Personaje: MICHI (70 de ani), ANI (70 de ani), GOGU (35 de ani, agent de stradă), MARINA (32 de ani).

Casa bătrânilor în apropierea liniei ferate, liniei de tramvai și șoselei. După-amiaza unei zile de toamnă. Cameră cu geamuri mici ce dă spre stradă, linia de tramvai și linia de tren. La intervale regulate vor trece mașini, tramvaie și trenuri. Michi ascultă un meci de fotbal la radio, Ani cârpește o pereche de ciorapi foarte uzați, Michi privește gânditor spre linia pe care trece un tramvai, Ani concentrată pe cusut.

Scena I

MICHI: Ãsta are osia fisurată.
ANI: Tăticule, ai luat ouă?
MICHI (ascultă absorbit)
ANI: (în timp ce scuipă ața ce i-a intrat între dinți): Ar trebui să-mi repar dantura.
MICHI: Revizorii… sunt incompetenți. Lăcătușii de revizie – niște amatori. Și uite-l pe ăsta alergând ditamai tramvaiul cu osia fisurată prin oraș!
ANI: Cu gogonelele astea păcălim toată iarna! (Aruncă o privire spre un coș mare cu gogonele).
MICHI: Þelnar ăsta parcă e împiedicat!
ANI: Þi-ai terminat Amiralul, tăticule? Și ouăle?
MICHI: S-au spart.
ANI: Ouăle mele s-au spart?
MICHI: Spart chiar în fața porții. M-a speriat ăla cu claxonul.
ANI: Tăticule, oule mele care trebuiau să devină moi – sparte?
MICHI: Am încercat să evit, dar, știi, nu mai sunt așa iute.
ANI: Nu mai ești, tăticule. Păcat… de ouăle mele. Puteai să mă chemi să le număr!
MICHI: Puteam. Da’ s-au făcut papară. Erau 10. Deci am lipsă patru lei. Vine personalul. Iar a tras mecanicul frâna brusc!
ANI: Ce s-or mai fi zgâlțâind călătorii…
MICHI: Tinerilor le place! Se freacă. Știi tu! Hehehehehe…
ANI: Bătrânii își lovesc coatele și capetele de le rămân vinete, sărăcuții.
MICHI: Cine mai știe conduce o locomotivă!
ANI: Or mai fi. De unde să știu eu!
MICHI: Nimeni! Îți spun eu! Nu se mai face nimic cum trebuie!
ANI: Gogonelele mele măcar…
MICHI: Nu mai e ordine și curățenie! Înainte răposatul avea grijă de toate.
ANI: Și răposata punea umărul!
MICHI: Þelnar, Þelnar! Iar a ratat!
ANI: În cămara mea toate borcanele au etichete.
MICHI: Trenurile sunt tixite. La geamuri, la uși. Dar nimeni nu le citește.
ANI: Oamenii citesc ziarul când călătoresc.
MICHI: Băăă, da’ deșteaptă ești. Ziceam că s-a terminat cu ordinea și curățenia.
ANI: Tăticule, ordinea și curățenia se învață!
MICHI: Cu cureaua.
ANI: Tare ți s-a mai subțiat. Ar trebui să-ți iei una nouă.
MICHI: Ce-i zic eu și ce-mi zice ea!
ANI: Ar putea să se rupă!
MICHI: Iar începi?
ANI: Cum nu mai ești iute, te-ai trezi gol pe stradă!
MICHI: Bine, o să-mi cumpăr o curea nouă din piața de vechituri.
Se aude un claxon strident. Ani tresare.
ANI: Într-o zi fac infarct.
MICHI: Puiule, caut mașina asta de două luni. Când o găsesc, ăla e.
ANI: Sacrific toată pensia, angajează un detectiv să-l aranjeze. Totdeauna se uită-n oglindă să vadă dacă mișc perdeaua.
MICHI: Se uită, netrebnicul. De câteva ori l-am surprins rânjind.
ANI: Are dantură bună? Că a mea s-a dus.
MICHI: Puiule, mașina aia gonește destul de repede!
ANI: Þi-ar trebui ochelari, dar tu ești cu economiile.
MICHI: Trei-patru ierni să le mai văd trecute și-mi iau!
ANI: Să vezi mai bine cum putrezesc cele patru scânduri din tavan?
MICHI: Tavanul nostru e de var! Să nu-mi spui acum că ai făcut una dintre glumele tale macabre!
ANI: Hi!
MICHI: Știi că mă sperii!
ANI: Tăticule, ție nu-ți pute curu’ a moarte!
MICHI: Da’ a ce? Hehehe…
ANI: A pipi. Că nici cu prostata nu te-ai îngrijit!
MICHI: Cu ce, puiule? Doctorul te taie, dar fără ceva acolo îi tremură și lui mâna!
ANI: Se găseau niște borcane cu zacuscă și ceva gogonele!
MICHI: Pentru zacusca ta nu mi-ar face ăia nici măcar o clismă!
ANI: Aia cu ciuperci mi-a salvat mie inima!
MICHI: Băiat de la țară, doctorul. Zicea că îi aduci aminte de maică-sa.
ANI: Să-mi amintești să-i duc și niște bulion!
MICHI: Bulionul de anul acesta e prea sărat! Mai bine ardei umpluți cu conopidă!
ANI: Tăticule, ce ne-am face noi fără cămara asta!
MICHI: Noi ca noi! Da’ ce s-ar alege de copii!
ANI: Gemurile de măceșe le-am ascuns în spatele celor de prune!
MICHI: Ador măceșele!
ANI: Și eu… Ce aveau saboții ăia?
MICHI: Băteau!
ANI: Aha, și?
MICHI: Se zgâlțâie!
ANI: Zgâlțâie și lampa noastră!
MICHI: De aia!
ANI: Bine că sunt fixate rafturile în cămară cu piroane!
MICHI: Piroanele le-am bătut cu mâna mea. Știam că într-o zi incompetența ar pune stăpânire pe tehnică.
ANI: Dacă tu zici, tăticule…
MICHI: Fără ordine și curățenie lucrurile se uzează! Praful e inamicul public al rulmenților, bucșelor, încheieturilor.
ANI: Vezi, mecanica, nu glumă!
MICHI: Fizica, frecarea, mecanica. Toate sunt guvernate de legile „Ordine” și „Curățenie”!
ANI: Științific tot ce zici. Zi, că zici bine.
MICHI: Adu și tu un gem de măceșe… Lipsa vaselinei, frecarea aceea aspră…
Ani intră în cămară. Pauză lungă după care un țipăt.
MICHI: Ce-i, dragă? Că nu a trecut iar nebunul!
Bătrâna intră pământie la față, atitudine de revoltă și disperare.
MICHI: Puiule, să nu-mi spui că l-ai spart!
ANI (bolborosind): Fisss…ura…
MICHI: Doar fisurat? Luăm noi încet cu lingurița de lemn gemul.
ANI: Tăticule! Peretele cămării noastre e fisurat!
MICHI: Nu mai spune! (sare ca ars mergând glonț în cămară. Þipăt. Cei doi se întorc și se așază pe scaune. Pauză lungă. Stare de perplexitate.) Nu știai nimic de asta!
ANI: Acum o văd și eu!
MICHI: Acuma o vezi și tu! Trebuia să aștepți să-și vâre bagabonții botul în delicatesele noastre.
ANI: Arde-mă, tăticule, că merit.
MICHI: Ani, Ani.
ANI: Michi, Michi.
MICHI: Agoniseala din toți anii ăștia… (voce înecată de lacrimi). Suntem ruinați!
ANI: Fisura trebuie stopată!
MICHI: Uite cum se duce dracului o după-amiază liniștită! Þelnar ăsta a ratat tot meciul!
ANI: Peretele va izbi borcanele mari. Castraveții vor trage după ei varza mărunțită, ardeii iuți și ceapa, usturoiul… Se vor izbi de dușumea, amestecându-se cu praful și cărămizile ăstea vechi din casa noastră ticăloșită!
MICHI: Trădătoare! Hoașcă nerecunoscătoare! Doar de două luni ți-am tras o humă!
ANI: O fi ea sărăcuța de vină… (în acea clipă trece un marfar. Cei doi se privesc cu subînțeles).
MICHI: Nu-i căsuța de vină. Þi-am zis eu, puiule. Fără ordine…
ANI: …și curățenie…
MICHI: Roțile bat, da’ bat în peretele nostru.
ANI: Bat cu disperare.
MICHI: Ce te-aș mai pune eu pe chituci!
ANI: Pune-l, tăticule! La pământ cu el! Să ne protejăm cămara!
MICHI: (scotocește prin pupitrele mesei de unde ia câteva șuruburi și dă să plece).
ANI: Þine și acul meu de păr!
MICHI: Ce-ți veni! Aici se merge la deraiere! Nu la înțepat roți!
ANI: Victorie, tăticule!
(Michi o îmbrățișează eroic. Iese)

Scena a II-a

Se aude un huruit prelung, apoi țipete și agitație. Michi ascultă meciul. Ani cârpește aceiași ciorapi.

MICHI: Parcă a țipat cineva.
ANI: Pisica vecinilor. O aleargă câinii într-una.
MICHI: Mi-e să nu o prindă.
MICHI: Bietul Rex. Oare pe unde-o fi acum?
ANI: Cred că l-au otrăvit. Ca pe pisica vecinilor.
Michi dă radioul mai tare. Soneria sună insistent.
ANI: Michi! Răspunde!
MICHI: Ani! Răspunde!
Ani deschide ușa. Intră Marina.
MARINA: Dumneavoastră ghiciți în cafea?
ANI: Da, da, da. Intrați. Ce agitație e afară! Poftiți, poftiți!
Ani citește Marinei în cafea. Michi spionează ceva, trăgând cu urechea la cele două.
ANI: Poartă uniformă.
MARINA: Ce e?
ANI: Nu se vede bine, dar e grad superior.
MARINA: Aha.
ANI: Și are garsonieră la etajul doi.
MARINA: Mașină?
ANI: Nu se vede. Dar e înalt, brunet și chel.
MARINA: Poate e tuns scurt. Militarii…
ANI: N-am zis că e militar. E chel.
MARINA: O să-l spăl cu urzică. Poate…
ANI: Poți să-l speli. Uită-te și tu aici!
MARINA: Ai…
ANI (arată cu degetul în ceașcă): Ãsta te ia.
MARINA: Dea Domnul.
MICHI: (aparte): Ia pe dreacul.
ANI: Fete ce tine mai rar.
MICHI: (aparte) E plin. Trei la leu. Nici de călărit nu-s bune.
MARINA: V-am adus de la țară două sacoșe de cartofi și fasole.
ANI: Părinții tăi nu-l plac.
MARINA: Păi nu l-au văzut. Cum nici eu…
ANI: Eu îți zic din viitor.
MICHI: (aparte): Baborniță nebună. Puteai să-mi zici și mie de fisură din timp.
MARINA: Tata… ce știe el.
ANI (privind cu subînțeles înspre Michi): Nesuferit…
MICHI: Ani!
ANI: Gata, dragă. Mai haide mâine la ora 5. Nu mai văd nimic.
Marina iese.
MICHI: Ditamai parașuta! Cu uniformă!
ANI: Uite-așa bei tu cafea, tăticule.

Scena a IV-a

MICHI: Nimeni nu ne bănuiește. Au ridicat jumătate din stradă.
ANI: Asta e, nimeni nu-i perfect.
MICHI: Cum așa?
ANI: Ei nu ridică pe cine trebui0e, noi n-am deraiat adevăratul responsabil. Fisura continuă să crească.
MICHI: Zici tu.
ANI: Am măsurat-o. Cu doi centimetri mai mare decât ieri.
MICHI: Să fie tramvaiul? Sigur e tramvaiul.
ANI: La noapte să nu dai greș.
MICHI: Negreșit la noapte. (La radio, imperturbabil, crainicul anunță echipele.) Vezi, Þelnar nu intră.
ANI: Ce era ieftin azi în piață?
MICHI: Frunzele de ridichi. Hehehe.



Scena a V-a

Soneria sună îndelung.
ANI: Michi, răspunzi tu? (Pauză. Soneria sună insistent.) Michi! (privind ceasul de pe perete) O fi plecat deja? Intră, e deschis!
Intră Gogu îmbrăcat în agent de stradă.
GOGU: Bună seara. Mă numesc Gogu.
ANI (speriată): Eu sunt… pensionară…
GOGU: Ghiciți în cafea?
ANI: (răsuflă ușurată): Sigur că da, intrați.
GOGU: Stau aici în dispozitiv… Teoretic ar fi un deraior în serie în zonă. Dar eu cred că a fost un accident.
ANI: Deștept băiat. Noi locuim aici de 50 de ani în liniște.
GOGU: Liniște. Ãsta e cuvântul magic în munca mea.
ANI (caută în cafea): E blondă.
GOGU: Frumoasă. Și sânii?
ANI: Mari. Naturali. Cât două verze.
GOGU: Nu exagerați puțin? Gospodină?
ANI: Face gogoși delicioase. Supele nu-i prea ies.
GOGU: Noi cu terenul… Mai mult hrană rece. Asta n-ar fi o problemă.
ANI: Pari a fi legat. Sora mamei tale ți-a aruncat un fir de păr din greșeală în foc. Cu tot cu norocul tău.
GOGU: Știam că e cineva din familie. Mama nu, că o fi vecina cu fata grasă.
ANI: Trei posturi negre și cinci… zeci de mătănii. Þi se arată o întâlnire aici mâine la ora 5.
GOGU: Ce minune. (Se aude un huruit puternic, țipete, tramvaiul deraiază.) Parcă s-a izbit ceva.
ANI: Pisica vecinilor… Câinele nostru…
Intră Michi, consternat. Ridică involuntar mâinile.
MICHI: Ați și ajuns?
ANI: Domnul a venit pentru ghicit în cafea. (Îl trage de-o parte, în șoaptă): L-ai izbit, tăticule?
MICHI: E la pământ. (Cu voce tare) Eu m-aș întinde. E o hărmălaie afară, tramvaiul a deraiat.
GOGU: (sare ca ars) Mâine la 5. Și totuși e un deraior.

Scena a VI-a

Michi ascultă meciul, Ani cârpește aceiași ciorapi. Sunt bine dispuși.

MICHI: Copiii nu mai vin să ne vadă.
ANI: Toată iarna ne stau pe cap.
MICHI: Pe cap și cămară. Dar gata, pun piciorul în prag. Avem nevoie de economii. Reparația fisurii o să coste ceva.
ANI: Poate pun și ei… Pensia e mică.
MICHI: Vor moșteni cămara. Însă banii… nu le-ajung nici de țigări.
ANI: O izbitură pe cinste.
MICHI: Am pus pe linie trei șuruburi la distanță de un metru.
ANI: Tare tăticule.
MICHI: Primele două le-a lățit, dar la al treilea – hop, roata a sărit de pe șină.
ANI: Era cât pe ce să nu-ți iasă.
MICHI: Cu șuruburi e o treabă sigură.
ANI: Putea să se complice. Noroc cu tăntălăul ăla că a venit să îi ghicesc în cafea. A adus o juma de kil.
MICHI: Pune de-o cafea, puiule. Sărbătorim acum, că mâine e de mers la piață.
ANI: Uitasem. Vinetele. Neapărat ticsim congelatorul și vreo 50 de borcane.
MICHI: Fără vinete iarna e un coșmar.

Scena a VII-a

Dimineață. Michi ascultă încordat radioul cu privirea pe ceas.
MICHI: E nouă și nu a trecut încă.
ANI: De n-ar mai veni.
MICHI: Nu avem noi norocul ăla. (Se aud păsărelele) De când nu v-am auzit, micuțelor.
ANI: Băăăăi, ce treabă bună ai făcut.
Claxon puternic. Huruit groaznic de motor.
MICHI: Și-a modificat țeava de eșapament.
ANI: Orientând-o spre geamul nostru?
MICHI: Tehnica e greu de înțeles pentru tine.
ANI (privește lung pe geam): Tati, eu deschid un gem de măceșe. Tare-s deprimată. (Intră în cămară. Pauză. Þipăt).
MICHI: Acuma chiar nu m-ai înțeleg nimic.
ANI: Fisura! (Michi mut de uimire) Nu era tramvaiul!
MICHI: Poate ăsta cu mașina!
ANI: Ãsta e! Și noi am lovit în transporturile feroviare nevinovate!
MICHI: Lasă, lasă! Ceva vină or fi având și ele!
ANI: În alte cazuri, poate. Dar aici e treabă rutieră.
MICHI: Puiule, o mai fac și pe asta. (Ani îi întinde acul de păr. Michi ia din sertarul mesei o mână de cuie.) Cu o simplă pană nu oprim barbarii. Zeci, sute de orificii, asta le trebuie.

Scena a VIII-a

Ani îi citește Marinei în cafea.
ANI: Se mai vede că nu ești tare virtuoasă.
MARINA: Da’ sunt!
ANI: Cafeaua Elita nu minte! Cu șeful de tură. Și cu cel de secție. Aha, chiar și cu portarul! Fetițo, băiatul ăsta te ia, dar trebuie să te cumințești.
MARINA: El o să vadă ceva?
ANI: La ce început bărbații nu văd mare lucru. Pe urmă, cu timpul, nu mai prea contează.
MARINA: Să mă ia.
ANI: De asta mă ocup eu. Tu fii cuminte câteva zile. (Se aude soneria) Cine să fie?
Intră Gogu cu un buchet de flori.
GOGU (aparte): O blondă! (Celor două) Sărumâna, sărumâna!
MARINA: (aparte) Înalt, în uniformă și chel. Parcă-i și frumos.
ANI: (aparte) Nu mai vine Michi. Michi, Michi. Să nu-mi faci vreo emoție. (Lui Gogu) Bună ziua. Dumneata…
GOGU: Eram în trecere. Evenimentele… Nu-i accident. Chiar e un deraior. Un martor surpriză spune că ar fi văzut un bătrânel pipernicit fugind cu pantalonii în vine.
ANI: Aș putea ajuta ancheta uitându-mă un pic în cafea.
GOGU: Procedura la noi e strictă. Nu cred că e regulamentar.
MARINA: Dar ce frumos vorbește domnul.
GOGU: Mă prezint: Gogu, agent de stradă.
MARINA: Marina, asistentă la secția textilă.
GOGU: Parcă vă știu.
MARINA: De undeva? Și eu.
ANI (aparte): Tembelul…
GOGU: Domnișoară, ați vrea să vedeți de aproape cum arată un tramvai deraiat?
MARINA: Mi-ar face plăcere.
GOGU: Apoi ați vrea să-mi vedeți garsoniera?
MARINA: Ce etaj?
GOGU: Doi.
MARINA: Acoperită?
GOGU: În curs de. Confort sporit. Am și cadă în baie.
MARINA: (uitându-se la Ani) Haide, domnule. Să ne grăbim, că îmbătrânim.
GOGU: Sărumâna. Mai trec.
MARINA (aparte Anei): Minune. Cum a picat din cer…
Ies.
ANI: Așa mi-a picat și mie Michi. Și ce mi-a mai rupt oasele ăștia 50 de ani.

Scena a IX-a

Michi și Ani coc vinete pe sobă. Michi ascultă meciul. În scurtele pauze cât întoarce vinetele, Ani cârpește o pereche de ciorapi.

MICHI: Să-i fi văzut. Când au început să le pocnească cauciucurile, eu mă tăvăleam de râs.
ANI: Mi-am pierdut vremea cu proștii ăștia, n-am tras un pic cu ochiul, geamul era deschis.
MICHI: Ce se mai agitau! Iar ăla de ne tot claxona s-a izbit atât de tare încât i-a rămas doar volanul întreg.
ANI: Cum arăta, tăticule?
MICHI: O piticanie. Tot repeta. „Tehnic vorbind, avem de-a face cu un sabotaj”.
ANI: Iar tu te tăvăleai de râs.
MICHI: Mă tăvăleam, puiule. Când au văzut cuiele, au răsuflat ușurați, proștii. „Cuiva i-or fi scăpat din greșeală!” Și am venit liniștit spre casă. Doar că mi s-a rupt cureaua. Zi că nu sunt profesionist.
ANI: Cel mai. Vinetele astea par cam verzi.
MICHI: La un leu kilogramul cum ai vrea să fie. (Ani duce câteva borcane de vinete în cămară. Þipăt disperat). Lasă gluma, puiule. (Ani reintră țeapănă.) E de rău?
ANI: (se îneacă, cu efort): FISURAAA…
MICHI: FISURAAA??? (Fuge în cămară. Urlet.) Problema nu-i rutieră!

Scena a X-a

Atmosferă încordată. Michi privește în gol, ascultând radioul, Ani privește în gol spre geamule dinspre care răzbate ciripitul de păsărele.

MICHI: Învinși, puiule.
ANI: Măcar de-am ști de cine.
MICHI: De ce?
ANI: Zilele astea te-ai purtat ca un erou.
MICHI: Ce erou, puiule? De abia mai urinez.
ANI: Urinatul nu are de-a face cu eroismul, ci cu frica.
MICHI: Filosofia asta mă scoate din sărite.
La radio, vocea crainicului: „Lucrările la metrou au demarat în urmă cu trei ani. Atunci primarul a dat asigurări…”
ANI: Măcar e liniște.
MICHI: Doamne în ce hal e cămara asta.
Vocea crainicului: „Lucrările s-au desfășurat conform graficului, astfel...”
ANI: Tăticule, murim cu ea.
MICHI: Poate că ne-a scăpat ceva.
Vocea crainicului: „Magistrala străbate partea de nord a orașului…” Cei doi – consternați.
MICHI: Auzi puiule?
ANI: Taci, ascultă!
Vocea crainicului: „…paralel cu linia ferată, linia de tramvai și șoseaua, primarul dând asigurări că niciuna dintre casele pe sub care trece metroul nu va avea de suferit.”
MICHI: Metroul?!?
ANI: Primarul?!?
MICHI: Tu chiar nu știai nimic de asta?
ANI: Tu asculți radioul.
Vocea crainicului: „Mâine va fi inaugurat tronsonul. Cetățenii sunt rugați să susțină acest eveniment-sărbătoare.
MICHI: (cu emoție și încredere în glas): Puiule! Mâine ne luăm și noi bilete le metrou!
ANI: Trântește-l, tăticule!!!


SFÂRȘIT