Cand eram mic, aveam eu o logica personala cum ca cei care au multe jucarii nu apuca sa se joace cu toate. Asta mai mult pentru ca eu nu prea aveam jucarii multe, nu aveam pentru ca mi le fura un vecin, si mi le fura pentru ca eu il chemam la mine fiindca aveam o inima mare. Si el imi multumea luandu-le acasa. Asa am ajuns eu sa fur jucarii de la alti copii, ca ei aveau prea multe si nu le trebuiau. De fapt, le trebuiau, fiindca cei mai multi isi dadeau seama cand le lipsea ceva, dar nu puteau da vina pe mine ca eram bun: nu ma observa nimeni, nu spuneam nimanui, nu le aratam nimanui, decat poate vecinului meu hot la randul lui. Si uite asa ramanea si hotul pagubit de un alt hot. Cand s-au prins ai mei, mi-au cusut buzunarelor tuturor hainelor "de vizita", adica buzunarele de la salopeta albastra cu patratele albe, cea cu o ratusca in fata, pe pieptar (si fermoarul de la pieptar) si la geaca maro. La geaca maro uitase un buzunar, ala de la piept, de pe interior, dar era foarte mic, atat de mic incat nu incapea nici macar un calut de la jocul cu indieni, poate un indian, numai ca indienii erau prost colorati si aratau toti la fel portocalii sau portocalii rosiatici, in functie de plasticul din care erau facuti. Vecinul asta al meu obisnuia sa ii dea cu oja ca sa nu mi-i mai recunosc in caz ca iesea si el cu jucariile afara sa ne jucam in fata blocului la tufele de canepa - padurea noastra tropicala. O data mi-a furat o macheta de avion. Avea becuri in motoarele de pe aripi si daca ii puneam baterii lumina. Dupa avionul ala chiar am plans, chiar daca nu vazusem niciodata motoarele alea luminand ca nu vroia tata sa imi cumpere baterii. Mama a observat prima ca imi dispar jucarii, pentru ca eu eram foarte ordonat si le tineam pe toate intr-un geamantan micut, maro. La un moment dat a inceput sa se poata inchide, apoi chiar ramanea loc liber. Si cu cate schimburi faceam eu pe la scoala, evident paguboase, si cu vecinul ala, la un moment dat am ajuns sa mai am foarte putine jucarii. Si de fapt, eu ma jucam cu destul de putine dintre ele, aveam jocurile mele preferate: ori construiam intreaga zi cate un oras, pe tot covorul din dormitor si apoi trebuia sa strang la 3 cand venea tata de la servici si incea sa calce pe ele, sau cand venea mama la 4. Niciodata nu am apucat sa ma joc in propriile orase construite. Parca as fi construit decorul pentru un film care intre timp nu mai primea bugetul necesar si se abandona proiectul... Acum imi amintesc ca odata niste colegi de-ai mei de clasa si-au adus la scoala masinutele sa se laude cu ele, sa faca schimb si alte d-astea. Unul dintre ei si-a uitat punga cu masinute in banca si n-a mai gasit-o. Asa a ajuns la vecinul meu care imi fura jucariile pentru ca el invata in aceeasi clasa, dupa noi, in schimbul trei. Si el a facut schimb cu mine dupa ce le-a vopsit cu oja. Iar eu m-am dus cu ele dupa un timp la scoala cand s-a mai facut un "targ" de masini, si toti colegii m-au invinuit ca eu le furasem. De atunci unii au devenit banuitori. Eu m-am oprit sa mai fur, si intr-un an si-au recapatat increderea. Si eu mi-am pierdut increderea in vecinul meu: la un moment dat intr-o zi am gasit la el intr-o servieta diplomat in care isi tinea fratele lui revistele unguresti cu femei dezbracate cateva carti de-ale mele cu benzi desenate. Dar mi-am recapatat-o in curand, adica in cateva saptamani: nu puteam sa fiu suparat pe el. Era cu un an mai mare ca mine, invata la aceeasi scoala, ne jucam mereu impreuna in fata blocului, toate nebuniile le faceam impreuna, numai noi doi. Oricum el era mai bun decat mine, stia sa aprinda aragazul singur, ba chiar stia sa isi faca si oua ochi, ceea ce pentru clasa a patra mie mi se parea uluitor. Pe mine m-au lasat sa aprind aragazul abia cand am intrat la liceu, ca eram singur acasa cand ajungeam si trebuia sa mananc sa nu ma imbolnavesc de stomac, ceea ce invariabil s-a intamplat. Si acum trebuie sa mananc de mulete ori pe zi, mult si des, ceea ce invariabil nu se intampla. Cand eram eu mic tot ce vroiam eu se intampla, asa am ramas cu impresia ca am puteri malefice, fiindca o data mi-am dorit mult de tot sa i se intample ceva rau dirigintelui meu pentru ca ma punctase incorect intr-o teza: meritam 10 dar mi-a pus 9 ca nu faceam pregatire cu el. Si a doua zi n-a mai venit la scoala ca si-a rupt piciorul cazand pe gheata. Si eu m-am simtit foarte rau ca atunci cand m-a enervat un vecin atat de tare ca am inceput sa il bat cu o bucata de fier dintr-un gard. A fost ca un black-out, aproape ca nu imi mai amintesc nimic, nu mai stiu daca a sarit cineva sa il apere sau pur si simplu l-am batut fara sa se amestece cineva. Frecam fiare de bordura sa le facem varf: jucam TARILE. Numai ca varfurile se infierbantau foarte tare, si asa ca o gluma ne atingeam cu varful, ne intepam usor. El mi-a pus fierul ala al lui pe mana si pe langa faptul ca m-a intepat m-a si fript, si l-am pocnit de zeci de ori cu un fier gros cat degetul mare, degetul meu mare de acum. Asa cum il tin eu minte ma si mir ca il puteam ridica. Probabil ca memoria mea mai distorsioneaza marimile, ceea ce nu distorsioneaza memoria mea, e ca in clipa aia am hotarat eu sa nu ma mai bat niciodata, de fapt, sa nu mai bat pe nimeni. Si de atunci iau bataie mereu, de cele mai multe ori fara motiv. Cel putin eu nu vad un motiv din faptul ca port ochelari, sau ca am plete, sau ca...