agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4891 .



Apariție editorială: Aurel Pop și \"Sonete din regatul disperării\"
article [ Books ]
AnunÈ› Compilation: Anunturi editoriale sau de evenimente.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Adina Ungur ]

2007-03-13  | [This text should be read in romana]    | 



Din nou o alăturare fericită de nume dintre autorii www.poezie.ro, apăruți într-o singură carte!


Am plăcerea de a vă anunța apariția unui nou volum de poezii semnat de Aurel Pop: "Sonete din regatul disperării", Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2007!



Cartea cuprinde 33 de sonete. Prefața aparține Valeriei Manta Tăicuțu, poeziilor în sine alăturându-li-se referințele critice despre autor notele bio-bibliografice și câte un cuvânt pe coperta a patra, în semnătura Lui Nae Antonescu, respectiv Adina Ungur.

Fragment din Prefața volumului, semnată de Valeria Manta Tăicuțu.


"Ce se poate spune despre un poet care își deschide volumul de sonete cu un vers sintetizator de atitudine "imperiul umbrei e ascuns în mine" și care apoi, într-un discurs elaborat sfărâmă taina pentru a elibera "urletul luminii"? Se poate spune de exemplu că dincolo de meșteșug, încearcă să se păstreze între granițele cunoașterii lucide care dezgolește lucrurile de vălul lor de mister pentru alungarea așteptării tensionate. Tematica religioasă nu este totuși definitorie pentru că Aurel Pop își preferă lirismul și reflexivitatea, comunică mai degrabă trăiri imediate, din zona senzualității (cu toată gama de nuanțe, de la incertitudine, la emoția cunoașterii fizice a iubitei, dar și la reproș și la melancolia pierderii). Meditația atinge rareori sfera sacralității. Sentimentul morții de pildă, fiind trăit în sine, fără conștientizarea imanenței divine: "E multă moarte și-o să mai rămână/ prin urechile lumii se plimbă ușor/ roțile de ceas se învârt pentru mine// după o vreme le veți duce dor/ la mormânt să-mi bată valuri line/ în concert cânta-vor îngerii în cor".


Dar iată cum ne invită Aurel Pop să pătrundem tainele cifrei mistice a sonetelor sale:

17
între noi s-a ridicat ieri un cântec
nu l-am zărit deși l-am pândit
femei cu sâni mari poartă în pântec
copiii făcuți cu primul iubit
pânză de paianjen acoperă pervaze
fluturii cad pradă unui tir de cuvinte
roua peste câmpuri topită de raze
nimic nu mai e în jur ca înainte
șerpi încolăciți pe trunchi după mere
beau lapte pus la acrit în cămară
prind cheaguri în faguri de miere
albinele mi-au făcut umbră într-o vară
viața-i refugiu adăpostit în sere
și cântec vechi fredonat într-o seară



20
iarna înhamă zăpada într-un poem
peste spațiul acesta acoperit cu humă
vom fi primiți în rând cu renii
deși nu le știm îngenunchierea pe urmă
ritualul acesta desperechiat din mit
mielul sacrificat sângerează-ntr-un sac
la timpanul stânii s-a încheiat un tratat
câinii și lupii fac chef sub copac
musafirii ne dau târcoale prin gând
beau otrava din cupă în ținutul de nord
la mese mănânc pâinea îmbibată-n vin
strigătul meu își caută ecoul rătăcit în fiord
apele plâng după cuvinte la care mă închin
poetule așteaptă îmbrătat în ținută de lord



33
ți-am vândut sonetul la intrare în burg
idei cumpărate pe-un braț de lumină
ploile drepte vin ne leagă și curg
unul din noi a lipsit de la ultima cină
prin regat cu privirea caut al drum
noroc că n-am desfăcut legământul de taină
refugiul în cuvânt mă face o clipă mai bun
imaignea o port mereu ca pe-o haină
la cruci de fecioare aplec capul sfios
doar tu mai ești acolo ca să faci reclamă
rușinoasă moartea ne vinde pe-un os
îndoliatul țărm respiră dintr-o ramă
frânt mă simt de înstrăinare și întors pe dos
văd corăbii abătute stând în rând la vamă



.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!