Mintea lui sângera idei – el nu putea scrie fluturi
Și apoi el este un poet nici mai mult ca alții
Nici mai puțin decât mine- așa ne place nouă să ne alintăm că lumina se scumpește și cum oare se duc banii aștia, că dacă mergem la festivaluri de jazz și piese de teatru- altceva nu avem ce face, se pare, că în loc să iau floarea din ghiveci și să îi sparg al naibii ghiveci staniolat, eu îmi dau cu o ojă sclipitoare, asta așa, ca să nu zici că eu nu fac nimic.
Dar ceasul cel mare rămâne agățat acolo, spânzurat
De sfoara pe care el mi-a dat-o - cică așa, ca să mă spânzur când pot poate o scăpa și lumea asta din mocirla creată de ființa mea, simpla mea ființă, iar becurile sunt pe șifonier ca să nu ajungă ăla micu și flori nu ai luat, domle, că mâine e ziua, the day de întors la școală și școala tâmpește, au spus-o niște oameni din ăia dăștepți de la americani…
Soclul roman se amestecă printre celelalte obiecte
Apasă prin greutatea lui –dar, din nou, mă pot da cu capul de el când vreau să mă sinucid pentru că tu ești atât de atent ca să îmi oferi întotdeauna alternative de suicid, așa cum spune psihologul, da, bine, nu e un termen dificil, numai că nimeni nu înțelege de ce domnule nu vorbesc și doctorii aștia ca toți oamenii ? – întrebarea capătă o notă rotundă în forma gurii ei, dar tu nu poți să îmi dai mai aproape soclul ca să îmi sparg capul de un soclu roman și dacă nu reușesc, adu-l totuși pe nea Gigel, musculosul de la trei ca să îmi dea una în cap…să fie mai simplu…
Patul se deschide sub noi – și , da, el cel puțin nu îmi spune că mă iubește
Își caută arcurile în liniște, fără a violenta pe absolut nimeni, că sunt unse bine, după spusele unchiului, și tu îmi spui că nu mai e nici o problemă, putem face dragoste fără să ascultăm simfonia de arcuri.- adevărul e arcurile alea nu te puteau aduce la orgasm, așa că ai luat arcuri noi și nu am mai plecat la Praga vara asta, când tu mi-ai promis, dar nu se mai poate. Iar ăsta micu, dracu asta mic, el tot urlă că vrea la Praga iar tataie s-a supărat că de, la Praga chiar umblă câini cu covrigi în coadă, ceea ce ăla micu și-a imaginat și a avut un șoc. Alte lucruri pe care le pot spune sunt despre individul ăsta care mă tot stresează, care mi-a luat arcuri noi, care tunde grădina și spală pe holuri în fiecare zi.
Cadoul tău este o pereche de dinți smulși în ultima clipă de eternitate petrecută la dentistul din colț care își aduce și el aminte de momentul în care tu ai leșinat de frică la vederea celor doi dinți, că, de, tu nu puteai fi bărbat, așa cum ți-a reproșat mama ta, pentru că, nu-i așa, tu mă tot bați la cap să mă suicid. încă o zi la orizontul tău și tu te lungești pe canapeaua de pe care te uiți la mine cum încerc patetic să te atrag, dar ăla micu începe să urle ca deșteptul pentru că nu-și mâncase ouăle ochiuri ochii pe care mi i-ai admirat tu la început iar acum spui că mai bine mă duc și mă împușc.
Dar camera își omoară liniștea – liniștea pe care tu o faci de fiecare dată când asculți vocea mea în timp ce facem dragoste sau sex cum îi spui tu dar lumea se învârte iar tu mă omori eu te omor și ne omorâm cu toții. Oau, câtă imaginație pe capul nostru! ar fi poate mai bine să începem o nouă zi în care tu ești perfect eu sunt aceeași iar ăla micu nu mai e ăla micu ci e un copil inteligent, ba chiar l-aș vrea genial, iar noi vom fi familia ideală. Dar atunci eu m-aș plictisi patul nu ar mai scârțai cu arcuri de Praga tu nu mi-ai mai căuta opțiuni de sinucidere iar copilul ar fi plictisitor de inteligent. Și ți-aș mai spune eu că te iubesc?