11 septembrie 1944 - intrarea trupelor sovietice în Lugoj

Mulți dintre cei aflați cu treburi în Lugoj, în zona aglomerată a stației CFR, trec grăbiți, fără a băga în seamă monumentul din Parcul gării. Ansamblul respectiv, ridicat prin anii ‘50, nu mai are nici o semnificație pentru cei mai mulți dintre noi. Când îngrijit, când profanat, când cu simbolurile schimbate (steaua bolșevică fiind înlocuită cu o cruce creștinească), când restaurat în forma de astăzi, monumentul, numit „al eroilor sovietici”, marchează o dată extrem de importantă, care a schimbat, pentru o jumătate de secol, destinul Lugojului și al întregii țări.

În ultimele zile ale celui de-al doilea Război Mondial, orașul nostru a fost ferit de distrugerile masive pe care le-au suferit obiective importante din țară, precum Ploieștiul sau Bucureștiul. În afară de gară și de aerodrom (situat în zona hipodromului de astăzi, cu hangarul aferent), Lugojul nu avea cine știe ce puncte strategice care ar fi îndreptățit lupte crâncene, cu pierderi de vieți omenești. Și totuși, pentru câteva zeci de tineri români, sovietici și germani, prinși în vâltoarea unui război aflat peste puterea lor de înțelegere, soarta a avut o întorsătură tragică.

Intrarea trupelor sovietice în Lugoj

Ziua care ne-a pecetluit tuturor destinele, pentru aproape 50 de ani, a fost cea a intrării avangărzilor sovietice în Lugoj. Iată cum descria evenimentul ziarul „Răsunetul”, nr. 38, din 17 septembrie 1944: „Luni, 11 septembrie, către orele 5, avangărzile trupelor sovietice și-au făcut apariția în orașul nostru. O tanchetă și câteva motociclete se opresc în fața poliției. Comandantul avangărzilor, un ofițer tânăr și chipeș (n.r. – cum altfel, doar venise în postură de eliberator!) zâmbește fericit la exclamațiile îndelungate ale mulțimii. După ce locotenentul și-a îndeplinit misiunea – o conferință militaro-civilă în localul poliției Lugoj – el și ostașii s-au îndreptat spre sediul Partidului Comunist. Un delegat al PC salută eroicii reprezentanți ai eroicei Armate Roșii, comunicându-le că muncitorimea lugojeană este gata de luptă și sacrificiu până la biruința finală (n.r. – sărmanul de el, nici nu știa câtă dreptate are), până la lichidarea ultimelor resturi hitleriste. A închinat apoi pentru Armata Roșie, pentru Armata Română și pentru România liberă, democratică și independentă”.

Un „neamestec” în afacerile interne, care a durat 50 de ani

Din această adevărată „întâlnire de gradul III” mai reținem un pasaj, pe care-l savurăm cu amară ironie, din perspectivă istorică: „tânărul sublocotenent și un subofițer, membri ai Partidului Comunist, au declarat că trupele sovietice nu vreau (sic!) să se amestece în afacerile interne ale țării noastre, ci ținta lor este nimicirea hitlerismului.” După aceste cuvântări, membrii Armatei Roșii au luat o gustare și au primit țigări oferite de membrii Apărării Patriotice din Lugoj.
„Marți, 12 septembrie, s-a scurs prin Lugoj o coloană mai mică de tancuri și trupe motorizate. Către orele 10 dimineața, muncitorii încolonați cu drapele și pancarte, sosiți de la sindicat, au făcut o manifestație de simpatia (sic!) Armatei roșii. A urmat o conferință militară în sala Prefecturii județului, unde comandantul trupelor sovietice, dl. lt. col. Piotr Strujenko, s-a orientat asupra situației de pe frontul Timișorii” – mai scrie „Răsunetul”.

Lugojul, un capitol încheiat?

Viteza cu care sovieticii au trecut prin Lugoj era justificată de graba cu se îndreptau spre Timișoara. Martorii oculari spun că tancurile și camioanele erau înțesate de infanteriști. Unii dintre aceștia, extenuați de marșurile forțate, dormeau, fiind literalmente legați cu sfori ca să nu cadă de pe tunurile tractate. Nici un mijloc de transport nu era neglijat, în goana spre Timișoara. Regimentul de Călărași de la Lugoj, aflat deja sub coordonare sovietică, a participat din plin la luptele din 17 septembrie de la Timișoara, unde au căzut, printre alții, comandantul unității, lt. col. Ion Enescu și căpitanul Alexe Donici, decorat cu Coroana și Steaua României.
Cu toate aceste jertfe, teatrul de operațiuni părea să se îndepărteze de orașul nostru…

Pilot german, capturat cu furca de un administrator agricol!

Așa cum era de așteptat, germanii au revenit la Lugoj, nu cu infanteria, ci cu avioanele. După ce compania de reparații a unității de aviație, încartiruită în hangarul de la călărie, s-a predat fără luptă trupelor române din Lugoj (era doar o unitate tehnică), faimoasele Messerschmidt 109, echipate cu câte două tunuri de 20 mm și două mitraliere de 7,9 mm, au bombardat gara și aerodromul. În aceeași zi fatidică de 17 septembrie, presa locală consemna că, la ora 8 dimineața, pe când 12 avioane germane zburau deasupra Lugojului, antiaeriana noastră a început tragerile și a fost doborât un avion german. Pilotul, în vârstă de 22 de ani, a fost capturat de Constantin Pleșu, un vajnic administrator agricol din Sâlha, înarmat cu o furcă!

Jumătate din oraș putea sări în aer

După capturarea aerodromului, militarii noștri au preluat cele trei tunuri antiaeriene germane de 37 mm Rheinmetal, model 1936 și au organizat în grabă apărarea. Primul avertisment al atacului a venit rapid: un avion de recunoaștere Sisseler Storck făcuse deja un „rond” deasupra zonei. În tensiunea momentului, au fost uitate mormanele de bombe, clădite în stive, care fuseseră scoase din hangar și din beciuri înainte de retragerea naziștilor. Din fericire, piloții avioanelor de vânătoare Me 109, emoționați și ei (războiul adevărat nu e ca în filme), au ratat țintele, întorcându-se la bazele lor din Ungaria. Așa s-a încheiat un raid ce putea aduce un adevărat dezastru asupra Lugojului.

Cine sunt morții îngropați la Lugoj?

Și totuși, cine sunt ostașii îngropați în Parcul gării? Doar câteva pietre funerare au numele gravate pe ele: căpitanul Vitov Polceain și soldații Dimitri Lavrentovici Dadanov, Dimitri Ivanovici Ostanenko, Ivan Anasimovici Timoșenko, Viktor Stefanovici Vișniakov. Despre soarta acestora și a celor necunoscuți, ne vorbește dl. Vasile Hațegan, secretarul Organizației municipale Cultul eroilor: „Sunt 26 de militari sovietici înmormântați la Lugoj. Opt dintre aceștia au murit în oraș, în timpul bombardamentelor din septembrie 1944. Ei deserveau un tun antiaerian de calibrul 37, care a tras proiectile trasoare. Pilotul german a reperat tunul, în zona actualei unități de jandarmi, și l-a distrus, omorând servanții. Ceilalți 18 militari sovietici necunoscuți au căzut în luptele de la Timișoara, din 17 septembrie. Ei au fost descoperiți după înmormântarea camarazilor lor într-o groapă comună și, la propunerea comandantului de la Lugoj, au fost aduși în orașul nostru și îngropați aici. Toți aceștia făceau parte din Frontul IV Ucrainian, însă, deși unele nume au rezonanță specifică, nu toți erau etnici ucrainieni, ci aparțineau diverselor popoare ce formau pe atunci URSS.”
În legătură cu cei 18 militari sovietici decedați mai circulă o variantă, susținută de dl. Vasile Belințan, președintele Corporației Meseriașilor din Lugoj, care susține că ei ar fi fost îmbarcați într-un tren mitraliat pe traseu de aviația germană și ar fi ajuns în gara Lugoj deja morți sau grav răniți.
În anul 2001, dl. Vasile Hațegan a făcut un memoriu la Ambasada Rusiei prin care întreba dacă se poate finanța repararea monumentului închinat acestor tineri care și-au pierdut viața departe de patrie și dacă însemnele sovietice rămân valabile. Răspunsul a fost afirmativ, iar banii au sosit anul trecut.

Un avertisment al istoriei

Indiferent care a fost contextul istoric, acești militari căzuți la datorie trebuie onorați, iar ansamblul din Parcul gării trebuie îngrijit așa cum se cuvine, fără a permite unor indivizi lipsiți de discernământ să răstoarne pietrele funerare.
În opinia noastră, acest monumentul nu este închinat vreunei ideologii, ci este o perpetuă reamintire a tragediei războiului și un avertisment că oricând istoria se poate repeta.