M-am hotărât să-mi scriu jurnalul, că tot sunt jurnalele la modă... Da' vă previn că e unul fictiv și e cam subiectiv, că doar eu sunt personajul principal, și de ce să nu recunoaștem tot eu sunt și "ceilalți "! Hai că nimic nu mai este imposibil în "lumea umbrelor și a tăcerii". Eu sunt un jurnal?! Da! Am 28 de file (iote dom'le, că încă se mai fabrică și de astea de "tiraj mic") nu-s nici dictando, nici de matematică, filele mele sunt albe... Mda! Ce vă mirați, așa?! Eh, v-am păcălit, am file albe pentru că am scris cu o cerneală simpatică , da' ce vroiați să vă dau totul de a gata? Ei, nici în filmele cele mai proaste nu se întâmplă asta, (sau așa își închipuie regizorii scenariul, tu trebuie să te "dai surprins" ca să nu zică ăla că ți-a luat banii degeaba), hai curaj, mimați un act.... de gândire. Vă promit că nu o să vă pară rău! Zău așa! (Hai lasă că la noi, pe pământ e o modă să promiți, da' și-n "ceruri" se practică, așa că la o adică avem "acoperire").
Hârtia, da, e de cea mai bună calitate. Rank Xerox parcă îi zice. Nene, ia uită-te pe etichetă, te rog, și zi-mi ce scrie? "Păi zice de bine, fiule, o să trăiești o sută de ani... o să fii..." Uf! Gata nene, că eu mă opresc la 28, cărpelile alea de până la o sută nu-mi aparțin, alea țin de altă firmă. Ei ce vă uitați așa nedumeriți la mine? Vă mirați de ce folosesc hârtie xerox, nu-i așa? Da' nu-i nici un mister, pe bune! Păi am "copii" peste tot, și de aia! Am în Bulgaria, România, în Þara Oașului..., în Þara Galilor n-am încă, aștept să ieșim din "Uniune" ca să pice regimul ăla stupid al "vizelor garantate". Ca să-mi pot transmite și eu "copiile legal" și fără "invitație"! Că m-au căpiat ăștia cu taxele lor vamale...., cu tot!
Am și coperți lucioase, că deh, ambalajul contează cel mai mult în ziua de azi, ca să vedeți, mai mult chiar decât calitatea! Și fiindcă trăim într-o societate media, nu lipsește nici....."publicitate, adică reclama, care ar fi sufletul comerțului"! Slogane de genul: Fabrica de iluzii S.A vă asigură servicii garantate de "fericire" pe toate meridianle globului... Sunați-ne și veți fi mulțumiți... Bineînțeles pe ultima pagină veți găsi și nelipsita listă a sponsorilor. Hai nu vă speriați, că e de "scurt metraj", n-are decât un nume al meu (păi cum așa dom'le, parcă erai modestia întruchipată, aha acuși ți-ai dat arama pe față)! Ãsta da', necunoscut!
Și după acest "demo" parcă așa se zice în televiziune, ar urma partea cea mai interesantă, păi jurnalul în sine, nu? Ei acu e acu, "pe unde scot jurnalul, am vrut să zic cămașa". Deci alea 28 de pagini le-am umplut cu lacrimi și suspine, filmul indian pe lângă mine, e mic copil! Ei da' și-am avut de toate și bune și rele, și momente de glorie când eram cât pe aci să intru în istorie (a orașului evident, era să-l arunc în aer de bucurie că am intrat la liceu, și pe vremea aia nu se intra prea ușor credeți-mă! Mda! Încă nu se inventaseră "pilele" sau poate că erau discrete... un pic mai mult). După ce am terminant liceul mai marii orașului m-au întrebat mieros, "puiule, dai la facultate?" "Aș da', să vedem dacă mă vrea, dar de ce mă întrebați?" A... stați liniștiți că acum am crescut și nu-mi mai exprim "fericirea" așa cu una cu două. Dacă "intru", o să fie o afacere discretă, pe bune, și cred că veți afla despre această izbândă a mea cam după vre-o 5 ani, asta, dacă nu mă stabilesc prin alte părți ale țării(lor). Ei și în momentul ăla am văzut și eu români fericiți, de unde am tras eu concluzia asta deșteaptă: românul e foarte ușor de mulțumit, flutură-i o promisiune pe sub nas, și-l ai de aliat pe viață!
Vă rog să-mi iertați sarcasmul, "dar vă jur că face parte din jurnal"! Așa-i că n-ați mai văzut așa ceva până acum? Să nu vă așteptați la povești de dragoste și dezvăluiri senzaționale, că n-am așa ceva în dotare, e doar un jurnal, nici "roz și nici galben"... Dacă totuși doriți ceva din gama asta cromatică puteți consulta presa de specialitate disponibilă atât pe hârtie, cât și pe suport electronic, vă dau și adresa dacă doriți: www.galb and roza.com. Nu vă mirați că împart același spațiu, că doar merg mână în mână, așa că realizatorii paginii sau gândit că dă mai bine dacă le "adună"! Ce să caute jurnalul meu gri printre astea așa de viu colorate și animate. Al meu e în "slow motion"...
Primele pagini sunt cele mai interesante, mai ales că astea sunt albe. Ce sugerează ele? Puritatea, gingășia, inocența sufletului care nu știe încă dacă să ia atitudine și să se nască odată... sau să renunțe la acest zbucium și să mai stea "cuminte îngeraș" încă vre-o sută de ani! Și uite așa, cum stam eu în cumpănă (în șpagat nu prea aveam cum, din cauza aripilor, iar la paralele și sol nici o șansă, că eu și gimnastica de performanță, hai lasă "în altă viață, poate"! ) dădură peste mine.... paginile alea scrise. Setea de viață, dorința de împlinire, soarta, zodia, ceasul ăla dintr-o miercuri de pomină! Că deh! Ce puteam eu să încep ceva ca lumea! Nu! De ce să o iau de lunea? Hai lasă că-i mai palpitant să te naști la jumătatea săptămânii...
Și iată-mă-s la început de carieră: "de homo dezorientatus", inițial (normal, după aia am învățaț și eu din legea junglei. Și anume: ăla care țipă mai tare este ascultat) și transformat mai apoi în "homo hadapatatus". Și de atunci am început să cresc eu în "ochii mei", că de, aveam și de "rezervă", cât alții într-o sută, și-n loc să merg în picioare m-am trezit că merg pe burtă! Ceea ce nu-i rău având în vedere gropile de pe stradă și care te fac să crezi că te afli tot timpul pe un teren minat. Așa că eu știu cum să mă descurc în situații din astea de "extremă" urgență! Hai să vă dau rețeta, fanilor: deci pe burtă, înainte marș! Dacă a plouat cu o zi înainte, "joy to the world" va-ți făcut cu ditamai piscina, norocoșilor! Așa că nu mai savurați la "Water land-ul" lui Kostner, că doar avem și noi "ditamai water-ul" pe gratis, că "land-ul" nu prea se mai vede!
Uf! Doamne că iar m-a luat gura, adică pixul pe dinainte! Am plecat de la mersul pe burtă și-am ajuns... Unde naiba am ajuns? Și ce vroiam de fapt să spun? Hm! Treaba mea! Că doar e jurnalul meu și scriu ce vreau în el, nu ce-mi dictează dumnealui, Stimabilul Creieraș! Hai măi, docentule scutește-mă! N-am chef de intervenții "de bun simț", la ora asta! Ce spui? Nu-ți place "haosul" pe care îl aștern pe hârtie? Ete, și de aia nu mai pot! Ce ai uitat că "abrambureala asta mergătoare, sunt EU"! Nu-ți convine ambalajul, dă-ți frate demisia! Eu nu te țin cu forța. A nu vrei să pleci? Eram sigur că nu renunți tu așa ușor la mine.După primele cinci minute de "normalitate" ți-ai lua lumea în cap, dragule! Că tu nu ești obișnuit cu prea multă liniște! Și-ți place la nebunie să trăiești "pe val". Pretinzi că-ți place ordinea, da' noi știm mai bine ce-ți place...
Trebuie să mă desprind de subiectul copilărie, nu de alta, da' eu nu prea m-am bucurat de chestia asta. Vă vine să credeți că m-am urcat pentru prima dată în copac la 20 de file! Nu? Ei bine nici mie nu-mi vine să cred, dar așa s-a întâmplat. Și am avut și martori la această ispravă! Mda! Ai mei au fost nevoiți să-i cheme pe stimabilii pompieri ca să mă dea jos din pom! Amuzant, nu? În ziua aia mai "salvaseră" o pisică, așa că în raport sub pisică am apărut și eu, "una bucată om" scăpat nu din ghearele focului, ci din crengile copacului!
Vă întrebați desigur de ce vă povestesc toate astea, nu? Păi simplu! Vreau să înțelegeți că în lumea asta există oameni care-și încep viața "invers"! Uite eu mi-am început copilăria la 20 de file. Da și am fost un personaj matur și responsabil până la împlinirea acestei "venerabile" vârste. Deci am o vechime de 8 file în...
Și am vrut când mă fac "mare" să fiu de toate: medic, cosmonaut, marinar, amiral, salahor, da' cel mai mult mi-a plăcut să fiu alpinist! Și chiar am fost o vreme, dar după ureche! Eu nu suport să urmez anumite scheme de tipul antrenamentelor, spirit de echipă, autocontrol! Na! Mie îmi place să trec direct la acțiune! Și am trecut cu brio (am ratat ocazia de a vedea cum e să rămâi pentru totdeauna în inima muntelui, asta da' fidelitate) de proba asta fără "coardă și crampoane"... Când mă gândesc și acum mă trec fiori! Credeți că m-am potolit? Aș! Sunt atâtea lucuri ciudate care așteaptă să fie descoperite! Baby, here I come!
Am o singură problemă (cum așa nu mai una, ciudat parcă nu-ți stă în fire să ai doar una... Hm, chiar așa și nu te plictisești să stai doar cu asta pe cap? Ce naiba doar te-am antrenat să faci față la cât mai multe posibil... mă dezamăgești...) Ce vrei de la mine... nu am decât 28 de file, și nu-i chip să mai intru în prelungiri. Așa că voi fi nevoit să le las în grija altora. Era vorba de capitolul "ciudățenii" care-și așteapta cuminte rândul ca să fie "descoperit" de un suflet pereche!
Am îmbătrânit, metodele mele de "explorator" sunt învechite! Eu m-am ghidat întotdeauna după metoda lui Toma Necredinciosu'... Astăzi nimeni nu mai pune "suflet" în ceea ce face, nu nici pe departe! Pune un cuvânt într-o "căsuță", apasă pe "căutare" și gata s-a încheiat explorarea, stimabililor! Nici nu-i nevoie să te deplasezi la fața locului. Nu, stai frumușel pe scaun și te uiți pe un ecran... Ce nevoie mai ai de lumea reală? Să mai simți briza mării? Vai ce poze frumoase! De unde sunt? Din Caraibe? Dacă mă uit la ele, nu-i așa că pot spune și eu "ET IN ARCADIA EGO"! Mă doare sufletul, cred că de aici mi se trage și "jurnalul"!
Mă doare sufletul... și pe voi vă doare... în cot de mine! Vai ce bine! Ce bine îmi pare! Ce m-aș fi făcut dacă vă păsa de mine? N-aș mai fi scris nici un jurnal. Din nepăsarea voastră m-am născut eu, jurnalul! Mă plimb năuc și încerc să înțeleg ce se întâmplă cu lume asta! Nu că m-ar interesa prea tare, dar sufletul s-a aliat cu Domnul Materie Cenușie și mă tot mână de la spate să le duc explicații. Adică sunt pe post de transmițător. Toate nemulțumirile și frustările voastre se lovesc de mine, se amestecă cu temerile mele și așa mai adaug cu ajutorul vostru ultimile pagini din... Gata! Am terminat! Ura, ultima pagină! 28 punct. Concluzia: o fi fost frumoasă oare? Cum cine? Viața mea de "jurnal" ambulant! Eh, nu-i nimic eram doar curios... Poate o să aflu mâine din ziare, cine știe?