|
Biography Dante Alighieri
Dante Alighieri (*29 mai 1265, Florența - †14 septembrie 1321, Ravenna), poet și filozof italian, om politic florentin, cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Autor al "Divinei Comedii", capodoperă a literaturii universale, Dante este primul mare poet de limbă italiană, Sommo Poeta ("poet în cel mai înalt grad").
"Dante era de statură mijlocie, cu un umblet grav și liniștit. Avea o față lungă, nasul acvilin, ochii mari, pielea brună, părul negru și des, totdeauna cu o căutătură melancolică și gânditoare" (Giovanni Boccaccio, Trattatello in laude di Dante).
Viața lui Dante este strâns legată de evenimentele politice din Florența. În acea perioadă, Florența era pe cale să devină orașul cel mai important și puternic din Italia centrală. Începând din 1250, un guvern comunal compus din burghezi și meseriași înlătură supremația nobilimii și, doi ani mai târziu, se bat primii "fiorini" de aur, monedă forte a comerțului european. Conflictul dintre "Guelfi", fideli autorității temporale a papei, și "Ghibellini", partizani ai primatului politic al împăraților germani ai "Sfântului Imperiu Roman", se transformă într-un război între nobili și burghezie. La nașterea lui Dante, după îndepărtarea Guelfilor, Florența se găsea în puterea Ghibellinilor. În 1266, Guelfii revin la putere și Ghibellinii sunt expulzați din oraș. La rândul lor, Guelfii se divid în două fracțiuni: "bianchi" (albii) - care încercau să limiteze hegemonia papei - și "neri" (negrii).
Dante se naște la Florența pe 14 mai 1265 într-o familie din mica nobilime, tatăl - Alighiero di Bellincione - se ocupa cu negustoria. Mama - Gabriella degli Abati - i-a murit în copilărie și tatăl atunci când Dante avea 17 ani. Cel mai semnificativ eveniment al tinereții, după cum singur spune în opera sa "La Vita Nuova", este întâlnirea în 1274 cu Beatrice (nobila florentină Bice di Folco Portinari), pe care o vede în numai trei ocazii, fără să fi avut oportunitatea de a-i vorbi vreodată. Îndrăgostit de ea până la adorație, Beatrice devine simbolul angelic al grației divine, pe care o va cânta exaltat în "La Vita Nuova" și mai târziu în "Divina Commedia".
Se cunoaște puțin despre educația primită, dar creațiile sale scot în evidență o erudiție deosebită pentru timpurile sale. A fost profund impresionat de filozofia și retorica lui Brunetto Latini, care apare ca figură importantă în "Divina Comedie". În Florența, audiază prelegerile de filozofie și teologie la școlile franciscane (pe lîngă biserica Santa Croce) și dominicane (la biserica Santa Maria Novella), studiind mai ales pe Aristotel și pe Toma d'Aquino . Se știe că în 1285 Dante se afla în Bologna și este foarte probabil să fi studiat la vestita Universitate din acest oraș.
Dante Alighieri - portret de Sandro BotticelliLa vârsta de 20 de ani se căsătorește cu cu Gemma Di Manetto Donati, aparținând unei ramuri secundare a unei mari familii nobiliare, de la care va avea patru copii, Jacopo, Pietro, Giovanni și Antonia.
În 1292, doi ani după moartea Beatricei în urma unor complicații puerperale, Dante începe să scrie "La Vita Nuova". În același timp se angajează în viața politică turbulentă din acel timp, imaginând în persoana împăratului "Sfântului Imperiu Roman" mitul unei posibile unități politice. Totuși, în 1293, în urma unui decret prin care nobilii erau excluși de la orice activitate politică, Dante este constrâns să se dedice numai creației literare. Doi ani mai târziu, acest decret este abolit, cu condiția ca persoana interesată să facă parte dintr-o corporație artizanală. Dante se înscrie în corporația medicilor și farmaciștilor, și în cea a bibliotecarilor, cu mențiunea de "poet". Se afiliază fracțiunii "Guelfilor albi", care se opuneau influenței papei Bonifaciu al VIII-lea Caetani. În 1295 este trimis în San Gimignano cu o misiune diplomatică iar în 1300 este ales ca magistrat, unul din cei șase "Priori" - supraveghetori ai puterii executive care alcătuia "Signoria". La îndemnul lui Dante, liderii grupurilor antagoniste - "albii" și "negrii" - din rândul Guelfilor, au fost exilați pentru a se menține liniștea în oraș. În timp ce Dante se găsea la Roma, chemat de papa Bonifaciu VIII, fracțiunea "negrilor" preia puterea politică în Florența, lui Dante i se interzice prezența în oraș și este condamnat la o amendă drastică. Neavând suma necesară, este condamnat la moarte dacă se va întoarce vreodată în Florența. Convins că a fost înșelat, Dante va rezerva un loc special papei Bonifaciu VIII într-unul din cercurile "Infernului" din "Divina Comedie".
Cu anul 1304 începe pentru Dante un lung exil, el nu se va mai întoarce niciodată la FlorenÈ›a. Petrece cea mai mare parte a exilului la Verona, în anii 1307-1309 la Paris, iar mai târziu la Ravenna. ÃŽn 1310, speranÈ›ele politice ale lui Dante au fost trezite de sosirea în Italia a împăratului Henric al VII-lea de Luxemburg, în care vedea rezolvarea rivalităților dintre oraÈ™ele italiene. Dar moartea bruscă a lui Henric în 1313 la Siena întrerupe restaurarea puterii imperiale. ÃŽn 1316, conducerea oraÈ™ului FlorenÈ›a îl invită să se întoarcă din exil, dar condiÈ›iile umilitoare erau aceleaÈ™i ca pentru un infractor iertat. Dante resipnge cu demnitate invitaÈ›ia, spunând că nu se va întoarce decât dacă i se va restabili în întregime onoarea ("senza onore e dignità di Dante....a Firenze non entrerò mai"). ÃŽn 1319 Dante este invitat la Ravenna de către Guido Novello da Polenta, conducătorul oraÈ™ului. Doi ani mai târziu, este trimis ca ambasador la VeneÈ›ia. ÃŽn timpul călătoriei de întoacere, suferă un atac de malarie È™i moare în noaptea de 23/24 septembrie 1321 la Ravenna, unde se găseÈ™te È™i astăzi mormîntul său, deÈ™i florentinii i-au păstrat un loc special în biserica Santa Croce.
Opera
Dante este ultimul mare exponent al culturii medievale, care - în generația următoare cu Petrarca și Boccaccio - va face trecerea spre umanismul renașterii. Împreună cu Guido Cavalcanti, Lapo Gianni, Cino da Pistoia și Brunetto Latini devine principalul animator al noului stil literar, "Dolce Stil Novo". Spiritualitatea lui Dante este impregnată de misticismul caracteristic epocii istorice, după care providența este determinantă pentru evenimentele din viața oamenilor, pe calea ce duce la mântuire.
|
Recommended Reading
