Nu, nu este o afirmație atât de gratuită precum pare dacă avem în vedere faptul că Internetul își are deja și un patron spiritual: Sfântul Isidor de Sevilla.
Pe 13 aprilie 2002, cotidianul românesc „Ziua” titra: „«Papa a murit» au scris hackerii pe site-ul RAI”. Știrea, apărută pe site-ul televiziunii italiene RAI, cu toate că era falsă, a fost preluată și de alte site-uri, care au adăugat și un necrolog dedicat Papei Wojtyla.
Ion Iliescu, președintele României, vizitând în 2001 compania românească „Romsys”, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii informatice din România folosite în domeniile financiar-bancar, medical, învățământ și guvernamental, afirma că hackerii „pot deveni factori constructivi” și că „Acum ei își folosesc inteligența pentru șmecherii, dar pot fi folosiți”. Pe de altă parte, Victor Grădinescu, directorul serviciilor informatice din cadrul firmei sus-amintite, era de părere că este bine „să-i angajăm pe hackeri pentru sistemele de securitate și pentru testarea lor” (sursa: http://cicero.kappa.ro/arhive/2001/07/19).
Beta-AFP scria, la 26 iunie 2002, despre un protest original al proprietarilor de Internet-caffé-uri din Grecia. Supărați că Executivul elen plănuia să interzică distracția electronică în locurile publice, membrii Asociaței Naționale a Proprietarilor de Internet-caffé-uri din Grecia a organizat un Internet-caffé în piața centrală din orașul Salonic, instalând acolo mai mult de 300 de computere. Guvernul grec a decis să facă un asemenea pas întrucât a constatat că în tot mai multe cazuri jocurile electronice se transformă în jocuri de noroc.
Aceeași agenție de presă se referea, în aceeași zi, și la închiderea a 200 de Internet-caffé-uri la Shangaj, după ce 24 de persoane au murit într-un incendiu provocat la un asemenea club din Beijing de către tineri nemulțumiți că li se interzice accesul. În capitala chineză au fost închise, din aceeași cauză, toate Internet-caffé-urile (din cele 2 400 existente aproximativ 2 200 nu aveau autorizații de funcționare).
Politicienii își fac campanie prin spam-uri. Candidatul californian Bill Jones, în timpul campaniei sale electorale, s-a folosit din plin de Internet, însă într-un mod greșit. Politicianul a trimis e-mail-uri utilizând servere din Coreea de Sud. Aceasta i-a fost cea de-a doua campanie în care s-a folosit de spam-uri, deoarece doar cu un an înainte a utilizat o asemenea metodă pentru a câștiga voturi. Purtătorul de cuvânt al politicianului a recunoscut că pentru campania prin intermediul e-mail-urilor au folosit o a treia parte, pe care nu a dorit să o nominalizeze. Activiștii împotriva spam-urilor și utilizatorii care au primit asemenea e-mail-uri au fost deosebit de furioși, ceea ce, cu siguranță, a avut un efect deosebit de negativ asupra campaniei politicianului în cauză.
Cu atacuri DoS împotriva naziștilor. Aceasta era, la un moment dat, în 2001, esența unei informații publicate în publicația germană „Der Spiegel” și preluată de mass-media internațională. Otto Schily, ministrul german al afacerilor interne, a găsit o soluție viabilă pentru a opri atacurile din partea site-urilor naziste: atacurile DoS (Denial of Service). Pentru a apăra infrastructura germană de Internet, același Otto Schilly a înființat în cadrul ministerului condus de el o secție specială care se ocupă cu apărarea părții germane a cyber-spațiului.
Nu întotdeauna hackerii pătrund într-un sistem informațional din proprie inițiativă. Dovadă este și invitația lansată de către doi sponsori americani deloc anonimi, respectiv „Infosec” și „Argus Systems Group”, la participarea la un concurs dotat cu un premiu 35000 de lire sterline pentru cel care reușește să „spargă” „PitBull”, un software de securitate. Câștigător trebuia să fie acela care reușește să pătrundă în servere și să modifice paginile web ale companiilor xType Moto-Rockets și xCursion Adventure Travel. Câștigători au fost hackerii polonezi, membri ai grupului autointitulat „LSD” (Last Stage of Delirium).
„La capitolul absurdități legislative, România a fost detașat depășită de Grecia”, scria la un moment dat Eugen Secmerean în 2002, în publicația românească „eWeek”. Dar despre ce este vorba? Citând „ZDNet”, autorul pomenește despre faptul că Parlamentul de la Atena a aprobat Legea nr. 3037/2002 prin care se interzice explicit practicarea oricăror jocuri „care conțin mecanisme electronice și software” la domiciliu sau în locuri publice. Altfel spus, cei surprinși că joacă diverse jocuri pe computer, video, X-Box, console, telefoane mobile PDA etc. puteau fi pedepsiți cu amenzi usturătoare cuprinse între 5 000 și 75 000 de euro, dar, într-o fază ulterioară, și cu închisoare de la o lună la 12 luni.
Din aprilie 2001, austriecii au o întreprindere de stat care regularizează și plătește expedierea de e-mail-uri. „Austria Email”, scria „BOL”, înregistrează fiecare e-mail trimis și, prin ISP-urile locale, plătește utilizatorilor finali câte un șiling/e-mail-ul, din care 10% se duc spre compania prin al cărei software a fost trimis e-mail-ul. Această măsură nu a întâmpinat aproape nici un fel de probleme din partea internauților. Reprezentantul guvernului a afirmat că, cităm: „Comunicația prin e-mail este același lucru cu distribuția apei ori a energiei electrice și trebuie să fie regularizată de către stat.”
Sub presiunea atacurilor cotidiene din partea hackerilor din întreaga lume – scria „Klik” în mai 2001, guvernul american s-a gândit cum să-și îmbunătățească sistemele de securitate informațională și anume prin atragerea de partea sa a hackerilor care doresc burse de studiu. Prin colaborarea dintre Guvern și National Science Foundation – NSF, câte 200 de studenți vor beneficia de astfel de burse, urmând ca la terminarea studiilor să lucreze doi ani de zile pentru guvernul federal. Pentru aceste burse au fost alocați 8,6 de milioane de dolari.
În mai 2001, www.active-security.org anunța, preluând o informație de pe site-ul www.attrition.org, cum că www.attrition.org, pe care se află o importantă bază de date privind securitatea pe Internet, își va întrerupe rubrica unde apăreau deja de doi ani de zile adresele paginilor și site-urilor atacate de hackeri, munca fiind preluată de către aldas.de. Verificând link-ul către „Attrition”, o pagină web a lui www.active-security.org, am constatat că pagina respectivă fusese ștearsă. Am căutat apoi adresa http://aldas.de. Nici vorbă de ceea ce mă așteptam, ALDAS fiind literele de început de la „Analytisches Labor Dr. Axel Schumann (…ein Labor für chemisch analytische Prüfungen. Wir untersuchen Boden, Wasser, Abwasser, Luft, Bodenluft und Material-Proben, Fertigprodukte…)”. Este aceasta încă o dovadă că pe Internet nimic nu e veșnic și nici sigur.
În septembrie 2001, Singapore și Belgia au semnat un document prin care se angajau să se atenționeze reciproc în ceea ce privește virușii, pentru a se apăra cu succes de pagubele pe care le creează virușii în domeniile economic și financiar.
Statele nu stau cu mâinile încrucișate în lupta cu hackerii, ele adoptând tot felul de legi, unele mai eficiente, altele total ineficiente. La rândul lor, anunțau cei de la thebu-siness.vnunet.com, hackerii grupului cDc (The Cult of the Dead Cow), cunoscut pentru „Back Orifice”, lucrau în 2001 la un browser care trebuia să se opună cenzurii. Acest grup dezvolta P2P (peer to peer), un soft de rețea care trebuia să învingă cenzura corporațiilor și a guvernelor. Marea problemă consta însă în faptul că un asemenea browser putea fi utilizat de către criminali și pedofili pentru a-și ascunde fărădelegile.
În iunie 2002, www.suonline.net anunța faptul că tehnicianul însărcinat cu întreținerea arhivei electronice conținând cele mai importante documente istorice ale Norvegiei a murit fără a încredința cuiva parola de acces. De la moartea acestuia au trecut deja mai mulți ani și angajații „Centrului Național Norvegian pentru Limbă și Cultură” tot nu au acces la arhivă, astfel că directorul Centrului a făcut apel prin radio la toți hackerii care ar putea ajuta la spargerea parolei de acces. Evident că s-au anunțat mult mai mulți hackeri decât s-ar fi așteptat. Această întâmplare a readus în centrul atenției utilizarea programului „Dead Man’s Switch”, care este astfel scris încât, dacă nu se resetează în mod regulat, trece automat la executarea comenzilor setate în prealabil, cum ar fi trimiterea de e-mail-uri la adresele stabilite și la securizarea bazelor de date prin cifrare ori chiar la ștergerea lor.
O interesantă situație, amintită de același www.suonline.net, s-a petrecut în Coreea de Sud, după ce compania de software de securitate „KDWorks” a organizat o competiție prin care hackerii erau invitați să spargă un anumit server, pe învingători așteptându-i premii bănești importante. Numai că doi hackeri au pătruns în chiar serverul lui „KDWorks” și și-au inserat datele de identificare în locul datelor fiecărui potențial câștigător al concursului. În mesajul lor de pe hackers.com ei au scris că serverul desemnat pentru a fi atacat în cadrul concursului nu rula decât un număr redus de aplicații și nu reprezenta o situație reală, astfel că s-au hotărât să „aranjeze” serverul principal. Pe de altă parte, „KDWorks” a susținut că serverul pentru concurs, care rula pe Smoothwall Linux, a fost o momeală pentru hackeri și a constat dintr-un server fals și din software pentru urmărirea și identificarea celor care pătrund în sistem.
Despre un concurs... legal de hacking relatează Vladimir Ciolan în „Chip online” (www.chip.ro) din 6 august 2003. „În timp ce marii oficiali americani nu mai prididesc să condamne hacking-ul și inclusiv pe hackeri, undeva în deșert se organizează DefCon, un concurs în cadrul căruia sunt testate abilitățile de a sparge, dar și de a proteja o rețea. Ca dovadă că asocierea termenului de «hacker» cu cel de «răufăcător» este greșită, printre participanți se numără și angajați ai unor agenții federale. [...] Concursul întărește regula conform căreia cea mai bună cale de a apăra un server este de a ști cum să îl ataci. «Uneltele pentru hacking nu ar trebui să fie ilegale, dar dacă le folosesc pentru a pătrunde în calculatorul tău, atunci devin un răufăcător» a mai declarat Crispin Cowan (Chief Scientist la Immunix, companie ce furnizează servicii de securitate Linux și căpitan al echipei din concursul DefCon cu același nume, n.n.), subliniind încă o dată diferența dintre hackeri și crackeri.”
Căutând cu www.google.com, un puternic motor de căutare pe Internet, adrese de pagini web care să conțină cuvintele-cheie „hacker” (haker, potrivit ortografiei sârbo-croate), am ajuns și la domeniul www.elitesecurity.org, întreținut de bosniaci și care conține o serie de forumuri de discuții. Atenția ne-a fost atrasă de mesajul membrului cu numărul 12119, de loc din Sarajevo, însă care nu și-a dat și numele real. El făcea cunoscut celorlalți membri din forumul despre hackeri și hacking faptul că EC-Council (www.eccouncil.org/index.htm) permite certifierea hackerilor în domeniile metodologiei și eticii hackingului. „Oamenii care au cunoștințe în hacking pot primi pentru cunoștințele lor un certificat și, evident, pot accesa un loc de muncă în calitate de consultanți” - scria bosniacul. Credeam că este vorba despre o banală glumă a unui adolescent pus pe șotii, însă accesând, la rândul nostru, www.eccouncil.org, ne-am convins că acesta nu mințea. Cel care dorește să intre în posesia unui certificat din partea lui EC-Council, deci să devină un „Certified Ethical Hacker”, trebuie să treacă 21 de teste și anume; Ethics and Legal Issues, Footprinting, Scanning, Enumeration, System Hacking, Trojans and Backdoors, Sniffers, Denial of Service, Social Engineering, Session Hijacking, Hacking Web Servers, Web Application Vulnerabilities, Web Based Password Cracking Techniques, SQL Injection, Hacking Wireless Networks, Virus and Worms, Hacking Novell; Hacking Linux, IDS, Firewalls and Honeypots, Buffer Owerflows, Cryptography.
La capitolul „curiozități” poate fi trecut, în mod evident, și „Muzeul fraudei pe Internet” înființat de către compania „Ad Cops”, care conține deocamdată o colecție de exponate pentru ajutor împotriva fraudei prin e-commerce.



_______________________________
NOTÃ:

Dat fiind faptul că lipsa de bani nu a permis editarea cărții mele „Război pe Internet“ (Editura „Waldpress“ Timișoara, 2004) decât într-un tiraj mic, m-am hotărât să vă ofer varianta digitală integrală prin intermediul site-ului www.agonia.ro. În fiecare zi voi insera pe site câte unul dintre cele unsprezece capitole (mai puțin în zilele de 6 și 7 noiembrie 2004, când voi fi plecat din Timișoara). Acestea au titluri distincte.


Cuprinsul este următorul:

- Automanipulare sau, pur și simplu, manipulare
- e-razboi, un altfel de război
- Portret
- Hackerii deschid cyberfrontul
- Între pagubele virtuale și cele reale
- Metode de luptă pe Internet
- Hackingul, între patriotism și terorism
- Internetul, ca mijloc de propagandă
- Astăzi – e-politie, mâine – cyberwarior
- In cyberspațiu totul e posibil
- Mass-media și agresiunea asupra Iugoslaviei
- Umor de război
- România și pirateria