agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-01-04 | [This text should be read in romana] |
(Omul se plimba în pustietate, iar o voce îi vorbea de după deal.)
Divinitatea: Mă crezi că îți pot arăta culorile, iar tu vei fi cu ochii închiși? Omul: Cred… mă crezi că pot să mă înec într-un râu plin de culori? Divinitatea: Arată-mi! (Victor se plmibă prin cameră uitându-se pe pereți. Își ridică ochelarii… nu vede, vede în ceață.) Victor: Alb, e alb… e verde și galben… e portocaliu și maro… e gri și negru… (Stând pe jos, băiatul privește spre geam, pare pierdut în propria sa agonie.) Victor: Soarele pare galben, l-am văzut portocaliu, dar e roz… cum e soarele în Bora Bora? Omul: E marți? Divinitatea:E mereu marți, dar tu vei avea mai mult de șapte zile. (Într-un alt apartament doi tineri se uită la film.) Nadia: Crezi că va muri? Zoli: Nu știu, cred că da… Nadia: Sper că va supraviețui… nu îmi dau seama. Zoli, nu crezi că ar trebui să mergem și noi într-o zi la cinema? Zoli: Nu prea am bani frumoaso, dar după ce primesc banii pe luna asta, mergem la cinema, promit! (Nadia îi zâmbește tăcută îmbrățișându-l, băiatul o apucă de mână.) Zoli: Mâine nu cred că vin la meditații. Nadia: Oooff, Zoli, dar mai avem puțin până la bac’, nu crezi că ar trebui să faci un mic efort și să vii! Zoli: Și-așa nu prea înțeleg, mi se pare o prostie, îngrași porcul în ajun și în plus, tocilaru’ ăla cu care facem împreună mă enervează. Nadia: De ce să te enerveze? Nu ți-a făcut nimic… Zoli: Vorbesc serios, chiar nu vreau să mai facem cu el ore, haide să vorbim cu profa’, poate ne lasă să facem separat, numai noi doi, ce zici? Nadia: Mi se pare o prostie, știi că profa’ e deja foarte ocupată, de aceea suntem câte trei sau patru la ea la ore. Zoli: Las-o baltă! Nadia:Profită! Poate te ajută și el cu ceva, numele voastre încep cu aceeași literă, poate veți pica împreună în sală și există șanse să îți dea o mână de ajutor dacă te împrietenești puțin cu el de pe acum… Zoli:Nadi, las-o baltă! Nadia: Zoli, ascultă-mă, vreau să fiu sinceră cu tine, la română nu vei lua bacu’, tu mă auzi! Zoli: Bine, lasă că vedem… Divinitatea: Mă crezi că pot să îți aduc fructul cel mai dulce din vârful muntelui, din vârful pomului, fără să întind mâna? Omul: Cred…mă crezi că mă pot arunca de pe munte și voi cădea mai repede ca roua spulberată în râurile ce-l înconjoară? Divinitatea: Arată-mi! (La meditații cu profesoara de limba română, Nadia a rămas doar cu Vitor) Profesoara: Ultimele trei variante au fost mai grele și niciunul din voi nu a făcut prima parte prea bine, va trebui să mai lucrăm. Mă duc să aduc alte trei variante. (Profesoara pleacă în altă cameră. Victor vrea să pară cât mai relaxat, dar nu realizează că își roade pixul uitându-se pe pereți.) Nadia (Se uită la el): Victor! Victor: Da! Nadia: Nu știu, crezi că… Victor( întrerupe): Vei lua bacu’, nu te ingrijora! Nadia: Nu… am vrut să spun, crezi că dacă mă duc cu sandalele astea și rochia cea verde la cinema, se vor potrivi, sau să îmi aleg ceva mai puțin elegant? Victor(se uită nedumerit): Aaa… păi, nu știu, de unde ți-a venit ideea că mă pricep la astfel de lucruri?( Se gândește o secundă) În fine, nu contează, se potrivesc, depinde… Nadia: Să nu crezi că te-am întrebat pentru că aveam împresia că te pricepi, ci pentru că pari o persoană sinceră. Victor(o privește în ochi): Crezi? Profesoara (întrerupe): Cred că începem cu această variantă, poate vă mai deșteptați puțin. (Copiii iau pixurile, foile și scriind, Victor își îndreaptă privirea spre Nadia ridicându-și ochelarii căzuți până pe nas, cei doi își întălnesc privirea, iar Nadia zâmbește. Bate cineva la ușă, se pare că a venit soțul profesoarei deranjând ora.) Eustache: Femeie, vin’ de mă ajută la plase, le-am adus până sus și sunt frânt! Profesoara: Offf, omule, nu vezi că am ore, nu puteai să aștepți pe bancă afară?! (Femeia își ajută soțul cu bagajele, copiii se uită amuzați) Profesoara(îndreptându-și privirea către cei doi): După cum vedeți, eu am multă treabă, cred că puteți face testele acasă, ne vedem sâmbătă la ora 15. Nadia: Bine, doamna profesoară, mulțumim! (Cei doi împachetează și pleacă spre casă. Pe drum mergând încet, cei doi vorbesc nimicuri) Nadia: Cât e ceasul? Victor: 3: 31 Nadia: Foarte exact… Victor: Mda… păi, poate vrei să ajungi undeva și știi cum e. Nadia(zâmbește): Păi, nu trebuie, dar aș vrea să ajung acasă, e destul de răcoare, parcă nu ar fi iunie, nu crezi? Victor: Încălzirea globală… Nadia: Da, știu, tu unde stai? Victor: Eu? Pe aici… Nadia(râde): Pe aici, pe unde, mai exact? Victor: Strada Narciselor, nr. 13 Nadia(râde din nou): Haide chiar crezi că știu unde este această stradă?! (Se gândește pentru o clipă) de fapt, e destul, pare a fi o stradă frumoasă. Victor: Da, e frumos, e liniște, îmi place. Vrei să vii? Adică… dacă tot spuneai că Zoli are treabă, poate că… știi tu (Îi tremură vocea)… Nadia: Să vin la tine?! Victor: Nu! E o prostie, știu lasă. Uită ce am zis, ce să faci la mine? Scuze… Nadia:De ce? Mi-ar plăcea… doar dacă nu te deranjez. Victor:Þi-ar plăcea? Nu, nu mă deranjezi, deloc, eu stau singur și putem bea ceva cald dacă vrei… Nadia: Sigur, bine, haide! Omul: Mâine e marți? Divinitatea: Mai ai șase zile și deja te gândești la cea de-a doua zi? (Ajunși în apartamentul lui Victor, cei doi intră, Nadia se face comodă privind în jur și observând micile decorații.) Victor: Scuze, e cam dezordine… Nadia: Normal, dacă stai singur, se vede, e ok, îmi place, mai ales camera ta. (În timp ce Victor arunca niște haine undeva unde să nu fie atât de vizibile, Nadia găsește pe jos niște cărți). Nadia: Nu am citit niciuna din aceste cărți, cum sunt? Victor: Nici eu nu le-am terminat pe toate, fiecare are câte o parte sau câte un citat care mă atrage, le preiau pentru… Nadia: Pentru eseuri? Victor: Propria plăcere. Nadia: Citește-mi și mie un pasaj care îți place mult de acolo! Victor: Chiar vrei să te plictisești? Nadia: Nu cred că e plictisitor, mai degrabă greu de înțeles pentru că sunt scriitori pe care nu i-am studiat. Dar, pare interesant, te rog… Victor: Bine… „Totuși, nu suferința duce la sinucidere ci deznădejdea, deznădejdea care nu e durere, e absență, absența oricărei senzații, până și a durerii. Atâta timp cât durerea există, alături de ea se află speranța că va înceta odată și odată. Când până și durerea a dispărut la fel cum a dispărut bucuria, atunci se întrevede posibilitatea sfârșitului.” Babs Deal, Cad zidurile. (Nadia îl privea prinsă în magia cuvintelor, iar Victor, oprindu-se, se uită la ea în ochi pentru câteva secunde, cei doi se trezesc ca dintr-un vis). Nadia: Mulțumesc, a fost frumos, pare… Victor(întrerupe): Þi-ar plăcea să mergi în Bora Bora? Nadia( zâmbește): Sună interesant, nu cred că am auzit multe despre Bora Bora, dar știu că e departe, ai vrea să pleci așa departe de casă? Victor: Nu e departe, e doar pe aici… (Nadia nu pare să înțeleagă ce zice Victor și se ridică.) Nadia: Mulțumesc că m-ai primit, ne mai vedem… Victor: Bine, mulțumesc pentru că ai venit, poți trece oricând pe la mine. Pa pa! Nadia: Pa! (Iese pe ușă. Pe drum, Nadia se întâlnește cu Zoli) Zoli:Frumoaso, de unde vii? Nadia: De pe aici. Zoli: Cum adică? Nadia: Profa’ ne-a lăsat să plecam mai repede și am mers puțin până la Victor. Zoli:Tocilaru’? Nadia: Nu e… Zoli(întrerupe brusc): Þi-am zis că nu mai vreau să mai aud de idotul acela! Ce a fost în capul tău când te-ai dus la el, ce, s-a oferit să îți arate cum se folosește computerul? Nadia( Se uită urât la el): Zoli, m-am săturat să tot faci mișto, ești un ignorant, nu te intereseză deloc de tine și cu atât mai puțin de cei din jur! Zoli: Nadi, ne cunoaștem de mici, niciodată nu ne-am certat, nu vezi că din cauza unui prost noi ne stricăm relația?! Nadia: Ce relație? De când am intrat la liceu te-ai schimbat, nu te interesează nimic, poate că e timpul să ne urmăm fiecare calea și se pare că nu prea avem căi apropiate una de cealaltă… Zoli(o ia de mână): Nadi, iartă-mă, voi fi cuminte, haide, mă schimb, haide! Nadia(îi dă drumul la mână): Trebuie să ajung repede acasă… (Amândoi pleacă în părți diferite.) Divinitatea: Mă crezi că îți pot face vară fără soare și iarnă fără zăpadă, fără să îți fie frig sau cald? Omul: Cred… Mă crezi că pot sta în deșert mâncând doar șerpi până ajung pe jos la Polul Nord, să mă scald într-un lac înghețat? Divinitatea: Arată-mi! (Victor exersează în oglindă) Victor: Nadia, trebuie să îți spun ceva, nu… nu e bine! Bun, deci, Nadia, haide să vorbim trei minute, vreau să îți spun ceva, cred că… cred că… vreau să plec în Bora Bora… ( Se ridică și merge la culcare.) Omul:Peste trei zile va fi iar marți, nu-i așa? Divinitatea: Mai așteaptă cinci zile și vom vedeam împreună ziua! (La școală, Nadia îl vede pe Victor și merge spre el.) Nadia: Victor, ce faci, ai început ceva din variantele profesoarei? Victor: Bună, Nadia, nu am început, în ultima vreme nu-mi mai stă capul la învățat, cred că trebuie să iau o pauză. Nadia: Dacă vrei, mergem în parc să ne mai uităm peste variante. Victor(surprins): Poftim, în parc?! Dar… Zoli? Nadia: Zoli, e Zoli, lasă-l pe Zoli, nu te mai gândi la el! (Chiar atunci apare Zoli în spatele lui Victor.) Zoli: Bună, amice! Ce mai faci, vorbești cu Nadia despre Limba română? Nadia:Zoli, mai bine nu te băga! Zoli: Vezi ce rea e cu mine? Eu vreau să te rog să mă ajuți și pe mine și ea mă alungă. Victor: Nu am nimic împotrivă, să mergem la mine acasă să exersăm toți trei, cred că putem și fără profesoară… Zoli: Ohh, frate! Chiar mă inviți la tine acasă? Nadia: Victor, nu trebuie să te simți obligat… Victor: Nu, stai linștită, e plăcerea mea. (Se uită insistent la Zoli) Divinitatea: Cât de mult ai putea tu vreodată să urci ca să cobori fără să vezi că te prăbușești? Omul: Voi urca mereu și mereu va fi de urcat… am nemurirea! (La Victor ajunși, Zoli începe să studieze casa.) Zoli: Ce apartament interesant… Victor: Mersi, cred, stați comozi, eu aduc sucul. (Aduce o sticlă de sus și treo pahare, apoi aduce foi pe care să scrie.) Victor: Hai să începem cu varianta asta! Zoli( se uită pe pereți): Auzi, ai cumva o baie? Victor: Da, sigur, mergi pe hol, la dreapta. (Zoli pleacă, iar Victor luând un bilețel scrie ceva..."Nadia, te plac!". Fata îl înșfacă) Nadia(uimită): Ce e asta, rezolvarea? ( Zâmbește și apoi se uită repede citind în șoaptă) ‚‚ Nadia, te plac!’’… Victor, eu… Zoli(întrerupe): Am pierdut ceva? Victor: Nu chiar, încercam să vedem cum să începem la subiectul II. Nadia( Se schimbă brusc la față): Zoli, mai bine plecăm, haide să mă duci până acasă, te rog! Zoli: Ești sigură… Victoraș, sper că nu te superi dacă ne luăm zborul, nu? Victor: Nu, deloc, e în regulă, veniți când vreți. Zoli: Ok, amice, pa! Victor: Pa… pa Nadia! (Fata nu l-a mai salutat fiind surprinsă de alte sentiemente. Victor rămâne singur și stând pe jos se uită în gol) Victor: Nadia, zâmbește-mi… vreau să mă încălzesc cu zâmbetul tău. Hai în Bora Bora! (Băiatul se oprește privește întristat și pleacă în altă cameră.) Omul: Marți vreau să plec în cealaltă parte. Divinitatea: Peste patru zile de soare nu cred că voi mai aduce luna când vei dori. (Nadia era confuză așa că s-a dus în oraș cu Zoli) Zoli: Nadi, mersi pentru bere! Nadia: Cu plăcere, eu îți mulțumesc pentru că ai venit în oraș, mai alea că mâine lucrezi. Zoli: M-au concediat. Nadia(uimită): Cum adică te-au concediat? Zoli, tu chiar vrei să… Zoli( întrerupe): Nadi, e mai bine așa, oricum mă enervau și în plus, acum voi avea timp mai mult să stau cu tine. Nadia: Sper că vei folosi mai mult din acest timp pentru a învăța. Zoli: Oooff, iar mă enervezi, normal că voi învăța, apropo, l-ai mai văzut pe Victoraș? Nadia( Se schimbă la față): Nu, tu? Zoli: Nu, și mă bucur că nu te mai bate la cap, mă calcă pe nervi când vorbești cu el. Nadia: Zoli, stai mai calm, băiatul acesta a încercat să te ajute. Zoli: Nu l-am obligat și nu mai vreau să mergem la el! Nadia: Tu ai venit cu ideea, nu mai știi? Zoli: Am vrut să îți fac și ție pe plac.(O sărută pe obraz) Nadia: Mie? Eu nu îmi doream să merg la el. Zoli: Atunci să nu te maI văd că mergi la el! (Zoli o apucă de braț ca și când ar fi amenințat-o) Nadia: Zoli, mă doare! Ce ai?! Eu zic să nu mai bei, are o influență proastă! Zoli: Nadi, uite-te la mine, te rog, uite-te!(Nadia se uită la el în ochi cu frică). Mă enervează și berea nu are o influență proastă, berea chiar mă calmează, fraierul ăla are o influență proastă asupra ta! (Nadia scapă din strânsoarea lui Zoli și se întoarce cu spatele la el. Zoli se uită ca o victimă.) Zoli: Nadi, iartă-mă, voi fi cuminte, haide, mă schimb, haide! Nadia: Cred că mai bine plec acasă, sunt obosită. Pa, Zoli! Zoli: Nadi!... Ok, pa! (Fata pleacă fără să răspundă, Zoli se îndreaptă în altă parte.) Divinitatea: Vrei să pleci? Omul: Nu, rămân cu tine, dar vreau doar să văd ce e în cealaltă parte… (Victor stă singur în cameră, citește, se mai uită pe pereți. Cineva bate la ușă. A venit Nadia care îl îmbrățișează.) Nadia: Îmi pare rău, nu pot să stau mult, am venit doar să îți spun că… (Sună telefonul Nadiei, fata răspunde) Da, Zoli, ce faci, unde ești?... Te rog, stai acolo, lasă, nu trebuie să vii după mine… da, vin acum, dar ce ai pățit?... Mi-a închis telefonul, Zoli nu se simte bine. Victor, trebuie să plec dar vreau să vorbim, oricum, să știi că te admir și… Victor( întrerupe): Nadia, lasă, du-te la Zoli, pare că se simte rău, vom avea timp să vorbim. Nadia: Bine, mulțumesc… pa! Victor: Pa, pa! Omul: Orele, zilele… au trecut secundele și marți e atât de aproape! Divinitatea: Așteaptă trei zile și nu știu dacă vei mai avea timp să aștepți. (Nadia ajunge acasă la Zoli, acesta e sub influența alcoolului și stând așezat pe jos vorbește mârâind.) Zoli: Nadi, Nadi, ai venit? Ai venit așa repede pentru mine? Mulțumesc… ești o iubită fidelă, te iubesc! Nadia: Zoli, de ce faci asta? Îți faci rău! Zoli: Ai venit să îmi faci morală… am destulă de la mama, mai lasă-mă (o lovește peste mână), hai langă mine și îmbrățișează-mă! (Zoli o strânge de mână trăgând-o pe fată lângă el.) Nadia: Zoli, te rog, nu mai vreau să continuăm așa, vreau să înțelegi că nu mă poți chema la tine de fiecare dată când bei șase sau șapte sticle de bere, am și eu viața mea! Zoli:Nadi, (O trage mai tare de mână, Nadia geme ușor de durere) Nadi, de ce mă superi? Eu nu te-am chemat aici pentru că mă simt rău, te-am chemat ca să ne distrăm, te-am chemat ca să ne-o tragem! Nadia (Încearcă să fugă, Zoli o prinde de picior): Te rog, Zoli, nu te mai recunosc, Zoli! (Nadia rămâne fără cuvinte când Zoli scoate un cuțit și începe să se joace cu el) Zoli: Nadi, haide mai aproape de mine, te invit să bei și tu bere (Băiatul desface o sticlă și i-o toarnă în cap Nadiei. Fata se șterge și începe să plângă) Nadia: Dacă mă iubești, de ce faci asta? Ce ți-am făcut? Am fost cei mai buni prieteni, ai uitat când ne jucam? Eram mici… Zoli: Ba da, te iubesc și știu că ne jucam, ne jucam de-a mama și de-a tata și mereu mă certai că nu vin acasă să te ajut cu bebele, mai știi Nadi? Nadia: Da, da Zoli, mai știu, mai știu, mai știu… Zoli( îndreaptă cuțitul spre el) NAadia (se uită șocată și speriată): Zoli, te rog, lasă cuțitul, ce vrei să faci? Doar nu vrei să… Zoli(întrerupe): Nadi, te iubesc și mereu te-am iubit și să știi că am curajul să mă sinucid, mă crezi, nu-i așa, mă crezi, nu-i așa!!! Nadia: Da, da, te cred, te cred, te cred… (Zoli îl înfige cuțitul adânc în spate Nadiei. Nadia tresare și geme.) Nadia: Zoli, Zoli, Zoli… Zoli:Da, Nadi, da, te aud, te iubesc, Nadi, te iubesc! (Nadia se lasă în jos și geme, Zoli o mângâie pe cap zâmbind) Zoli: Nadi, ești frumoasă… ți-am spus mereu că te iubesc și că ești frumoasă și nu m-ai crezut… (După ce trupul Nadiei rămâne rece, Zoli se oprește și se uită la ea, se uită în gol, o ia de mână disperat.) Zoli: Nadi, Nadi! Vreau să mă ierți, haide, spune că mă ierți, mai vrei să ne jucăm, vreau să fiu eu cel cu care înveți pentru Bac’, Nadi, iartă-mă, voi fi cuminte, haide, mă schimb, haide! (Zoli tresare, vede telefonul Nadiei și luându-l în mână, caută un număr după care, sună.) (Vine o umbră ce se plimbă pe lângă om) Umbra: Hai cu mine! Omul: Vreau să merg în cealaltă parte! Umbra: Acolo te duc. Omul: Trebuie doar să mai aștepți două zile până marți. Umbra: Haide acum! Te rog, mă grăbesc. (Omul se apropie de colina cea albă a divinității) Omul: Mă duc!(Nu se aude nimic) Mă auzi? Mă duc, mă voi întoarce, mă duc!(Nu se aude nimic) (Victor bate în ușa lui Zoli până când, într-un sfârșit, răspunde, îl îmbrățișează ironic pe Victor) Zoli: Bine ai venit! Fă-te comod! Victor: De ce m-ai chemat la tine, ce s-a întâmplat? Zoli: Nadi, vrea să vorbească cu tine. Victor: Și de ce ar vrea să vorbească la tine acasă? Zoli: Pentru că mă iubește și azi am făcut dragoste. (Victor se uită ciudat la Zoli și între timp o vede pe Nadia căzută pe podea, băiatuș cade lângă ea și geme în tăcere.) Zoli: Las-o, doarme! Nu vrea să mai vorbească cu tine, las-o în pace! Victor: Zoli, ești beat? Zoli: Păi, am băut amândoi, vrei și tu? (Victor vede cuțitul cu sânge, îl șterge și văzând că Zoli adoarme încet îi înfige cuțitul în lateral. Zoli cade imediar, iar Victor se îmbracă cu vestea Nadiei și geme lângă ea uitându-se în gol.) Victor: Nadia, vreau să mergem în Bora Bora, vino cu mine, lasă-mă să te țin de mână, mergem în Bora Bora, departe de Marea Roșie, departe, departe, departe… E negru și gri… e maro și portocaliu… e galben și verde… e alb… e alb… alb, alb alb… (Plângând în liniște Victor ia cuțitul în mână și se străpunge în stomac.) Omul: Mă întorc! Divinitatea: Te aștept! |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy