agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-04-21 | [This text should be read in romana] |
Pesonajele:
ALIN – un tânăr voinic cam la douăzeci de ani proaspăt ieșit din armată VLAD – un tânăr de vreo treizeci de ani întârziat în armată din cauza lașității Col. NASTURE – un bătrân erou din ultimul război la care țara a luat parte, marcat peste măsură de povestea sa din captivitatea la inamic doi SOLDAÞI pr. AVRAM – un preot nici bătrân și nici tânăr, poartă barbă după modelul călugărilor Sf. Vasile tânărul crâsnic – același personaj cu martorul din actul al doilea Actul I pe scenă se află doar o bancă înspre stânga, nu este necesar decor ci pereți cât mai liberi pentru imaginația spectatorului Scena I : Din partea dreaptă vine Alin și Vlad îmbrăcați militărește alături de lăzile lor scotocite și dezmembrate pregătite de întoarcerea acasă. Amândoi arată obosiți și dornici de a se odihni. Alin: (începe să vorbească înainte de a intra pe scenă cu Vlad) M-am aruncat pe spate în lanul de porumb și de-abia după ce fapta a fost împlinită mi-am dat seama că pe jos era pământ răcoros. Nu știu nici acum (se așează amândoi pe cuferele lor și privesc publicul) ce a fost în mintea mea. Vlad: Mai lasă măi Aline că s-a terminat. (Mirat către public) Vai! Ce mare mulțime de oameni .. oare ce fac ăștia? Alin: Ce să facă .. (râzând) râd de noi. Vlad: Eu văd că tu îți bați joc de mine… nerecunoscătorule… dacă nu eram eu să te salvez astăzi nu mai râdeai de mine! Alin: Tu? (Râzând în hohote) să mă salvezi? Mai bine... Scena II : Un ofițer intră în scenă din partea stângă urmat de doi aghiotanți obosiți. După ce face câțiva pași, cei doi se ridică și salută respectuos, militărește. Apoi toți tac, colonelul se așează pe bancă și cei doi aghiotanți rămân de-a dreapta și de-a stânga în poziție de repaus. Vlad: (către Alin, încet): Măi să fie, nici nu am văzut banca ... de o vedeam... Alin: (zâmbitor): De o vedeai ce? Te ridicai să se așeze locotenentul. Vlad: Locotenent? Ha.... ăsta e general! Alin: Cum general? N-ai văzut câte stele are pe umăr? Vlad: Nu te uita și tu la decorații, mai bine vezi la epoleți! Colonelul îi face semn unuia dintre aghiotanți să se apropie și îi vorbește încet. Acesta răspunde afirmativ prin semnul capului și se retrage prin partea stângă. Alin: Mă duc să-l întreb (vrea să se ridice) Vlad: (fricos, trăgându-l de mânecă) Stai cuminte ! Vrei să ajungem la Curtea Marțială? Alin: Eu mă duc. Cu rapiditate, colonelul îl cheamă și pe celălalt soldat la raport și îi spune ceva. Soldatul salută și vine în partea dreaptă a scenei să îi cheme pe cei doi soldați la colonel. Vlad: (râzând) Lasă că vine el la tine! Scena III: Soldatul vine, îi șoptește ceva lui Alin și se retrage din scenă prin partea dreaptă. Cei doi neastâmpărați se ridică de pe lăzile lor, și le trag după ei și ajungând mai aproape de bancă le lasă și salută din nou. Totul se petrece ca și mecanizat, robotic. Colonelul: Soldați, atențiune! Cei doi realizează instrucțiunile Colonelul: Drepți! Prezentați arm! (cei doi scotocesc prin lăzi și în grabă apucă prazul pe care îl prezintă) (nervos) Pe loc repaus! Colonelul: Mă băieți, mă, voi credeți că vă bateți joc de mine? Ian spuneți acum de unde sunteți, unde mergeți și ce-i cu voi aici! Alin: Să trăiți domnule locotenent! Colonelul îl corectează spunându-și funcția Soldat Alin Dumitrașcu din forțele de infanterie ale Unității Militare 0221 trecut astăzi în rezervă. Vlad Să trăiți domnule locotenent-colonel! Soldat Vlad Dumitrescu din forțele de cavalerie ale Unității Militare 0221 trecut ieri în rezervă. Col Bine ați făcut că ați trecut în rezervă... că de nu... de astăzi eu sunt comandantul acelei unități... incompetenților, nici măcar gradele militare nu le cunoașteți. (răgnind) Sunt colonel! (extrem de nervos) Soldat Pătrunjel!!! Unul dintre aghiotanți întră în scenă și salută .Colonelul îl întreabă ceva în secret apoi spune: Fiți sănătoși băieți, n-am știut... scuzați încurcătura... trebuie să plec. Să trăiți! Scena IV: Ies toți din scenă și rămân doar tinerii noștri care se așează pe bancă foarte mirați. Alin: Băi Vlade .. e clar că e o lume nebună! Vlad: Sigur ne-a confundat... sau poate a mers chestia aia a noastră cu bunicul amiral. Alin: Cum să meargă măi tontule? Tu crezi că oricine ajunge amiral .. dacă spuneai și tu leu ... pardon, lup de mare.... dar hai mai bine să revenim la povestea noastră. Era foarte bine acolo jos în lanul de porumb, era răcoare și dat fiind faptul că pe șosea era o arșiță precum vara .. Vlad: (îl întrerupe): Era vară! Alin: (continuă): Da, ai dreptate... și fiind așa cald nu mi-am dat seama că ceea ce tocmai realizasem putea fi considerată o ..... Scena V: În culise se aude gălăgie încât Alin este întrerupt din ceea ce spune și din partea dreaptă un preot cu barbă lungă apare meditativ la doi metri după dânsul un tânăr crâsnic cu căldărușa în mână fluieră a jale. Preotul: (cu voce obosită plimbându-se prin fața apoi prin spatele scenei și negăsind drumul căutat cântă): Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire și cu cinste, încununează-i pe dânșii! Crâsnicul îl urmează întocmai dar nu scoate nici un cuvânt. Tinerii militari îl cheamă la ei și îl invită să se așeze. Alin: Doamne ajută! Crâsnicul: Doamne ajută! Mulțumesc de invitație că (încet să nu-l audă preotul) de două ore umblu după popa și n-are curaj să mergem la oamenii ăștia la care le-a murit bătrânul. Vlad: De ce? Crâsnicul: Apă, no... i popă tânăr, numa’ amu l-o hirotonit de vo tri luni și i frică că nu știe melodia. Toți râd, preotul vede ce se întâmplă și se apropie. Preotul: Apăi de ce nu spui măi că aici trebuia să ajungem, era să nu găsesc drumul. Dă-mi patrafirul. Crâsnicul încearcă să îl oprească dar nu reușește, preotul își ia epitrahirul și continuă. No, fraților, ne-am adunat astăzi aici să-i unim pe acești doi (îi privește pe cei doi militari)..ă.. oameni prin sfânta... Crâsnicul: (îl oprește șoptind): Părinte, nu-i cununie. Preotul: (încet către crâsnic)De ce nu spusăși mai repede (cu voce tare) Dragi credincioși, sosirea pe lume a unui nou creștin este un moment de mare bucu.... Crâsnicul: (îl oprește șoptind): Părinte, nu-i botez. Preotul: (încet către crâsnic)Apăi hotărăște-te (cu voce tare) Domnul ne-a dat viața și Domnul ne-o ia. Iubiți credincioși, nu trebuie să ne întristăm la plecarea unui..... Crâsnicul: (îl oprește cu voce tare): Părinte, nu aici avem slujba. Preotul: (încet către crâsnic)Hii... of.. (cu voce tare) Ah... scuza-ți-mă băieți.... v-am confundat. În toată această vreme militarii au stat mirați în picioare. Preotul dezbracă cu cucernicie și cu frică de Dumnezeu epitrahirul și i-l dă crâsnicului apoi amândoi îi salută pe cei doi și ies din scenă pe partea stângă vorbind ale lor însă de această dată egali. Scena VI: Rămași pe bancă, cei doi povestesc: Alin: Mare-i grădina Domnului... Vlad: N-am știut că ești credincios. Alin: Ei, na, și tu... să revin la poveste. Vlad: Lasă măi, că știu povestea. Alin: Nu știi și varianta mea, varianta ta e mincinoasă. Și cum spuneam, nu mi-am dat seama că fapta mea putea fi considerată dezertare. Vlad: Până am venit eu să te salvez! Alin: Să mă salvezi? Îți bați joc de mine? – Caporalul stătea pe marginea lanului de porumb și privea la păsările călătoare. Vlad: De fapt privea la cocostârcul din baltă. Alin: Nu, privea la păsări, unde ai mai văzut tu cocostârc marin. Vlad: Bine, fie, dar n-ai dreptate. Alin: Ei, și ... repede ai venit tu să mă deconspiri... l-ai deranjat pe caporal. Vlad: Hei, hei, hei... ce ai de gând? Să denaturezi faptele? Te duc la tribunal! Alin: Asta-i calomnie! Zău așa! Vlad: Lupule! Alin: Bun... și eu m-am ridicat repede și am cules în continuare porumb. Na.. asta-i ver-si-u-nea mea- Vlad: Vrei să spui că acum scrii și versuri. Alin: Românul s-a născut poet, dragă. În culise se aude tropot de cai, cei doi se sperie și apoi din culise intră colonelul și cei doi aghiotanți. Colonelul: Arestați-i! Alin, Vlad: Cum? De ce? Colonelul (zbierând): Arestați-i! Aghiotanții îi arestează și unul dintre ei le ia lăzile .. ies toți din scenă pe unde au intrat mai înainte colonelul și soldații. Cortina cade. Sfârșitul actului I. Actul II pe scenă se află o masă cu multe hârtii și dosare pe ea, o lampă ca pentru deținuți, la masă este aranjat un scaun tapițat iar în partea cealaltă două scaune de lemn. Undeva într-un colț este o bancă. Pe scenă nu se află nimeni. Undeva este arborat un steag al României. Scena I: Dintr-o parte intră colonelul obosit și lipsit de orice chef și se așează pe scaunul tapițat. Colonelul: (vorbește singur, pe fundal este intonat imnul de stat al Poloniei, „Mazurek D¹browskiego”) Tocmai acum trebuia să îi găsească și pe ăștia, nu puteam sta eu liniștit în prima mea zi de lucru la noua unitate – parcă aș fi captiv din nou în războiul ăla inutil și fără de rost. Unde mai este respectul față de ofițeri? Și inamicii ne-au tratat cu respect... și pe atunci eram doar subofițer. Unde merge țara asta a noastră dacă nimeni nu se mai ocupă de ea? Justiția e oarbă din totdeauna, știu asta... dar de ce nu s-o gândit nime’ să-i confecționeze o pereche de ochelari de înaltă calitate să vadă și dânsa ceva și să pedepsească infractorii, nu reclamanții. Unde-i dreptatea românească? De ce ne mirăm că toți reclamă primiri și luări de bani? Turcii ne-au dat, dar turcii, oameni deștepți, n-au luat (râde) Cum să ia săracii? N-au și ei destul? (cu atenție la imn) Uite și la polonezii ăștia: „Marsz, marsz, D¹browski, Z ziemi w³oskiej do Polski” ... îl cheamă pe D¹browski din Italia ca să îi ajute să-și elibereze țara. Noi nu chemăm pe nimeni? Ehei... și tocmai acum trebuie generalu’ să trimită după ăștia doi, să caute martori, să facă scandal, pentru nimic... nu își vede bârna din ochii lui ci caută paiul din ochii celorlalți – gata, că ajung eu însumi popă (strigând) Soldat! Unul dintre aghiotanți intră și salută respectuos. Colonelul: Sosit-a martorul? Sau se lasă așteptat. Soldatul: A sosit, domnule colonel, așteaptă să intre la dumneavoastră. Colonelul: Bine, adu-l încoace. A, era să uit... trimite-l pe Costel să aducă pe cei doi vinovați și pune-l să aștepte cu ei în separeu. Tu să vii să stai aici cu martorul, să nu care cumva să încerce ceva asupra mea. Soldatul face întocmai și intră în curând cu crâsnicul pe ușă. Soldatul: Dom’colonel, vedeți că așteaptă popa afară. Colonelul: Lasă-l să aștepte, poate avem nevoie de el la cei doi. Să nu-l lași să plece nici după ce termin cu martorul. (către crâsnic) Spune stimate martor numele, funcția și în ce relație ești cu cei doi incriminați. Crâsnicul: Să trăiți, domnu’ colonel, i-o mi-s crâsnic la parohia popii ăluia de așteaptă afară și pă cei doi îi cunosc de astăzi de când ne-am întâlnit cu ei. Colonelul: Cum ne-am întâlnit? E drept că și eu am fost pe acolo dar nu poți vorbi în numele meu... aici eu întreb despre tine. Crâsnicul: Eu mă refeream la mine și la popa… nu la matale. Colonelul: Spune ce știi că or făcut. Crâsnicul: Apăi o zîs popa că știe că ăla ar fi nu știu ce nepot de animal, da, între noi fie vorba, e cam laș dacă o început să deraieze. Colonelul: (extrem de nervos): Ce spui omule? Nu înțăleg nimica. (către soldat) Cheamă-l pe popa! Scena II: Soldatul iasă. Colonelul: În primul rând măi crâsnice, ce nepot de animal? Dacă și voi popii ziceți că omul se trage din animal apăi... Soldatul intră cu preotul în sală Preotul: Doamne ajută! Colonelul: No lasă părinte că te-ai rugat destul, ia spune-ne aici ce părere ai despre faptul că omul se trage din animal? Preotul: Este o greșeală mare, pe om, Domnul l-a creat. Colonelul: Bine, bine... dar uite că cantorul ăsta .. Crâsnicul: Crâsnic! Colonelul: Apăi pentru mine tot aia e... deci cum spuneam, deci, acesta zice că ai fi zis matà că ăștia doi se trag din animal. Preotul râde. Preotul: Animal? Hehehe, era vorba de amiral... Colonelul: Amiral? Preotul: Da, se vorbește în oraș că acești doi tineri ar fi nepoții unui amiral vestit care ar fi luptat împotriva japonezilor și ar fi făcut prăpăd pe acolo. Dar știți, gura lumii. Colonelul: Și cum au început să deraieze măi crâsnice? Ce, sunt mașini? Că numai acelea deraiază. Preotul: Ah... cred că și aici a fost o încurcătură, tot lumea mai vorbește că ar fi dorit să derizeze. Colonelul: Să ce? Preotul: Să dezerteze. Scuzați-mi greșeala, domnule general, dar sunt emoționat. Colonelul: Nu sunt general, sunt colonel. Preotul: Scuzați, nu știu gradele militare. Colonelul: Bine, bine... știți ceva mai mult despre dezertare? Preotul: Lumea spunea că toată povestea a început acum două săptămâni când regimentul dumneavoastră a ieșit la cules de porumb și atunci unul dintre ei s-ar fi ascuns în lan încercând să îl păcălească pe sergentul care trebuia să îi supravegheze. Celălalt se spune că a încercat și a reușit să îl oprească, atât știu. Colonelul: Nu știți care dintre ei? Preotul: Îmi pare rău dar nu știu. Colonelul: Mulțumesc mult părinte, vă rog să rămâneți și dumneavoastră aici, luați loc. Soldat! Adu-i pe ceilalți aici! Toți se așează pe scaune. Colonelul pare obosit și încearcă să ascundă acest lucru. Scena III: Intră cei doi soldați și cei doi acuzați. Sunt invitați de colonel să se așeze și unul dintre soldați îndreaptă lampa spre acuzați apoi se retrage. Soldații nu se așează. Colonelul: Dragii mei, sper că știți de ce v-am chemat aici așa că ar fi bine să mărturisiți. Alin: Domnule colonel, ne pare rău pentru ce am făcut și promitem să nu mai facem niciodată! Nu trebuia să... (este întrerupt) Vlad: Nu știm la ce vă referiți, domnule, puteți să ne spuneți ce am făcut? Colonelul: Dacă nu mărturisiți va fi vai de voi! Alin: (deja tremurând) Nu trebuia să vă vorbim de rău. Dar de fapt nu am spus mai nimic. Colonelul: (furios) Ce? M-ați vorbit de rău? Vlad: Știți și dumneavoastră, ca omul... în vreme de supărare își găsește tot felul de preocupări care mai de care... Colonelul: N-am timp de așa ceva. M-ați vorbit de rău? Alin: Nu, doar discutam între noi despre dumneavoastră și situație. Colonelul: Măi băieți, știți că asta vă va îngreuna situația. Vlad: Vă rog, domnule colonel, spuneți-ne pentru ce ne-ați adus aici. Nici noi nu avem chef să pierdem atât timp mai ales că am fost deja eliberați de obligațiile militare față de țară. Credeți că numai dumneavoastră sunteți cel bun iar noi suntem cei răi? Precis v-a spus popa că am fi vrut să dezertăm, nu? (cu mare zel, ceilalți înmărmuresc) Dacă vreți să știți bine, (zbierând) NU, nu am vrut să dezertăm. (cu calm) Spuneți și dumneavoastră ce rost ar fi avut să dezertăm cu doar o zi sau o săptămână înainte de a fi oricum eliberați? Este o minciună și îmi pare rău că preacucernicia sa umblă cu astfel de vorbe să distrugă viețile oamenilor. Colonelul: (nervos apoi calm) Mă băieți... spuneți acum ce și cum a fost... Alin: Săptămâna trecută când regimentul nostru a fost trimis la cules de porumb, în jurul amiezei m-am aruncat în lanul de porumb din cauza căldurii și a soarelui pentru ca să mă odihnesc. Caporalul stătea și privea în gol în timp ce ceilalți culegeau porumb. Vlad, văzând ce se întâmplă a venit la mine și mi-a spus că acest lucru (accentuează „poate”) poate fi considerat dezertare. Din fericire caporalul nu a văzut și eu mi-am reluat lucrul. Colonelul: Și cum de s-a auzit de această poveste? (Preotul ațipește) Vlad: Tocmai pe atunci treceau niște babe pe acolo și au văzut totul. Și știți cum sunt babele; atunci, pentru a nu avea probleme, le-am spus că suntem nepoți de amiral. De aici și povestea asta. Colonelul: Bine, pentru sinceritate vă îngădui să părăsiți unitatea. (soldații îi mulțumesc) Sunteți liberi deși să știți că altădată veți avea mari necazuri cu acest fel de manifestare. Totuși nu ați făcut nimic rău în afară de lene și minciună dar pentru astea nu sunt legi omenești, vorbiți și voi cu popa. (cu voce crescândă) Cât despre caporalul acela, vede el. Pătrunjel! Adu-l imediat pe caporal în sala de mese. (către crâsnic) Haide domnul martor. Scena IV: Ies toți din scenă în afară de preot. Luminile se sting. Rămâne un singur reflector către preot când se trezește. Preotul: (cască apoi privește la ceas) Aoleu cât e ceasul! Dar ce s-a întâmplat? Unde sunt? Nu eram la rechizitoriu? Of... vai de mine ... am îmbătrânit. Oare am celebrat înmormântarea? Unde e crâsnicul? Unde sunt? Cine sunt? (preotul iese, spre ieșire bombăne:) Vezi că bine zicea profesorul la facultate: Pierderea de vreme e păcat... S F Â R Ș I T 2005 |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy