Baladă pentru Maricica


Avea un batic de mătasă
Pe sprincenele ei dulci tras un pic…
-Maricico, esti tare frumoasă!
Aș fi vrut atunci să îi zic.

Statea Maricica la poartă,
Și eu m-am oprit s-o admir,
Era capodoperă, artă,
Un suflu suav de zefir.

-Auzi, Maricico, aÈ™ vrea,
Să pun mîna o clipă, un pic…
-Băiete, problema e grea,
Nu ai voie să-mi faci mai nimic!

Mă cere înti de nevastă.
Deocamdată ti-e drum interzis.
Să nu crezi că eu mi-s vreo proastă,
Dar te înteleg propriu-zis.

Mai la noapte, de treci prin gradină,
Și eu, dacă n-oi fi atentă,
Te-oi lăsa să pui mîna, că-s fină,
Dar să nu-mi faci, băiete, vreo fenta!

-Dar bine, frumoaso, eu doar
Pe batic am dorit să pun mîna!
De altceva nici n-am habar...
Maricico, mă jur, tu ești zîna.