O cameră destul de aranjată.Bogdan stă într-o cameră împreună cu bunica sa. Părinții îi decedaseră cînd el avea vîrsta de un an.Bogdan are 22 de ani si este student la filozofie.

Bogdan,puțin agitat,răsfoiește o carte mare de filozofie.Bunica stă în fața lui pe canapea,uitîndu-se atentă la el.

Bunica:-Ei haide,ce te framîntă?

Urmează o tacere deplină.Bogdan tace pentru cîteva secunde,se uită în tavan cu o privire tristă,apoi în podea.

Bogdan:-Buni,tu niciodata nu mi-ai spus cum au murit parinții mei,mereu ai evitat subiectul.

Bunica(căutînd în gînd):-Ce rost are?De ce mă întrebi?(se ridică de pe canapea,se apropie de el).Viața merge înainte.Suferința nu face decît să irite nervii,iți face inima să sîngereze,iți scurtează agonia.E spasmul violent,crîncen,care ne dovedește că suntem ai pămîntului.

Urmează un alt moment de tăcere,în timp ce ochii lui Bogdan varsă lacrimi.

Bogdan(uitîndu-se la ceas):-Of,Doamne,am întarziat..trebuie să mă întîlnesc cu Ana.

Își pune paltonul lung și negru pe el și pleacă să o vadă pe logodnica sa.

Ajunge în parc,o vede.Ana era pe o bancă,cu privirea-i melancolică in timp ce soarele îi lumina chipul.Bogdan incearcă să își stăpînească emoția,privind-o foarte serios,nischițînd niciun zîmbet,în timp ce Ana îi zîmbește larg.

Ana(apropindu-se de el):-Bună,vrei să ne plimbăm?

Bogdan(de abia stăpînindu-și emoția și zîmbind forțat):-Desigur.

Ana(rîzînd):-Zîmbești ca un înger care a băut oțet.

Bogdan(privind-o fix):-Ce zici,mergem la restaurantul Savoire?

Ana(abia stăpînindu-și bucuria):-Este o idée foarte bună,chiar imi era foame.

Ajunși la restaurant ,se așează la o masă.



Ospătarul:-Cu ce vă pot servi?

Bogdan(serios și sigur):-două fripturi.

Ospătarul le aduce două fripturi mari.

Ana(rîzînd,luîndu-i mîna in mana sa):-Știi,care este diferența dintre mine și o pendulă?

Bogdan(naiv,cu o privire inocentă):-Desigur.În timp ce pendula îmi amintește cum trec orele,tu mă faci să le uit.

Ana(zîmbind,adîncită în gînduri):-Frumos,compliment,dragul meu.

Bogdan(după o mică pauză):-Nicidecum.Eu nu ți-am făcut un compliment,eu doar ți-am spus adevărul.

Ospătarul observă că tînărul nu se atinge deloc de friptură.

Ospătarul(nedumerit):-Domnule nu serviți friptura?

Bogdan(radicînd tonul):-Nu pot manca friptura asta!

Ospătarul ia friptura și se întoarce cu alta gata făcută.

Bogdan(cu aceelași ton):-Nu pot să mănînc friptura asta!

Ospătarul(nedumerit ):-De ce?Toată lumea o gasește excelentă.

Bogdan(rîzînd ironic):-Tocmai asta e,și eu aș vrea să o găsesc,dar…îmi lipsesc tacîmurile.

În timp ce mîncau,un tînăr de la masa alăturată îi zîmbea încontinuu Anei.Bogdan fiind foarte gelos,ba chiar depășea limita normalului începe să se certe cu Ana.Cei doi plecă din restaurant.Bogdan ajunge acasă. Stă pe canapea cu capul în palme îngîndurat.

Bogdan:-Bunico,simt cum gelozia și-a înfipt ghearele-i de fier în creierii mei.

Bunica(speriată se ridică din pat și se pune pe canapea lîngă Bogdan):-Doamne,fiule…te rog nu mă speria.Ce vorbe sunt astea?Și…de ce să fi gelos?Ana nu are nicio vină că e o fiinta plăcută de cei din jur.

În ziua următoare,Bogdan se hotărește să se plimbe în parc la ora 6 dimineața.O vede pe Ana cu un tînăr.Se duce alergînd spre ea .

Bogdan(abia stăpînindu-și nervii):-Cine este?

Ana(cu privire inocentă,rîzînd):-Este colegul meu de la facultate,Sebastian.

Bogdan(ridicînd tonul):-Și tocmai în parc,la ora asta v-ați întîlnit?

Ana(sigură pe ea):-Ne-am propus să vedem răsăritul.

Bogdan(bate din picior nervos și rămîne șocat):-Cum așa?Și apusul îl vezi cu mine?Adică..(încearcă să-și controleze starea)..cum vine asta?

Ana(rîzînd):-Dacă tu spui..că vrei apusul…

Bogdan o privește scurt și pleacă.Ana aleargă dupa el.

Ana:-De ce te-ai supărat?

Bogdan:-Eu nu mai pot continua așa(strîngînd din pumini și privind-o fix în ochi).Te văd zilnic înconjurată de cîte cineva.

Ana(îl privește zîmbind):-Ești gelos?

Bogdan(vrînd să pară indiferent):-Nu,dar lumea poate intrerpreta altfel comportamentul tău.





Ana(rîzînd,apropindu-se cît mai mult de el):-Și de ce ar trebui să îmi pese părerea lumii?

Bogdan o privește trist și o ia în brațe.

Ana(desprinzîndu-se din brațele lui și privindu-l ca și cum l-ar ucide cu privirea):-Nu incerca să mă schimbi,nu stă în puterea mea,iar a ta ar da greș în mod jalnic cu această tentativă.

Bogdan(privind-o cu amărăciune):-Niciodata nu ți-am cerut acest lucru.

O ia în brațe și o strînge la pieptul său.

Bogdan:-Spune-mi,că mă iubești!

Ana(cu o privire și un zîmbet rece):-Nu ți-am spus-o deja?

Bogdan(cu un zîmbet amar):-Nu,nu mi-ai spus-o.

Simțea,pe rînd,fierbințeală și frig.O luă de mînă.

Bogdan:-te conduc acasă?

Ana(zîmbind ,îl privi tandru):-Mi-ar face o mare plăcere.

Bogdan(privind-o adînc în ochi):-Simți vreodata că te prăbușești,simți că nu ești la locul tău,ca și cum nu aparți acestui loc și nimeni nu te înțelege.Nu știi cum e,cînd nimic nu pare în regulă.Nu știi cum e să fi ca mine.Să fi rănit,să te simți pierdut,să fi încuiat în întuneric,să….

Ana(care a ascultat cu multă atenție):-De ce spui toate astea?Ce este cu tine?

Bogdan(cu amărăciune):-Lasa-mă să continui.(pauză)…Să fi lovit cînd ești la pămînt,să te simți împins,să fi pe punctul de a te prăbuși,cînd nu e nimeni acolo să te salveze.

Ana ajunge în fața casei.Îl privește parcă cu milă și îi zîmbește luîndu-și rămas bun.Bogdan ajunge acasă la el.Răsfoiește o carte mare și groasă de filozofie,încercînd să-și abată gîndurile de la Ana.

Bunica(apropiindu-se de el,încercînd să pară veselă):-Să nu imi spui că iar te-ai certat cu Ana din cauza geloziei tale absurde.

Bogdan(făcîndu-se că nu o aude,încearcă să schimbe subiectul):-Ce spui,mîncăm o supa caldă și bună cum numai tu ști să o pregătești?

Bunica(aducîndu-i un pahar de apă):-Bea asta,să te mai liniștești…(pauză)…De ce te chinui?De ce nu încerci să nu mai fii gelos?

Bogdan(ia paharul și îl sparge de nervi):-Cum aș putea fi altfel,cînd eu o văd la 6 dimineața în parc cu un anume Sebastian și ea tratează totul cu indiferență și imi spune că plănuiseră să vadă răsăritul împreună?!

Bunica(încercînd să nu dea importanță):-Ei..na..nu e chiar așa grav,cît să faci o dramă din asta.

Bogdan(după adancă reflecție):-Dacă țin ochii-nchiși nu înseamnă ca dorm,dacă mă fac că nu văd nu-nseamnă că-s orb.

Bunica(se uită speriată la el):-Sper că o să iți treacă această gelozie absurdă.

Bogdan(sigur):-Trebuie să grăbim nunta.Trebuie să o văd,să îi spun decizia mea.

Fuge trîntind ușa spre casa Anei.Ajuns în fața ei o ia de mana.

Bogdan(sigur pe el):-Vreau să ne căsătorim cît mai repede posibil.

Ana(uimită zîmbind fals):-Sincer..mă uimești.

Bogdan(impacientat iși freacă mîinile):-Aștept răspuns,vreau să ne căsătorim peste o săptămînă.

Ana(șocată):-Dar ce e cu atata grabă?Abia te-ai născut și te grăbești să trăiești.Tu nu ai apucat încă să trăiești.De ce te grăbești atîta?Te temi să nu ajungi la limanul acela blestemat unde eșuăm cu toții?

Urmează un moment de tăcere.

Bogdan(îngrijorat și disperat):-Ana dragă,…(și rămîne tăcut pentru un minut,privind-o în ochi și luîndu-i palmele în mîna sa).

Ana se apropie de el vrînd să îl liniștească.

Bogdan(disperat):-Tăcerea ta mă face sa presimt asemenea dureri incat nu-mi ramane decat sa-ti multumesc pentru ca taci.Totusi,aceasta stare de necunoastere pe care tu o crezi atat de dulce,e îngrozitoare.

Ana îl privește adînc în ochi și plecă. Bogdan pleacă și el încercînd din răsputeri să nu verse lacrimi.În drumul său îl vede pe Sebastian,colegul Anei.

Sebastian(zîmbind sarcastic):-Va să zică…ești certat cu Ana?(rîde zgomotos).

Bogdan(privindu-l fix și cu un ton plictisit):-Văd că se apropie de noi un mare pisălog….(și plecă).

Ajunge într-o librărie,vrînd să cumpere o carte pentru a-și abate gîndul de la Ana.

Vînzătorul(zîmbind politicos):-Cu ce vă pot fi de folos,domnule?

Bogdan(curios,uitîndu-se pe un raft):-Ce parere aveți de cartea asta?(și arată o carte mare roșie).

Vînzătorul(parcă rușinat):-Nu știu,nu am citit-o.

Bogdan(rîzînd):-Cum…sunteți vînzător într-o librărie și nu ați citit?

Vînzătorul(serios):-Dacă,dumneavoastră ați fi farmacist,ați încerca toate medicamentele?

Bogdan se face că nu îl aude,cumpără cartea și plecă.După cîteva zile se întîlnește cu Ana.

Bogdan(prinzînd-o de mijloc):-Ce zici de o vacanță la munte?Þi-ar plăcea?

Ana(rîzînd se desprinde din brațele lui):-În weekend-ul ăsta,mă întîlnesc cu Sebastian,trebuie să mergem la muzeu,i-am promis.(și rîde încercînd să îl facă gelos).

După o mică pauză în care Bogdan rămîne inert ca un manechin,Ana îl ia in brațe.

Ana(zîmbind naiv):-Am glumit!(și rîde zgomotos).Am vrut să văd cum te înfurii.Ești atît de frumos cînd te superi…

Bogdan(ușurat):-Deci,ce zici?mergem la munte?

Ana(căutînd în gînd,vrînd să-l lase în suspans):-O să mă gîndesc,și am să iți spun mîine.

Bogdan(pierzandu-și răbdarea,vrînd să dea impresia de indiferență):-Și peste un an poți…nu se supără nimeni(și o strînge în brațe).

Ana(smucindu-se din brațele lui,plecînd ochii cu naivitate):-Desigur,nu e timpul pierdut.

Ana se plimbă și îl vede pe Sebastian.

Sebastian(uitîndu-se fix la ea,zîmbind):-Lasa-mă singur,aș vrea să mă gîndesc la tine.Ești frumoasă ca o zi de primavară.Tu ești vapori de dragoste,trandafiri de iarnă,miracol real,vis ce-ți pătrunde în viață pe o poartă fermecată.

Ana(izbucnind în rîs):-Așteaptă să-mi deschid umbrela modestiei mele pentru a mă putea adăposti de grindina complimentelor tale.

Sebastian(o ia în brațe):-De ce stai lîngă un om nebun de gelozie?Ce îți oferă?Nu vezi,e un mediocru,care se crede un mare filozof.Situația lui materială este…(stă pe gînduri)..e dezastroasă.Stă cu bunică-sa într-o garsonieră(și începe să rîdă).

Ana(șovăind):-Nu știu ce să îți spun,dar e omul lîngă care vreau să îmi petrec tot restul vieții.

Sebastian scoate portofelul din buzunarul de la pantaloni și i-l arată Anei.(cu un zîmbet ironic).

Sebastian(ironic):-Vezi banii din portofelul ăsta?Eu îi fac într-o zi,pe cînd filozoful tău(și se uită la ea zîmbind)îi face poate nici în 5 ani de zile.Ce vrei tu de fapt?Să muncești ca o roabă,și nici atunci să nu iți poți permite să ai o viață mai ușoară sau…(și se uită la ea,sperînd să-și dea seama ce vrea să spună).

Ana(nervoasă):-Să ce?să trăiesc cu tine și să am bani?

Urmează un moment de tăcere,timp în care Sebastian își aprinde țigarea.

Sebastian:-Te las să interpretezi vorbele mele,după bunul plac.(și plecă).

A doua zi Ana se întîlnește cu Bogdan,

Ana(avînd în mînă un geamantan):-Hai la munte(și îl ia în brațe rîzînd)

Bogdan(îi ia bagajul din mana și zîmbește):-O să fie foarte frumos,o să îți placă.

Ajunși la munte,Ana privește peisajul din fața ochilor,uimită și fericită ca un copil mic care tocmai și-a primit jucăria.Fața lui Bogdan era tare mohorîtă,iar gîndurile lui păreau a fi duse departe.

Ana(zîmbind larg):-De ce nu savurezi frumosul peisaj ce se desfășuară în fața ochilor tăi?Nu îți place?

Bogdan(tresărind și cu o privire tristă):-Mă împiedică meschinăria pe care o văd lîngă mine(și arată doua insecte),văd o insectă mare cum devorează o altă insectă mică.

Ana începe să rîdă,neputîndu-se controla,își face cruce și cade pe jos de rîs.

Ana(rîzînd):-E și mai idioată întîmplarea de mi-o prezinți decît cea de data trecută.

Ana(încercînd să poarte o conversație serioasă cu el):-Ce parere ai despre iad și rai?

Bogdan(scurt):-Nu-mi pot exprima nicio părere,pentru că am prieteni și într-un loc și în celalalt(și o sărută scurt pe frunte).

Ana(pe un ton cald):-Eu cred că sunt un om sufletist și dacă aș muri aș ajunge în rai.Tu ce crezi?(pauză)…spre exemplu,de îndată ce un cerșetor îmi cere de pomană îmi și vîr mîna în buzunar.

Bogdan(începe să rîdă):-Răul constă,draga mea,că uiți să o mai scoți.(și rîde din nou strîngînd-o în brațe).

Ana(se uită naiv la el):-Cred că glumești,sau eventual mă confunzi cu altcineva.

Bogdan(rîzînd):-Dar de fiecare dată,sau cel puțin în prezenta mea faci asta.

Dupa cîteva zile se întorc acasă.Ana se căsătorește cu Bogdan. Niciun an de la căsătorie nu trece,că Bogdan își schimbă comportamentul față de ea.

Bogdan(nervos):-Ieri te-am văzut cum cochetai cu Sebastian(și îi trage o palma).

Ana(tremurînd și plîngînd):-Nu te mai suport! Nu trece o zi fără să nu fiu bătută și jicnită fără motiv.





După o oră Bogdan o ia în brațe.Se pune lîngă ea pe canapea și o mîngîie pe fruntea plină de sînge și vînătăi.

Bogdan:-Tu nu ai cunoscut niciodata viforul geloziei și al spaimei.Iartă-mă dacă cer mai mult decît pot da.Dacă țip cînd trebuie să tac.Îți promit că niciodata nu te voi lovi nici fizic nici verbal.(așa cum îi promitea zilnic)

Apoi o ia de mînă.

Ana nu spune nimic.Bogdan începe să îi povestească despre tot felul de întîmplări,despre filozofie despre felul cum gîndește,însă vorbește singur.



Bogdan (nervos se ridică în picioare):-Te implor,caută să mă mai și contrazici,cîteodată,altfel îmi dai senzația unui monolog:convinge-mă că suntem doi care discută(și se așează lîngă ea luînd-o în brațe).

Ana(îngandurată,cu ochii în lacrimi):-Tu ai întotdeauna ceva înfricoșător în străfundul interiorului tău.În sufletul tău,există niște mistere întunecate pe care ochiul nu le poate pătrunde.

Bogdan o privește cu ochii in lacrimi căutînd alinarea ei printr-un zambet.Începe să îi povestească cum bunica lui tot ocolește să-i spună cum au murit părinții lui.

Bogdan(trist):-Ana,mi se pare dubios faptul că bunica îmi ascunde acest lucru.Știi..eu…

Ana:-Tu nimic.Ești copil.De ce vrei să știi?Poate că nici bunica ta nu știe.

Bogdan:-Nu mă înțelegi,nu vrei,nu mă…

Ana:-Ce nu?te înțeleg mai mult decît ai vrea.

Bogdan:-Draga mea,știi care e diferența dintre timp și eternitate?

Ana(rîzînd):-Uimește-mă!

Bogdan:-Diferența dintre timp și eternitate este că eu aș avea tot timpul din lume să-ți explic că nu mă înțelegi și nu înțelegi nimic din ceea ce îți vorbesc,doar că ție nu ți-ar ajunge o eternitate să înțelegi.

Ana(zîmbind și gesticulînd):-M-ai dat pe spate.

Bogdan se ridică de pe canapea și privește pe fereastră îngîndurat.

Ana(zîmbind innocent):-Ce faci?

Bogdan(sarcastic):-Stau de vorbă cu mine însumi.

Ana(rîzînd):-Fii foarte atent și nu crede tot,pentru că stai de vorbă cu un mare mincinos.

Bogdan(o privește fix în ochi și ridică tonul):-Cînd cineva mă jicnește,eu caut să mă ridic atît de sus încat jicnirea să nu mă ajungă.

Urmează un moment de tăcere,timp în care Bogdan se uită la ceas.

Bogdan(pe ton poruncitor):-Îmbracă-te că mergem la un bal mascat!

Ana:-ÃŽn ce te costumezi?

Bogdan:-Mă gîndeam într-un calvaler.Tu?

Ana:-Femeia cu vînătăi.(și rîde forțat).

Bogdan(rîzand):- N-am auzit de ea.Face parte din vreo operă?

Ana:-Nu ,dar dacă tot arăt cum arăt(și arată fața lui Bogdan)..voi înterpreta acest personaj.

La balul mascat,trecu pe langa el o femeie grasă costumată în păstoriță.
Bogdan(cu voce tare rîzînd):-Iată și păstorița care și-a devorat întreaga turmă!
Și lumea începu a rîde.
Bogdan o bătea zilnic pe Ana,motivul fiind gelozia lui absurdă.Într-o zi,Ana se întîlnește cu Sebastian.
Sebastian(rîzînd o mîngîie pe față.):-Acuma,scumpo,suportă-ți filozoful,cu el ai vrut să îți petreci restul vieții.Uită-te la tine cum arăti,ești practic desfigurată(și o strînge în brațe zîmbind ironic).
Într-o zi Bogdan află că Ana se întîlnise cu Sebastian.Ajuns în pragul nebuniei,Bogdan ia pistolul gata să o împuște,însă este întrerupt de bunica sa.
Bunica(speriată tremurînd):-Nu sfîrși,cum au sfîrșit ai tăi părinți:Ștefan și Maria.
Bogdan(nervos):-Ce vrei să zici?
Bunica:-Ștefan era excesiv de gelos,ajunsese în pragul nebuniei.A omorît-o pe mama ta din cauza geloziei,după care s-a sinucis.Tu i-ai moștenit nebunia.Istoria se repetă(și începe să plîngă).
Bogdan ne mai gîndind nimic în acel moment se sinucide.Ana în urma șocului își pierde memoria,devenind amnezică.
Într-o primăvară,Ana vede marea spumantă și frumoasă.
Ana:-Ce frumos e..oare cum e să trăiești aici(și arată spre mare).
Neștiind că se poate înneca,Ana sare în mare,murind și ea.
Însă,Sebastian,nici după moartea ei nu a lăst-o în pace,zilnic îi duce cîte un tandafir la mormîntul ei.