agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-11-08 | [This text should be read in romana] |
În timpul agresiunii N.A.T.O. asupra Iugoslaviei, atacurile și pătrunderile neautorizate efectuate de către sârbi într-o mulțime de pagini și site-uri web au cunoscut o nouă dimensiune, opinia publică iugoslavă și o bună parte a lumii acceptând ideea că există și un alt fel de hacking și anume hackingul patriotic. În permanență, însă, rămâne în prim-plan același semn de întrebare: unde se află granița între legal și ilegal? În mod clar, totul depinde de partea de baricadă unde se află hackerul/crackerul, respectiv cel atacat. În acest context, americanii, cei mai vânați de iugoslavi, au catalogat atacurile drept crackuri, ilegalități etc. De partea cealaltă, iugoslavii au etichetat acțiunile respective drept hackuri perfect legale, mai cu seamă că acțiunea în forță a N.A.T.O. nu a fost decât o grosolană agresiune, fără nici un temei legal. Așadar, dacă facem apel la etică, trebuie să aplicăm același standard atât pentru acțiunile forțelor N.A.T.O., cât și pentru atacurile digitale ale iugoslavilor și aliaților lor: ori amândouă au fost legale, ori amândouă au fost ilegale. Dublul standard este încă, din nefericire, frecvent utilizat în relațiile internaționale, dreptate având cel puternic, câinele (democrația nefiind pentru căței). Scena politică internațională pare mai curând un teatru de luptă între bandele mafiote din New York, de exemplu. Iar democrația pare mai curând praf în ochii celor slabi.
Iată că, astfel, chiar și crackerul cel mai înrăit poate deveni un erou popular dacă, în timpul unei confruntări militare, intră în luptă de partea poporului său și atacă, printr-o metodă sau alta, pagini și site-uri web ale dușmanului. Desigur, într-o lume normală, el ar fi un proscris vânat inclusiv de poliția țării sale. În plin război, însă, atacurile sale pot servi o cauză mai mult sau mai puțin dreaptă. Iar el, hackerul, respectiv crackerul, așa cum spuneam și în rândurile de mai sus, poate fi un erou popular. Hackingul patriotic a ajuns o temă extrem de generoasă pentru cei care studiază fenomenul Internet. Ne vom limita totuși la studiul noțiunii de bază: hackingul, dar și la practicienii săi, hackerii, respectiv crackerii. În general, hackerii acuză mass-media de faptul că-i confundă cu crackerii, cei care, în accepțiunea hackerilor, sunt adevărații pirați informatici. Ei, hackerii, susțin că respectă un fel de cod cavaleresc: niciodată să nu faci pagube, niciodată să nu furi și niciodată să nu te lași descoperit. „Doar o provocare a inteligenței (vezi www.munty.150m.com/Hack/intro-htm, care preia materialul de la Cyberwarrior). Niciodată cu intenție criminală. Cultura hacker este legată de numele marilor universități americane (Harvard, Berkley, Stanford) unde, de regulă, toți studenții sunt hackeri.” Ceea ce însă uită acești teoreticieni ai hackingului este una dintre legile fundamentale ale democrației: respectul față de proprietate. Dacă un hacker pătrunde în sistemul meu informatic el este un hacker. Dacă același individ începe să-mi fure date sau să-mi șteargă fișierele, el este un cracker. Numai că în ambele cazuri este vorba în primul rând de o intrare neautorizată, deci de o violare a proprietății. Chiar dacă hackerul declară că doar a vrut să studieze, să învețe. Prin urmare, fără intenția de a polemiza cu hackerii, ne vom asuma punctul de vedere al mass-media și vom pomeni de crackeri doar acolo și când va fi neapărat cazul. Pe lângă hackingul patriotic există și cel politic, în care un hacker demonstrează prin fapta sa, evident, că nu este de acord cu ideile propagate de un om sau un partid politic și decide să atace o pagină web, de regulă cea de început (indexul), sau chiar un site întreg. Pe de altă parte, se mai poate vorbi de un hacking antistatal, când un hacker atacă paginile web sau site-urile unor instituții de stat pentru că nu este de acord cu una sau cu mai multe laturi ale politicii unui stat dintr-un domeniu sau altul. Sau ia atitudine împotriva celor care au pedepsit un alt hacker, caz în care se poate crea chiar un curent internațional de pedepsire a pedepsitorului, aici celebru fiind cazul lui Michnik. După atacul asupra World Trade Center din 11 septembrie 2001, a apărut așa-numitul terorism cibernetic și care, susține mass-media, ar consta din folosirea Internetului de către grupările teroriste de tip Al-Qaeda pentru comunicații, recrutare și colectare de fonduri. „Chiar și acum – scria cotidianul bucureștean «România Liberă» la 11 septembrie 2002 -, în condiții de securitate sporită, Al-Qaeda se folosește de internet pentru a pune la cale noi atacuri. Experții au ajuns la concluzia că teroriștii au studiat cu mare atenție sistemul telefonic american, alimentarea cu apă, serviciile publice, dirijate computerizat.” Același cotidian citează un oficial de la Centrul de protecție a infrastructurii din cadrul F.B.I. care afirmase că „Nu pot să dorm de teama unui atac clasic, fizic, combinat cu un atac cibernetic care ar distruge sistemele noastre de intervenție în caz de situații de urgență”. Pare totuși de necrezut nu faptul că nu ar putea exista pe viitor asemenea atacuri, ci faptul că, deși previzibile, asemenea riscuri sunt efectiv acceptate. A lăsa la îndemâna hackerilor, crackerilor ori a altor persoane controlul asupra, să zicem, alimentării cu apă a unui oraș este nebunie curată atâta vreme cât se poate izola complet de exterior orice rețea de calculatoare. Nu este departe în urma noastră virusul mileniului, care aproape că a isterizat o planetă întreagă și nu a fost decât un bluf. Ce anume se urmărește prin crearea unor asemenea stări de panică nu e ușor de ghicit. Însă, în mod cert, cineva câștigă din asemenea manipulări în masă. În 1997, televiziunea rusă anunța: „încercările repetate ale hackerilor de a pătrunde în sistemele informatice ale instituțiilor de stat”. Șeful agenției federale pentru comunicații afirma că folosirea cu rea intenție a tehnologiei moderne de telecomunicații poate „influența psihologia unor întregi națiuni”. Nu se cunoaște ce efect a avut în Belarus atacul hackerilor asupra site-ului președintelui Belarusului, Lukașenko, în care fotografia acestuia din urmă începea să se transforme în portretul lui Hitler, apoi în cel al lui Stalin, pentru a redeveni la chipul președintelui, dar cu siguranță a provocat cel puțin o mulțime de zâmbete. În ultimii ani, s-a constatat că grupurile care activează în domeniul politicului organizează tot mai multe atacuri de tip hacker din ce în ce mai sofisticate. Aici este vorba despre agende politice naționale, internaționale și transnaționale. Astfel, o grupare de hackeri care activa sub denumirea de „Mossad”, a atacat site-ul oficial al președintelui iranian Mohammed Khatani. În 1998, în Australia, în pragul alegerilor, un hacker necunoscut a modificat pagina oficială a Partidului Liberal, ministrul liberal al afacerilor externe, Alexander Downer, devenind, în opinia hackerului, „ministrul pentru umilința externă”. Mai mult decât atât, intrusul a legat pagina ministrului cu cea a Disneyland-ului, iar paginile altor miniștri, cu pagini porno de pe Internet. Ministrul pentru relații de muncă, Peter Reith, a devenit „ministrul distrugerii locului de muncă și a dreptății, pentru Gestapo și propagandă”. Kashmirul, provincia indiană dorită atât de mult de islamiștii pakistanezi, a fost nu o dată mărul discordiei și pe Internet. După ce armata indiană a lansat un site dedicat Kashmirului, hackerii pakistanezi l-au și atacat. Agenția indiană de presă PTI a anunțat că atacul l-au înfăptuit „persoane suspectate a fi membri ai serviciilor de spionaj pakistaneze”. Armata a refăcut site-ul, însă hackerii l-au atacat din nou, chiar de mai multe ori. Conflictul este anunțat și pe site-ul BBC-ului (http://www.monitor.bbc.co.uk/), la 25 octombrie 1998, sub titlul „Războiul lumilor pe Internet”. Se presupune că multe din atacurile pakistaneze aparțin hackerilor din grupul intitulat WFD. În mod cert, conflictul digital indo-pakistanez nu va înceta atâta timp cât problema Kashmirului nu va fi rezolvată convenabil pentru ambele părți. Un an mai târziu, în 1999, Republica Populară Chineză a lansat un site dedicat drepturilor omului. Reacția nu a întârziat să apară, hackerii care optează pentru libertăți mai mari decât cele oferite de Beijing atacând imediat după aceea. Sub titlul „Pentaguard, cel mai puternic grup de hackeri???”, la adresa http://silviu.4t.com/hack.htm a apărut o adevărată radiografie a unui puternic grup de hackeri români. La un moment dat, aceștia declarau: „Ne-am întors... după o lungă perioadă de tăcere, Pentaguard s-a întors. Cu un nou echipaj format din: Diablo (membru fondator), Halo, Killtec și G-man. Ca întotdeauna, principalele ținte sunt serverele militare și guvernamentale (pentru că acolo se găsește marfă). Ieri, 26.10.1999, am început un nou război numit: Războiul WWW... un război împotriva Statelor Unite și a celorlalte state care se cred puternice atunci când luptă cu un adversar mai slab, dar care se sperie când ar trebui să lupte cu un inamic de talia lor...” Autorul articolului, bun cunoscător al evoluției celor de la „Pentaguard”, aproape că spune în ce oraș activează aceștia: „Nu se știe cu exactitate când au apărut, cert este doar că cel care a pus bazele acestui grup de «haiduci ai Internetului» e Diablo. De asemenea, componența Pentaguard s-a schimbat permanent, însă, printre cei mai cunoscuți se numără G-man, n0nam3, Light, H3X0r (alias Andripopa sau Linuxman), Beculetz (alias joaka cruce) si BM-Freak. […] De multe ori, paginile modificate conțineau mențiunea «Copyright WRHC (West Romanian Hackers Corporation)»”. În textul de mai sus apare un nume care te duce cu gândul la una dintre melodiile lui „Phoenix”, legendara formație de muzică din Timișoara, și anume „Andripopa”. La fel și mențiunea: „Copyright WRHC (West Romanian Hackers Corporation)”. Dar cel mai convingător argument nu este că Pentaguard s-a aliat cu hackerii ruși, ci faptul că membrii săi au început un „război WWW” împotriva Statelor Unite ale Americii. Or se știe că în Banat trăiesc cei mai mulți etnici sârbi din România, iar timișorenii au înțeles poate cel mai bine nedreptatea ce li s-a făcut sârbilor prin agresiunea N.A.T.O. asupra Iugoslaviei. În colaborare cu hackerii ruși de la „KpZ”, cei de la „Pentaguard” au atacat în câteva săptămâni 21 de servere militare ale SUA. Dar iată încă un fragment din textul de pe http://silviu.4t.com/hack.htm: „Anul 1999 a reprezentat însă un adevărat coșmar pentru americani, după ce Pentaguard s-a aliat cu KpZ, un grup de hackeri din Rusia. Cele mai mari succese le-au avut conducătorii acestora, Diablo și Windows 95, care în câteva săptămâni au atacat 21 de servere militare ale SUA. Mesajele lăsate, uneori pline de umor, se referă, în general, la politica practicată de anumite state și la încălcarea drepturilor omului. De exemplu, pe un site al US Navy apare următorul mesaj: «Motivul pentru care am spart acest server este următorul: Când Miloșevici a început să omoare albanezi în propria lui țară (Kosovo este o parte a Serbiei) ați început războiul împotriva lui pentru a-l pedepsi. Foarte bine! Acum vine întrebarea: Rusia a început să omoare civili ceceni. Unde este armata SUA? Unde sunt faimoasele bombardiere F117? Unde sunt rachetele Tomahawk? Auuuuu... vă temeți de Al Treilea Răboi Mondial! În cazul acesta va trebui să vă descurcați cu Războiul WWW. Pentaguard, cu o nouă echipă condusă de Diablo, pornește noul război pentru a arăta lumii că unii oameni au curajul de a înfrunta orice putere de pe glob. Nu contează de unde este sau cât de mare este armata sa. Vom câștiga acest război!»” Exemplul de mai sus le conferă celor de la „Pentaguard” o aureolă de eroi. Iar acțiunile lor par firești într-un context în care marile puteri aplică diferite standarde în relațiile interstatale. În octombrie 2002, motorul de căutare www.google.com dădea nu mai puțin de 900 de adrese conținând numele de „Pentaguard”. Poate cea mai completă istorie despre acest cel mai cunoscut grup de hackeri români se găsește la adresa www.halbasus.go.ro și este, probabil, realizată de unul dintre membrii grupului. Autorul descrie, succint, momentele nașterii grupării, în 1998, fără a numi orașul. Potrivit www.transindex.ro, acesta ar fi Oradea. Un capitol care avea să „consacre” acest grup a început în ianuarie 1999, când guvernul chinez a condamnat la moarte doi hackeri care au spart o bancă și au furat 10 000 de dolari. Cităm: „Era o încălcare grosolană a drepturilor omului. Întreg underground-ul a ripostat... Hackeri de peste tot atacau serverele chinezilor... PentaGuardul nu a făcut excepție și câteva site-uri ale guvernului chinez au fost sparte ca semn de protest față de legile lor stupide.” Dacă e să ne luăm după informațiile din www.halbasus.go.ro, episodul KpZ a fost mai mult un concurs între Diablo, cel care a pus bazele grupului românesc, și hackerul rus care-și spunea Windows 95, cei doi întâlnindu-se în timp ce Diablo spărgea o pagină anonimă. Cităm din nou: „…cei doi au ajuns la o oarecare prietenie și Windows 95 a lansat o provocare. Site-uri .gov si .mil... un subiect tabu la acea oră... nimeni nu se atingea de ele (nu știu din ce motiv). Cine sparge mai multe pagini .gov si .mil... Și cursa a început... La sfârșitul zilei, KpZ a spart 3 site-uri... Diablo 18... oricum site-urile aveau aproximativ același text (KpZ and PentaGuard forever :))... atunci a intrat PentaGuardul în atenția presei... și după acea colaborare ciudată PG-ul nu a mai făcut alte colaborări. Acest moment a fost unul care a format stilul PG... de aici încolo PG a spart (cu mici excepții) doar site-uri .gov și .mil... pentru a demonstra că și ele sunt site-uri la fel de vulnerabile... și un nume că NASA sau US Air Force nu poate proteja un server. De aici încolo au urmat o grămadă de hackuri... de la nasa.gov-uri până la .navy.mil și .af.mil-uri nimic nu a fost lăsat neatins...” În 2000, Diablo îl întâlnește pe [LiGHT], din același oraș, apoi pe n0_nam3, „colegul, prietenul și verișorul lui [LiGHT]”. La rândul său. [LiGHT] „…întâlnise câțiva tipi din Timișoara… BM-Freak, beculetz și H3X03…” Cei șase vor băga spaima în administratorii de pe Internet. Cităm din nou: „... la turma de .gov-uri si .mil-uri care a dat culoarea PG-ului acum s-au adăugat noi victime autohtone... ministerul finanțelor (de multe ori), romtelecom (numa’ de vreo 2 ori), RASDAQ, eximbank, porsche.ro, europeandrinks, și altele (cateva ISP-uri, etc...). PG era deja un nume binecunoscut pentru presa română și cea străină, s-au scris articole, interviuri (mai mult sau mai puțin corecte:), etc. poate acesta a fost apogeul grupului...” Între timp, BM-Freak este obligat să părăsească grupul, locul său fiind luat de către Jaymzu, „administrator și hacker liber profesionist”. În 2001, Diablo și [LiGHT] pun la cale ceea ce mai târziu a fost declarat, cităm: „cel mai sistematic atac asupra unor servere guvernamentale din toata lumea”. Scenariul a fost simplu, povestește autorul istoriei grupului: „[LiGHT] și Diablo, închiși într-o cameră cu țigări, beri și două calculatoare legate la net printr-un dial-up. Operațiunea a început la 10 seara și s-a terminat pe la 6 dimineața... Rezultatul? O grămadă de servere sparte. Ziarele vuiau... PG (Pentaguard, n.n.) era din nou în atenția presei... era deja timpul să reintre în underground.” Acum, pentaguarzii s-au liniștit, unii fiind la facultate, iar alții ocupându-se de lucruri mai cuminți. Scurta și interesanta istorie a grupului se încheie cu un șir cuprinzând adresele unora dintre site-urile atacate, precum și adresele la care se pot vedea și rezultatele de la vremea respectivă ale atacurilor (mirror) din 2000 și 2001. Printre adresele atacate și menționate pe site-ul www.attrition.org (54 de poziții) se află și următoarele: US Naval Hospital, Yokosuka Japan (http://www.nhyoko.med.navy.mil), NASA COTS Year 2000 Software Compliance Tracking Database (cotserver.lerc.nasa.gov), #2 Fe-deral Maritime Commission (http://www.fmc.gov/), Department of the Treasury - CSM (http://www.ots.treas.gov/), McGhee Tyson Air National Guard Base, Knoxville (http://www.tnknox.ang.af.mil/), #2 Ministry of Foreign Affairs of Georgia (http://www.mfa.gov.ge/), US Courts, District of Idaho (http://www.id.uscourts.gov/), US Courts (http://www.idd.uscourts.gov/), US Office of Surface Mining (U.S. Department of the Interior) (http://www.coh.osmre.gov/), US Department of the Interior, Alaskan Office (http://www.ak.doi.gov/), Australian Institute of Marine Science (http://www.aims.gov.au/), Naval Air Facility in Washington (http://www.nafwash.navy.mil/). Lista unei părți a site-urilor sparte de către membrii Pentaguard se găsește la adresa http://www.attrition.org/mirror/attrition/pentaguard.html. Un interviu cu Diablo a fost accesibil pe site-ul www.epress.ro. Ce anume se putea citi la un moment dat pe site-ul Ministerului Finanțelor din România, spart de același grup, se poate citi la adresa http://floweros.tripod.com. Taxa pe prostie, instituită de „Noua coaliție guvernamentală formată din: Pentaguard, Getto Daci și Institutul Român de Cercetări Alcoolice”, care a preluat controlul Ministerului Finanțelor, a făcut furori în România: „Pentru a spori veniturile bugetare, Ministerul Finanțelor introduce taxa pe prostie... Această taxă poate aduce venituri nelimitate pt că știm de la chimie că în lume există 2 elemente omniprezente: hidrogenul și proștii... Această taxă va crește proporțional cu mărimea funcției... deci dacă un măturător de stradă va plăti 100.000 lei, un președinte prost poate ajunge să plătească o sumă de: 10.000.000.000.000.000 lei.... Deci avertizăm pe domnul Ion Iliescu ca să se gândească de 2 ori sau de 3 ori înainte de a candida pentru că dacă vine el la putere România va putea trăi numai din impozitul pe care îl plătește domnia sa pe prostia pe care are tupeul de a o afișa.” „Monitorul de Brașov” (www.brasov.monitorul.ro) titra pe 5 noiembrie 1999: „Noi năzbâtii ale hackerilor români”, în cauză fiind, evident, grupul Pentaguard, format din „patru băieți și două fete”. Referindu-se la Diablo, ziarul scria că „… s-a aliat în luna ianuarie cu Windows ’95, liderul organizației «Kp2» din Rusia, declanșând World Wide Web War sub deviza «Russia and Romania For Ever». În primele două luni de alianță, cele două organizații au reușit să distrugă 21 de servere guvernamentale sau militare americane sau chinezești.” Pe site-ul www.chip.ro, sub titlul „Atacul hackerilor și contraatacul providerilor”, apare un text în care se face referire și la Pentaguard: „Un alt exemplu convingător referitor la vulnerabilitatea pe Internet îl reprezintă acțiunile hackerilor români Pentaguard; aceștia susțin că hackurile au motivație politică, dar fac acest lucru și din pură distracție. Considerați de CNN ca fiind pe locul I, precum și atenția deosebită pe care le-o poartă americanii, sunt lucruri datorate faptului că grupul Pentaguard a spart site-ul trezoreriei Statelor Unite în 15 secunde, precum și o serie de site-uri românești oficiale: Romtelecom, Universitatea din Timișoara, TVR, Ministerul de Finanțe.” Referire la acel loc I deținut la un moment dat de către cei din Pentaguard, clasificare realizată de CNN, face și site-ul www.transindex.ro/magazin/ în 19 februarie 2001. După Pentaguard, cu 154 de site-uri sparte (din care 78 gov. și mil.) urmau: grupurile de hackeri AntiChrist, cu 136 de spargeri, Global Hell (111), hV2K (53), Level Seven (59), KpZ (48), forPaxe (62), Team Spl0it (42). În 1999, după nouă luni de căutare a unei fisuri în sistemul providerului irlandez „Connect Ireland”, au avut loc optsprezece atacuri simultane, astfel că proprietarul a fost nevoit să întrerupă temporar serviciile de profil către toți clienții săi și să-și instaleze un hard disk mai puternic și programe performante. Dar cine au fost furioșii atacatori? Se crede că organizatorul a fost guvernul indonezian, iar hackerii au atacat din diverse locuri, din S.U.A până la Australia. Motivul atacurilor l-a constituit găzduirea de către „Connect Ireland” a site-ului conducătorilor luptei pentru independență a Timorului de Est (până de curând aflat sub stăpânirea Indoneziei), respectiv Ramos Horta și episcopul catolic Carlos Belo, care au primit împreună, în 1996, pemiul Nobel pentru pace. De serviciile hackerilor se folosesc inclusiv guvernele și partidele politice. Un exemplu concludent în acest sens este isprava unor hackeri mexicani care, la comanda Partidului Democrat Revoluționar, de opoziție în anul 2000, au spart codul de acces și au pătruns în serverele guvernului, aflând astfel de fărădelegile de ordin financiar ale acestuia și pe care a trebuit să le acopere statul mexican prin împrumuturi la diferite organisme financiare străine. Scriind în articolul cu titlul „Hackerii pakistanezi au atacat locația web a guvernului american”, publicat pe Internet pe 26 octombrie 2001, despre atacul hackerilor pakistanezi asupra serverului NOOA (National Oceanic & Atmospheric Administration), inaccesibil câteva ore, publicația iugoslavă „Mikro online” cita mesajul hackerilor și anume: „Cu toate că guvernul Pakistanului condamnă atacul asupra S.U.A., noi susținem Al Qaeda. Deținem câteva informații strict secrete ale guvernului american pe care le vom preda organizației Al Qaeda. Dați-ne pace pentru a avea pace”. Hackerii solicitau S.U.A. să-și retragă forțele armate din Arabia Saudită, să înceteze bombardamentele asupra Afganistanului și să limiteze susținerea Israelului. De menționat că serverul atacat era unul de rezervă pentru datele meteo pe care NOAA le asigură Direcției federale pentru zboruri. Unul dintre războaiele cibernetice din Europa a început în 2001, când un ieșean, cu pseudonimul Igu Uiorean, student la Facultatea de Automatizări și Calculatoare din Cluj-Napoca, a atacat pagina www.nemnemsoha.hu, un site naționalist maghiar (vezi www.sinaia.globtel.ro și www. rdr.go.ro). Titlul paginii maghiare face referire la faptul că membrii grupului nu vor accepta niciodată decizia de la Trianon. Atacul se repetă. Ba, mai mult, românii sunt gata să plătească alte atacuri asupra site-ului. În ajutor le vin, gratuit, hackerii slovaci. Maghiarii apelează la cei mai buni ingineri IT pentru a-și apăra informațiile. Apare o pagină nouă cu titlul „olahhak”, un cuvânt compus din „olah” și „hacker”. În vara aceluiași an, românii reușesc să spargă canalul de comunicații maghiar și intră în posesia unor date secrete privind codurile de siguranță ale site-ului adversarilor. În noiembrie, site-ul este spart, iar conținutul paginilor – modificat. Coaliția româno-slovacă, scrie „Ziua”, reușește să descarce documente cu date concrete anti-românești. Membrii grupului românesc au declarat că în intenția lor a fost să predea serviciilor secrete românești „prada de război”. Pe fir intră Poliția română. Grupul lui Uiorean își încetează activitatea. Însă războiul continuă, hackerii naționaliști români aflându-se în continuare la vânătoare de pagini naționaliste maghiare. Un grup de hackeri constănțeni a anunțat pe un „chat” al crackerilor că intenționează să spargă serverul Clubului Trianon. Maghiarii au luat și ei măsuri, anunțând Poliția maghiară. Pe 11 septembrie, cotidianul bucureștean „Adevărul” anunța: „Cel mai mare site antiromânesc – spart de hackeri”. În material, autorii scriau, printre altele: „Una dintre paginile tapetate cu lozinci și imagini revizioniste a fost acoperită cu un uriaș steag românesc sub care scrie «Transilvania este a României». Este a doua oară când hackerii români – cunoscuți mai mult drept «carderi» (spărgători de cărți de credit) – se implică «ideologic»”. Site-ul antiromânesc atacat nu era altul decât același pomenit mai sus, adică site-ul cu adresa www.nemnemsoha.hu. Acest război a luat amploare atunci când românii și maghiarii nu s-au limitat la a sparge site-urile naționaliste și revizioniste, ci au trecut și la spargerea căsuțelor poștale personale. Ziarul „Ziua”, care a urmărit îndeaproape luptele, susține că redactorii săi au primit însă și mesaje prin care o serie de hackeri români și maghiari și-au exprimat dezacordul față de acțiunile colegilor lor. Un membru al R.H.C. - Romanian Hacking Community, a scris: „Sunt membrul celui mai mare grup de hackeri din România [...]. Vă scriu referitor la războiul declarat împotriva hackerilor unguri de către hackerii români, război care practic nu există, deoarece cei 4 sau 5 care au spart site--ul guvernului Ungariei nu pot fi numiți o grupare. [...]. Grupul nostru are scopul de a ajuta și nu a distruge, nu de a crea probleme și conflicte între cele două țări. Nu ne place să fim numiți «pirați», deoarece grupul nostru are un scop benefic, prin securizarea serverelor care ar putea cădea pe mâini «criminale»”. Dar, scria în același cotidian, grupării lui Uiorean i s-au alăturat cei din „TeamBucTm”, care s-au angajat să ajute grupul clujeanului și să facă ravagii prin paginile maghiare: „...sper să putem să ne ținem de cuvânt și să pice multe. să vadă și iei ce înseamnă adevărat «război» cu românii în domeniul internetului.” Reacția hackerilor maghiari nu s-a lăsat mult așteptată, scria Laszlo Kallai în „Ziua”. Într-un e-mail, un oarecare Miki scrisese: „stiu foarte bine ca gasca Ta a spart site-ul unguresc ai sa suporti consecintele in vigoare muiistule. hai ca vom face o vizita in bucuresti si va vom arunca in aer cind nici nu gindesti mincatorule de lebada sinteti lepadatura europei.” În mai 2001, cei de la http://pcnen.cg.yu preluau o știre apărută în publicația londoneză „Independent” și potrivit căreia orașul Priština din Kosovo a fost paralizat întrucât numeroase organizații internaționale și neguvernamentale, cyber-caffé-uri și oameni de afaceri au fost deconectați de la Internet. Unicul provider, IPKO, acuza pentru aceasta Serbia, întrucât în ultimele 18 luni hackerii sârbi au atacat de nenumărate ori sistemul IPKO, ceea ce a determinat provider-ul american „Interpacket” să întrerupă, la rândul său, colaborarea cu IPKO pentru a-și proteja propriul sistem. În ajutorul kosovarilor a sărit un provider norvegian, care a încercat fără succes să salveze rețeaua kosovară. „Independent” arată că este vorba despre unul dintre cele mai noi episoade în îndelungatul război electronic balcanic. Dacă, după multe confruntări pe Internet, Serbia și Croația au încheiat pacea, incidentele au devenit tot mai numeroase între războinicii electronici din Kosovo și Macedonia. În primăvara lui 2001, coliziunea dintre un avion american de spionaj și un avion chinezesc de vânătoare s-a soldat cu moartea pilotului chinez. Rapid, hackerii chinezi au solicitat mobilizare generală în mediul lor și atacul asupra „țintelor” Internet americane. Doar în luna mai 2001, site-ul Casei Albe a fost spart de hackeri de cel puțin trei ori și aceasta în același fel: prin atacuri DoS. A treia oară, site-ul atacat a fost inaccesibil mai mult de șase ore, suspectați de atac fiind hackerii chinezi. La începutul lunii mai, hackerii chinezi au realizat, așa cum, de fapt, au și anunțat înainte, sute de atacuri asupra site-urilor americane, printre altele fiind grav afectat și serverul de e-mail al Camerei Reprezentanților. Responsabili ai atacurilor asupra a numeroase ste-uri guvernamentale și comerciale americane s-au declarat a fi cei din grupul autointitulat „Uniunea Hackerilor din China” (Hongke Union) care, la un moment dat, au anunțat prin pagina web „ChinaByte” că după ce au atacat mai mult de o mie de site-uri americane și-au îndeplinit țelurile contraatacurilor și că următoarele atacuri antiamericane nu mai sunt acțiunea lor. În final, au declarat că „Prin această acțiune am dovedit că sentimentul patriotic încă mai există în inimile chinezilor”. Desigur, fiind vorba de China, ești foarte tentat să afirmi că în spatele acestor atacuri nu poate să stea decât o grupă de specialiști IT chinezi, fie aflați în solda Guvernului comunist, fie informaticieni din cadrul armatei chineze. Cum tot atât de bine nu este exclus ca hackerii din „Hongke Union” să fie totuși tineri chinezi puternic îndoctrinați cu ideologia comunistă. Prea puțini ar crede că, totuși, nu puțini oameni, din indiferent ce țară aflată sub indiferent ce sistem politic, pot da dovadă de patriotism când e vorba de relația țării lor cu o alta, percepută ca fiind agresoare. Printre site-urile atacate se număra și www.leg.wa.gov, unde se aflau informații despre executivul și legislația americană și unde, după un atac al hackerilor, s-au ivit mesaje scrise în limba chineză. Între timp, pilotul american al avionului de spionaj EP-3E, mai norocos decât nefericitul său coleg chinez, s-a decis să scrie o carte despre incidentul prin care a trecut și despre cele 11 zile de prizonierat la chinezi. Din nefericire, Internetul poate fi foarte ușor un mijloc de dezinformare în masă, cu efecte la nivel global. Cititorul poate să-și imagineze diverse scenarii având drept punct de plecare un eveniment deosebit, petrecut în 12 iulie 2000. Site-ul cunoscutului cotidian belgrădean „Politika” a fost atacat, în el fiind inserată o notă prin care se anunța faptul că președintele Slobodan Miloševiæ a fost atacat de un grup de teroriști la reședința sa din cartierul rezidențial belgrădean Dedinje. Rănit fiind, a fost de urgență dus la spital. După câteva ore în care medicii au încercat să-i salveze viața, președintele Iugoslaviei a decedat. „Așteptăm în continuare informații. Urmăriți programul nostru și site-ul nostru de pe Internet pentru a afla vești noi în acest moment greu pentru poporul nostru.”, scriseseră hackerii pe site-ul cotidianului „Politika”. Trebuie reținut și faptul că trustul de presă „Politika” dispune, în afară de cotidianul sus-amintit, de un post de radio și de unul de televiziune. Cei care au avut curiozitatea să dea curs invitației hackerilor ar fi avut surpriza să constate că atât radioul, cât și televiziunea Politika emiteau obișnuitele lor programe și nicidecum muzica clasică, normală pentru asemenea momente. Știrea a fost preluată de publicația belgrădeană în limba engleză „Bilten” și de corespondentul agenției de presă „Reuters”. În 14 iulie 2000, apărea și pe site-ul cu adresa http://vojvodina.com știrea că hackerii au reușit să spargă site-ul publicației belgrădene „Politika” și să insereze informația cum că președintele Iugoslaviei, Slobodan Miloševiæ, a fost ucis de explozia unei bombe. Buletinul independent „VIP” a dat și el publicității conținutul informației: „Președintele iugoslav Slobodan Miloševiæ a decedat din cauza rănilor cauzate de explozia unei bombe amplasate în buncărul său de pe Dedinje”. Evident că lumea, îndeosebi ziariștii și diplomații, a dat năvală să vadă informația cu pricina pe site-ul „Politica”. Numai că izvorul notei mincinoase nu mai exista, site-ul fiind repede refăcut de către proprietari, de unde și concluzia că fusese doar o acțiune de hacking. Dar acest lucru l-ar fi putut presupune și cei care au preluat informația privind moartea lui Miloševiæ, mai cu seamă că Internetul ar fi fost ultimul loc unde să apară o asemenea informație. Așadar, iată că pe Internet nu este nimic sigur nici din acest punct de vedere, o informație abil strecurată pe un site oficial, prin hacking, evident, sau o informație falsă inserată dinadins pe un site oficial pot să inducă în eroare. Pornind de la această premisă, scepticii ar putea spune că Internetul nu prezintă nci un fel de garanție dacă informațiile pot fi atât de ușor falsificate. Dar putem oare spune cu mâna pe inimă că celelalte mijloace de informare în masă, cum ar fi televiziunea, radioul, publicațiile sunt mai sigure? Parțial da, fiindcă în aceste cazuri informația falsă poate fi introdusă doar de cel care lucrează la unul dintre aceste mijloace de informare în masă și nicidecum de vreun hacker. Se întâmplă deseori ca hackerul să fie unul dintre angajații cu acces la site-ul companiei unde lucrează. În „hacker” nu se poate însă transforma și angajatul unei televiziuni, de exemplu? Dincolo de toate aceste speculații rămâne valabil unul singur și același lucru: mijloacele de comunicare/informare în masă nu sunt și nici nu pot fi sută la sută sigure și nu pot ele însele garanta veridicitatea unei informații. Să renunțăm la mass-media? La Internet? Desigur că nu. Doar că trebuie să avem întotdeauna rezerve îndeosebi când e vorba de informații importante sau extrem de importante și să le verificăm pe mijloace de comunicare în masă diferite. Abia după aceea putem trage concluzia dacă informația este sau nu autentică. Pe 18 septembrie, pe site-ul românesc cu adresa http://stiri.rol.ro apărea o știre preluată de la BBC și care spunea că, cităm: „Hackeri autointitulați «patrioți» au «spart» mai multe site-uri web, între care și al talibanilor, pirații informatici încercând să pericliteze activitatea organizațiilor și țărilor pe care le consideră vinovate pentru atacurile teroriste de marți.” În aceeași știre se amintea despre un grup de hackeri autointitulat „Dispatchers” și care anunțase că plănuiește un atac coordonat asupra infrastructurii computerizate a țărilor care s-ar putea afla în spatele atentatelor comise pe 11 septembrie asupra Statelor Unite. Ba, mai mult, membri ai grupului amintit s-au și lăudat că au distrus deja câțiva provideri palestinieni. O notă nesemnată, publicată în cotidianul național „România liberă” în data de 3 octombrie 2002, relata despre faptul că „S.U.A. au lichidat un site web al Al-Qaeda” la numai 12 ore de la apariția acestuia. Site-ul respectiv conținea informații referitoare la Osama bin Laden, o declarație a secretarului de presă al rețelei Al-Qaeda și un mesaj către prizonierii de la baza americană Guantanamo din Cuba, prin care aceștia erau îndemnați să reziste. Tot S.U.A. au lichidat și site-ul „Jihadul on-line”, însă acesta a reapărut în octombrie 2002, primele informații fiindu-i dedicate lui Khattab, liderul mujahedinilor arabi în Cecenia ucis de forțele armate rusești. Site-ul Ministerului de Interne al Iranului, cu adresa www.moi.gov.ir, a fost și el atacat. Indexul (prima pagină) a fost înlocuit cu mesajul „Owned! Ya biatch!”, precum și de diverse imagini dintre care se remarca poza lui Osama bin Laden cu două pistoale îndreptate spre capul acestuia, se preciza pe www.div.ro. Autori au fost cei din „The Dispatchers”, care au declarat război teroriștilor din întreaga lume. Pe 1 aprilie 1999, un anume Adrian le trimitea membrilor unei liste de discuții un mesaj preluat de la o agenție internațională de știri, cu subiectul „despre hackerii iugoslavi”, în care se vorbea despre atacurile hackerilor iugoslavi asupra serverelor oficiale ale unor state membre ale N.A.T.O. În finalul textului în limba engleză, același Adrian încheia: „Patrioti baietii, n-am ce zice :-)”. Răspunzând la acest mesaj, un anume Sabin spunea: “... corect...a propos de patriotism, ati auzit ca Djeordjevici , jucator de fotbal de la Metz si-a luat «concediu» pe perioada razboiului si s-a dus la Belgradpentru a fi alaturi de compatriotii lui. imputiti rau de tot americanii astia ca isi baga nasul si bombele pe unde au kef, nu?” Numărul atacurilor informatice a crescut doar în perioada ianuarie - iunie 2002, față de întregul an 2001, cu 64% (www.zidezi.ro). Această informație a fost publicată de către compania Riptech, care a încercat să sublinieze faptul că atacurile hackerilor au tendința de a deveni din ce în ce mai sofisticate. Din numărul total al atacurilor date de hackeri în perioada ianuarie-iunie 2002, 4/5 au fost date de către „pirați“ din: Statele Unite ale Americii, Germania, Coreea de Sud, China, Franța, Canada, Italia, Taiwan, Marea Britanie și Japonia. Elan Yoram, unul dintre autorii acestui raport, a ținut să facă precizarea că aceste cyber-atacuri pot proveni și din țări cunoscute ca fiind adăpostul anumitor grupări teroriste. Printre aceste țări au fost menționate Iran, Pakistan, Kuweit și Indonezia. „Este aproape imposibil să se stabilească o linie de demarcație clară între atacurile hackerilor și cyber-terorism, deoarece ambele tipuri de atacuri se fac tranzitând spațiul internetic, folosind de cele mai multe ori serverele publice“, a ținut să sublinieze Yoram. „Cooperare «împotriva naturii» între neonaziști și extremiștii evrei”, titrează cotidianul timișorean „Agenda zilei” în vara lui 2003, preluând un articol de la Agenția „Reuters”. Iar în subtitlu, aceeași publicație scrie: „Alianța a inundat rețeaua mondială cu mesaje de ură la adresa arabilor”. Așadar, și mișcarea neonazistă pare că suferă de păcatul numit „aripi”. De la colaborarea dintre naziști și musulmani împotriva evreilor, iată că există naziști „dispuși să-și uite propriile vederi antisemite pentru a pune la cale o cooperare uluitoare cu grupări extremiste evreiești din țară (Franța, n.n.). Această colaborare, prin Internet, i-a ajutat pe neonaziștii francezi să-și transplanteze mesaje de ură împotriva arabilor și musulmanilor în Orientul Mijlociu, iar pe extremiștii evrei să știe mai multe despre atacurile prin rețea împotriva site-urilor arabe.” Evident, o asemenea situație nu putea să-i scape lui Mouloud Aounit, directorul unei organizații antirasiste din capitala Franței. Acesta a dat publicității un raport de 170 de pagini cu privire la paradoxala cooperare născută din ura comună a celor două forme de extremism. Potrivit acestuia, nu mai puțin de 26 de site-uri aparținând extremei drepte franceze și grupărilor extremiste evreiești din Franța plătesc găzduirea paginilor web pe același server din S.U.A. cu începere din 1999, anul primului război electronic mondial. Dar, în cele din urmă, scrie publicația timișoreană, partajarea comună a spațiului pe serverul american a luat sfârșit. Motivul: puncte de vedere diferite referitoare la campania americano-engleză în Irak. Pur și simplu, unii dintre neonaziști (o altă aripă?) nu au fost de acord cu atacul aliat împotriva Irakului. „Pe site-urile respective există și îndemnuri de asasinare a președintelui Jacques Chirac, menționat cu numele de «Ben Shirak»”, încheie „Agenda zilei”. Că Internetul poate fi transformat în armă o dovedește și activitatea cibernetică a așa-zisului anacronic Phenian. Tot „Agenda zilei” scria pe 17 mai 2003: „Phenianul are o armată de hackeri pricepuți - Războiul informațional e în toi”. Potrivit Agenției „Reuters”, al cărei material este preluat de publicația bănățeană, „...singurul server care susține site-urile oficiale nord-coreene se află în Japonia. Dar realitatea este cu totul alta. În Coreea de Nord sunt antrenați anual circa 100 de tineri transformați în hackeri, soldații informaționali ai regimului.” Vecina din sud, Coreea soră, nu se află așadar amenințată numai de rachetele fraților comuniști din nord (posibil chiar atomice), ci și de cyber-atacuri. „La începutul acestui an, un virus a contaminat rapid aproape toate rețelele de calculatoare din Coreea de Sud, blocând și traficul pe Internet. A fost pentru prima dată când serviciile rețelelor din această țară au fost afectate într-o asemenea măsură. Se crede că a fost vorba despre un «exercițiu» de atac lansat de nord-coreeni.” Hoțul neprins este negustor cinstit, spune un proverb românesc. Cel care a afectat traficul pe Internet al sud-coreenilor putea să fie un frate nord-coreean, dar tot atât de bine putea să fie chiar un student sud-coreean. Numai că nu ar fi fost „politic” să nu se profite de o asemenea ocazie pentru a se creea „imagine”. Referindu-se la sud-coreeni în cartea sa „Lacrima - Orient și occident” (Ed. „Anthropos” Timișoara, 2000, versiune în limba română: Dușan Baiski), scriitoarea taiwaneză Chang Shiang Hua spune la un moment dat: „... o cunoscută mișcare de rezistență a studenților coreeni, o mișcare a sentimentelor naționale profunde, a luptei împotriva guvernării, împotriva Americii, poartă pecetea unui fanatism de puber care, de cum trece perioada exaltării tinerești, deseori se stinge de la sine. Așa că, la terminarea universității, o mulțime de asemenea activiști studenți extremiști caută de urgență debutul în «ape liniștite», ajungând astfel până la companiile americane, care oferă un salariu bun.” Și cum Coreea de Sud este una dintre cele mai informatizate țări din lume, cum și în această țară pot exista informaticieni cu păreri pro-nord-coreene, nu este obligatoriu de crezut că unul din cei o sută de nord-coreeni pregătiți pentru atacuri cibernetice este teroristul care a afectat Internetul sud-coreean. În baza reclamațiilor primite de Centrul Împotriva Fraudelor pe Internet din S.U.A. pe parcursul anului 2002, pe primul loc la nivelul țărilor de pe teritoriul cărora au fost inițiate fraude se situează Statele Unite, susține cotidianul „The Sidney Morning Herald”. De ce nu ar fi fost posibil ca „înghețarea” Internetului sud-coreean să fi fost realizată de S.U.A., tocmai pentru a menține încordată situația din cele două Corei? Desigur, este doar o ipoteză, dar dacă americanii au fost în stare să mituiască generali „loiali” lui Saddam Husein pentru a intra apoi victorioși în Irak, de ce nu am accepta o asemenea ipoteză și în cazul la care ne-am referit? Din păcate, doar Dumnezeu știe care este adevărul. Împreună cu războinicii implicați. Referitor la clasamentul întocmit de cotidianul australian, „Renașterea bănățeană” din Timișoara enumera și celelalte țări din tristul clasament: după S.U.A. urmau Nigeria, Canada, Africa de Sud, România și Spania. Nu știm pe ce loc erau situați superhackerii singurului abonat nord-coreean la Inernet, Kim Jong-il, dar e cam greu de crezut că providerul japonez ar fi lăsat nesupravegheată activitatea centurionilor comuniști din Peninsulă. O activitate susținută, menită a bloca serverele Coreei de Sud, ar fi fost depistată imediat. Dar politica e politică. În 2002, relatează presa internațională, președintele George W. Bush a semnat o directivă prin care stabilea datele lansării unor atacuri asupra rețelelor de calculatoare ale unor țări ostile Statelor Unite ale Americii. Acest ordin a fost deconspirat de cotidianul „The Washington Post”. Regulile pentru războiul informațional au fost pregătite în timp ce Pentagonul lua deja în considerare lansarea unor asemenea atacuri împotriva țărilor-țintă, scria „Reuters”. Mecanismul acestui război invizibil și tăcut s-ar putea să-și demonstreze capacitatea cu prilejul campaniei militare din Golf, a afirmat un oficial al Pentagonului, citat de cotidianul din capitala S.U.A. Alți oficiali cu funcții importante au declarat că S.U.A. nu au lansat niciodată atacuri informaționale (terorism de stat recunoscut indirect?) pe scară largă, însă de acum Pentagonul a început să lucreze la armele cele mai potrivite pentru atac. „Un scenariu posibil - scria „Agenda zilei” în 2003 - arată cum specialiștii armatei S.U.A., așezați în fața terminalelor de calculator, neutralizează cu câteva apăsări de tastă rețelele computerizate ale unei țări ostile «stingându-i» radarele, sistemul energetic național și întreaga rețea telefonică. Asta doar pentru deschidere...” Cum vine asta, vă veți întreba? Orice om normal se întreabă de ce este necesar ca sistemele informatice sensibile să fie interconectate. De aceea pare stupefiantă afirmația că un atac terorist ar putea paraliza Internetul. Autori sunt nimeni alții decât cercetători din cadrul Universității din Ohio - S.U.A. Aceștia au demonstrat că principalele orașe vor avea acces la Internet chiar și în cazul în care rețeaua va funcționa la capacitate redusă, în vreme ce orașele mijlocii și mici vor fi deconectate. Costurile relativ mari pentru transmisia prin satelit, dar și pentru cea prin magistralele din fibră optică obligă providerii mai mici să se „aboneze” la cei cu putere financiară mai mare. Astfel că rețeaua seamănă cu o caracatiță. Dacă este distrus centrul, adică providerul puternic, automat „pică” și providerii mărunți. Unul dintre universitarii din Ohio, Tony Grubesic, compara consecințele unui asemenea scenariu cu acelea care pot interveni în traficul aerian: „În cazul în care condițiile atmosferice opresc sau întârzie traficul pe un aeroport, ca O’Hare din Chicago, pasagerii din întreaga țară vor resimți consecințele. Acest lucru este valabil și pentru Internet.” Universitarii americani arată într-un studiu că, după atentatele teroriste din 11 septembrie, mai multe zone din jurul metropolei New York au fost deconectate de la Internet, iar portalurile nu au putut fi accesate timp de două zile. Același Grubesic este de părere că, din motive de securitate, rețelele de Internet nu trebuie concentrate în marile orașe și cere o mai mare descentralizare a Internetului. Ceea ce este echivalent cu a solicita încălcarea regulilor economiei de piață prin intervenția statului care fie sprijină prin fonduri publice întreținerea unor servere, fie introduce reguli speciale pentru providerii de Internet. Atotprezentul „Reuters” este din nou citat masiv pe mapamond la sfârșitul lui octombrie 2002. Astfel, „România liberă” din București titra pe 30 octombrie 2002: „Hackerii proislamici pregătesc un război cibernetic”. O banală previziune a cuiva de la cunoscuta agenție de știri sau doar o bucățică dintr-un scenariu mai amplu de război psihologic? O picătură informațională în campania de pregătire psihologică a agresiunii americano-engleze împotriva Irakului? Nu știm, nu putem răspunde. Putem doar specula. Răspunsurile pot fi, în mod firesc, afirmative. Același „Reuters”, citând experți în probleme de Internet, preluat de cotidianul național românesc, spune că „Hackerii proislamici se află în prima linie a unui potențial război cibernetic după decizia așa-numiților «hacktiviști» și a creatorilor de viruși de a rupe armistițiul autoimpus după atentatele din 11 septembrie 2001 din S.U.A.“. Pirații cibernetici prislamici și-au intensificat atacurile împotriva țărilor care sprijină războiul dus de S.UA. împotriva terorismului și campania sa împotriva Irakului, în timp ce virusul „bugbear” și atacul eșuat asupra Internetului demonstrează că hackerii au ieșit din nou la vânătoare. Firma britanică „MI2G” din Londra a anunțat că octombrie 2002 poate concura la titlul de cea mai neprielnică lună din cauza atacurilor electronice - 16 559 la număr. Aceeași companie - care oferă consultanță privind securitatea pentru bănci și firme de asigurare și reasigurare, a subliniat că atacurile motivate politic au crescut semnificativ. „România liberă” citează responsabili ai acestei companii: „Am remarcat că din ce în ce mai multe grupuri de hackeri care sprijină interese islamice au început să se unească, urmărind o agendă comună antiamericană, antibritanică, antiaustraliană, antiindiană și antiisraeliană.” Dean White, coordonatorul Centrului Sans (dedicat Internetului) pentru Asia-Pacific, referindu-se la părerea experților în domeniul Internetului, afirma: „Trebuie să ne așteptăm la un atac și să fim pregătiți, a fost liniște prea mult timp, mai mult ca sigur că urmează să se întâmple ceva.” Potrivit „MI2G”, dintre grupurile de hackeri active în octombrie 2002 trei erau proislamice (din păcate, nu se dă numărul total pentru a ne face o părere clară asupra proporției grupărilor proislamice). Cităm din „România liberă” din 30 octombrie 2002: „Unul dintre ele (dintre cele trei grupuri proislamice, n.n.) se numește «Unix Security Guards» (USG), un grup de hackeri format în mai 2002 și despre care se crede că este compus din alte entități mai mici, variind de la «EgyptianFighter» până la hackerii din fostele republici sovietice musulmane și până în Maroc. USG și-a înzecit atacurile în interval de o lună, de la 21 înregistrate în august, și până la 207, în septembrie. Numai în octombrie USG, se poate «lăuda» cu 1 511 atacuri. Alte grupuri active de hackeri sunt «FBH» (Federal Bureau of Hackers - biroul federal al hackerilor), bănuit că ar avea sediul în Pakistan, și «The Bugz» majoritar pakistanez. Creșterea atacurilor virtuale proislamice coincide cu atacul fără precedent de săptămâna trecută pe 9 din cele 13 servere principale care formează coloana vertebrală a rețelei Internet. Oficialitățile de la Washington au încercat să minimalizeze incidentul și sugestiile că ar fi vorba de «cyberterorism», însă experții informaticieni spun că, indiferent de vinovat, acest atac a evidențiat vulnerabilitatea infrastructurii de comandă și control.” O concluzie (de ce nu, sugerată) ce se poate trage este că, dacă se întâmplă ceva rău, indiferent ce, pro-islamicii vor fi de vină și nicidecum o eroare pur umană sau un atac din interior. Ce se întâmplă însă dincolo de fosta „cortină de fier”? O știre provenind de la aceeași atotștiutoare agenție de știri „Reuters” (?!), citând o sursă din cadrul fostului K.G.B., este preluată pe 16 octombrie 2002 de „Renașterea bănățeană”: „Hackerii au încercat, în 2002, de un milion de ori să acceseze, în mod ilegal, site-ul oficial al F.S.B. (Serviciul Federal de Securitate rus)... Numărul tentativelor de piraterie informatică s-a dublat în comparație cu anul trecut, la data de 1 septembrie depășind cifra de 760.000 de cazuri, a precizat aceeași sursă. Potrivit oficialului din cadrul F.S.B., «nu este vorba de activitatea serviciilor străine», ci de încercările tinerilor preocupați de Internet, de a-și «dovedi îndrăzneala». Hackerii sunt, «cel mai adesea minori, iar dat fiind că nu reușesc să spargă codurile, nu există vreo acțiune de urmărire», a explicat sursa din cadrul F.S.B..” Așadar, nici pomeneală de atacuri cibernetice din partea cecenilor sau a aliaților acestora. O „omisiune” calculată din partea oficialului F.S.B. citat de „Reuters” sau chiar realitatea? Sau să fi suferit americanii adevărate traume psihice după 11 septembrie și acum văd în jur doar dușmani? „România liberă” din 11 septembrie 2002 scria, exact la un an după atacul terorist asupra S.U.A.: „Atacurile teroriste împotriva Statelor Unite din 11 septembrie 2001 au atras atenția asupra unui alt fenomen periculos: folosirea Internetului de către grupările teroriste, pentru comunicații, recrutare și colectare de fonduri. Chiar și acum, în condiții de securitate sporită, AL-Qaeda se folosește de Internet pentru a pune la cale noi atacuri. Experții au ajuns la concluzia că teroriștii au studiat cu mare atenție sistemul telefonic american, alimentarea cu apă, serviciile publice, dirijate computerizat. [...] De altfel, avertismente cu privire la un posibil atac cibernetic s-au înregistrat destul de des după 11 septembrie 2001. Astfel de atacuri sunt greu de prevăzut, iar efectele lor ar fi devastatoare, în condițiile în care mare parte din servicii - de la tranzacții financiare la asigurări sociale - se bazează pe Internet și utilizează baze de date computerizate.” Parcă totul aduce cu isteria provocată de virusul mileniului, care s-a dovedit un mare fâs susținut cu abilitate de către cei interesați. Iată ce scria în 1990 cunoscutul autor de science fiction Arthur C. Clarke în cartea sa „The ghost from the grand banks” (apărută în limba română sub titlul „Fantoma adâncurilor”, Ed. Valdo, 1992): „Până în 1960, din ce în ce mai multe calcule ale lumii fuseseră preluate de computere și procesul se încheiase acum definitiv. Milioane de memorii optice și electronice înmagazinaseră trilioane de tranzacții - practic toate afacerile planetei. Și, desigur, multe din aceste intrări purtau o dată. Când a început ultimul deceniu al secolului, ceva ca o undă de șoc a străbătut lumea financiară. Și deodată, dar tardiv, au realizat că celor mai multe dintre aceste date le lipsea componenta vitală. Funcționarii umani de bancă, cei care țineau ceea ce încă se mai numea «contabilitatea», arareori se oboseau să scrie «19» înaintea următoarelor două cifre. Acestea erau luate drept bune, era o chestiune de bun simț. Iar bunul simț, din păcate, era vădit că le lipsea computerelor. Și, în primii zori ai lui ‘00, miriade de îndobitociți de electronică își ziceau «00 este mai mic decât 99 ». Așa că astăzi este mai devreme decât ieri - cu exact 99 de ani. Recalculați toate depășirile de cont, ipotecile, operațiile curente pe această bază...” Evident, uneori nu mai știi unde se termină imaginația și începe realitatea, însă e greu de crezut că omul se poate lăsa pe mâna computerelor fără a-și lua toate măsurile de protecție. Imaginați-vă doar o banală pană de curent care să întrerupă un serviciu vital într-un oraș cu două milioane de locuitori. Ar fi o dovadă de prostie crasă pentru un manager să accepte un asemenea lucru. Un banal circuit electric casnic este prevăzut cu siguranțe în caz de scurtcircuit. Darămite un serviciu vital controlat de computer. Da, veți spune, dar dușmanul poate avea implantați oameni în interiorul sistemului. Deci mai rămân 50% șanse pentru un reușit atac terorist cibernetic. Însă așa cum înșiși oamenii din cadrul C.I.A., F.S.B. sau S.R.I. sunt, la rândul lor supravegheați, și în serviciile publice vitale, teoretic, ar trebui să existe supervizori. Așadar, șansele unui atac se reduc la 25%. Ei bine, calculele pot duce chiar până la un 0,001%, ceea ce înseamnă că un atac tot ar fi posibil. Este evident că da. Dar fără a minimaliza rolul controlului cibernetic asupra unor procese din cadrul serviciilor publice, nu putem crede că vreo națiune este atât de naivă încât să nu dubleze sau să tripleze măsurile de securitate. Și atunci, la ce bun atâta isterie vizavi de posibilele efecte catastrofale ale unui atac cibernetic? Ne temem oare de calitatea forței de muncă? Să fie tehnica mai presus de om? Nu mai există nici o fărâmă de patriotism la cei puși să ne apere? Cercetători ruși prost plătiți, ajunși în slujba lui fitecine, valize atomice vândute pe-un pachet de mahorcă... Totul este posibil. Dar să nu disperăm. Drobul de sare poate fi coborât. Practică însă și americanii hacking-ul patriotic? Se pare că da. „România liberă” din 3 octombrie 2002 scria că S.U.A. au lichidat site-ul „Cercetări islamice” al organizației teroriste internaționale Al-Qaeda la numai 12 ore de la apariția acestuia în rețeaua Internet. „În cele câteva ore de existență, pe site au apărut informații cu privire la Osama bin Laden, o declarație a secretarului de presă al rețelei Al-Qaeda și un mesaj către prizonieri de la baza Guantanamo, prin care aceștia erau îndemnați să reziste.” Numai că, asemenea unei hidre cu o mie de capete, de tai un cap, răsare altul. Același cotidian românesc continuă: „Marți a reapărut însă pe Internet site-ul «Jihadul on-line», închis de S.U.A. anterior și care îi aparține - potrivit ziarului saudit «As Sharq Al Ausat» - lui Abdurrahman Ar-Rashid, cetățean al unuia dintre statele din Golf. Primele informații au fost dedicate în totalitate lui Khattab - liderul ucis al mujahedinilor arabi din Cecenia.” Iată însă și o altă știre publicată în mass-media românească, de data aceasta în 2003. Site-ul postului de televiziune prin satelit „Al-Jazeera”, al cărui sediu se găsește în micul stat arab Qatar, a fost blocat în urma a mai multor atacuri. Oficialii postului, citați de A.F..P., au dat vina pe americani. Abdel Aziz Al-Mahmud, redactorul șef al ediției electronice al „Al-Jazeera”, a declarat că este vorba despre „atacuri masive” declanșate după ce acest cunoscut post de televiziune a difuzat imagini cu cadavrele soldaților americani uciși sau executați de irakieni. Imediat după atacul terorist asupra World Trade Center din New York, hackeri neidentificați au blocat aproape toate paginile oficiale de pe Internet ale Afganistanului, în vreme ce în multe pagini dedicate lui Osama bin Laden și talibanilor au fost inserate alte conținuturi. De asemenea, a fost lansat și un virus denumit „WTC”. Acesta era transmis prin poșta electronică, emițătorul anunțând în corpul mesajului că fișierul atașat conține informații despre distrugerea turnurilor gemene (www.danas.org, 18 septembrie 2001). Un grup de hackeri pakistanezi a atacat pe 17 octombrie 2001 serverul Administrației Naționale pentru Ocean și Atmosferă (S.U.A.). În mesajul trimis, hackerii spuneau: „Chiar dacă guvernul pakistanez condamnă atacul asupra S.U.A., noi susținem Al Qaeda. Deținem niște informații secrete aparținând guvernului american pe care le vom preda organizației Al Qaeda. Lăsați-ne în pace și vă vom lăsa în pace.” După cum scria pe www.sksu.net, hackerii solicitau S.U.A. să-și retragă forțele armate din Arabia Saudită, să înceteze să bombardeze Afganistanul și să înceteze să susțină Israelul. De asemenea, mai amenințau că vor schimba fața altor site-uri, însă nu vor fura date întrucât acest lucru nu este etic. Interesant este însă faptul că, prin atacul din11 septembrie 2001 asupra turnurilor gemene World Trade Center, Al Qaeda devine cea dintâi organizație ca fiind „statul virtual” „Statul virtual, scrie Philip Bobbitt în «Time», citat de publicația croată «Vjesnik» (www.vjesnik.com), are multe trăsături ale altor state (o armată și o intelighenție antrenate, trezorerie și surse de venituri, structură administrativă și un fel de asigurări sociale pentru familiile luptătorilor săi), însă el nu are granițe, declară războaie, încheie alianțe cu alte state și, prin țelurile sale are un caracter global, nu are un loc definit pe harta globului pământesc. [..] În secolul 21, statele naționale ar putea fi înlocuite cu ceva ce s-ar putea numi «state economice». Statele economice vor avea frontiere și structuri administrative similare cu cele ale statelor naționale, însă răspunderile cheie vor fi trecute de la guverne la sectorul privat; corporațiile multinaționale vor prelua rolurile pe care un guvern nu le mai poate îndeplini și vor șterge granițele dintre liderul politici și liderul corporativ. Tocmai pentru că economia este particulară, globală și transnațională, statele economice vor putea mai bine decât cele naționale să se descurce cu un război care în parte este particular, o parte multinațional și o parte de apărare, așa cum vor fi războaiele în viitor... [...] La fel ca moartea, războiul va veni când va veni. S.U.A. ar putea ajuta în stabilirea a ce fel de Război lung va veni. Acest război poate fi caracterizat de către statele naționale cu o populație din ce în ce mai bătrână care încearcă să se opună tot mai puternicelor state economice, în vreme ce statele virtuale se vor înclina când înspre o parte, când spre alta. Cu siguranță că vom vedea conflicte între forme concurențiale ale statelor economice. Poate fi vorba și de un război cronic, cu intervenții de mică intensitate - acțiuni polițienești cu motive umanitare; [...] Războiul s-ar putea purta și între anumite regiuni sau poate între marile puteri care pun în mișcare atacuri virtuale acoperite - pentru ca apoi atacurile hackerilor să degenereze în declanșarea unui conflict armat.” Într-un raport al Consiliului Național de Cercetare din S.U.A. intitulat „Computere în criză”, se spune că „Teroristul zilei de mâine ar putea fi capabil să provoace daune mai mari cu un keyboard decât cu o bombă”. Internetul este intens folosit de diverse grupări teroriste întrucât este mijlocul perfect pentru a organiza și a conduce acțiuni de la distanță, în perfect anonimat și în perfectă siguranță. Prin utilizarea unor tehnici de criptografiere tot mai sofisticate și folosind specialiști în informatică dintre cei mai buni, organizațiile teroriste le transmit subordonaților nu doar ordine, ci și planuri de acțiune, fotografii ale celor vizați pentru a fi lichidați, instrucțiuni, coduri și hărți. Pe de altă parte, Internetul este ideal pentru răspândirea unei ideologii sau alteia. În lucrarea lor intitulată „Internetul, criminalitatea și dreptul”, prof. univ. dr. Dan Banciu și conf. univ. dr. Ion Vlăduț scriu: „Un exemplu în acest sens îl reprezintă organizația teroristă Drumul luminos din Peru, care, dispunând de un site pe Web, își promovează propria ideologie extremistă. Interesant este faptul că, așa după cum constata fostul șef al operațiunilor F.B.I., Buck Revell, atâta timp cât mesajele acestor grupări fac numai propagandă pentru ideologia lor, fără să treacă la acțiuni criminale, teroriștii pot desfășura liberi activități, astfel încât Internetul a devenit un adevărat «rai» pentru ei.” Simpatizanții diverselor organizații teroriste construiesc site-uri de simpatie. După ce gruparea teroristă „Tupac Amaru” a ocupat reședința ambasadorului Japoniei în Peru, în decembrie 1996, luând ostateci membrii ambasadei și pe invitații acestora, simpatizanții din S.U.A. și Canada ai organizației amintite au realizat o serie de site-uri de simpatie. Dar Internetul este foarte utilizat și pentru diseminarea mesajelor de ură și incitare la violență. Nu puține sunt site-urile antisemite și antioccidentale. Numai că, susțin autorii amintiți mai înainte, „...în S.U.A. se consideră că informațiile difuzate pe Internet țin de dreptul la liberă exprimare, riposta autorităților față de construirea site-urilor de către grupările teroriste fiind destul de delicată. Astfel, în această țară, deși paginile Web ale grupărilor teroriste sunt publice, F.B.I.-ul nu are voie să facă dosare cu fișierele respective decât atunci când investighează un anumit caz care a fost aprobat de procuror.” Astfel că, concluzionează aceiași autori, „... grupărilor teroriste nu le-a trebuit prea mult timp să înțeleagă faptul că un mijloc de presiune la fel de spectaculos, dacă nu mai mult, decât plasarea unor bombe în diferite locuri publice, îl reprezintă distrugerea infrastructurilor informatice și periclitarea vastelor rețele.” În acest context, se cuvine să amintim faptul că în timpul agresiunii N.A.T.O. asupra Iugoslaviei, au devenit foarte active grupările antisemite și antisemiții individuali, vinovați pentru atacul N.A.T.O. asupra Iugoslaviei fiind considerați evreii americani prezenți în structurile de conducere ale S.U.A. Pe listele de discuții sârbești și-a făcut apariția și lista conținând numele și poziția acestora. Iat-o: 1. Secretary of State - Madeleine Albright 2. Secretary of the Treasury - Robert Rubin 3. Secretary of Defense - William Cohen 4. CIA chief - George Tenet 5. Head of Nat. Sec. Council - Samuel Berger 6.Secretary of Agriculture - Dan Glickman 7. Chairman of the Fed. Res. Board - Alan Greenspan 8. Health Care Chief - Sandy Kristoff 9. Head of Voice of America - Evelyn Lieberman 10.Under Secretary of State for Europe - Stuart Elsenstat 11. U.S. Trade Representative - Charlene Barshefsky 12. Chief Aide to the First Lady - Susan Thomases 13. Heads National Economic Council - Gene Sperling 14. Heads National Health Care Policy - Ira Magaziner 15. Deputy Secretary of State - Peter Tarnoff 16. Ass. Sec. of State for Congressional Affairs - Wendy Sherman 17. On Board of Economic Council - Alice Rivlin 18. On Board of Economic Council - Janet Yellen 19. Presidential Advisor - Rahm Emanuel 20. Council to the President - Doug Sosnik 21. Deputy National Security Council - Jim Steinberg 22. NSC Senior Director for Speechwriting - Anthony Blinken 23. Drug Policy Coordinator - Robert Weiner 24. Special Liaison to the Jewish Community - Jay Footlik 25. Presidential Personal Chief - Robert Nash 26. Presidential Attorney - Jane Sherburne 27. Asian Expert on Security Council - Mark Penn 28. Communications Aide - Robert Boorstine 29. Communications Aide - Keith Boykin 30. Special Assistant to the President - Jeff Eller 31. National Health Care Advisor - Tom Epstein 32. National Security Council Member - Judith Feder 33. Asst. Sec. of Veterans Affairs - Richard Feinberg 34. Deputy Head of Food and Drug Admin. - Herschel Gober 35. White House council - Steve Kessler 36. Asst. Secretary of Education - Ron Klein 37. Director of Press Conferences - Margaret Hamburg 38. Director of St. Dept. Policy - Karen Alder 39. Member National Security Council - Samuel Lewis 40. Member of the National Security Council - Stanley Ross 41. Director of the Peace Corps - Dan Shifter 42. Deputy Chief of Staff - Eli Segal 43. Dep. Director of Man. and Budget - Jack Lew 44. Under Secretary of State - James P. Rubin 45. Under Secretary of the Treasury - David Lipton 46. Special Council to the President - Lanny P. Breuer 47. Special Representative to NATO - Richard Holbrooke 48. Chief of Social Security - Kenneth Apfel 49. Deputy White House Council - Joel Klein 50. Special Advisor to the First Lady - Sidney Blumenthal 51. Chief of Food and Drug Administration - David Kessler 52. Acting Solicitor General - Seth Waxman 53. Presidential Pollster - Mark Penn 54. Special Middle East Representative - Dennis Ross 55. General Counsel for the FBI - Howard Shapiro 56. White House Special Counsel - Lanny Davis 57. Secretary of Management and Budget - Sally Katzen 58. Heads FBI Equal Opportunity Office - Kathleen Koch 59. Deputy Chief of Staff - John Podesta 60. Vice Chairman of Federal Reserve Board - Alan Blinder 61. Heads Council of Economic Advisors - Jane Yellen Lista am preluat-o din site-ul lui Boris Pribich, un cetățean american de origine sârbă, foarte activ în materie de antisemitism. Contactându-l pentru a-i cere aprobarea pentru preluarea unor fragmente din paginile sale web (vezi http://MediaLies.com/; http://CompuSerb.com/; http://VoteForUSA.com/; http://SerbianDefenseLeague.com/; http://AmericanDefense League.com/), ne-a solicitat imperios să nu trecem sub tăcere implicarea evreilor americani în agresiunea N.A.T.O. asupra Iugoslaviei. Câtă dreptate are acest om va decide doar istoria. Cert este însă faptul că, interesându-ne mai îndeaproape de activitatea sa, am dat peste o listă de discuții a evreilor de pe Yahoo, respectiv „EEJH" Jewish History, unde Pribich este considerat „...Mr. alias Boris Primich's Organization, should beinvestigated by FBI and State Department, as Terrorist Fascist/Hitlerist Organization”, opinia fiind a semnatarului e-mail-ului și anume un anume dr. Sigmund Mittler, M.D. Professor. Tot pe unul din site-urile lui Pribich am dat și peste un text intitulat „Cine controlează media din S.U.A.”, unde autorul face o radiografie a mijloacelor de informare și divertisment din Statele Unite din punctul de vedere al naționalității fondatorilor, proprietarilor sau actualilor conducători, concluzia fiind clară: evreii conduc media în S.U.A. și pot influența și/sau manipula extrem de ușor opinia publică în favoarea lor sau împotriva persoanelor și/sau statelor considerate inamice. Unul dintre principalii vinovați de agresiunea din 1999 asupra Iugoslaviei este considerată Madeleine Albright, pe atunci secretarul de stat al S.U.A Tot pe unul din site-urile lui Boris Pribich am dat și peste un text dedicat acesteia și intitulat „Dosar secret: Zilele belgrădene ale lui Madeleine Albright. Cum a uitat limba sârbă.” Autorul articolului, scris în 1997, pe când Albright era ambasadorul S.U.A. la O.N.U. este Momir Iliè, un ziarist care a stat de vorbă cu foștii ei prieteni și colegi de școală din Belgrad. Trebuie reținut că Joseph Korbel, tatăl lui Madeleine Albright, a fost ambasadorul Cehoslovaciei la Belgrad pe timpul președinției la Praga a lui Benes, iar viitorul secretar de stat al S.U.A. și-a petrecut aici o bună parte a tinereții. Cu atât mai ciudată devine din acest punct de vedere aversiunea ei ulterioară față de sârbi. Faptul că familia de evrei cehi Korbel a părăsit la un moment dat Cehoslovacia, de teama de a nu fi exterminată de naziști, și a ajuns în Iugoslavia pentru a fi ajutată să plece de aici în America, cu ajutorul sârbilor, nu a mai contat în acțiunile din 1999 ale lui Madeleine Albright. Poreclită pe Internet „baba cu coaie de oțel”, Albright a fost, este și va rămâne în memoria sârbilor drept una din maleficele ființe umane din istoria acestuia. Dacă ar fi să tragem câteva concluzii, nici nu e de mirare că sentimentele antisemite ale multor sârbi par a fi perfect justificate: media americană, controlată de evrei, a jucat un rol esențial în istoria deciziei de atac asupra Iugoslaviei, iar faptul că Executivul american a fost la timpul respectiv plin de evrei, cu Madeleine Albright în frunte (nu mă lăsa să mor că n-o să te las să trăiești...) poate duce și la ideea unei conspirații bine concertate a evreilor împotriva poporului sârb. Câtă dreptate au sau nu antisemiții declarați ori chiar simpli sârbi care cred asemenea lucruri, doar Dumnezeu poate ști. _______________________________ NOTÃ: Dat fiind faptul că lipsa de bani nu a permis editarea cărții mele „Război pe Internet“ (Editura „Waldpress“ Timișoara, 2004) decât într-un tiraj mic, m-am hotărât să vă ofer varianta digitală integrală prin intermediul site-ului www.agonia.ro. În fiecare zi voi insera pe site câte unul dintre cele unsprezece capitole (mai puțin în zilele de 6 și 7 noiembrie 2004, când voi fi plecat din Timișoara). Acestea au titluri distincte. Cuprinsul este următorul: - Automanipulare sau, pur și simplu, manipulare - e-razboi, un altfel de război - Portret - Hackerii deschid cyberfrontul - Între pagubele virtuale și cele reale - Metode de luptă pe Internet - Hackingul, între patriotism și terorism - Internetul, ca mijloc de propagandă - Astăzi – e-politie, mâine – cyberwarior - In cyberspațiu totul e posibil - Mass-media și agresiunea asupra Iugoslaviei - Umor de război - România și pirateria |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy