Ieri, în secretariat a intrat un tip. Fiind în biroul alăturat nu l-am văzut, dar în schimb i-am recunoscut vocea. Am stat cîteva secunde cu urechile ciulite, să fiu sigură că nu greșesc, și apoi m-am oprit în ușă, să-l văd. Cu asistenta primarului vorbea într-adevăr un cunoscut, un fost coleg de radio, plecat de acolo de ceva vreme din cine mai știe ce motive, plimbat între timp pe la un post de televiziune central, revenit în oraș pe post de corespondent al altei televiziuni centrale. Nu mai știam de el nimic de cîțiva ani buni, cu atît mai interesantă a fost întîlnirea.
Înainte de a apuca să spun ceva a făcut el ochii mari cînd m-a văzut, m-a pupat pe ambii obraji înțepîndu-mă cu barba, și-a manifestat zgomotos bucuria revederii și m-a scos pe terasă la o cafea și o discuție. Firește, n-a uitat să mă întrebe ce caut și ce fac acolo, și a părut a se bucura de faptul că nu eram un simplu călător prin acea instituție.
În cîteva secunde i-am aflat fostului meu coleg traseul profesional, am aflat că avusese un divorț dificil (eu nici nu știam că fusese căsătorit!), mi-a spus ce vrea să facă în viitor…ce mai, părea că aveam în fața mea un bun prieten pierdut și regăsit după ani de peregrinări. Și da, m-a mirat deschiderea lui, cu atît mai mult cu cît niciodată nu fusesem altceva decît buni colegi.
După ce ne-am trecut în revistă viața ultimilor ani, după ce am rememorat vremurile bune din radio, după ce s-au terminat cafeaua și țigările lui și după ce am înghețat eu de frig am revenit în birou. Eram pe cale de a-mi lua rămas bun de la el și de a-i ura numai bine, cînd l-am văzut extrem de preocupat dacă mai are sau nu numărul meu de telefon. Îl avea. Mi-a dat și el ambele numere, ba chiar mi-a șoptit la ureche faptul că pot să-i dau la o adică bip și mă sună el de pe telefonul de serviciu. Și a plecat.
Iar eu m-am reîntors mirată la computerul și lucrarea abandonate cu cîteva zeci de minute mai devreme. Și cu o întrebare chinuitoare: dacă nu ne-am fi regăsit în acel spațiu ar mai fi fost la fel de dornic să păstrăm de acum încolo legătura? Ar mai fi părut atît de bucuros de revedere?
Una peste alta…mă bucur cînd îmi revăd foștii colegi de presă. Mă bucur cînd îi găsesc nemulțumiți profesional, dornici de mai mult, dornici de noi provocări. Nu asta înseamnă în fond să fii jurnalist? Chiar și jurnalist divorțat, chiar și venit de la București, chiar și dornic de a pleca înapoi.

23 Septembrie 2004