Noaptea e pe sfârșite.Ultimele stele clipesc rece printre niște nori alburii, deșirați, purtați de un vânt răcoros. Măria Sa, împăratul Imperiului de Răsărit, Valerius Iulius Constantius, se plimbă îngândurat pe terasa palatului din Constantia Dafne, preferata defunctului său tată, Constantin cel Mare, printre cetățile de la Dunăre. Este înfășurat într-o mantie călduroasă și briza matinală îi învolburează ușor pletele negre, presărate pe alocuri cu câte un fir albit de vreme și de necazuri. Ascultă zbuciumul valurilor care se izbesc de stânci. Privirile cezarului se pierd în imensitatea pustiului învolburat de apă și, după un timp, vuietul valurilor se transformă în explozia de urale a legiunilor gata de luptă, inspectate de CONSTANTIN CEL MARE ȘI CEI TREI FII AI SÃI, Constantin II, Constant și Constantiu în galopul cailor: ”Ave Caesar, Constantinus Magnus !” în timp ce mânerele săbiilor bat ritmic în scuturi. Ajunși la capătul frontului, împăratul, călare pe splendidul său cal ab, rămâne în flancul drept, în timp ce fiii săi se întorc fiecare în fruntea legiunilor lor. În față, armata perșilor sasanizi așteaptă cu semeție să înfrunte Roma. Ridicat în scări, împăratul dă semnalul începerii luptei. Stindardele armatei imperiale dau încredere legionarilo și Roma îi risipește pe perși, lăsând în urmă câmpul presărat cu trupurile celor uciși asupra cărora se năpustesc păsările de pradă.
La lăsarea nopții, în cortul imperial se află împăratul și fiii săi. Câteva sclave ard mirodenii în vase de alamă, să împrospăteze aerul. Toți știu că zilele cezarului sunt numărate și de aceea atmosfera este încordată, cei trei frați neascunzându-și dușmănia de moarte a unuia față de celălalt. Împăratul este întins pe pat. Cu toate că suferă și vocea îi este slăbită, are fața senină.
-A sosit ora. Vă chem la împăcare, pentru ca să nu se destrame țara. Cu ajutorul lui Dumnezeu cel atotputernic, am întregit fruntariile și i-am ținut în frâu pe barbari. Am zidit cetate nouă pe locul mărețului Byzantion și am întărit biserica. Avem 117 provincii, 14 dioceze și 4 prefecturi.
Vocea i se poticnește și înghite în sec uitându-se cu tristețe la cei trei fii ai săi care păstrează o tăcere încordată.
.Un junghi puternic îi sfâșie pieptul și își duce mâna la inimă, scăpând un geamăt ușor.
-Chemați-l pe Eusebios.
În cortul larg, cu adevărat imperial, intră episcopul Eusebios în fruntea unei procesiuni de clerici învestmântați cu toată pompa cuvenită momentului, cântând imnuri religioase. În urma lor vin generalii care se așează după ranguri și provincii. Împăratul se ridică cu greu, sprijinindu-se pe cotul stâng și ridică dreapta pe care scânteie câteva inele și o brățară de aur. Cununa de lauri, lucrată în aur, de care nu se desparte nici acum, îi dă măreția cezarilor. Își întoarce privirea spre cronicarul pregătit să scrie.
-Imperiul Roman, din Orient până în Occident, țara părinților noștri, a crescut necontenit de la Augustus până la noi, facând din toate popoarele fiii Romei. Domnul a edificat prin noi o monarhie absolută de drept divin și așa va rămâne întru eternitate. Cu binecuvântarea lui Isus Cristos Atotputernicul, Împăratul luminii, (Arată spre copia impresionantă a mozaicului de la Roma-ISUS Pantocrator, înclinându-se) pe care am simțit-o de-a lungul vieții, vă ordon să țineți această avere fără de preț și să o amplificați pe măsura numelui vostru. Þara este una singură și nedespărțită, asemenea Sfintei Treimi.
Solemn.
-Flavius Claudius Constantinus Caesar !
Cel nominalizat face un pas în față ducându-și energic pumnul drept la inimă.
-Se ridică la rangul de august și i se încredințează guvernarea provinciilor occidentale: Gallia, Hispania și Britania.
Generalii din provinciile menționate se grupează în spatele lui salutând prin ridicarea dreptei:
-Ave Caesar Constantinus Augustus imperator!
-Flavius Iulius Constantius Caesar !
Face un pas în față ducându-și pumnul drept la inimă.
- Se ridică la rangul de august și i se încredințează Orientul, Egiptul și Tracia!

Generalii acelor provincii se grupează în spatele lui și îl aclamă:
-Ave Caesar Constantius Augustus imperator!
--Flavius Iulius Constans Caesar !
Repetă salutul fraților săi.
-Se ridică la rangul de august și i se încredințează Italia , Illyricum și Africa!
Generalii din provinciile respective se grupează în spatele lui și îl aclamă:
-Ave Caesar Constans Augustus imperator!
CEZARUL pare acum foarte obosit și simte că ochii i se împăinjenează. Ii face semn episcopului.
-Netezește-mi, părinte, calea pentru întâlnirea cu Tatăl Ceresc.
Se celebrează taina botezului solemn în cadrul căreia se rostește formula:
Botează-se servul lui Dumnezeu Constantin în numele Tatălui, și al Fiului , și al sfântului Spirit. Amin.
După botez și după cuminecătură, împăratul stă întins pe pat cu ochii închiși, cu brațele pe piept și cu fața senină. Nu mai scoate nici un cuvânt până când își dă sufletul pe deplin împăcat.
De îndată ce episcopul constată trecerea măritului împărat întru eternitate, prefectul Orientului ridică torța:
-CAESAR E MORT, TRÃIASCÃ CEZARII ȘI ASTFEL SE TRANSMITE TORÞA !
Prefectul îi întinde torța lui Constantius, întrucât se aflau într-o provincie aflată în jurisdficția sa. În momentul în care Constantiu ia torța, ceilalți doi părăsesc cortul ofensați.

Împăratul se trezește din visare în momentul în care un sclav se apropie să-i spună că mai marele vânătorilor curții cere să fie primit. Fața i se luminează într-un zâmbet blând.
-Vino, vânătorule.Tu îmi porți noroc și mare mi-ar fi bucuria dacă lucrul s-ar adeveri și în dimineața asta.
-Să trăiești întru mulți ani, Măria Ta, și fie ca moștenitorul tronului să se nască în pace, spre bucuria supușilor tăi! Iată, ți-am adus un căprior tânăr din a cărui carne se cuvine să mănânci după răsăritul soarelui care nu este departe. Cu îngăduința Măriei Tale, te înștiințez că în noaptea asta femeia mea a adus pe lume un fecior. Þara are încă un oștean, stăpâne.
Împăratul se uită la el îngândurat ca și cum nu l-ar auzi, dar vânătorul îi simte mâna puternică pe umăr și înțelege mai mult decât ar fi înțeles prin cuvinte.Vânătorul se retrage discret și din nou cezarul contemplă marea zbucimată ascultând vuietul valurilor.
„Tatăl nostru a voit să ne împace lăsând fiecăruia dintre noi câte o parte însemnată din împeriu, dar mai tare ne-a învrăjbit. Constantinus l-a atacat pe Constans și acesta a murit în lupta de la Aquileia în 340. Am rămas doi, fiecare stăpânind câte o jumătate de lume și totuși nu ne ajunge, fiind mai mari inamici decât cu barbarii care au statut de federați și ranguri înalte, ca acesti goți dela Dunăre.
Uralele gărzii pretorienilor îl trezesc la realitate. Jerbe de torțe se ridică ritmic spre cerul plumburiu.
-Triască principesa Flavia Augusta! Trăiască principesa Flavia Augusta!
Împăratul o ridica deasupra capului, urale ...