e goală sala de-așteptare
nici trenuri nu mai trec pe-aici
un aer muced de lingoare
pleznește verdele-n urzici

acarul moțăie alene
precum pendula unui ceas
ce s-a scrântit de-atâta vreme
tot stând cu sine la taifas

atâta liniște te-apasă
că ți se sparge-n tâmple cerul
pocnind în așchii de angoasă
și crește-n juru-ți efemerul