“Dansează! Nu există altă cale. Știu că vrei să-ți explic mai bine multe lucruri, dar nu pot. Asta e tot ce-ți pot spune. Dansează! Dansează cât poți tu de bine, fără să te gândești la nimic. Asta trebuie să faci.”

Haruki Murakami – Dans dans dans


Astăzi, societatea noastră se mișcă fulgerător. Nu mai avem timp să zăbovim asupra ființei noastre, nu mai avem timp să ținem cont de consecințele gândurilor noastre. Iată de ce poezia, dacă vrea să se adapteze și să supraviețuiască în inevitabila nouă realitate, trebuie să se adapteze acestor cerințe. Nu avem ce să facem, nu avem cum să pretindem o schimbare, când însăși existența noastră ne-a adus aici. Globalizarea este viitorul, evoluția nu poate fi respinsă.
Poezia modernă va trebui să se adreseze unui cititor modern, care nu mai are timp de pierdut. Omul nu mai vrea să își epuizeze timpul, cea mai prețioasă resursă, dacă nu obține nimic în schimb. Realitatea noastră este realitatea schimbului. Foarte multe dintre acțiunile noastre sunt determinate exclusiv de privilegiile pe care le vom obține în urma lor. Vremea cavalerilor pe cai albi a apus demult, astăzi multitudinea de posibilități solicită un cinism existențial elementar. Dacă vrem să ne adresăm unui cititor modern, trebuie să îl convingem pe acesta că merită să ne citească.
Oamenii nu mai au timp pentru idealuri înalte, teoriile sterile nu își pot găsi locul într-o lume în care optimizarea este cel mai important fenomen. Nu poți construi împotriva curentului, nu le poți pretinde cititorilor să își schimbe existența pentru a putea relaționa cu textul tău. În momentul în care efortul necesar pentru a putea înțelege se dovedește a fi prea mare, omul renunță, pentru că fiecare dintre noi este conștient că timpul său este limitat. Poezia care nu reușește să se adapteze cerințelor publicului țintă, dispare. Iar creatorii, frustrați, acuză degradarea societății, pretextând condiția lor privilegiată. Din cele mai vechi timpuri, poeții s-au izolat într-un turn de fildeș, respingând naturalețea și încercând să pară speciali. Genialitatea presupusă a acestora s-a răsfrânt de multe ori asupra operei lor, îndepărtându-i pe cititori. Astăzi această modalitate de lucru nu mai poate funcționa. Falsa prețiozitate, încercarea de a părea un geniu neînțeles și toate consecințele inerente acestei atitudini, îl irită pe cititorul modern.
Fiecare dintre noi trece prin dificultăți, cu toții avem probleme, pe care inevitabil le considerăm absolute. De aceea nu avem răbdare decât foarte rar să ascultăm problemele celorlalți. Și de obicei facem asta atunci când este vorba despre persoane apropiate. Nu avem nicio legătură cu poetul și atunci acesta trebuie să ne câștige încrederea și nu să ne plictisească povestindu-ne despre problemele sale. Învinșii nu vor fi niciodată apreciați, pentru că învinșii au o imagine negativă. Instinctual, ființa umană caută fericirea și motive pentru a o justifica. Atunci când descoperim oameni nefericiți, o parte din sentimentul negativ se transmite automat și asupra noastră. Iată de ce încearcă oamenii să evite cerșetorii, iată de ce întoarcem capul când vedem ceva neplăcut. De multe ori fără să ne dăm seama, evităm situațiile negative, încercăm să ne focalizăm întreaga atenție asupra elementelor pozitive din jurul nostru.
Iată de ce o carte care vorbește despre problemele unui individ aflat în afara intereselor noastre imediate ne plictisește. Nu se creează nicio legătură între carte și cititor, iar atunci acesta din urmă simte că ceea ce face este inutil.
Marele secret al poeziei de succes constă în găsirea liantului dintre versuri și cititor. Dacă acesta simte că poezia îi spune ceva, se va întoarce la ea, dacă se regăsește în versuri, o va citi cu interes, pentru a descoperi sensuri noi, de care înainte poate că nu ținuse cont. Sentimentele sunt elementele principale asupra cărora trebuie să se focalizeze poezia noului mileniu, pentru că oamenii acționează din ce în ce mai des pe baza acestora. Viețile noastre nu se desfășoară rațional, de foarte multe ori nu avem timpul necesar pentru a construi teorii complexe. Vrem să simțim, vrem să trăim clipa, vrem să ne bucurăm de fiecare element constitutiv al existenței noastre. Dacă poezia nu reușește să se muleze pe acest concept elementar, ea va fi eliminată automat.
Specialiștii afirmă astăzi că poezia nu mai este căutată, că cititorul modern nu mai vrea poezie. Situația este însă analizată greșit. În loc să vorbim despre o problemă în cadrul publicului, ar trebui să vorbim despre o problemă în cazul creatorilor de poezie. Până la urmă, suntem cu toții oameni și facem parte din aceeași lume, de aceea cei care nu respectă regulile elementare ale naturii umane se autoelimină. Cititorul modern este dispus să citească și poezie, pentru că cititorul modern nu alege pe baza criteriilor literare. Să nu mai confundăm cititorii cu criticii, pentru că aceste două categorii nu au nicio, din fericire, nicio legătură. Oamenii citesc pentru că vor să găsească pretexte generatoare de sentimente. Vrem să ne simțim bine și căutăm orice mijloc pentru a atinge acest deziderat. Dacă poezia ne oferă asta, o vom alege fără să ezităm. Dacă nu o alegem, înseamnă că ea pur și simplu nu se potrivește cu dorințele noastre. Dacă oamenii nu înțeleg, vinovat este doar creatorul.
Poeții par să aibă o predispoziție pentru a crede în interese oculte. Toate evenimentele sunt puse pe baza unor conspirații. Cititorii sunt demonizați, nivelul cultural scăzut este identificat ca sursă principală a problemelor. Creatorii aleg drumul ușor, pentru că este foarte simplu să îi acuzi pe cei din jurul tău de rea voință, este foarte simplu să te consideri neînțeles. Această atitudine dăunează însă tuturor elementelor implicate în proces, pentru că victimele sunt resemnate cu soarta lor și nu încearcă să se autodepășească.
Sentimentul pe care îl transmit poeziile scrise dintr-o suferință definită eronat este frustrarea. Autorii care scriu din frustrare nu reușesc să-și elibereze versurile de spectrul acesteia. Iar poemul încărcat de frustrare devine în scurt timp antipatic, pentru că cititorul este prea preocupat de propriile frustrări pentru a mai avea timp să se gândească la altele. Căutăm soluții, nu și mai multe probleme construite pe baza unei ambiguități complexe. Poezia modernă trebuie să ofere și soluții, pentru că doar promisiunea acestora îi poate atrage pe cititori. Ești interesat atunci când știi că autorul îți poate îmbogăți viziunea, ești interesat atunci când crezi că vei rămâne cu ceva inedit după lectură. Astfel, aceasta din urmă capătă importanță, astfel ea merită!
Pentru a conferi poeziei contemporaneitatea atât de necesară, creatorii trebuie să introducă simboluri actuale în versurile lor. Altfel, arta poetică va părea desprinsă dintr-o altă lume, față de care cititorii actuali nu se pot simți familiari. Trecutul este foarte important pentru înțelegerea prezentului și pentru planificarea viitorului, însă el va rămâne trecut. Nu îl putem metamorfoza în altceva, nu îl putem transforma în prezent, de aceea nu le putem pretinde cititorilor de astăzi să accepte o poezie contemporană care “miroase” a trecut. Fiecare timp are automat simbolurile sale, arta atemporală nu există. Perspectiva pe care noi o avem astăzi asupra operelor marilor maeștri renașcentiști de exemplu, nu are aproape nicio legătură cu perspectiva pe care o aveau contemporanii lor. Nu putem impune o schimbare de perspectivă atâta timp cât perspectiva ține de sistemul în care ființăm, de timpul nostru istoric. Trăim astăzi, suntem martorii prezentului, este ridicol să pretindem că trebuie să îl ignorăm, pentru că asta ar însemna că alegem de bună voie să ne ignorăm natura umană. Fiecare acțiune este urmată de o reacțiune, așa este firesc, este o lege simplă a naturii. De aceea toate evenimentele la care suntem martori ne influențează în mod decisiv modul de gândire. Poate că de multe ori nici nu înțelegem asta, însă realitatea noastră interioară se modifică în fiecare clipă. Plecăm de la niște premise care se pot sau nu verifica. Conștiința umană funcționează pe principiul anticipației. Ne gândim ce se poate întâmpla, construim ipoteze, pentru a vedea mai apoi dacă realitatea le confirmă sau nu. Apoi, construim concluzii pe baza acestui feedback, concluzii din care se nasc la rândul lor alte și alte ipoteze, iar ciclul continuă. Nu putem perturba acest ciclu, pentru că el ține de însăși umanitatea noastră.
Cititorul de poezie are anumite așteptări de la text, pe care acesta poate sau nu să i le îndeplinească. În momentul în care textul îndeplinește așteptările, el este apreciat, în momentul în care nu le îndeplinește, el este respins. Nu este vorba despre teorii complexe, nu este vorba despre mecanisme de manipulare, este vorba pur și simplu despre natural. Nu îți place și vrei să respingi ceea ce nu se ridică la standardele tale.
Creatorii de poezie au refuzat pe parcursul timpului orice feedback. Cititorii nu au fost lăsați să își pună părerea, au fost obligați să se descurce doar cu ceea poeții doreau să le ofere. Nu aveai posibilitatea să ceri mai mult sau să ceri altceva, pentru că asta ar fi însemnat să atentezi la presupusa genialitate a autorului. Iar metoda a funcționat atâta timp pentru că nu existau alternative. Astăzi, când oferta s-a diversificat, poezia s-a transformat într-o simplă opțiune. În cadrul peisajului literar, poezia a pierdut prestigiul de care se bucura în trecut, pentru că poezia astăzi nu mai reușește să se impună, să impresioneze publicul. Poezia are o reputație negativă, oamenii știu că ea obișnuia să se adreseze elitelor și o tratează ca atare. În fața aroganței, ai tendiința să lupți. În momentul în care poezia îți lasă senzația că “te ia peste picior” și încearcă să îți demonstreze că ești prost, o vei respinge, în momentul în care poezia îți minimizează problemele, te va enerva.
Pentru a reuși să-și impresioneze cititorii, un poet trebuie să îi convingă că problemele pe care el le atacă sunt și ale lor. Dacă vorbești despre ceea ce îi interesează pe cei din jurul tău, aceștia vor fi atenți.
Poezia de astăzi pare să refuze noutatea. În loc să accepte schimbările de perspectivă apărute odată cu evoluția, creatorii insistă să păstreze vechile mituri. Astăzi, poeții încă se mai raportează la marii clasici, încercând să scrie ca ei, fără să înțeleagă că acele modele sunt deja depășite. Asta nu înseamnă că poezia clasică nu are valoare, ci din contră, valoarea ei este conferită chiar de clasicismul ei. Shakespeare a scris sonete excepționale, care sunt încă apreciate. Dar pentru un poet actual, stilul shakespearian ar fi astăzi mai multe decât nepotrivit. Apreciem ceea ce a scris Shakespeare tocmai pentru că a scris-o el și tocmai pentru că a scris-o în secolul 16. Scrisă acum o asemenea poezie nu ar mai fi apreciată, pentru că astăzi avem alte standarde. La fel, apreciem culturile vechi, dar nu am vrea niciodată să trăim cum trăiau predecesorii noștri. Privim înapoi, aidoma unor spectatori într-un cinematograf. Ne place ceea ce vedem, însă nu am vrea să fim în pielea personajelor. Catharsisul este foarte important pentru ființa umană, nevoia de a ne regăsi în eroi este mare. Să acceptăm însă că nu am fi gata să le luăm locul și vom învăța să ne acceptăm natura. Cultura noului mileniu va fi o cultură a divertismentului, o cultură de weekend. Strigătele disperate nu mai au prea multă valoare astăzi când putem pur și simplu să deschidem televizorul. Atunci, toate fantomele dispar...
Ruinele pe care le protejăm sunt valoroase prin vechimea lor, dezvăluind rămășițele unor civilizații fascinante. Însă chiar dacă le apreciem, ar fi ridicol să le copiem. Un creator care ar proiecta astăzi un stadion aidoma Colosseumului ar fi considerat în cel mai bun caz nebun, la fel cum un poet care încă scrie aidoma lui Eminescu este respins de public. Nu are rost să reinventăm roata. Sunt evenimente care se întâmplă o singură dată, într-un anumit context, evenimente pe care nu putem să le reproducem fără a aluneca în ridicol. Piramidele ar fi astăzi inutile din punct de vedere tehnic, per total o investiție neprofitabilă, la fel cum gestul de revoltă al lui Martin Luther King ar fi astăzi doar o altă manifestare dintr-un lung șir de acțiuni extremiste. Timpurile s-au schimbat, lumea în care trăim trece prin metamorfoze evidente și trebuie să ne adaptăm acestora. Poezia nu poate ființa în afara constrângerilor temporale, pentru că poezia, pentru a exista, trebuie să se adreseze oamenilor. În momentul în care alegem să evadăm din sistem, renunțăm la toate elementele acestuia.
Foarte mulți poeți se consolează cu ideea geniului neînțeles de contemporanii săi, fiind siguri că cei din viitor îi vor aprecia. Din nou, este o modalitate foarte ușoară pentru a scăpa de presiune. Este mult mai comod să crezi că nu ești apreciat exclusiv din cauza lipsei de perspective dovedită de cei din jurul tău decât să îți faci o introspecție serioasă. Atunci când cititorul nu înțelege, singurul vinovat este creatorul, pentru că nu a reușit să găsească modalități pentru a îl face să înțeleagă.
Cititorul modern nu mai acceptă astăzi să fie tratat de sus. Oamenii nu au nevoie de despoți, ci de indivizi dispuși să îi asculte și să țină cont de părerile lor. Poeții care refuză interacțiunea și continuă să scrie pentru propriile idealuri înalte nu vor fi apreciați. Arta făcută pentru artă nu mai este o opțiune viabilă pentru că astăzi valoarea este oferită de context. Dacă vrei să ai un cuvânt de spus, dacă vrei să poți influența realitatea imediată, trebuie să înțelegi lumea care te înconjoară. Nu poți schimba regulile jocului decât atunci când ajungi să controlezi sistemul. Până atunci, trebuie să le respecți.
Poezia are și a avut mereu un avantaj: dimensiunile în general reduse facilitează lectura. Poeții, în loc să se încrânceneze într-o atitudine sfidătoare care nu le poate crea decât probleme, ar trebui să caute modalități prin care să folosească acest atu. Poezia poate fi citită în mijloacele de transport în comun, în pauza de masă etc. Creatorii, în loc să se simtă ofensați de aceste posibilități, ar trebui să accepte orice șansă care li se oferă. Nu ne mai putem permite astăzi luxul de a impune modele. Oamenii își creează singuri modele, pentru că astăzi ei sunt capabili să o facă. Nivelul intelectual a crescut, posibilitățile de informare sunt practic nelimitate. Poezia, așa cum este ea scrisă astăzi, apare în majoritatea cazurilor ca un element nociv. Ea te poate trage înapoi, pentru că nu îți permite să te dezvolți. Iar pentru a remedia asta creatorii trebuie să facă mai mult decât să se plângă, trebuie să abordeze pozitiv problema și să caute soluții reale.
Rima este un element definitoriu al poeziei clasice. Astăzi, în poezia modernă, ea este foarte rar folosită, pentru a nu duce cu gândul la clasicism. Este o greșeală să condiționăm procedeele tehnice de anumite principii sterile. Oamenii nu țin cont de teorii, pentru că oamenii acționează pe baza sentimentelor de moment. Nu citim generații, nu citim teorii literare, ci cărți, iar dacă acestea răspund cerințelor noastre, le vom aprecia indiferent de părerea criticilor. Poezia care reușește să spună ceva va fi apreciată pentru asta, în timp ce poezia care ne irită, chiar dacă este o realizare tehnică extraordinară, va fi respinsă.
Poezia cu rimă poate fi pe gustul cititorului atunci când procedeul tehnic este aservit ideii și nu invers. În momentul în care îți ciuntești ideile pentru a construi rima, cititorul se va simți tras pe sfoară. Nu suntem impresionați de construcții extraordinare, pentru că tehnica în sine nu ne poate aduce nimic. Vrem să vedem efectele, vrem să simțim rezultate palpabile. Dacă vrea să reușească, poezia trebuie să-și stabilească foarte clar prioritățile. Creatorul de poezie trebuie să-și înțeleagă creația și să fie conștient de ceea ce le poate oferi cititorilor săi. Fără să încerce să îi amăgească, pentru că aceștia își vor da seama imediat. Nu ai cum să păcălești cititorii, pentru că naturalețea învinge întotdeauna.
Tendiința generală ține astăzi de o formă de vulgarizare a informației. Pentru a fi accesibilă, aceasta trebuie îmbrăcată într-un înveliș cât mai atrăgător. Poezia nu face excepție, iar ținând cont de trecutul ei și de tradiția elitismului pe care încă o propovăduiesc mulți autori, o astfel de ajustare a imaginii este imperios necesară. Valoarea unei informații este dată astăzi în primul rând de accesibilitatea ei. Mesajul care nu ajunge la cât mai mulți cititori are un impact redus, iar mesajele care au un impact redus sunt inutile.
Poziționarea de nișă nu trebuie generalizată și mai ales nu trebuie transformată într-un etalon. Poezia, prin multitudinea de subiecte pe care le poate aborda, se adresează întregii palete de publicuri. Nu ideile în sine deranjează, ci forma în care ele sunt spuse. Arta oratorică este foarte importantă, pentru că doar cu ajutorul ei reușim să transmitem mai departe mesajul. Putem vorbi despre cea mai mare nenorocire cu zâmbetul pe buze, schimbând astfel total percepția interlocutorului nostru. Nu realitatea este importantă, ci percepția fiecărui individ asupra realității. Degeaba încercăm să ne credem deținătorii adevărului absolut, pentru că acesta nu există.
Cinismul existențial trebuie să stea la baza poeziei viitorului. Aceasta se adresează unor oameni mai puternici, angrenați într-o multitudine de activități. Fără referințe la viața reală, pozitivă, a fiecăruia dintre noi, viitorul poeziei se profilează a fi sumbru.
Este simplu să atragi cititori, trebuie doar să ști care sunt mesajele față de care ei dovedesc deschidere. Sensibilitatea este caracteristica indivizilor pe care poezia trebuie să o exploateze. Nu este nimic negativ în asta, nu este un procedeu imoral. A le oferi oamenilor ceea ce ei vor și sunt dispuși să primească înseamnă a ști să-ți vinzi creația. Dacă astfel poezia ta reușește să ajungă la cât mai mulți indivizi, înseamnă că scopul a fost atins.
Există mici procedee psihologice pe care poetul le poate folosi pentru a ajunge la publicul țintă. În primul rând, trebuie să descoperi punctele sensibile ale oamenilor. După ce ai identificat elementele care îi impresionează pe cititori, trebuie să construiești pe baza lor imagini. Plasează la începutul poemului o imagine puternică, iar cititorul va dori să meargă mai departe pentru a descoperi alte asemenea momente. Plasează în finalul poemului un element emoționant, iar impactul acestuia va fi resimțit de cititor, care îl va generaliza asupra întregului poem. Nu trebuie să scrii un poem genial, ci trebuie să scrii în așa fel încât fiecare cititor să se regăsească într-o anumită porțiune a textului.
Omul nu citește unitar, ci fragmentar. Textul este recompus în mintea fiecăruia, iar noi avem tendiința de a augumenta anumite detalii care ne convin mai mult și de a diminua impactul celor pe care le dezavuăm. Iată de ce nu ne place atunci când creatorii vor să ne impună modelul lor, iată de ce respingem un anumit stil de poezie, care astăzi, din păcate, este majoritar.
Dacă într-un poem apar mai multe referințe, șansele ca acel poem să fie apreciat cresc, deoarece diversitatea înseamnă lărgirea ariei publicurilor. Fiecare individ se poate concentra asupra unui element, care lui personal îi spune ceva. Nu trebuie să îți placă tot, pentru că impresia de moment este mult mai importantă decât imaginea de ansamblu. Îți poți schimba părerea într-o singură secundă, teoria se poate prăbuși în fața primului sâmbure de realitate. Poezia nu trebuie decât să găsească acele motive speciale, acele intruziuni ideatice brutale care să îl impresioneze pe cititor, să îl lase să viseze. Te întorci întotdeauna acolo unde ști că ești liber, îți place atunci când ști că poți să îți construiești propriul univers de la zero, fără să ții cont de constrângerile inerente raționalului.
Poezia este un act virtual care există exclusiv prin influența sa. Dacă nu există reacții, poezia este inutilă, dacă nu te face să simți, poezia nu există. Poetul modern trebuie să încerce în fiecare moment să obțină reacții, să își ațâțe cititorii, să îi facă să-și dorească interacțiune. Trăim într-un mileniu al vitezei, iar poezia nu mai poate face excepție. Autorii sunt obligați să accepte realitatea, sunt obligați să scrie pentru cititorii lor. Există filmele, există Internetul, care preiau din ce în ce mai mulți utilizatori. Poezia, pentru a rezista, trebuie să fuzioneze cu aceste canale media. Pentru a îl face pe om să citească, trebuie să aducem poezia și pe Internet, trebuie să o aducem la televizor, în prim-plan. Și nu putem face asta dacă poezia rămâne în continuare un concept învechit, nu putem face asta atâta timp cât insistăm pe modele inaplicabile.
Motivele centrale trebuie să fie adaptate noului cititor. Clișeele trebuie evitate pe cât posibil, mai ales cele profunde. Oamenii s-au plictisit de motive greoaie, pentru că oamenii resping îngâmfarea care transcende acele poeme. Oamenii vor naturalețe, oamenii vor să se simtă înțeleși. Folosește clișee emoționale, nu folosi clișee filosofice. Acestea din urmă stârnesc astăzi repulsie. Singurele elemente pe care oamenii le pot suporta sunt sentimentele. Iubirea în exces nu dăunează, suferința este o etapă prin care fiecare dintre noi trece, emoțiile împlinesc individul. Cititorul noului mileniu, captiv într-o lume care nu îl poate înțelege, visează la apropiere. Ne plac din ce în ce mai mult poveștile fericite, pentru că am înțeles în sfârșit că fericirea ne este accesibilă. Vrem să ne bucurăm de lectură, să ne relaxăm. Iată de ce poezia încrâncenată nu mai este apreciată. Ai nevoie de oameni actuali, care înțeleg și acceptă lumea în care trăiești. Profeții aparțin unor timpuri apuse, la fel cum declamațiile sunt caracteristice fanaticilor. Oamenii nu apreciază fanaticii și încearcă să se distanțeze de ei. Poeții au fost și sunt priviți ca și fanatici și dacă vor să modifice percepția trebuie să renunțe la acest stil. Uitați-vă în jur, oamenilor le place normalitatea. Asta nu înseamnă că poetul nu poate să fie inovator, diferit. Este însă o mare diferență între a fi inovator și a te lăuda cu asta. Oamenilor le place să descopere modele, însă nu vor să se simtă inferiori. Poetul noului mileniu trebuie să învețe să ofere lecții de pe scaunul elevului. Fie că ne convine sau nu, aparența joacă un rol crucial în viața noastră.
Motivul religios nu mai are ce căuta în poezia modernă. Religia, înțeleasă în sensul tradițional, este respinsă de foarte mulți cititori. În urma violențelor care au marcat începutul mileniului trei, oamenii au dezvoltat o aversiune față de bigotism. Religia este, în viziunea celor mai mulți, pur personală. Crezi în intimitatea ta, fără să încerci să le impui celorlalți propriile tale concepții asupra vieții. De aceea, infuzia de religie în poezie îi conferă acesteia un balast nedorit. Nu ne convine să vedem cum poetul își “varsă” în capul nostru “problemele”, credința lui nu trebuie să fie și a noastră. Pentru religie sunt forme poetice construite special (psalmii de exemplu), de aceea cititorul care nu le alege vrea să evite religia. Ne simțim înșelați atunci când descoperim motive religioase în niște poeme în care acestea nu au ce căuta. Iar oamenii înșelați de obicei nu se mai întorc, pentru că există atâtea alte opțiuni.
Simbolurile pe care poeții le stabilesc ca fiind imuabile ajung să sufoce cititorul. Pe acesta nu-l interesează de ce și cum a murit Eminescu, pentru că mâine s-ar putea să moară el și asta este mult mai important. Cititorul nu este interesat de viața lui Nichita Stănescu, pentru că trebuie să trăiască la rândul lui. Morții nu trebuie să ne monopolizeze existența. Nu avem timp să ne mai gândim la modele, pentru că trebuie să construim la rândul nostru. Noul mileniu nu îți mai permite luxul de a fi închistat în trecut. Ceea ce se scria acum cincizeci de ani apare ridicol pentru mulți dintre cititorii de astăzi și nu este nicio problemă. Suferințele inutile nu își au rostul în cazul poeților. Nimeni nu va asculta plânsul lor, poezia nu este indispensabilă.
Dacă analizăm atent lumea din jurul nostru, vom descoperi că de multe ori poezia este ridicolă, neavând nicio legătură cu realitatea. Normal că pentru un băiat obligat să fure pentru a putea să trăiască Eminescu poate fi doar un alt “băiețaș de cartier”. Normal că pentru un om de afaceri poetul poate să fie o sursă de câștig sau poate să nu fie deloc. Aceasta este naturalețea existenței și este chiar bine că mai există momente violente care îi aduc pe creatori cu picioarele pe pământ. Mulți cititori sunt iritați de pretențiile poeților și atunci parcă ne bucurăm când vedem indignarea “elitei” când constată că oamenii nu dau doi bani pe ea și pe simbolurile ei. “România, e cumva vreun soi de salată?”, întreba un american acum câțiva ani ilustrând încă o dată o lecție a bunului simț. În noul mileniu contează doar cei care știu să-și creeze o imagine. Poezia, dacă vrea să se impună, trebuie să devină atractivă. Altfel, vom rămâne pentru totdeauna “o salată”. Iar pământul nu se va opri din cauza asta.
Înainte de a începe să scrie, poetul trebuie să fie conștient de poziția lui banală. Poeții nu sunt elementele neconvenționale ale societății, poeții nu sunt bieții damnați. Nu, ei sunt simpli oameni, care au ales să scrie în loc să răspundă la telefoane. Nu e vorba despre o misiune sacră. Viața lor este la fel cu viața fiecăruia dintre noi, iată de ce poetul nu trebuie să încerce să se victimizeze. Lumea modernă este crudă, pentru că omul modern își regăsește astăzi individualitatea. Oamenii își vor bate joc de poeți atâta timp cât aceștia le vor oferi motive să o facă. Problema nu este a cititorilor care tratează superficial poezia, problema este a creatorilor care nu știu să îi convingă pe oameni că poezia merită tratată cu seriozitate.
Pentru a scrie bine, poetul are nevoie de cunoștiințe de psihologie. Dacă nu îți înțelegi cititorul, nu vei reuși niciodată să i te adresezi de la nivelul său. Iar dacă nu faci asta, reacția lui va fi negativă. Există anumite cuvinte care atrag, există anumite teme care pot dinamiza un poem.
Sexul este cel mai important catalizator. Noul mileniu a adus cu sine accesibilitatea, care a facilitat transformarea sexului într-un produs media. Astăzi există categorii de utilizatori care urmăresc doar elementele sexuale din cadrul produselor media. Poezia, dacă vrea să se adreseze publicului larg, nu poate evita aceste teme de interes general. Nu suntem eunuci, sexul ne determină în mod esențial viața. S-a demonstrat că bărbații se gândesc la sex odată la câteva secunde, deci a evita cu obstinație această temă înseamnă a refuza să accepți realitatea.
Să nu ne mai amăgim. Adevăratele motive pentru care oamenii citesc sunt esențialmente vulgare. Citim pentru că ne place să ne regăsim în postura voyeurului, citim pentru că vrem să ne comparăm realitatea personală cu ceea ce descrie poetul. Vrem să ne regăsim în poezii, iar elementele sexuale ne pot ajuta să o facem. A nu se confunda însă sexualitatea cu vulgaritatea. În cazul acesteia din urmă, apare problema artificializării. Oamenii înjură, oamenii sunt vulgari, însă nu vor aproape niciodată să recunoască asta. De aceea, chiar dacă tu înjuri odată la câteva cuvinte, te vei simți stânjenit când vei regăsi înjurăturile tale într-o poezie. Este aidoma unei oglinzi, care îți arată adevărata ta față. Și sunt foarte puțini cei care pot accepta asta, de aceea poetul trebuie să înjure cu finețe. Dacă el nu înțelege că trebuie să fie foarte atent și să încerce în prealabil să anticipeze reacțiile cititorilor săi, îi va pierde foarte repede.
Pentru a deveni actuală, poezia trebuie să abordeze simboluri ale actualității. Nu toate simbolurile pot fi însă abordate în lirică. Versurile în care regăsești declamații politice plictisesc și irită, versurile care deplâng violent degradarea societății sunt aruncate foarte repede la coșul de gunoi. Oamenii nu vor să urle, oamenii vor să rezolve, oamenii nu vor să lupte, oamenii vor să câștige. Nu contează dacă realitatea nu este așa, cititorul modern de poezie nu vrea o radiografie fidelă a lumii în care trăiește. Nu avem nevoie de explicații, suntem capabili să înțelegem și singuri. Sunt însă momente în care vrem să ne verificăm concluziile, să simțim că avem dreptate și atunci apelăm la poezie. Un poet bun știe cum să satisfacă capriciile cititorilor săi.
O altă consecință a progresului tehnologic a fost apariția noilor forme de poezie. Videopoemul, audiopoemul, sunt astăzi noile tendiințe. Poeții încearcă să găsească metode de a ajunge la cititor, însă din păcate o fac fără a renunța la “aere”. Și atunci publicul se simte încă o dată respins. Nu avem nevoie de zei, avem nevoie de oameni care vor să facă ceva pentru noi, nu avem nevoie de conducători, avem nevoie de indivizi pe care ne putem baza.
O întrebare pe care creatorii de poezie nu și-o pun aproape niciodată este: are șanse poezia noastră să fie competitivă?
Pentru că, mai ales în momentul în care abordează genuri inedite, creatorul trebuie să se gândească cui se adresează. Videopoemul pare astăzi ceva inedit, dar dacă îl comparăm cu filmul sau cu videoclipul propriu-zis, vom descoperi că este în cel mai bun caz o caricatură. La fel, îi auzi pe creatorii de audiopoeme cum vorbesc despre inspirația de a pune versuri pe acorduri muzicale și nu poți să nu te gândești râzând că asta se face de atâta timp și se numește muzică. Poeții trebuie să evite alunecarea în ridicol, pentru că aceasta nu mai este de mult atractivă. Roata a fost inventată, nu mai are rost să o facem încă și încă o dată. Mai ales dacă încercările noastre ies mai prost. Poezia poate să devină produs media, însă dacă vrea să se impună trebuie să devină un produs media bine făcut. Altfel, totul este inutil și ridicol.
Poetul modern se agață încă de teoriile învechite care i-au marcat tinerețea. Pentru a deveni actual, el trebuie să renunțe la vechile “datorii” și să înceapă să scrie despre ceea ce se întâmplă în jurul lui. Realitatea lui Shakespeare nu este și realitatea noastră, Matsuo Basho scria despre o altă lume, Pablo Neruda a murit ca un martir într-o societate care încă mai credea în martiri. Noi astăzi avem de înfruntat o altă evidență, poate mai puțin atrăgătoare, însă la fel de complexă. Generația care trebuie să rezoneze la poemele actuale este generația care mănâncă junk-food și citește pentru a se distra între două partide de sex și o bere. Nu are rost să o condamnăm, pentru că nu este nimic de condamnat. Important este să fii fericit și nu ceea ce faci pentru a ajunge acolo. Învățați să îi faceți pe oameni fericiți și ei vor dori să stea lîngă voi. Indivizii nu sunt dispuși să se sacrifice decât foarte rar, și doar pentru ceea ce iubesc.
Soluții există. Poezia, dacă acceptă actualitatea, poate deveni o parte integrantă a acesteia. Va fi însă un proces complex și de durată, pentru că în prezent, poezia nu există din punctul de vedere al majorității. Oamenii nu citesc și nu dau doi bani pe poeți, aceștia există într-o inutilitate împinsă la extrem. Versurile sunt obsesiile repetate ale creatorilor, în loc să fie simple cuvinte adresate cititorilor. Poeții vorbesc despre clipe (în timp ce oamenii au deadline-uri), despre dumnezei (în timp ce oamenii văd cum fanaticii atentează din același motiv la fericirea lor), despre suferința proprie (în timp ce oamenii nu știu cum să uite de a lor), despre morți și îngeri care miros a tei (în timp ce oamenii se gândesc la cum miroase femeia care trece pe lângă ei sau la cum miroase porția de cartofi prăjiți), despre suferință (în timp ce oamenii vor să iasă cu iubita în oraș), despre șanse ratate (în timp ce oamenii vor să fie învingători). Iată de ce nu ar trebui să ne mire că poezia nu este populară, iată de ce poeții sunt astăzi elemente neglijabile.
Nu cititorii sunt de vină, ei au învățat să ceară și să accepte doar ceea ce se mulează pe dorințele lor. Poeții trebuie să se desprindă de vechile obsesii, să renunțe la turnul de fildeș. Da, protecția călduță a acestuia apare de multe ori ca o perspectivă extraordinară, însă ea amăgește. Este ușor să nu faci nimic găsind scuze, este ușor să arunci vina asupra celorlalți. În scurt timp însă totul se termină și descoperim că nu existăm, în scurt timp înțelegem că viața noastră este inutilă.
Poezia trebuie să mizeze pe sentiment, poezia trebuie să ne ofere emoții. Cititorii s-au plictisit de poeți impotenți. Vremea masturbărilor triste a apus în poezie. Astăzi, vrem să vedem vigoare, vrem să vedem sentimente în care să ne regăsim. Avem nevoie de o poezie de corazon care să nu uite din când în când de cojones. O sete de viață pe care să o putem savura în doze din ce în ce mai mari, o poezie în continuă mișcare care să existe pentru noi și numai pentru noi!
Poezia modernă trebuie să lupte pentru a-și câștiga o poziție. Spre dezamăgirea “rataților profesioniști”, nimeni nu mai oferă astăzi cadouri, mila nu mai e de mult cool. Lumea aparține învingătorilor și trebuie să luptăm pentru fiecare clipă de fericire. Poezia poate sau nu să ofere fericire, poate să atragă cititori, sau poate să se zbată în continuare în mocirlă. Totul depinde de creator și de cât de mult înțelege acesta.
Selecția naturală funcționează și în poezie. Iată de ce învinșii rămân cu discuțiile în timp ce învingătorii culeg laurii. Da, știm, știm, aceștia înțeapă, dar, pentru că “tinerii ăștia depravați doresc sânge”, lumea arată bine.
Poeții trebuie să se adapteze noilor reguli. Este singura șansă. Altfel, ei se pot resemna, pot rămâne damnați pentru totdeauna. Să nu se revolte însă atunci când un tânăr, ”forgheting all about his so called grace”, le va închide cartea, “in your face!”.