agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 9478 .



Cenaclul Agonia.ro, 2 iunie 2007
communities [ poezie.ro ]
la Café Deko, în incinta Teatrului Național, cu susținerea Revistei Șapte Seri Compilation: anunturi si cronici cenaclu Agonia.ro

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [elavictorialuca ]

2007-05-28  | [This text should be read in romana]    | 



Cenaclul Agonia.ro continuă pe scena poeziei și criticii literare sâmbătă 2 iunie, orele 14.00, la Café Deko, în incinta Teatrului Național București, cu doi tineri autori deja binecunoscuți și care au mai fost în acest tandem în cenaclul nostru: Mihai Tița și Andrei Ruse, surpriza fiind de această dată că textele lui RA fac parte din ultimul ciclu al volumului black job, ce se va lansa în iunie anul acesta la Editura Vinea. Felicitări, Andrei! Moderatorul acestei ediții va fi Felix Nicolau, iar cronica va fi realizată de Raul Huluban.


***


Vă prezentăm textele autorilor, iar noi ne vom pregăti instrumentele de analiză È™i vă aÈ™teptăm impresiile, comentariile, părerile în spaÈ›iul alocat comentariilor, sau pe adresa [email protected], dar mai ales sâmbătă, cu noi, la Cafe Deko.

Tot pe aceeași adresă puteți trimite textele dumneavoastră care vor fi prezentate în următoarele ediții ale cenaclului.

Cine dorește, dintre participanții prezenți la cenaclu, să ne ofere o lectură a propriilor texte, la finalul întâlnirii noastre, este binevenit!


***

Mihai Tița


CHILLOUT


1

sînt un om care ascultă
muzică chillout
nu veți înțelege niciodată asta


2

mîinile mă hrănesc
dimineața mănînc
cafeaua este caldă
cana se încălzește
burta mea se simte mîngîiată

astăzi este un soare transparent

o femeie cu părul despletit
stă întinsă pe spate
în pat cu picioarele desfăcute
și mănîncă un castravete rece plin de apă


3

ești într-o bluză numai a ta
cu dungi negre și roșii
ascultăm muzică chillout
eu mîine încep serviciul
trebuie să facem dragoste
în noaptea asta să facem
dragoste


4

viața ta
se strînge în sînii tăi
în obrajii tăi
eu sînt o apă care te înghite
fericirea noastră se strînge
în sînii tăi
în obrajii tăi




[glow]

privesc copacii cum se mișcă
din spatele ferestrei
fără să le aud foșnetul

și sînt trist




raluca își aduce azi la mine
o geacă și ceva de încălțat



+


soarele a ieșit
în sfîrșit
după cîteva zile
și prin perdea
nu se mai vede
nimic


+


podeaua camerei mele
este o nedumerire adîncă

de pe caloriferul rece
lîngă geam
privesc mișcările f rare
din noapte


+


creierul meu
se micșorează
aș vrea să-l pot scoate
și rîde de el




[O2]


chiar acum

în acest moment

din trupurile noastre

se evaporă

copii microscopici

care deasupra noastră

formează nori parfumați

și grei

pe un cer senin & infinit





JOB

1

george se plimbă de ani de zile
în fiecare dimineață pe străzile
din jurul blocului meu
ne cunoaște pe toți de cînd eram copii
are geacă albă și o căciulă de blană iarna
o camașă și pantaloni de trening vara/

dacă george stă mai mult afară
femeia lui stă foarte mult în casă
îi face mîncare i-a crescut copiii
și i-a trimis departe de ghetou
george afară sparge semințe

eu parcă niciodată nu l-am salutat pe george
cînd plec ochii lui mă privesc vinovați



2

lîngă magazinul de pîine
este întodeauna ceea ce unii ar numi
un aurolac
cu pungă
și cu zilele lui
numărate pe trotuarul
în pișat

mi-a cerut o țigară
i-am dat
mi-a spus
că nu-mi pasă de viața mea



3

împingeam un cărucior
mă simțeam fericit
mie îmi plac cărucioarele
gelu era la televizoare
gelu este un poet care
vinde oamenilor visele lor uscate



4

gigi cîntă la vioară
în 41 are o pungă cu
e natural să cîștigi
gigi cîntă lovestory
tramvaiul trece
pe lîngă mcdonalds
și o reprezentanță ford



5

sînt o cerșetoare
care nu vorbește
visul meu este scris
pe un carton

metroul are multe vagoane
metrourile sînt multe

copilul meu
are un costum de leu
copilul meu plînge
dar oamenii nu sînt atenți
oamenii sînt mulți





***



Andrei Ruse ( RA. )



poeme din ciclul fast food



1. fast parents

la înmormântări oamenii sunt bucăți de carne
care apar și dispar
mâinile prietenilor pe umeri
sunt bucăți de carne pe alte bucăți de carne

oamenii de fapt se gândesc la ai lor
se sperie și
se prefac politicos că sunt triști

ca atunci când silviu a-ngropat-o pe maică-sa
și eu
atent la detaliile poetice ale cimitirului
la respirațiile groparilor
la privirile lor
studiind atent coroanele ornamentele
gropile
mă gândeam la mama

era acasă atunci
făcea curat probabil
sau se uita la seriale stupide pe axn
și era bine asta

aveam nevoie să o știu așa
acasă
în ipostaze stupide

cum am nevoie să apuc să-i văd ridurile
să apuc s-o aud când îmi va poci numele și
se va chinui să și-l amintească

sunt simple necesități
la fel cum trebuie să știu
că cel puțin o dată se va certa cu vreun tembel în tramvai
ca să-i lase locul
cel puțin o dată va căuta piețele cele mai ieftine
și în loc de genți va avea sacoșe de rafie uzate

trebuie ca ea să îmbătrânească frumos
trebuie să fie la curent cu schimbările politice
cu zodiacul
trebuie să nu-mi înteleagă generația
să mi-o acuze de toate bolile

la fel cum am nevoie
de weekendurile în care voi trece
să văd dacă e bine să văd dacă-i lipsește ceva
weekendurile în care să-i las nepoții pe cap
știind că sunt răsfățați
plimbându-se prin toate parcurile
înfulecând din toate dulciurile

poate știind toate astea
carnea caldă a lui silviu pe carnea mea caldă
mă va face cândva să mă iert
de egoismul de a mă gândi la mama
când se cobora în pământ sicriul altei mame


2. fast sleep

dorm mult prin mașinile ratb

în orice traseu
îmi caut loc într-un colț mai ferit
sau mai aglomerat cât să-mi fie cald
îmi las capul pe geamul jegos
și mă gândesc
în câte feluri aș putea salva planeta literatura

număr stațiile cu ochii închiși
știu mereu unde sunt
știu și ce fac oamenii
după zgomote
simt dacă se uită la mine sau nu

stau cuminte pe scaunul meu de plastic
tremurând de frica de-a-junge-acasă
de frica somnului de noapte
care a devenit un coșmar

în dormitor mă trezesc tot mai des transpirat
crezând că n-am numărat bine stațiile
că am ratat drumul
și nu mă mai pot întoarce




4. fast knowledge

sunt un bărbat urât
cu mâini și vise frumoase
știu asta

la fel cum știu că
nu am suportat niciodată ornamentele de plastic
coperțile de plastic
florile de plastic

la fel cum știu că
am satisfăcut și am dezamăgit toate femeile
le-am iubit le-am scris versuri
le-am înjurat le-am lovit sau le-am lăsat baltă
în aceeași măsură
am cicatrici și coșmaruri care-mi spun
că uneori am greșit mult
dar știu și asta

la fel cum știu că
niciodată nu l-am mințit pe dumnezeu
când cu aceeași mână cu care mă rugam lui
mă masturbam
atingeam vagine pufoase
plantam vișini în curte
sau loveam țiganii care încercau să-mi fure demnitatea
seara în cartier
când mă întorceam îndrăgostit
de la vreo întâlnire importantă

dumnezeu știe că m-am arătat gol
cu aceeași mână murdară cu care am ucis
cu aceeași cu care scriu poezie
aceeasi în care am ținut copii
testamente cuțite romane

și nici el nu m-a mințit pe mine
lăsând concertele nirvana și bombele nucleare
să stea în aceeași țară

dar știam și asta





7. fast gods ( / psalm )

în general dumnezeu mă ascultă

ziua devine invizibil și merge cu mine la birou
îmi verifică mailurile
îmi trimite replyuri politicoase
îmi aranjează prezentările
uneori chiar se joacă solitaire
sau un pinball de-al meu mai vechi
pe care l-am și uitat

seara
în 66 suportăm amândoi aglomerația
coatele babelor nervoase
manelele care se aud de la mobile
și
ca să nu ne plictisim în trafic
ținem o evidență a abonaților

orange-ul are cei mai mulți maneliști

*

acasă cel mai des facem critică literară
și comentăm știrile escăi
sau diverse reclame

în rest
gătim împreună
fumam împreună tușim împreună

ne împărțim femeile
prietenii
aerul

eu si cu dumnezeu futem fără prezervative
și fără prejudecăți

*

dupa ce mâncăm și stăm rezemați de spătare
la capetele mesei
cu burțile pline
obosiți de atâta mestecat

ne zâmbim sarcastic
ca și cum am ști

că eu sunt ateu
iar el nu crede în oameni



8. fast anatomy

înainte de prima țigară
intru sub piele
să-mi văd venele
mușchii cum respiră
porii excitați
vibrațiile
cotidianul interior al atomilor care curg
pe conturul oaselor tocite

fiecare celulă se suspectă de moarte
are frică
de cancer de accidente
fiecare celulă are o conștiință de animal vânat

carnea îmi transpiră
și doar mie îmi place mirosul

scormonesc printre organele calde
scârboase
însă
numai părul căzut
cearcănele
praful și pielea care se tot schimbă
îmi dau senzația de timp și de viu








10. fast music

l-am visat pe ray aseară
era alb
era liniștit
chiar prea liniștit
nu spunea nimic
nu întreaba nimic

și nu-i spuneam nimic
și nu-l întrebam nimic

ne-am tot plimbat așa
muți
printr-o grădină cu multe flori albe
unde nu ni se auzeau nici pașii

când m-am trezit
am observat niște pânze de păiajeni
în colțul dormitorului
și am zâmbit

apoi mi-am făcut repede o cafea cu lapte





11.

toate plăcerile au același gust
simțurile devin detalii
lucrurile în general sunt simple

mă întreb
ce visa mama despre mine
despre ce voi fi
atunci când dansam blues în burta ei






13.

toată lumea din bloc face dragoste acum
toate scările se mișcă în același ritm
toate treptele gem

mobila din apartamente scârțâie
liftul și termopanele transpiră

aerul tot mai încălzit
mă împinge în depresii colective
ale tuturor personalităților mele

secundele sunt din ce în ce mai perfecte
ca niște vietăți separate de mine
cu un sens al lor
cu un destin

eu stau ronțăindu-mi tristețea
și creez dumnezei
cu raiuri tot mai frumoase





15.

peste tot terase unde se pariază posibilități
destine

plouă cu J.B uneori
mai ales seara
când singurul tramvai
cu o singură ușă
un singur loc
și un singur călător
se retrage la hollywood



***

foto: "chillout"

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!