agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 7199 .



Despre libertatea cuvântului și alte lucruri bune și frumoase
article [ Dialogue ]
…din perspectiva conflictului între civilizații, reliefat de reacția la caricaturile publicate în Danemarca

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [ancris73 ]

2006-02-06  | [This text should be read in romana]    | 



Moto: Occidentalul este măsura tuturor lucrurilor

Cu câteva sute de ani înainte de Christos, Protagoras afirma că “omul este măsura tuturor lucrurilor”. Transportând această maximă în contemporaneitate, ea ar suna în traducere liberă “occidentalul este măsura tuturor lucrurilor”. Sau Occidentul. Sau, mai larg, occidentalismul.
Trăim într-o lume în care standardele occidentale au – sau tind să aibă – o dominanță globală. Valorile umane, morale, principiile civice etc., toate s-au translatat pe axa valorică a Vestului, la care trebuie, nu-i așa, să se raporteze întreg globul; nu importă că din punct de vedere numeric occidentalii reprezintă o comunitate minoritară față de restul lumii. Nu are importanță nici faptul că Apusul s-a depărtat de mult de valorile pe care – zice-se – și-a construit civilizația. Apusul e puternic, deci Apusul face legile lumii și reprezintă summum-ul civilizației.
Vrem-nu vrem, noi toți, ca cetățeni ai lumii, trebuie să fim civilizați, moderni și democrați – din perspectivă apuseană, firește, și să acceptăm, de pildă, căsătoriile între homosexuali, sau paradele exhibiționiste ale acestora, ca expresie a drepturilor fundamentale ale minorităților. Protestele contra unor astfel de manifestări sunt interpretate ca acte bigote, discriminatoare și retrograde. Nu importă faptul că și aceste proteste sunt și ele o manifestare a dreptului la opinie. Nu importă nici faptul că, dacă niște heterosexuali s-ar manifesta într-o paradă la fel ca homosexualii, ar fi, probabil, arestați pentru exhibiționism.

Libertatea prost înțeleasă nu este, cum se crede în genere, specifică democrațiilor tinere. Ea se dezvoltă și prosperă deopotrivă în sânul democrațiilor cu vechime.
Problema filosofică a libertății nu și-a găsit încă rezolvarea. Dar în plan pragmatic axioma “libertatea mea se sfârșește acolo unde începe libertatea altuia” ar trebui să devină un principiu coordonator în viețile noastre, ale tuturor, indiferent din ce cultură facem parte. Multe conflicte s-ar stinge în fașă, dacă acest principiu ar fi călăuzitor pentru omenirea întreagă, atât la nivel individual, cât și la nivelul civilizațiilor.
Libertatea presei, a expresiei, a cuvântului nu trebuie să lezeze sentimentele naționale, religioase etc. ale unor indivizi sau ale unor grupuri de indivizi, FIE ELE MINORITARE SAU NU.

Evident, libertatea nu exclude polemica, ba chiar o presupune și o încurajează. Împotrivirea față de orice / oricine este o formă de manifestare a libertății, iar atâta vreme cât este sprijinită de un discurs decent, argumentat, neofensator, ea este chiar binevenită, întrucât din înfruntările de idei se naște implicit progresul.
Desigur, într-o societate democratică, nimeni și nimic pe lume nu mă oprește pe mine, redactorul X de la ziarul Y să afirm că albul este negru, atâta vreme cât sunt de bună credință, aduc argumente logice, serioase și, mai ales, exprimate în limitele bunului-simț, fără a aduce insulte celor care cred cu toată ființa lor că albul e alb și negrul e negru.

Aici intervine însă o problemă: linia de demarcație între ofensator și neofensator este adeseori foarte laxă, cu meandre foarte largi, mai ales când vine vorba de simbolurile reprezentative ale unui grup social, fie ele simboluri naționale – steagul, stema, imnul –, fie religioase – crucea, icoanele, cartea sfântă.
În ierarhia sentimentelor de apartenență socio-culturală, două sentimente își împart confortabil primul loc: sentimentul național, al apartenenței la o anumită limbă, la un anumit teritoriu, și sentimentul religios, al apartenenței la o anumită religie, confesiune. Lovește în aceste sentimente și vei obține un conflict ce poate lua o amploare nebănuită.

Apusul s-a depărtat de tradițiile sale, de religie, de valorile morale ale acesteia și poate accepta destul de confortabil blasfemia, pângărirea propriilor simboluri, a imaginii propriilor profeți și a Mântuitorului în numele libertății absolute a cuvântului. Și, firește, în virtutea stabilirii valorilor universale în mod unidirecțional – dinspre Vest, evident – se așteaptă ca restul lumii să-l urmeze fără comentarii în direcția prestabilită.
Cine poate stabili care civilizație este superioară alteia? Evident, civilizația mai puternică. Dacă civilizația mai puternică stabilește că pederastia nu este o deviație, ci se înscrie în normal, că virginitatea, castitatea până la căsătorie constituie o deviere de la normalitate, că e în regulă să-ți dezavuezi simbolurile religioase proprii și pe ale altora, atunci lumea întreagă, nu-i așa, trebuie să urmeze liniile directoare ale civilizației așa-zis “superioare”.
Această civilizație superioară a definit și a impus în întreaga lume diverse concepte – libertatea, drepturile omului și alte lucruri bune și frumoase – conform propriilor interese și concepții despre lume și viață.

Totuși, în această vraiște a libertății, cineva, cândva, a introdus un concept ce s-a impus în deontologia jurnalisticii și care a fost acceptat în mod implicit și tacit și în domeniul politic: “politically correct”. Pe scurt, această sintagmă desemnează ceea ce, omenește vorbind, e voie să se spună / facă – în domeniul jurnalistic, de pildă – pentru a nu leza într-un fel sau altul drepturile, libertățile, convingerile și chiar sentimentele indivizilor sau ale comunităților.
Limbajul “politically correct” se referă nu numai la expresia verbală, orală sau la cea scrisă, ci și la cea vizuală (de exemplu, e corect politic să nu se difuzeze imagini ce pot afecta negativ anumite persoane / grupuri; de aceea nu sunt difuzate explicit la televizor imagini cu copii traumatizați într-un fel sau altul, cu persoane desfigurate etc.).

Presa – așa, liberă, cum este – ar trebui să-și desfășoare activitatea și să-și exprime libertatea cuvântului în virtutea acestui limbaj corect din punct de vedere politic și în virtutea respectului față de valorile altor civilizații. Libertatea presei nu înseamnă a publica orice, oricum. Libertatea înseamnă în primul rând alegere conștientă. Și respectarea libertății, a drepturilor și valorilor celuilalt. De aceea, din multitudinea de discursuri ce-i stau la dispoziție, opțiunea presei ar trebui să se îndrepte spre cel “politically correct”, care dispune și el de o libertate de expresie foarte amplă.

Însă acest principiu nu are nici o valoare în condițiile lipsei unei minime educații, în condițiile lipsei unei minime culturi, care să permită delimitarea clară și conștientă a ceea ce este “politically correct” de ceea ce nu este. Nu este necesară o cultură vastă, nici o documentare foarte aprofundată pentru a cunoaște coordonatele primare, de bază, pe care o civilizație își desfășoară viața, își creează și promovează valorile. Progresul tehnologic face documentarea extrem de facilă, la un click distanță, ca să spun așa.
Astfel încât este inacceptabi ca într-o țară aflată “pe cele mai înalte culmi de progres și civilizație”, cum este, de pildă, Danemarca, presa sau clasa politică să facă greșeli atât de grave cum este cea a publicării unor caricaturi blasfemiatoare și profund jignitoare pentru o civilizație ce cuprinde circa 1,5 miliarde de cetățeni ai lumii.

Dar cum se explică reacțiile atât de pătimașe și chiar violente ale unor musulmani – care, nota bene, nu reprezintă TOÞI musulmanii, în marea lor majoritate pașnici?
Două aspecte trebuie avute în vedere în explicarea unor astfel de reacții:
1. Religia islamică interzice cu desăvârșire reprezentările imagistice de orice natură ale ORICÃRUI profet – fie el Mahomed, Moise, Isus sau Avram – indiferent că aceste reprezentări au conotații pozitive sau negative.

2. Religia islamică este mai “tânără” decât cea creștină; reacțiile pătimașe devin astfel explicabile. Musulmanii nu au ajuns încă la blazarea religioasă ce îi caracterizează pe creștini. Din punct de vedere religios, pe o axă paralelă a timpului, musulmanii se găsesc cam pe unde se aflau creștinii acum vreo 700 de ani. Poate chiar ceva mai în urmă, având în vedere tradiționalismul profund al religiei musulmane. Multe aspecte ale manifestărilor religioase – mai mult sau mai puțin fanatice – devin astfel explicabile. Acea poruncă “să nu-ți faci chip cioplit … și să nu te închini lui”, pe care creștinii o ignoră aproape total, deși face parte din decalog, își găsește un ecou profund în sufletul musulman, hipersensibil din punct de vedere religios. Islamismul este încă un mod de viață, așa cum a fost și creștinismul odinioară.

Dacă acest al doilea aspect este, poate, mai puțin sesizat și sesizabil, primul aspect trebuia să fie luat în considerare înainte de publicarea inconștientă și iresponsabilă a unor caricaturi profund blasfemiatoare și jignitoare pentru cei de religie islamică. Și, așa cum am spus mai sus, nu e necesară o erudiție ieșită din comun, nici o documentare foarte amplă, pentru a sesiza caracterul “politically incorrect” al acestora.
Iată deci cum se poate ajunge la o situație explozivă: lipsă de respect + inconștiență + iresponsabilitate + incultură + lipsă de educație + lipsă de profesionalism = haos și conflict.

Să mai spun acum că religia islamică este propovăduitoare a toleranței, a păcii și înțelegerii între oameni? Că singurul “război sfânt” acceptat de religia musulmană este acela de apărare? Că musulmanii au respect față de alte religii? Și că occidentalul mediu habar nu are de toate acestea pentru că dispune de o reprezentare deformată și unilaterală a lumii și religiei islamice datorită abilei propagande apusene? Că nu e drept să judecăm o numeroasă comunitate pașnică după manifestările fanatice extremiste ale unor scelerați? Că trebuie să punem capăt, o dată pentru totdeauna IGNORANÞEI PROFUNDE și generalizate a “lumii civilizate” (recte a Apusului) vizavi de “restul lumii”? Că, în mileniul trei, trebuie încă să învățăm ABC-ul înțelegerii și conviețuirii pașnice?

Fiecare civilizație se află pe o anumită treaptă de dezvoltare, unde va rămâne atâta vreme cât condițiile generale ale societății o vor cere. Poate că, în cele din urmă, acesta este farmecul acestui Pământ. Diversitatea culturală. Care ar trebui respectată, indiferent de concepțiile – superioare sau nu – ale civilizației dominante. Rolul civilizator al civilizației superioare este contestabil. Libertatea privită ca libertate de a-ți bate joc de ceea ce alții consideră sfânt e contestabilă. Uniformizarea, globalizarea unor valori în detrimentul altora este contestabilă.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!