agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 9198 .



Festivalul Mărul de Aur, Bistrita, 2016
article [ Events ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Daruan ]

2016-04-13  | [This text should be read in romana]    | 



În perioada 1-3 aprilie 2016 a avut loc la Bistrița cea de-a XXXII-a ediție a festivalului ”Mărul de Aur”.
Am ajuns în oraș vineri devreme, deci m-am bucurat de frumusețea acestui oraș cu parcuri îngrijite și cu străzi curate, cu monumente și obiective culturale interesante.

 photo bistrita_zpsc5wcuvoe.jpg

Activitățile desfășurate cu prilejul festivalului au fost următoarele:
Vineri 1 aprilie, 2016 – la galeriile ”Casa cu Lei” a avut loc deschiderea festivă în prezența a numeroase personalități: prefectul județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu Frenț, vicepreședintele Consiliului Judetean Alexandru Pugna, primarul Bistriței, Ovidiu Cretu, directorul Centrului Cultural Municipal, Dorel Cosma.

 photo deschidere_zpspu6frzs6.jpg

Personalități invitate au fost Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului, actorul Dorel Vișan, președintele Uniunii Epigramistilor din Romania - George Corbu, scriitorul Cornel Udrea și marele om de spirit Petru-Ioan Gârda, fără de care... :)
Prezența atâtor personalități și cuvântările lor arată cât de important este ”Mărul de Aur”, dar și umorul în general, spiritul liber, satira, manifestările în care oamenii să se destindă (dar să nu-i lase să se ”destindă” prea mult pe cei care ne hotărăsc, într-un fel sau altul, destinele).
Vicepreședintele Consiliului Județean Alexandru Pugna a precizat că ”Mărul de aur” este considerat de public si de specialisti drept una dintre cele mai importante manifestari de acest gen" din țară. Faptul avea să fie confirmat sâmbătă seara la Gala laureaților, în impresionanta Casă de Cultură a municipiului, când sala de spectacole avea să fie arhiplină.
În continuare s-a produs lansarea cărții ”Ultimul Castelan” a lui Alexandru Câțcăuan, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor și sufletul festivalului. A prezentat scriitorul Virgil Rațiu.
Apoi a avut loc vernisajul Salonului Internațional de grafică satirică ”Mărul de Aur” – 2016, realizat de Ștefan Popa – Popas și vernisajul expoziției personale a caricaturistului Konstantin Grosu din Voivodina, Serbia.

 photo vernisaj_zpsbzowoxtf.jpg

Iată ce poate păți cel care (chiar popor) își relaxează vigilența...

La orele 18.13, la Casa de Cultură a Sindicatelor a avut loc concursul de interpretare al ediției din acest an. Îi amintesc aici pe cei care au și fost premiați a doua zi:
Grupuri satirice - Grupului satiric "Flori Dumitrene", comuna Dumitra (Premiul I), Grupului satiric al Caminului Cultural din Macea (Premiul II); Trupa "Cortina" a Centrului Cultural "Nichita Stanescu" din Dobreta Turnu Severin (Premiul III). Grupului "BISS-2012" Sibiu (Premiul special "Livada umorului") Grupului satiric "Cucuruz mălai de toamnă!" din Jibou (Premiul special al juriului).
Interpreti individuali Mălina Moraru - Brașov (Premiul I) - Constantin Tiron - Campulung Moldovenesc – (Premiul II) Florin Alexandru, Făgăraș (Premiul III).

Sâmbătă dimineața s-a desfasurat la Stațiunea Pomicolă Bistrița o dezbatere despre umor, la care au luat parte toți invitații, încât sala a devenit neîncapatoare. La ,,prezidiu" au fost Cornel Udrea, Alexandru Olteanu, Alexandru Câțcăuan și dr. ing. Ioan Platon, amfitrionul întâlnirii. Marele scriitor umorist Cornel Udrea, un om foarte serios, de altfel, a criticat televiziunile care prezintă doar umor involuntar, în cadrul dezbaterilor politice interminabile, cu rol de ”imbecilizare” a publicului. Au mai vorbit Ioan Platon, Ion Diviza, Vasile Larco, Alexandru Câțcăuan, Claudiu Șimonați și alții.

Discursul meu a constat într-un catren adresat directorului stațiunii pomicole, un om care, prin eforturi extraordinare, a salvat de la pieire această comoară a județului Bistrița- Năsăud și care, aflat la prezidiu, avea cu coroanele de mere pregătite pentru premierea concursului ad-hoc:

LA STAȚIUNEA POMICOLÃ
Privind uimit acest tezaur,
Mă plec respectuos și zic:
Acestea-s merele de aur,
Iar Platon – Prâslea cel voinic.

Cineva a sărit să spună că Sandu Câțcăuan e Prâslea cel Voinic! Prietenii știu de ce.
Dorel Mihai Gaftoneanu, cunoscutul scriitor botoșănean, i-a înmânat marelui parodist Lucian Perța o diplomă pe măsură din partea Societății Culturale ”Steaua Nordului”, ca semn de apreciere pentru opera sa literară.

În sfârșit, a avut loc așteptatul concurs pe rime date, cu miză importantă: o coroană cu mere de aur... și o sticlă de pălincă, prima!
Au fost două perechi de rime, la alegere: beci și scris, respectiv ales și săltat.
Câștigători au fost desemnați Vasile Larco, cu catrenul:

SOLUȚIE
O să se încheie meciul
Judecării, cum s-a zis
Și-ai să lași în urmă ”beciul”
Dacă te apuci de scris.

Nichi Ursei

CIUDÃȚENII
Nu voi înțelege-n veci
Și îmi pare ca un vis,
Cum borfașul de la beci
A ieșit celebru-n scris...

Și în primul rând, cum era de așteptat, Petru Ioan Gârda

CURÃȚENIE GENERALÃ
Citind anume știri, ades
Mă-ntreb, de-a dreptu-ngrijorat:
Mai e în țară vreun ales
Ce încă nu a fost săltat?

 photo premii adhoc_zpsnp8mze5x.jpg

Ne-am trăit momentul de bucurie, ne-am pozat, am primit felicitări. Eu am pozat precum Octavian Cotescu cu peștii cumpărați (să nu v-aud!) în operațiunea Monstrul, dar n-am primit încă pozele.

În fine, de la răcoarea din sala festivă a Stațiunii ne-am deplasat în sala de protocol, în care ne așteptau gogoși foarte înfuriate, vin, țuică și o băutură nou creată, care a prilejuit și un concurs. Am degustat cu toții, bucuroși, și ne-am dat cu părerea, dar nimeni nu a ghicit al cincelea element din combinație (dacă nu se vede bine, sunt chiloți de damă):
 photo al cincelea element_zpsdk9bvizt.jpg

Bine, un mucalit a spus că a simțit el ceva gust de... dar după ploaie...
A fost distracție mare.
Am ieșit la o poză de grup.

 photo toti la ferma_zpsquaxr4wt.jpg

Seara a fost Gala Laureaților. Am amintit premiile de la interpretare.

Iată și premiile literare:

Sectiunea Creatie literară.
La subsecțiunea ”Proză scurta, fabulă”
Premiul I, Florin Alexandru din Făgăraș;
Premiul II, Petru Ioan Gârda din Cluj-Napoca;
Premiul III, Lica Pavel din Bucuresti.
S-au acordat si mentiunile: Corneliu Zeană (din Bucuresti), Claudiu Șimonați (Geogiu) si Lucian Perța (Vișeu de Sus).
La subsecțiunea epigramă
Premiul I, Ioan Moraru din Galati;
Premiul II, Nicolae Ursei din Ramnicu-Valcea;
Premiul III, Ioan Ruse din Sacele; Premiul III, Nicolae Bunduri din Brasov. Mentiuni: Dorel Gaftone din Botosani, Daniel Ionuț Țucă din Medgidia, Teodor Groza Delacodru din Voivodina.
La subsectiunea ”Volume publicate”:
I - Ion Tița Călin din Constanța, pentru volumul "Țara în care nu mai e nimic de furat";
II - Ion Diviza si Petru Ioan Gârda, din Chișinău și Cluj-Napoca, pentru volumul "Luați-l de pe mine, că-l... UMOR";

Adevărul e că atunci când îl văd pe Diviza mi se urcă sângele în cap! Probabil că urmează vreun volum doi...

 photo duel_zps4fwrzqlx.jpg

III - Mihai Sălcuțan din Buzau, pentru volumul "Cumpăna vieții";
Florin Rotaru din Buzău, pentru volumul "Umor la rotisor".

Mențiuni:
Vasile Larco din Iasi, pentru volumul "Oameni... ca lumea",
Lucian Perța din Vișeu de Sus, pentru volumul "Noua parodie nouă";
Gavril Moisa din Cluj-Napoca si Nică Janet din Craiova, pentru volumul "Intâlnirea la vârf de sageată";
Ion Diodoriev din Chișinău, pentru volumul "În oglinda vieții îi vedem pe alții"; Condurat Pleșca din Chișinău, pentru volumul "Arde-i-aș"; Gheorghe Mizgan din Bistrița,
pentru volumul "Ocheanul de catifea".
Câștigătorii au fost invitați pe scenă, unde s-au produs cu câte două epigrame (mai ales epigramiștii...).

A urmat Spectacolul de gală, în care, pe lângă laureații de la interpretare, a participat duetul satiric Vasile Muraru – Valentina Fătu.

 photo muraru_zpsolqdhjmg.jpg

Un recital de excepție a ținut actorul Dorel Vișan, care, printre altele, a recitat Toți sfinții de George Coșbuc.

 photo visan_zpstd9eui7t.jpg

Nu am realizat o poză specială a agoniștilor, dar iată-i acici pe invitații agonici:

 photo agonici_zpsmcw88nqs.jpg

Lipsesc bistrițenii Grigore Chitul și Alexandru Olteanu.

Ce-mi place mie la bistrițeni este că, pe lângă ceea ce se dă în mod obișnuit la premii, se dă și câte un pupic. Nu pentru toți! Doar celui mai valoros concurent! :)


 photo iubire_zpsdsrom7ru.jpg

După gală lumea s-a deplasat la hotel, de unde nu mai pot mărturie, pentru că, împreună cu Dorel Vișan, Cornel Udrea, Eugen Albu și Gheorghe Căpușan, un constructor vestit, director al unui muzeu etnografic particular și șofer de elită, am tăiat-o spre Cluj-Napoca.
Uf, nu-i ușor. Mulțumesc Domnului că n-am luat niciun premiu la Vișeu, deci nu voi fi invitat, deci nu voi avea povara scrierii unui reportaj și de acolo. :) Lasă că am scris în anii trecuți...

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!