intind dupa ceas, dar surpriza: era ascuns de dulap. Probabil ca unele experiente anterioare m-au facut sa-l ascund. Nu-mi mai amintesc.
Dar stai!
Nu-mi mai amintesc nimic.
Cine sunt? Unde sunt?
Nimic. Liniste totala, ca si cum totul ar fi fost sters, ca si cum o furtuna ar fi distrus totul si mi-ar fi lasat nimicul.
Privesc in jur; lucruri straine. Vad o oglinda. Ma uit in ea: o fata obosita cu niste ochi inexpresivi se uita la mine. Deci asta sunt eu. Privirea aceea avea ceva urme de inteligenta, si probabil ca in zilele bune puteam trece drept om de spirit.
Totusi parca ceva tot imi amintesc. In mod vag, dar …… e mai mult o senzatie. Un graunte de lumina intr-o mare de intuneric. Dar trebuie sa-mi amintesc.
Ma uit in jur, incerc sa gasesc ceva de care sa ma agat, ceva care sa-mi trezeasca macar o amintire banala, macar una.
Undeva departe se auzi o sonerie. Am inceput sa urmaresc sunetul si descopar un telefon. Instictiv ridic receptorul.
- Ah! Deci te-ai trezit? Bravo tie. Si noi ne-am trezit inca de dimineata si te asteptam in sala de vreo jumatate de ora. Ce naiba faci? Hai ca nu putem incepe fara tine.
Tocmai cand ma pregateam sa intreb: ”Dar cine esti?” sau mai bine ”Dar cine sunt?”, ca intr-o explozie de lumina mi-am amintit tot. Absolut tot. Si intradevar trebuia sa fiu la facultate unde aveam de sustinut un proiect, poate cel mai important din cariera mea. El avea sa ma lanseze in domeniul cercetarii. Ideea pe care o aveam de sustinut crease controverse inca de acum un an de cand am enuntat-o prima oara. Dar partea cea mai importanta era ca nu era a mea ideea. Eu doar o promovam.
Daca as povesti cuiva cum am intrat in posesia proiectului si a celorlalte idei pe care aveam de gand sa le impartasesc cu ceilalti, cred ca m-ar interna la vreo casa de nebuni, mai ales ca nu mai am cum sa-mi dovedesc povestea.
Oricum trebuie sa plec, asa ca ne mai gandim noi pe drum.
Ideea pe care trebuia sa o sustin astazi era calatoria in timp. Posibilitatea ei am dovedit-o matematic. Acum urma sa le fac si o demonstratie. Aveam pregatit un prototip pe care urma sa-l incerc chiar eu.

20 cotombrie
Ziua de ieri a fost o nebunie.
Calculele mele matematice au fost in sfarsit acceptate de ceilalti si proiectul meu a fost cumparat de catre o firma din state. Suma nu mai conteaza.
N-am putut sa-mi demonstrez valabilitatea teorie mele din cauza lipsei timpului necesar.Expunerea incepuse la ora 14 si doar la ora 20 am reusit sa plec catre casa.
Stau si ma gandesc si nu reusesc sa inteleg de ce am fost eu cel ales, pentru ca am fost ales, pentru a darui lumii aceste cunostinte care folosite intr-un mod gresit i-ar putea aduce sfarsitul.
Oricum, desi stiu ca nimeni n-o sa citeasca randurile astea tot simt nevoia sa scriu, sa las macar o marturie a celor intamplate.
Cine ar fi crezut acum doi ani ca o sa ajung asa de sus, incat lumea sa priveasca la mine ca la un al doilea Einstein. Cand am plecat la munte nici nu-mi trecea prin gand ca la venire n-o sa mai fiu ceea ce am fost. Singurul lucru pe care il aveam in minte era distractie. Cu litere mari. Ar fi trebuit sa fim doi , dar planurile s-au schimbat in ultimul moment, asa ca m-am dus singur.
Am plecat de dimineata cu bicicleta si m-am indreptat catre varful Surianu, care era de fapt tinta mea . Acolo aveam de gand sa stau departe de toti si de toate. Catre seara parasesc drumul si-mi caut un loc unde sa-mi asez cortul. Nu prea departe gasesc o poienita rezonabila, si-mi instalez tabara.
Somn ca de urs. Dimineata inainte sa plec imi zic sa fac o tura prin imprejurimi, sa vad si zona asta daca tot m-am oprit aici. Imi adun cortul si plec linistit prin padure. Dupa vreo ora padurea se termina brusc si ajung intr-o poiana stearpa. Lucru ciudat la munte. Intr-o parte a poienii era o stanca a carei forma imi amintea de un varf de lance. Las bicicleta jos si ma duc s-o studiez mai indeaproape. Era o stanca normala de culoare cenusie. Nimic interesant la ea.
Dau sa plec, sa ma intorc la bicicleta si in acel moment, cand m-am intors cu spatele la stanca, am simtit ca parca ceva m-ar strange, nu mai puteam repira si m-am gandit ca gata, asta e, viata mea s-a terminat.
Apoi am lesinat. Urmatorul lucru pe care mi-l amintesc e ca eram intr-o pestera puternic luminata. Incerc sa ma ridic. Muschii nu ma mai ascultau, eram ca si paralizat.
Incep sa privesc, de jos de unde eram si-mi dau seama ca ce mi se paruse a fi o pestera era de fapt o incapere. Dar nimic nu-mi putea da vreun indiciu privind scopul ei. Absolut nimic. Singurul lucru pe care am reusit sa-l identific era o masa aflata in stanga mea.
In momentul in care am inceput sa-mi recapat controlul asupra sistemului locomotor, o lumina puternica m-a inconjurat si tot ce-mi amintesc este o durere intensa, parca fiecare membru imi era zmuls si apoi cusut la loc, si apoi durerea s-a localizat la nivelul capului. Creierul parca imi era disecat neuron cu neuron, si am lesinat.
M-am trezit afara, in poiana.
N-am mai asteptat sa vad ce se intampla, mi-am luat bicicleta si dus am fost.
Trebuie sa plec, ma cheama lumea.

29 octombrie
In sfarsit cateva momente de pauza.
Testul masinii mele este amanat la nesfarsit. Nu mai suport. Daca nu au de gand sa faca ceva in sensul asta noii proprietari ai proiectului am s-o testez singur.
Sa revenim la povestea noastra.
Dupa ce am plecat in viteza din poiana, tot ce aveam in gand era sa fug de durere, durere care ma urmarea, parea ca face parte din mine.
Nu m-am oprit decat in oras, unde credeam ca o sa fiu in siguranta. Dar durerea nu vroia sa plece.
Am ajuns acasa, m-am inchis la mine in camera si am incercat sa adorm. Doar de-as fi putut. Simteam ca-mi explodeaza capul. Am incercat sa meditez, uneori functiona. Dar trebuia mai intai sa scap de frica. Mi-era o frica ingrozitoare. Dupa ceva timp am reusit sa ma detasez de toate si incercam sa localizez punctul unde durerea era cea mai puternica si sa vad de ce.
Niciodata cand am meditat nu am reusit sa intru in transa asa de profund incat sa ma pot detasa de toate. Dar acum am reusit, si incercam sa vizualizez corpul si cel mai important lucru era sa-mi vad trupul ca un intreg in care ceva nu functiona cum trebuia si trebuia sa mi se arate unde. Am incercat sa-mi patrund in minte ,in locurile ascunse, in subconstient. Primul lucru care m-a frapat a fost semnalul de „overload” pe care il primeam din parte creierului , care se pare ca era saturat de informatie.
Intradevar , in capul meu se invartea informatie pe care n-o aveam inainte si era cam prea multa.
Atunci m-am decis sa mai descarc din ea si m-am apucat sa scriu, si pe masura ce scriam durerea incepea sa ma lase. Si am scris de nebun cateva ore, pana am ramas fara hartie, dar nu stiam ce scriu, scriam automat, fara a avea o constiinta a ceea ce faceam. Cand am terminat am inceput sa analizez ce am scris sa ma ramas socat de complexitatea calculelor matematice, care se intindeau pe mai multe zeci de coli.
Si atunci am inteles ca eu am fost folosit pe post de „discheta” , ca mintea mea era doar o modalitatea de transfer si ca intr-un mod in care mie imi este total necunoscut am primit un dar de la vreo civilizatie disparuta sau cine stie, dar in orice caz, judecand dupa ceea ce aveam in fata, mult evoluata din punct de vedere stiintific.
Nu-mi mai ramanea decat sa incercsa inteleg ce anume am scris si sa fructific proaspetele cunostinte.
Si doar acum am avut curajul sa fac chestia asta, dupa aproape doi ani, si am ramas singur. Toata lumea ma priveste ca pe un geniu si ma ocoleste, singurul lor interes fiind acum material. Chiar nici vechii prieteni nu-mi mai zambesc.
Singurul lucru care mi-am mai ramas este caietul asta si durerea.
Durerea a revenit si ma sacaie din ce in ce mai des, si nu pot face nimic.


13 noiembrie
Gata! M-am decis. Astazi imi pornesc masina.


Teoretic ar trebui sa fie 14 noiembrie, dar nu mai sunt sigur.
Dupa pozitia stelelor se pare ca este anul……..dar mai conteaza anul? Cert este ca am ajuns inainte de a aparea vreo forma de civilizatie in zona aceasta, sau poate chiar inainte de aparitia omenirii. Nu mai stiu nimic.
Mi-am activat masina. Si m-am trezit cu intreg laboratorul undeva, se pare ca sub pamant. Mi-am pus la punct dispozitivul de teleportare si am reusit sa ajung la suprafata. Nimic in jur. Peisajul mi sa parea foarte familiar si atunci am inteles: eram aproape de ceea ce avea sa se numeasca varful Surianu.
Masina timpului nu mai functiona. Mi s-au ars niste circuite esentiale si care nu le pot inlocui aici. Deci calculele nu au fost corecte. In lipsa de orice activitate am incercat sa vad unde am gresit, si nu am reusit sa aflu.

Trei ani de la „naufragiu”
Nu mai pot. Durerea ma ucide. Durerea de a fi departe de toti, de ea, de voi, de mine, de tot ceea ce inseamna lucruri banale. Cred ca incep sa-mi pierd capacitatea de gandi rational. Adio lume a integralelor si a circuitelor integrate. Simt cum totul dispare, uit din ce in ce mai multe lucruri si in fiecare dimineata imi regasesc gandurile din ce in ce mai greu. In curand o sa ma trezesc si n-o sa mai stiu sa fac nimic, n-o sa mai stiu cine sunt si cum am ajuns aici, n-o sa mai stiu nimic.
Nimic. O notiune care ma sperie.


Nu-mi amintesc ce zi e astazi.
Probabil ca ultima pentru mine.
M-am hotarat sa pun capat acestui cosmar. Mi-am pregatit o pastila care in cateva secunde ar trebui sa ma scape de toate. Numai sa nu uit sa o iau.
Am setat aparatele sa porneasca peste cateva mii de ani cand o sa trec cu bicicleta pe aici. Sper doar sa mai aiba energia necesara. De fapt stiu ca o sa aiba.
Adio lume si sper ca eu cel din viitor sa nu fac aceeasi greseala.
In acest scop las caietul acesta si sper sa invat din el .
Speranta e tot ce mi-a mai ramas.
Doar atat.
O raza de lumina.
Ultima pe ziua de azi.
……………………………………………..

18 octombrie
Azi am terminat de citit caietul care l-am gasit intr-unul dintre buzunarele mele, in ziua aceea. Doar acum am avut curajul necesar.
Nu o sa fac aceeasi greseala.
Maine anulez sedinta si le spun ca s-a facut o greseala de calcul si ca nu se poate calatori in timp. Trebuie sa fac asta. Imi datorez macar atat.

19 octombrie
O raza de lumina…..
Prima pe ziua de azi.
Si ceasul care suna obsesiv.
Toate astea erau destule motive de trezire pentru oricine, si eu nu faceam exceptie.
Plin de regrete ma intind dupa ceas, dar surpriza: era ascuns de dulap. Probabil ca unele experiente anterioare m-au facut sa-l ascund. Nu-mi mai amintesc.
Dar stai!
Nu-mi mai amintesc nimic.
…………………………………………………………..
Pe drum catre sedinta am impresia ca uit ceva.
Si chiar uitam. Caietul care statea pe un raft in dulap.
………………………..

20 cotombrie
Ziua de ieri a fost o nebunie.
Calculele mele matematice au fost in sfarsit acceptate de ceilalti si proiectul meu a fost cumparat de catre o firma din state. Suma nu mai conteaza

…………………………………..

13 noiembrie
Gata! M-am decis. Astazi imi pornesc masina
………………………………………….

Trecutul devine viitor si viitorul trecut.

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!