Se aude cum fierbe ceva pe aragaz, cu zgomotul specific al gazului dat la flacără puternică. Dă-n foc.

FADE IN.

Suntem într-o bucătărie modern utilată, cu un cuptor cu microunde, cu o chiuvetă curată. Pe aragaz e un ibric care a dat în foc. Pe ușă intră un bărbat la treizeci de ani, îmbrăcat în cămașă de noapte, din mătase albă. Se repede la ibricul de cafea ce a dat în foc, îl apucă cu mâna goală; se frige. Ia o cârpă de pe masă, apucă ibricul, toarnă cafeaua într-o ceașcă pe care o ia dintr-un dulap micuț de deasupra chiuvetei, plin cu porțelanuri chinezești. Pune ceașca pe o tavă de inox de pe masă. Pe masă e un toaster din care iese fum. Scoate toasterul din priză, îl deschide: iese fum și vedem sandviciul ars pe care bărbatul îl ia, se uită la el apoi îl aruncă în coșul de gunoi de sub masă. Apoi începe să cotrobăie printre recipientele identice de pe frigider, deschizându-le pe fiecare. Ia unu dintre ele, cel cu zahăr și îl așează lângă ceașca de cafea, pe tavă. Ia de pe masă o farfurioară cu frusecuri și o pune de asemenea pe tavă. Scoate din dulapul cu porțelanuri câteva șervețele pe care le așează pe tavă. Apucă tava, mai aruncă o privire de ansamblu asupra întregului, ca să vadă dacă nu a uitat ceva, apoi iese din bucătărie călcând cu grijă să nu verse cafeaua.

Intră în cameră, singura cameră a garsonierei. Pe pereți sunt mai multe afișe de teatru vechi, și în dreptul lor fotografii cu aceeași femeie în centrul cadrului, cu buchete imense de flori în brațe. Recunoaștem câteva roluri după costumul pe care îl poartă și decorul din spate: Lolita, Zoe, Julieta, etc. Fotografiile sunt făcute la intervale diferite, femeia e vizibil mai matură, dar își păstrează în fiecare dintre ele frumusețea fizică, zâmbetul pe buze. Pe jos se văd mai multe teancuri de cărți legate cu ață groasă de cânepă. Prin fereastra camerei ce dă spre balcon vedem o bibliotecă veche și un șifonier masiv cu trei uși din același set de dormitor.

Bărbatul pășește atent printre teancurile de cărți. Se îndreaptă spre patul imens, în care ar încăpea lejer trei persoane, ce ocupă un întreg perete și se întinde până aproape de ușa balconului. În pat doarme o femeie dar nu îi distingem foarte bine trăsăturile prin perdeaua atârnată de bec ce îl acoperă. Pe peretele de deasupra patului e o bucată de carton (ca-n orice fabrică și uzină comunistă) pe care scrie cu litere mari de tipar ușor aplecate spre dreapta, cu cerneală neagră "MUNCA ÎNNOBILEAZÃ PE OM"; dedesubt, pe același carton, în afara chenarului cineva a adăugat cu ruj roșu aprins "DAR NICI LENEA N-A UCIS PE NIMENI". Bărbatul citește partea adăugată în ruj, apoi scutură din cap cu o figură dezamăgtă, își drege vocea și spune:

- Ora 11, doamna mea!

În această clipă femeia se trezește, se ridică sprijinindu-se în cotul stâng, în timp ce cu mâna dreaptă dă la o parte perdeaua ce acoperă patul: îi vedem trăsăturile îmbătrânite și recunoaștem actrița din fotografiile de pe perete, numai că acum are o alură neîngrijită, părul ciufulit, riduri groase pe toată fața. Îl privește pe bărbat în timp ce acesta continuă să vorbească imitând mersul unui cal, dar tot atent, ca să nu scape tava:

- Ora la care se trezesc frumoșii nebuni ai marilor orașe...

Femeia zâmbește, accentuându-și ridurile.

- ...ora la care Dumnezeu intră călare în Cișmigiu...

Bărbatul imită din gură sunetul pe care îl fac copitele unui cal în timp ce lasă tava în brațele femeii.

- ...și împarte alune veverițelor.

Femeia închide ochii și deschide gura cu un gest copilăresc de parcă ar aștepta să fie hrănită precum un copil mic. Bărbatul ia un frusec de pe farfurioară și i-l bagă în gură femeii. Apoi o sărută pe frunte, îi netezește cu mâna ridurile de pe obraz mângâind-o cu mâna lui fină și apoi îi zice pe același ton de mai înainte:

- Sper că n-ai uitat de întâlnirea pe care ți-am aranjat-o azi la unu jumătate. La ODEON.

Vede că femeia nu zice nimic, ci și-a luat ceașca de cafea în mână și stă cu privirea pierdută în ceașcă.

- Þi-am zis de săptămâna trecută: nu-mi zice că te-ai răzgândit! Mi-am pus obrazul pentru tine.

Femeia continuă să privească în interiorul ceștii: se uită în aceasta ca într-o oglindă. Cu cealaltă mână își pipăie ridurile de pe obraz, de pe frunte, închide ochii și își atinge pungile de la ochi. Și fără să îl privească îi răspunde cu voce slabă, răgușită.

- Cum crezi c-aș putea ieși din casă în halul ăsta? Tu ai uitat cine sunt... (se oprește; după o clipă de liniște revine:) ...cine am fost eu?! Toți bărbații întorceau capul după mine când mă plimbam prin Cișmigiu. Când stăteam în curtea casei de la Grădina Icoanei toate păsărelele veneau să îmi cânte mie...

Își drege vocea de câteva ori, apoi îl privește în ochi și-i spune cu aceeași voce pierdută:

- Și asta nu e vocea mea... plânsul mi-a furat vocea. Ce vrei să fac cu glasul ăsta hodorogit? Ce să joc?

Femeia izbucnește în plâns. Bărbatul o ia în brațe, cu grijă să nu răstoarne tava din brațele femeii. Apoi spune sărutând-o pe creștet și pe tâmple:

- Lasă că mai vindem noi un sac de cărți și-om mai duce-o așa o săptămână... poate imi publică editura romanul... trebuie să iau banii ăia pe articolele de la ziar...

FADE OUT.