Concurs de poezie - "Iarna 2015 - agonia.ro"
contest [ Poetry ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by Eugenia Reiter [Nia]

2016-02-03  | [This text should be read in romana]  | 

Site-ul Agonia.ro organizează concursul de poezie:

"Iarna 2015 - agonia.ro"

Concursul își propune să evidențieze cea mai bună poezie/cel mai bun poet din concurs. Se va întocmi un clasament general cu toate poeziile participante.

Cerințe/ Condiții/ Regulament:

1. Poate participa oricine are un cont valid pe site, cu nivel minim de acces 0. Nu vor fi admise textele trimise de pe conturile deschise după postarea anunțului.

2. Un concurent va înscrie o singură poezie, în limba română, nepublicată anterior (site, internet, volum, concursuri, revistă etc.). Nu se impun restricții privind tematica. Alte genuri literare, precum și (sub)genurile de poezie: epigramă, haiku și similarele nu se încadrează în scopul concursului. Textele care vor dezvălui, prin conținut, identitatea autorului, nu vor putea participa la concurs.

3. Textele vor fi editate (obligatoriu) cu diacritice. Nu sunt admise efecte vizuale și speciale, cu excepția caracterelor italice. Organizatorul va elimina din concurs textele care nu respectă regulile de postare (textele care conțin cuvinte scrise în întregime cu majuscule, nu au toate semnele diacritice, conțin greșeli gramaticale sau de ortografie, conțin limbaj explicit etc.), textele care nu se încadrează în scopul concursului (vezi pct. 2) sau care fac referire la nume de persoane de pe site.
Aceste texte vor fi descalificate de organizator și nu vor fi supuse votării.

4. Textul va fi postat sub acest anunț, în căsuța de texte înscrise în concurs (NU ÎN CÃSUÞA DE COMENTARII). Această căsuță va fi activată la începutul etapei de postare a textelor (“Aici poți să înscrii un text la acest concurs”).

- Concurentul va înscrie în casetă titlul poeziei și textul
Tot acolo se vor înscrie și notele acordate (voturile)

NOTÃ: Orice text sau vot trimis în altă parte, la Traducere, în căsuța de comentarii sau oriunde poate fi cunoscut ca aparținând unui anume autor, va fi descalificat, pentru că a devenit vizibil. Nu se admit reveniri-corecții la textul trimis, astfel că rugăm MARE atenție la editarea textului de concurs.


IMPORTANT: Vor coexista, în etapele de postare și de notare, două căsuțe: cea obișnuită, de comentarii, în care se poate comunica, fără a abuza, cu organizatorul, și o a doua - cea în care se vor introduce textele pentru concurs și notele, în ferestrele de timp prevăzute pentru etapele respective. Ceea ce se introduce în căsuța de Comentarii (cea obișnuită) e vizibil pentru toți. Ceea ce se introduce în căsuța de “Texte înscrise în concurs” rămâne ascuns (vizibil doar pentru organizator, în vederea mutării la etaj, atașării numelui în final etc.)


5. Textele (și implicit numele autorilor) nu sunt vizibile după postare. Se va putea observa, totuși, avansul contorului de texte înscrise pentru concurs. Dacă aveți dubii privind completarea acțiunii de postare, puteți întreba în spațiul destinat comentariilor. Încercați să nu abuzați. Dacă aveți dubii privind completarea tranzacției de postare, puteți trimite textul din nou. Dublurile vor fi eliminate și acțiunea nu va fi considerată ca o abatere de la regulament.

În mod excepțional, dacă o poezie este introdusă greșit (la Comentarii sau altundeva) și devine vizibilă cu autor cu tot, ea poate fi înlocuită cu o alta, TOTAL DIFERITÃ (astfel ca să nu permită în nici un fel identificarea autorului ei), respectând fereastra de timp alocată prin acest regulament.
Această prevedere nu va fi abuzată prin trimiterea de modificări la poezia deja postată. Ce s-a trimis unde trebuie, prima dată, rămâne bun trimis.

6. Postarea se va face în perioada 10 februarie 2016 – 24 februarie 2016, încheindu-se la ora 24 a zilei de 24 februarie 2016 (ora Bucureștiului).

7. După terminarea perioadei de postare, organizatorul va muta textele la etaj, sub acest anunț, fără numele autorilor, expunându-le publicului, spre votare.

Autorul care constată o eroare la transpunerea textului său o poate semnala printr-un mail pe adresa: [email protected]

Atenție: orice eroare privind textele afișate după încheierea perioadei de postare va fi semnalată pe adresa mai sus menționată, nicidecum în spațiul destinat comentariilor (pentru a evita divulgarea identității)

8. Poeziile înscrise în concurs vor fi notate de public cu note între 1 și 10, cu eventuale fracțiuni zecimale (de ex.: 7,5, 7,8, dar nu 7,75).
Poate vota oricine are un cont valid pe site cu nivelul minim de acces 0. Nu vor fi admise voturile trimise de pe conturile deschise după postarea anunțului. Concurenții pot vota, dar nu vor putea vota pentru textele proprii.

Perioada de votare este 27 februarie 2016 – 08 martie 2016.
Votarea se va face în forma : Număr text - Notă. Ordinea textelor va fi cea afișată la etaj.

9. La calcularea punctajului fiecărui concurent, organizatorul va lua în considerație toate notele acordate de public. Notele acordate vor fi făcute publice la încheierea concursului.
Numai după terminarea votării, adică după ora 24 a zilei de 08 martie 2016, pot fi postate comentarii privind poeziile înscrise în concurs (în căsuța de comentarii): mi-a plăcut poezia aceea, critică la text etc. Cei care nu vor respecta această prevedere, comentând oricând înainte de terminarea notării, riscă sancțiuni, iar în cazul în care sunt concurenți, eliminarea din concurs.

10. Clasamentul poeziilor/concurenților, în ordinea descrescătoare a punctajului total obținut de fiecare text (de fapt, clasamentul autorilor), va fi afișat în cursul zilei de 12 martie 2016, moment în care numele concurenților vor fi atașate textelor din concurs.

DUPÃ terminarea concursului, deci după anunțarea punctajelor și a clasamanetului, toți membrii Agoniei sunt invitați să comenteze textele din concurs, premiile, etc.
Nu sunt admise comentarii pe site pe durata concursului, care să dezvăluie identitatea concurenților. Se admit numai comentarii privitoare la organizare. Orice comentariu, indiciu privind numele autorului va atrage descalificarea poeziei respective din concurs și posibile sancțiuni (scădere nivel) pentru cel care le face. După terminarea votării, organizatorul poate semnala sau anula voturile pe care le consideră suspicioase - voturile date prietenilor, voturile neîntemeiate etc. și, dacă va fi cazul, organizatorul poate anula aceste voturi.
În timpul concursului nu se admit contestații și comentarii altele decât cele privind organizarea. Chiar dacă vi se pare că recunoașteți autorul unei poezii, nu faceți acest lucru public, pentru a păstra secretul autorilor până la afișarea rezultatelor.

Câștigătorul va primi "Trofeul "Iarna – agonia.ro"

NOTÃ1: În cursa pentru "Marele premiu - Agonia 2015" vor intra doar cei care participă la cel puțin 2 ediții din concurs.

DE REÞINUT: Este obligatorie votarea tuturor textelor.

Organizator
Eugenia Reiter






Textele în ordinea voturilor obținute


12. Saudade - Ana Urma – 167, 90
alternative


daca vântul ar risipi urma pașilor noștri
ca pe două șiraguri de perle în mare
împietrit o clipită nisipul din cernerea-i fină
ca-n povești cu sirene va face să iasă din valuri
amintirea cu tine
lângă țărm să înot ochii vii cucerindu-i
nestatornici să mă prindă în mreje sincrone
ca doi fluturi văzduhul

dacă foșnetul nopții ar aduce-napoi pescărușii
din priviri să îți smulgă apusul
să revii cu luna pe umeri albastră
tu stăpâna din vis a celor o mie de nopți

dar altfel cu noi se întâmplă

pe țărm urma pașilor
se-nfășoară cu luna sărată și rece
când peștii de aur fac cercuri ispita dorințelor crește
din valuri apar cochilii și calde brățări peste glezne
ca un șarpe de apă lunecând între noi
se tulbură ape se înclină în unghiuri nisip mișcător
două umbre cu inimi unite de valuri se zbat
ascunzând zbuciumul unei mări în absență

așa se întâmplă

în unele nopți ieși din mare răzând împăcată
cu tâmplele albe cari în spate lumini pe umeri cu păsări
cânți șoptit în urechea destinului bucata în care visam
notasei cu verde mirosul algelor lipite de tălpi
fumul norilor cu albastru cu roșu misterul cerului la apus
ca buzele tale rostindu-mi: iubite e timpul să plec

așa se întâmplă cu noi

e marea rigidă cazinoul ascuns într-o scoică de gheață
nici urmă de pași prin nisip văzduhul sfințit …de năluci
tu umbră brutală îmi smulgi de sub pleoape șiragul de perle
întorci în clepsidră nisipul îmi umpli paharul tristeții

și pleci saudade



10. Tu - Carmen Sorescu - 167,80


Nimeni nu știe că porți pe sub cămășă o inimă de cristal
Care împrăștie tihnă și pace, nimeni nu știe că iubirea ta
Răzbate dintre vertebre seara când întunericul se lasă domol pe șira spinării

În poemul de azi am să te adun deasupra mea încet, încet
Așa cum se adună smântâna deasupra laptelui, dacă nu îți e frică
De Dumnezeu, nici nu trebuie, aici altcineva face coaste de mătase
Și altcineva trage fire de argint din carnea ta

Am eșuat în tine și e ca și când mi-a dat suflet din nou
Pot stârni foc chiar în mijlocul trupului tău ca într-o poiană
În creierii munților, am dat de urme de cerbi din care beau apă
Dârele de sânge pe unde a fost târât vânatul seamănă perfect cu urmele
Cuvintelor pe care mi le-ai spus prima dată, de atunci am fost însemntă
Niciun destin nu repune în forma inițială, apele duc doar înainte
Tristețea e tot mai albă ca măduva copacilor, un singur lucru știu

Locul sfânt se mișcă odată cu tălpile tale, și trebuie să ajung


34. Sonet-retrosonet - Neculai Lunca - 167,80


Veniți, sunt puse șeile pe îngeri,
Merinde ni-s destule în coburi;
Să galopăm cu focul sub armuri
Alunecând pe valea stinsei plângeri.

Prin liniști despicate de securi
În negura zăvoaielor de sângeri,
Spălând rugina de pe vechi înfrângeri,
Vom fi, în nopți de libelule, furi...

Când vor cânta, treziți din somn, cocoșii,
În dimineața iederilor roșii
Sub geana bolții ce lumina-și țese,

Din burgul mut al trestiei din plauri
De pe-un tărâm cu adormiți balauri,
Ca-n basm, ne vom întoarce cu mirese!

Ca-n basm, ne vom întoarce cu mirese
De pe-un tărâm cu adormiți balauri,
Din burgul mut al trestiei din plauri.

Sub geana bolții ce lumina-și țese
În dimineața iederilor roșii,
Când vor cânta, treziți din somn, cocoșii,

Vom fi în nopți de libelule, furi,
Spălând rugina de pe vechi înfrângeri,
În negura zăvoaielor de sângeri,
Prin liniști despicate de securi...

Alunecând pe valea stinsei plângeri,
Să galopăm cu focul sub armuri;
Merinde ni-s destule în coburi,
Veniți... Sunt puse șeile pe îngeri!...


17. iarnă tu - Ioan Postolache-Doljești - 164,60


albă cămașă pe trup ostenit de femeie
să nu-i văd sânul supt atârnând
ploscă goală-n oblânc
nici celulita
petalele primăverii ei
căzute
tasate în carne adânc
jurul buricului moale și creț
cicatricea cezarienei
vergeturile
pliurile
colăceii
văditele semne ale "destrăbălărilor" verii

albă uitare a bubelor uscate pe suflet
istoria lumii îmi pari ascunzând
zbuciumul atâtor generații și generații trecute...

subînțelesurile din frigul
vijeliile
nămețirile tale
mai acut fac să-mi aminesc bucuriile duse
solemnă și rece ți-i gheața ca un memento mori

iarnă tu
apus
întristare
lințoliu
definitivă plecare
tăcere
uitare
de legănatul fulgilor tăi mă agăț
cu vagă speranță și te întreb
dacă după...
mă voi mai trezi iar
în promisiunile unei noi primăveri?


2. Paisprezece zile de frică - Iulia Elize - 160,90


Nu mai știam cum se joacă Elibe-n zăpadă
cât de roșii îi erau obrajii, cât de albă îi era gura
sărmana Elibe
era iarnă
și frig
mieii o chemau de undeva din carnea lui aprilie ca să nu îi taie de Paște
pe casă își facea cuib regina
casa Elibei mirosea atunci a miere și a coastă bărbătească
nu
albinele de fapt nu strâng mierea în ele, decât atunci când
se lasă, totuși, căldura
și totuși regina aceea mirosea a Elibe

dacă tampla ta udă de stele o s-o lași, Elibe, mai jos, la fântână,
să se culce pe piatră, până când cele două fecioare or să tragă
de cumpănă,
dacă pe picioarele tale or să doarmă
iar
mieii
până poimâine,
o să îmi las atunci jilțul cel de sus și cheia cu care am încuiat cerul
și o să cobor, Elibe, până la tine, ca să nu mai visezi
Elibe
ca să nu mai dormi și să nu mai visezi
decât iarba
decât firul de iarbă
de care se ating, sfințiți, mieii, Elibe

paisprezece zile de frică/apoi încă treizeci să mai fie
de ce
plânge mielul
Elibe
lângă privirea ta cea unsă cu brumă
Elibe?


19. aștept zăpezi - Camelia Constantin – 160,20


aștept zăpezi
mi se lovesc de tâmplă
cireși în floare
aripi de omăt
aș vrea și clipa asta
s-o îmbăt
să văd minunea albă
cum se-ntâmplă

visez nămeți
de șapte vieți încoace
de-atunci de când și moartea
a născut
între solstiții
rodul ca un scut
cu fluturi verzi și stele
să se joace

mă duc încet
de vine înserarea
și-n urmă dacă
vor veni zăpezi
doar umbra umbrei noastre
s-o veghezi
apoi să stingi și lampa
și țigarea


7. Sub un zid hibernam – Laurențiu Năstasa - 159,50


Conjur treptele scării să vină cu toate
în fața intrării în gara de lut
de unde expresul vicios al frustrării mă agață tăcut
mereu când alerg
nevăzut prin arterele zării
ca să ies catre cer, din furnal.
Să vină toate treptele scării și să se așeze legal, vă implor,
după legea brodată visceral în mine cu acul încins
pe când iubeam necuprins pe oricine zâmbea, pe când
mama încă suna a cristal.
Sub pașii mei speriați de strigoiul erorii
îmi doresc să se-adune iar eu să adorm hibernal prima oară
lăsând treptele scării să mă poarte în sus,
elicoidal,
înfiletându-mă într-un pom al mirării răsărit luciferic,
în care să cresc amniotic
în Edenul local
se înserează
mai mult ca oricând am nevoie de treptele scării
de orice minut memorabil solid, de râs sau de plâns, nu contează -
să îmi țină piciorul -
e de mult un incendiu aici, îmi trebuie-o scară să trec peste zid,
peste zidul rotund și perfid al uitării.


40. nu mă mai leagă nimic de acest loc - Gabriel Nicolae Mihăilă - 159


nu mă mai leagă nimic de acest loc

iar dacă mai plescăi uneori
să știi că e un fel de a face pace cu durerea și cu Dumnezeu
în același timp

despre oameni nu pot să vorbesc
pentru că nu i-am cunoscut niciodată suficient
mi-am spus întotdeauna că dacă aș scădea neoamenii din total
atunci i-aș cunoaște

ceea ce rămâne perfect stabilit și delimitat
e modul în care se toarnă smoală pentru a construi un asfalt atât de fin
încât ai putea jura că e un fel bază pentru dragostea la distanță
iar îndrăgostiții de acum sunt făcuți dintr-un semnal wireless
atât de puternic încât dacă îi privești atent mai au câte
un fir minuscul ieșit din ureche din care se scurg
te iubesc-uri care se sting la impactul
cu solul

nu am iubit niciodată

din vene îmi curge un întuneric atât de dens
încât aș avea nevoie de un fierar să îl bată în foc viu
cea mai mare bucurie o găseam în cimitir când mergeam la dezgropat de inimi îngropate prematur
dar am învățat că nimeni nu va fi chinuit mai mult decât îi este scris
decât dacă va scrie mai departe cu propria mână

câți ani au trecut de când s-a oprit timpul în loc
despre iubire nu se vorbește niciodată
la trecut

în palmele mele un șarpe îmi retrasează
linia vieții

nu mai cred în nimic



13. ca un strugure pieirea o trăiesc în teascul zilei – Macovei Costel - 158,20


uită-te bine în jur băiete...
și vei vedea o mare de oameni agățându-se de fundul vieții
sperând din tot sufletul să nu cadă de epuizare

să nu te-aștepți să-ți dau dreptate
eu nu pot să ofer ce n-am primit
și cred că nici tu n-ai ști ce să faci cu ea

iubirea este pentru fete
dar asta nu înseamnă că băieții nu știu cum se numără lacrimile
chiar dacă o fac pe sărite, de preferat noaptea când se moare puțin

nașterea este la fel de dureroasă pentru mame și pentru poeți
iar forcepsul, utilizat în situații nedorite, aduce vătămare
pruncului, cuvântului, sufletului, templului

nu trebuie să fii nici soare nici opaiț atâta timp cât vezi lumină înăuntru


35. lacrimi de cerneală – Ioan Grigoraș - 156,30


împart nopțile cu-aceeași mână
desenată pe fruntea sânului tău
de buza flămândă și oarbă a destinului
ce ne-a-mpletit zilele într-un trifoi cu patru foi
de cântăm dezbrăcați în zi de sărbătoare
pe faleza inimii incendiate de boală

simt deseori
cum aprinzi cu degetele lungi
înfășurate-n metafore de gală
focul ce mă consumă
ca pe-o tabletă de ciocolată dulce-amăruie
în zilele de post
când nu te-ating pe suflet nici cu privirea

mă gândesc
să-ți împăturesc fiecare vis
în lacrimi de cerneală
privirea ta o să le transforme
în primăvară
iar eu voi atinge linia orizontului
de pe curbura fină a tulpinii
când te lași răsfățată de soare
de vânt

poate-o să fii a mea
până când soarele va cădea din cer
și edenul se va topi în flăcări de gheață


14. ca un ultim refugiu, călătorie între două anotimpuri - Teodor Dume - 155


răvășit pe lumină devin răsărit
moment în care alerg
între două anotimpuri
căutându-mă
în istoria fiecărei clipe
e sărbătoare
o umbră aproape netedă
lumecă pe talpa lui Dumnezeu
orizontul pare o zbatere de fluture
întorc capul și zâmbesc
anotimpului
în care mai cred
dezbrăcându-mă de moarte
în tăcere
sorb din fiecare clipă deși
fiecare pare la fel
doar sufletul
lasă de înțeles că fiecare zi
e o punte înspre o altă
zi
fără umbre
culori și lumină

cu siguranță poate am uitat ceva
să sting lumina
gazul
bilețelul de pe noptieră
florile din borcan și
fotografia din dulap

e târziu și aerul tot mai puțin

Doamne!
uitasem să vorbesc despre tine și despre
călătoriile dintre cele două anotimpuri



9. Zori de decembre – Gabar Emil Dănuț - 154,60


Pustiu-nfioară aduceri-aminte,
Și corbii s-adună să muște adânc,
Iar casa-i o gheață scobită-n morminte,
Și sufletul geme, și nopțile plâng.

Văd umbre prin geamuri, ciuntite de lună,
Cotoii-s la garduri cu guri de jăratec,
Se-nvolbură cerul și-aleargă furtună
Și-adună troiene în caier sălbatec.

Aduceri-aminte se-ntorc de departe,
Și frigul mă mușcă cu-armate de dinți,
Și ochii-mi se plimbă haotic pe-o carte,
Și slove aleargă în haite fierbinți.

– Mă-ncerci nebunie c-o falsă speranță,
Să-mi caut, să-mi caut poemul nescris!
Tu, spaimă, mai lasă-mi fărâma de viață
S-ajung spre-a mea taină, ascunsă în vis!


Voi ceruri, voi ʼnalturi, mai dați-mi o clipă
Să-mi caut poemul și-ndată să-l scriu,
Să zbor către piscuri, din jalnica râpă,
Să-mi fie destinul un rod, nu pustiu!

Tu, lună, hai vino! – în razele-ți sumbre –,
Pătrunde prin geamuri, fă-ți mâinile dălți!
Fărâmă, în noapte, ascunsele umbre
Și cată-mi poemul, ascuns printre cărți!

Dar mintea-mi se scurge prin gurile sparte,
Pe tâmple, burboane se scurg infinit,
Și-o șoaptă mă cheamă, mă duce departe,
Și-o lacrimă curge din ochiul sfârșit.

Vin zori de decembre în albele straie,
Și-aleargă, și-aleargă în care de viscol,
Pătrund printre geamuri, și-n trista odaie
Doar vântul mai mișcă, și ochiul îi gol.


41. Où sont les neiges d'antan – Elena Șerban – 153,60


povestea de iarnă cu zăpada erotică s-a ofilit
filele galbene se degradează și reintră în ecosistem
cuvintele se redefinesc în era de reconstruire a biodiversității

Ileana Cosânzeana nu-și mai ocupă timpul prinzând flori în cosițe
educația ecologică nu-i permite risipiri orgolioase
conduce un ONG cu buget filosofic
unde tinerii îvață cursul firesc al râului democratic în planul global
în timpul liber induce starea de avansată fericire prin exerciții de hatha yoga
noaptea are rol de spirit supervizor pe saituri de socializare
facilitând înțelegerea spirituală a sinecticii

Făt-Frumos va susține curând licența în inginerie cibernetică
acum configurează metoda de protecție la coroziune
prin starea lacrimodependentă
creează planșee cu nervuri din beton armat
pentru ca afectivitatea să nu mai urce spre cer generând ploi sentimentale
ci să curgă direct în pământ pentru afânare în vederea noilor culturi de soia

Păcală conduce o multinațională de poli
polistiren polipropilen poliester
ultima sa mare lovitură întrece măsura tuturor cuvintelor de iubire
pentru semenii săi din poporul umil
după ce le-a oferit șansa de a se îndatora instituțiilor financiare
penru placarea suprafețelor triste și etajate
își completează bugetul auster cu fonduri europene
dezbrăcând suprafețele de polistiren de ieri
pentru a le înlocui cu cele de azi
contribuind astfel la omogenizarea iubirii dintre Ileana și Făt

Păcală aduce mari prejudicii ecosistemului
Ileana duce o luptă acerbă împotriva lui prin greve interminabile
și Făt se îndrăgostește iremediabil de Ileana pentru bărbăția sa
mutându-și corturile împreună pe aleea Verdelui Viu
chiar în ziua de Valentine Day

în clădirea mea grinzile nu sunt îmbinate cu bara de contravântuire
așa că locuiesc în propria pustietate
eu și pământul meu negru mustind de apa zăpezii tocmai topite
cu un cer supărat învelindu-mi și ultima speranță în ceață

îmi duc vițelul pe brațe
știu că va fi sacrificat și asta mă ucide poetic
din inima lui spre inima mea o dâră de sânge se prelinge voioasă
lunec liniștit în întuneric fără să știu că era o iarnă grea și geroasă


25. Neîndoios înlăuntru se petrece o luptă inegală – Silviu Someșanu – 152,80


Gândește prin pielea transparentă de om luminos. Este un centru orfic,
trec prin ea semnale și pe sub, nervi care simt tot ce înseamnă pericol
cu palmele sudez țesuturi și fac să existe scrisul pe fața ei norocoasă,
orice întuneric se poate subția și dispare cu totul.

Este cu oameni împreună dar nu-i nicio scânteie,
inimile se înalță fără să se miște de la loc și simt
cum trupul capătă culoarea vieții și o reflectă-n aer,
diminețile cu soare și fără se adâncesc în izvoarele muntilor.

Eu cred că văd ce e de văzut cu adevărat.

Am sufletul uscat și fără nicio frunză vie
nu se mai urcă pe acoperișuri și-n pomi luna,
sunt vise mai înstelate decât cerul nopții
și chiar mai bulversante decât furtunile.

Neîndoios înlăuntru se petrece o luptă inegală.

Dar praful se așază pe trecut și ruginește
asemnenea nostalgiei din amintiri în cochilii uitate aiurea
fără puterea de a le mai aduce pe raft.

Un alt început prinde aripi să zboare mai repede decât clipa,
te lupți să-ți depășești tot ce ai pus în cuvinte
și nu-nțeleg unde vrei să ajungi dincolo de ceea ce ai fost,
cu fiecare încercare înt-un alt rim de schimbare vitează
mai adâncă ori mai înaltă decât orice aspirație
prin care bate vântul cerbiciei.

Se urnesc maluri și voințe nemăsurate
de unde ecoul nu mai răzbate deloc
și nu-l mai aude decât moartea.


45. ca un semn de carte uitat – Ronțescu Florin - 151,90


mă las pradă anilor, acestor rotiri în jurul luminii,
și cât este de rece în colțul ăsta de an,
chiar dacă mugurii își picură chipul, încă ascuns, în palmele umede ale pământului,
simt uneori necuprinsul pe umeri, alteori în priviri,
și fug, și mă ascund printre oameni ca un semn de carte uitat,
în adâncul ființei
fereastra mi-e încă deschisă spre răsărit
și îi spun zilei: bună dimineața,
când mă afund în ea până la tâmple,
îmi țin mâinile inerte, mâneci de haină,
și nimeni nu știe cât sunt de viu,
că în buzunarul de la piept îmi înfloresc cuvintele,
că încă nu știu...,
mă așez în genunchi la poalele dealului,
să-i văd verdele și înaltul ca în copilărie,
să-nchid ochii,
dorință să-mi pun,
în sân, puf de păpădie,
înaintea mea,
și pe tine te văd,
sau în urmă,
privești cerul nopții tale și stelele-turmă,
pare că mă întrebi unde e Bucur, ciobanul,
dacă ne-am rătăcit
sau cât mai e anul,
nu știu să-ți răspund,
nici pe unde merg eu,
și-atunci,
singuratici,
plecăm să-L (ne)găsim pe Dumnezeu.


22. Cuvinte – Mihaela Roxana Boboc - 151,80


Cuvintele lovesc apa
cristalul lor intră în mine
cu brațe de zeiță hindusă
apuc să scriu despre
dragostea dintre atom și moleculă
ca și cum ar mai conta
să-mi înșir mătăniile
pe glezna trădării tale.


Începe o noapte lungă
fără vise
sistolă frântă
inima mea
joacă într-un film prost
e de înțeles
leșurile s-au înmulțit la marginea poeziei
le sticlesc ochii și vorbesc despre abandon
despre prima dimineață răsărind din câmpuri de ceață
când cuvântul i-a chemat pe nume
și i-a scos din starea de zid
(acum scriu despre viață
cu siguranța celui care a ieșit din convoi).


Dragul meu
cât de feminine și abrupte ți-or părea versurile
acestea
și câte rânduri am alungat din mine
înainte să te trimit la naiba
să-ți culegi singur zâmbete
din trupurile autostopiștilor
de pe margine
(ei nu înțeleg nimic despre nimic
așteaptă doar o frântură de bunătate
care nu mai vine).


Cuvintele se transformă în bulgări
le dau drumul
o avalanșă de emoție
și nimic din extazul programat anume
să dea iubirii cele cinci stele
nemeritate
(până la urmă
căderea e iminentă
și nicio plasă de siguranță).


Râzi
dragul meu
cuvintele devin cristale
ce rămâne nespus încape în acest poem răsturnat
din care scot ferestre
un peisaj iernatic se cuibărește în gol
în ruine stă o cazemată și copilăria mă strigă
în zadar
(ți-am spus?
copiii mei nu se bucură de iarnă
caută doar o casă
să-și ascundă gândurile).



36. morgana morgana - Costin Tănăsescu Ștefănești - 151,70


poezia este o femeie
vine pleacă vine
în timp ce buzele ți se usucă
încerci să ascunzi totul cu degetele
să te faci ghicitor în stele care cad
dar ea știe
mai bine ca oricare
că nimic altceva
nu-ți poate astâmpăra setea foamea neliniștea

și când crezi că ai scăpat
apare iar
și se lasă puțin
cât pentru o fotografie în sepia
zâmbește
apoi dispare
ca o coasă care taie primele smocuri de iarbă
cu mugurii tăi plesniți
cu tot


32. Felinar – Simion Cozmescu - 150,70


auzi cum ne cad petalele, frunzele?
suntem flori în îmbrățișarea unui
viitor care nu mai pleacă de la noi.
taci, știi că va pleca.
știu, dar probabil
că ne va urmări de jos din stradă,
atent la orice mișcare a secundelor,
a siluetelor noastre în spatele lor.
mă înăbuș lângă tine, parcă aș trăi într-o respirație
mereu atentă, niciodată prezentă.
pleacă atunci!
rătăcește-te, rotește-te
pe marginea gândurilor unui alt bărbat -
o balerină în amurg de toamnă,
cu fustă crâmpoțită și picioare obosite. vântul
se crapă și-ți intră prin ochii veștezi
în trupul curbându-se în înclinarea,
reverența de final înspre un public care
privește la o altă scenă.
voi mai rămâne o vreme, până ce vei adormi.
când te vei trezi, vei auzi ceața cum se prelinge pe
un cântec înghețat, căzut din trupul meu
îndoit într-o ultimă plecăciune spre tine.

el adormi mirosindu-i încheietura mâinii triste;
un parfum de film mut cu Greta Garbo își mai spuse
apoi capul i se umplu cu maree, delfini și sicomori.
și visă că ține un felinar aprins, tăcut în dreptul inimii.


30. Karenina – Liliana Trif - 150,30


de la ultima sinucidere până acum
știrile au încetat să mai prezinte interes
la breaking news au alternat
căderi de guvern
apocalipse meteorologice
aluviuni de suflete rătăcite
aduse de îngeri din infernul
dezmorțit de RADET
cu un scaun electric

sunt întruchiparea stranie
a lumii pe care o descriu
pășesc pe alei
la braț cu temperamentul meu
maniaco-depresiv
unicul amic
de altfel

seara povestim la o ceașcă de ceai
totdeauna lavandă
despre morți
despre vii
după cum ne cad cărțile
despre black friday
reduceri de prețuri
ori despre tine

mâine în zori
știrile se vor înviora din nou
mă vor găsi pe peronul însângerat
al unei gări nordice
dar nimeni nu va ști
ce-am luat cu mine

numele meu a fost karenina
tolstoi m-a așezat
pe zăpada caldă a destinului
refuzându-mi dreptul la iubire


21. Iarna ca moartea – Petre Ioan Crețu – 149,90


cum aș putea să cred că există iarnă
că se poate muri?
din colțul meu de timp ca un ungher
văd cum picură din cer veșnicia
și cum se face câmpie în câmpie la nesfârșit

din loc în loc sunt câini subțiri
dormind la umbră de salcâmi
în lizierele de șoapte desfrunzite
sunt paznicii lumii amuțite,
în universul astfel rostuit
eram stăpânul ploilor de vară
din tine uite au răsărit
flori roșii flori de sânge

în zilele de luni bolnave
de o simetria comică nătângă
biciuiam fluturii să-i fac să plângă
și zarea o sfâșiam cu biciul de argint
era o simplă zi de luni și atât

și deodată așa de nicăieri s-a abătut
un viscol crud cu șuier cu moarte în aripi
se sting speriate până și felinarele pe străzi de frig
și o spaimă albă cumplit se-abate peste iarbă
deși m-am nins m-am viforât m-am geruit
chiar am murit și tot nu.mi vine să cred
că atâta iarnă îi strânsă în noi
și atâta bătrânețe și neputință
și atâta uitare uitare uitare...

în aer reci fiori se tulbură norii în vârtej
pe gheața alburie picură din noi
petalele florii de sânge



31. Montagne – russe – Roman Natașa - 149,80


Fiecare celulă a mea gravitează în jurul
copacilor autobuzelor copiilor și
A dimineților siberiene în care palpită
priviri în umărul meu stâng
Îmi imaginez un montagne - russe cu oameni calzi munți abrupți
Și o reîntoarcere în pântecul ei
mi-e dor de pelicula aceea verde a ploilor pe care o ascund în buzunar

tot ceea ce trăiesc aș vrea să fie o duminică nesfârșită
a femeii din mine



48. mă nasc fiind – Adriana Gheorghe - 149,70


nu sunt decât un om
ce stivuiește visuri în pliurile colorate
ale gândului cutremurat de nebunia lumii

pe câmpii uitate prăfuite rătăcesc
printre flori eviscerate de culoare și parfum
smulg cu dinții nervurile atrofiate ale frunzelor
inscripționate cu numele tău cu numele meu
simt gust de viață ucisă pe buze
nu sunt decât un om

râde sardonic hermes
ascuns într-un nor de himere dezlănțuite
când sandalele înaripate
(le-am luat pe când alerga după nimfe)
își miscă spasmodic aripile
impregnate de lutul primordial
nu mă pot înălța peste lumea nebună
sunt condamnat la zbaterea nefirească
a firescului înlemnit în clipa finală
nu sunt decât un om

dar vreau mai mult

în mine țipă dorințe se nasc crezuri
fluvii înflăcărate erup în artere
dilatând timpul și spațiul
fantomatic apare bidiviul divin
plecându-și grumazul a rugă
îl ating cu speranța însetatului
amăgit de fata morgana
și nebănuite forțe se trezesc
se zbat în mine ca valurile înspumate
ce mușcă sălbatic din maluri
împletesc degetele-mi tremurânde
în coama lui învolburată
pregătit să trec peste granița
dintre oameni și zei dintre lume și vis
pornim în galop nebun asemeni vântului
ce poartă în tării frânturi de humă
în imperiul înălțimilor
sunt doar un om

respir în timp ce viața
pulsează în fiecare celulă
îmbătată de fluidul stelar
albastru eteric albastru senin
ocean infinit de visare mă prinde în mreje
mă scrie din nou în codul genetic
prin mine pe tine în noi
în zborul frenetic
respir și exist

sunt doar un om
și totuși altul



20. la mort sans frontières – Enea Gela - 149,20


nu m-a întrebat nimeni nimic dar răspund preventiv
în cazul că s-ar găsi cineva
cândva
interesat de mine

caut oase așa cum alții caută metale rare
în cutia neagră a pământului
tot felul de oase

ale marelui vladimir ilici au devenit
tăcere în gestația muntelui
marmură neagră bronz patinat

oasele micului hugo chavez le-am descoperit
în pastilele de zaharină
din cafeaua servită la summituri
se dizolvă repede sfârâie puțin
și
provoacă reacții în lanț

pe ale adoratului kim ir sen nu le-am aflat
( se crede ) că ar fi migrat
în burțile femeilor
ne-născute
așteptând
bufeuri
( din sud )


nu vă bucurați
dacă
niște pescăruși apucă un cioc două
din cenușa dispărutului saddam
au ochii mai roșii limba mai galbenă
aripile... mai puțin albe
însă nu pot să rumege
prin urmare
vor da totul pe dinafară

în cazul că vă interesează ce fac eu

caut oase așa cum alții caută metale rare
în cutia neagră a pământului
sau în mine
de la o vreme
nu mai este nicio diferență


am nevoie de oase adevărate
oasele-oase
din care să-mi pot face o corabie
pentru marea călătorie
când ar bate vântul puternic
și valurile ar fi înalte
m-aș apleca spre marginea corabiei
aș pune urechea în dreptul fiecărui fluier
să aud cum plânge pământul
în toate limbile
la fel



16. Criogen lacrimogen – Cristian Stancu - 148,50


Dintotdeauna s-a pus problema eronat
ce se află între două necunoscute
ce le aduce în context rațional
a avut calcul dar a avut feeling
a avut traiectorie tot ce a alunecat pe gheață dinspre latura ta
s-a numit transgresie tot ce s-a zgâriat pe partea mea
cu capacul de la bomboniera care nu mai este
patinaj artistic pe calota aia din care îmi trag răceala
e tot prin calcul posibil
chiar la milimetru
dar tot ce fascinează mai tare e cum tai gheața
cum sculptezi cu sculpura ta în imagine
ai alunecat pe lume și într-un picior cu o patină ai trasat malurile
stau să prind bucăți din lumea de acasă la copcă
și aștept îmbrățișarea unui urs polar
ca apoi să prind tramvaiul arctic înapoi
mai mult mort decât viu te-am adus pe tabla asta rece de șah
unde se joacă una în pătură neagră cu albul unuia din păr
te-am adus chiar după ce am tras în patru labe sania
luând locul unui câine degerat
am luat în calcul că nu mai apuc
dar măcar tu să vezi cum coboară
aurora boreală



1. fleacuri – Ștefan Petrea - 148,30


bolnav de timp, succed încă unei clipe de viață
vremea risipește noaroaie peste albul sufletului
îmi cumpăr ochiul minții din talcioc
e rablagit și vede suirea la cele sfinte a ființei
stau de vorbă cu vecinul veninului, zice
că la el se împrumută de duh eternitatea perenă a gândului
uitat de esența divină în zloată

dioptriile veșniciei micșorează pasărea cântecului,
în tril de sudalme întorc obrazul celălalt
lichefiat de morbul trecerii mi-e trupul
în post îmi verific instalația de uitare spre a ierta
palmele acelea deprinse cu chipul meu

stau la taifas cu singurătatea
deprind păianjenul să grăiască în graiul unei secunde
citeam despre tine că te-ai hotărât să mă vizitezi
te voi aștepta cu sare-n bucate
sacrific vita cea mai fragedă din ograda gândurilor,
cântecul de lebădă al venirii tale
aprinde focul în soba așteptării



8. Depășire de fază – Urdăreanu Zamfir - 148,30


Rândunelele nu-și construiau
doar cuibul, din zbor
ne plămădeau toată casa.
Seara se ungea pe pâine,
prelinsă firesc din basme.
Am depășit această fază.

Zâmbind, colegele salvau
liceul de la scufundare.
Matematica se baza
mai mult pe ghiocei.
Ciupeam pulpa la ghitară,
răsturnam bunele obiceiuri
și maniere, tăvăleam
teoriile prin buruieni.
Bârfele ricoșau spre seară.
Vrăjiți, pe bicicletă
am depășit violetul cu brio.

Mama a înghețat fierbând
magiun de prune.
Focul nu mai este
cel original, de firmă.
Rămasă fără sens,
a emigrat în derizoriu
și oala găurită.
Emancipat, magiunul
a extins o adevărată industrie.

Acum, vântul
este mai simandicos,
ploaia este și ea modernă,
toamna dă târcoale
oleacă mai parșivă.
Primăvara se găsește
de cumpărat.
Pentru leac,
nu mai avem iarnă.
Ne-am ales cu urticarie
de la gâdilat compromisuri.
Furtul nu se mai mulțumește
cu mere.

Cu responsabilitate
ezităm să trecem puntea.
Un reproș mânios e râul.
Vaporașele nu mai sunt
de hârtie.
Cerneala este mai matură,
dar deloc simpatică.



4. Fast and friendly – Irina Lazăr - 148,10

Nu m-ai lăsat să te văd
Ți-ai acoperit ochii cu o cortină
în timp ce îmi spuneai că totul e zadarnic
apoi mi-ai privit corpul cu lupa,
rece și uniform
sufletul lejer s-a întins la uscat, nu mai avea ce pierde
am venit la tine ca la un om cu armură încercând
să-mi acopăr și eu măcar picioarele
pentru că am descoperit
numărul 777 se ridica vremelnic dintre așternuturi
sunt o stripteuză începătoare, o femeie defectă agățând cu tocurile cui
gândurile altora, ale tale nu
sunt o fumătoare pasivă, o sadică vișinie
devoratoare de povești violente
ușa scârțâie, la ce bun.



39. Nu există ieșire de urgență din tine în caz de incendiu – Maria Elena Chindea - 148
- dospesc în inimă pâinea înălțării -


din cauza ta iubite fonemele mi se-adună vrafuri în piele
extemporale ciudate ale materiei care-și reciclează visele cu o ciclicitate atroce
(cel puțin așa le percep când mă chinuie o viroză atemporală)
dintr-un anacronism celular le numești amoruri voluptăți extrase din noapte
în regim de urgență îmbrăcați în litere anoste
performeri și ratați se calcă pe bătătură sub primul strat al dermei
dau declarații sforăitoare
de la tribuna nucleului crezând că ceața are consistența și textura granitului
se cioplesc înfrigurat tronuri sub orice mască și culoare
butonul delete este blocat iubite viața are propriile condamnări
în jocul umbrelor și luminii grațierile au încorporate cipul menirii celeste
cel dinainte de nume și respirație desparte apele
dar nu-ți siluiește talpa (ți-a dăruit odată pașaport stelar și imunitate)
se-adăpostește de singurătate în tine
nu este sinucigaș nici nu poate deși este asupra a toate pulsațiile
oarbă caută mâna lui pe dinlăuntru cusătura neantului
nici o certitudine identitară țurțuri a mine a tine anesteziază
cordul deschis al luminii
refugiați din toate dimensiunile creează carambol în vertebre
învingătorii îmbracă sclavia ca pe-o togă imperială
eșarfele viselor mele agață același tu rătăcit (unde când nu mai contează)
ninsori de vară zăludă galopează prin vene
coastele ți-au dispărut și nu dau bon de înregistrare
reclamațiilor patetice
mă privesc intens din pupilele tale fii nenăscuților îmi sunt oglindă
și certitudine albă la vremuri de restriște
totul se plătește cu totul și ceva pe deasupra (e una din lecțiile achitate în sânge)
de-atâtea ori te-au înecat izvoarele brațelor niciodată nu ți-au ajuns
morțile

supralicitarea nu este opțională

din cămașă de ruguri alunecăm tainic în fiecare noapte
cultivatori în carne friabilă provocăm destinul eu tu întotdeauna
sub mască chipul tău neasemuit spală înalt lumina
dansez exotic în balerinii vidului
inocența falică scrumește curcubeie în altare
nedespărțita suflare dinainte de ape
unica

am supraviețuit defrișărilor lepăd obrăzarele timpului
tu
pretutindeni

o singură gură încheie nasturii veșniciei


27. violonistul diavolului Ottilia Ardeleanu - 147


prin oraș e pustiu de ziua îndrăgostiților
singur soarele străbate promenada
ca unul care-și rememorează iubirile
pe dig aplecat de parcă ar vrea să se arunce în valuri
ațintește spre țărm unde
pălării de stuf leagănă umerii clădirilor părăsite

cobor în goană trepte de piatră
vântul în spirale se zbate în evantaie din pene de pescăruș
ca un arcuș se năpustește pe-o vioară un capriciu
vijelios cu armonii viclene pe faleza lumii

peste toate astea ochii noștri
se întâlnesc pe portativ aleargă deodată cu
vântul printre octave își face loc să te-asculte
ca un spectator nimerit din greșeală
stânjenit că nu s-a pregătit pe măsură

mă privești și vioara ți se supune
se alintă și ea uneori cine să-i înțeleagă pornirile
nebunești se-aud țipete dinspre mare abătându-se către stânci
ca dragostea
când crezi că te va lua cu asalt se potolește

nici nu gândești când se arată luna în spate cu un diavol
sperie singurătatea rupe o coardă
la repezeală cântecul sălbatic se sfârșește
între stabilopozi

orașul este doar o sală goală



23. În vremea aceea - Paul Alex - 146,50


a fost odată ca niciodată
când
graiul păsărilor nu-mi era străin
când
fiecare știam de unde venim

era pe vremea în care
seceta nu coborâse pe pământ
și oamenii-și unduiau gândurile
după soare
împreună curgând

în ochii noștri se vedeau toate cărțile
nescrise
pe care astăzi le-am așternut
afară din gând



33. poveste de dragoste – Anghel Geicu - 145,90


nu știu câte zile au trecut
de când mă chinui să scriu un poem
încerc tot felul de chestii
nimic nu îmi iese scriu
șterg scriu șterg
pe unele
le trimit direct la coșul de gunoi
în felul acesta am pierdut
câteva săptămâni până să îmi dau seama
că de fapt un text mișto
îți iese
atunci când îl scrii cu sângele tău

credeam că am trecut de faza când simțeam în piept
un fier înroșit când urlam noaptea pe străzi
iar femeile îmi închideau telefonul
cu o sută de whisky
reușeam cel mult să aprind un băț de chibrit
am plâns am urlat am sărutat asfaltul
de atâtea ori încât ajunsesem să cred
că sunt un copil al secolului unde
strada îmi era mai mult
decât un prieten
nu îmi dau seama dacă am reușit să mă vindec
probabil pe undeva au rămas niște răni
iar suferința sângele scurs pe asfalt
creează un fel de dependență atroce
atunci și acolo
în pântecul timpului
ajunsesem să mă las pradă ei
să-mi injectez în vene durerea
apoi într-un fotoliu așteptam
să își facă efectul

nu îmi făceam iluzii

nu. nu am răni care ar putea să impresioneze pe cineva
dacă te uiți
pe brațele mele nu ai să vezi nimic
nici măcar o femeie
nu îmi târâi piciorul
fizic nu am niciun
defect evident
ochii mei
de te uiți la ei
sunt limpezi
o limpezime pe care
ai să o găsești
doar într-un pârâu de munte
în apa clară
pe care o scaldă

nu căuta
ce nu poți găsi
durerea mea este în altă parte
pentru mine e sacră o binecuvântare
în adevăratul sens al cuvântului
pentru tine ar putea fi
o cafea fără zahăr
și da
o țin ascunsă
de fapt ea
este cimentul care mă zidește drept în picioare
cartea de vizită
scrisă cu sângele meu
cu povești reale și totuși
atât de ciudate încât ai crede
că mint
OK
este decizia ta
tu ești juriul de care am nevoie
să mă spăl de păcate
dacă tu crezi că iubirea
e un păcat fie aștept cu nonșalanță sentința
și te rog fii dur
nu mă cruța
iar dacă vrei să afli de la mine
discursul final atât am
de spus

o poveste
de dragoste


26. Iarnă în luna mai - Daniel Dobrică - 145,80


Nu vreau să plec iubito, afară e urgie,
Cu-atâta ură ninge și-i ger cum nu gândești,
Că-n os se face țurțuri, orice celulă vie,
Mai strânge-mă în brațe puțin, să mă-ncălzești.

Te rog, nu face patul, azi nu mai merg la muncă
Și vreau prin așternuturi cu tine să mă pierd
Decât să-nfrunt troiene ce norii mi le-aruncă
Mai bine-mi las obrazul pe sân, să ți-l dezmierd.

Azi nu mai vreau să-mi pese și-am să deschid albumul
Cu vise înghețate, ce-n nopți prea reci le-adun
Și dintr-un vârf de munte, spre tine-am să-mi dau drumul,
Pe-o sanie lăptoasă, ca un copil nebun.

Cu mantia ei rece, bătrâna jună-primă,
Ar vrea să ne-nvelească, îmbrățișați și goi,
Ce face iarna asta, e pur și simplu crimă,
Să n-o lăsăm, iubito, să-nghețe ființa-n noi!

Caloriferul arde, Gerar este afară,
Mai adu un pled moale și pune de un ceai,
Să ningă pân' ne-astupă, la noi e primăvară,
Doar viața fără tine e-o iarnă-n luna mai



38. cuibul de greieri – Dan Petruț Camui - 144,40


azi m-am dus la cimitir i-am găsit pe ai mei
adunați nu cumva să vin cu mâna goală
de când o știu bunica duce sticla la gură
nu se oprește din plâns
spune cuvinte greu de-nțeles dar o cred
sunt nepotul ei favorit mai ales ca băiat m-a învățat
nu te însura înainte de treizeci de ani mergi la preot
să-ți citească și atunci vrăjile se vor pune pe animale
mătușa lena mă lua de la leagăn
mâncam nuci din cel de sub coastă
acum este rândul meu să-i aduc
te miri ce acolo în traistă
nici eu nu-s bogat

unchiu' s-a spânzurat anul trecut
și-a ales un pom dat pe rod a vorbit cu vecinii
și-a plătit datoriile slujba oamenii
luați de gânduri jucau cărți până dimineață
le-a zis ori plecați voi ori plec eu
de la gropari am aflat primul
avea un ștergar în jurul gâtului proaspăt
ras cu pantofii lustruiți
nu gustase nimic nu te făcea să crezi că e mort
să trăiești cucule i-a zis un vecin în drum spre pășune
cu oile pe-nserat era tot în locul acela
l-au pus direct în coșciug
n-am apucat să-l văd eram la oraș
ținea cu orice preț să-nvăț carte

la puțin timp după ce ne-am certat
a plecat și tata
de frică să nu mă piș contra vântului
iarna ascundea butoiul de țuică
mereu îmi făceam de lucru în beci
primăvara doagele mai erau de el
au stingă-te dumnezeu
două sute de litri
mai bine-l găseau comuniștii
mi-au dat hainele cu părere de rău
statul declarase că nu mai există niciun deținut
politic a garantat pentru mine
de unde să știe că voi ajunge domn la oraș
pentru cei vii aprind lumânări pe rând
că doar n-or muri toți
deodată mama s-a-ntors fă-ne și nouă o pâine

am luat un taxi să nu uit



24. Călătoria – Mircea Teculescu - 143,60


frumos tu mergi prin ea
cu pași involuntari tiptili
care ție ți se potrivesc
și astfel ea își află loc
mai aproape de pielea ta
apoi tot pătrunde în tine
intră începe și crește
și tu nu îi poți face nimic
ești o prințesă a durerii
trăiești mecanic din reflex
în același fel la fel

așa înaintezi doar simțuri fără
să mai poți fi nimic altceva
ești tot mai puțină înceată
mai dezlânată și mată
până ce a ei cu totul devii
până ce nu-ți mai aparții deloc
și deloc nu mai contează visele tale
ai fost invadată 100% cucerită
total molecular nici în cea mai
frumoasă îndrăgostire a ta nu
s-a întâmplat așa ceva

da încă un sfârșit abisal de
aici înainte decât orice cuvinte
decât orice artă
clopotele sunt auzite acum
doar de mine și ceilalți
tu deja ai plecat pe acel pod
ce-și ține în gură propria lună
trupul tău o iubită humă iar
eu geamănul din depărtare
pot doar semne să fac plimbându-mă
cu umbra dăruită de tine



15. A venit... - Petru Ioan Gârda - 143,50


a venit nechemată, chiar moartea la mine azi-noapte
îmi vorbea răgușit auzeam șuierate doar șoapte
mă presa hotărâtă cu-o gheară-ascuțită în piept
și mi-a spus că mă ia c-am trăit... am trăit înțelept
dar e timpul să trec azi dincólo de ultimul prag
cum să plec tu nebuno acum și să las ce mi-e drag
vreau să știi... eu am strâns niște bani pentru casă la țară
vreu să fiu pe pământul natal cînd se seamănă ară
vreau să strâng liliac să-l miros măcar încă o dată
vreau să calc în grădini pe zăpada cea albă curată
vreau să merg în pădure să-mi cânte pe-o ramură cucul
vreau s-apuc să mai bat cu prăjina cea mare iar nucul
să culeg struguri roșii sau albi cei cu boabă zemoasă
să mai mângâi o dată un sân de femeie frumoasă...
vreau s-apuc să mai scriu să citesc înc-o carte
pașii mei pe nisipuri de mări și pe munți să mă poarte
toate astea le știi le-ai avut norocosule hai
nu plec moarte acum nu e grabă ce naiba, mai stai
cum să plec dacă am de plătit datorii la vecini
am proiecte destule în lucru stăteam ca pe spini
zugrăvesc izolez îmi închid chiar acum un balcon
măcar stai până dau unui medic de-al meu telefon
care medic răspunde acum când e noapte târziu?
și oricum nu trăiești până mâine de vrei pun pariu
voi trăi cum să plec mi-am luat nu demult o mașină
cum să mor când în fine e prețul scăzut la benzină
am în plan să mă duc la Paris să văd turnul Eifel
nu vei merge la niciun Paris nu vei merge defel
se-mplinește destinul chiar azi, e demult hotărât
lasă-l dracu’ destin i-am răspuns iritat oțărât
e o babă de-o sută de ani mai încolo pe vale
e bolnavă e șchioapă și chioară și-adusă de șale
o, am fost și la ea dar rapid mi s-a pus pe arțag
„cum să plec tu nebuno acum și să las ce mi-e drag...”...


18. hipotermie, ninge izolat - Mihai Brezeanu - 143,50


la prima chiciură am șters geamul apoi l-am aburit iute la loc
am săpat în podea după zile să le lipesc înapoi în calendar
n-am conchis că iarna a sosit cu adevărat până fulgii
nu s-au împrăștiat ca semințele de bumbac
peste un mozaic unde decupaje mai fine din scoarță
țin locul frunzelor
frigul mi-a completat coastele dar nu s-a raspândit a otravă
așa că îi devin sclav și găsesc momentul ideal
să pun mâna pe bici și să continui de la spate
pentru acea ireversibilă uniformitate căci
cine mai are nevoie de speranță când pleoapele sunt mult mai aproape
și încă mai pot fi trase ca un opus al cortinelor
am arat terenul fulgilor cu sculpturile în gheață
rămase de anul trecut prin pod
pieptul mi le-a topit de fațadă doar în picături chinezești
pulsând rar o căldură sterilă
oameni de zăpadă or să încolțească or să crească
însă nu am uitat chiar de tot cum să îi fac
în pumn am cărbunii formați din dopurile de plută ale inimii
i-am degustat vinul și încă mai are savoarea momentelor acelea
când ne-am spălat reciproc tălpile după strivirea strugurilor
însă sincer să fiu pumnul nu l-am deschis încă
dar după toate acele flăcări iscate când l-am ridicat
și strada mi-a mai cedat din sugrumatul trotuar
toate acele victorii trebuie să conteze cumva
chiar dacă tabela de marcaj a orizontului rămâne neschimbată

obișnuiam să-ți spun că obrajii ți-i simt calzi de fapt
când doreai să le confirm răceala
înainte să îți desfaci fularul
chiar și înaintea trecerii pragului
dilema era mereu stinsă lângă șemineu

acum viscolul vine la fel de autentic de la pasărea phoenix
determinată să nu hiberneze
el întotdeauna va fi asemenea unei coase ai grijă ca
ghemuirea să nu te facă să pari un fir de iarbă izolat
la ani-lumină de orice început de pajiște

doar în afara infernului alb se poate vedea curat albul
dar nu din cauza lui ajungi prea târziu
probabil ai descoperit că e un singur anotimp cu măști create de noi
dovezile sunt și sub moalele capului și în grădinile care înfloresc
întotdeauna când cei care se apleacă după bulbi decid să nu se mai ridice
să zic că te înțeleg că o asemenea descoperire
cere zăbovire și întoarceri ale gâtului până la spirală
acu' nu mai are sens să pomenesc de oameni de/în zăpadă
și cum încă le lipsesc mături/găleți
îți pregătești ciocolata fierbinte cu o picătură pestriță de lapte și
scoți perechi de mănuși din piele până dai de acele mâini
bune pentru a da file și nimic mai mult
deși umplu tot aerul ca o vocală înaintea prăbușirii
nu observi să mă dai cu tot cu pagini
dacă nu ar fi notele de subsol nu aș putea ține pasul cu lectura ta
te grăbești spre ultimul capitol
vrei doar drogul finalului fericit fără a lăsa atmosfera
personajele să îți intre sub piele
ciocolata fierbinte ai uitat-o pe masa unde se desfac plicuri
anestezicul gelifică lacrimi dar încă privesc cum aburii par să nu se consume
înainte de ațipire după ce am semnat pacea pe catran
deschizi geamul și îmi arăți cum fumul hornurilor
"urcă" cam la fel până la același tavan țesut de un păianjen ce curtează
deci ar fi indicat să nu mai mă arunc în șemineu odată cu surcelele
(când inevitabil o să ajung iarăși la capătul placebo al puterilor
când așteptarea va lovi înaintea ghilotinei boante trecute de zenit)
dacă vreau ca ce mai am solid prin mine să rămână și la teoretica primăvară
un greu de pus pe cântarul
brațelor în echilibru




3. Nu m-aștepta - Anișoara Iordache - 142


nu m-aștepta
i-am șoptit vântului-
peste geamătul fierbinte al copilului
grabnic
să-ți întinzi genunchii


nu m-aștepta
am strigat ninsorii-
în jocul perfid al ametistului
răsfirat
pe umbrele nopții
să aduci cât de iute poți
tihna

nu m-aștepta
am grăit ploii
vocea -ca un tunet prelung
de trezire
să potolească setea

așteaptă-mă te rog
Bartimeu
la porțile cetății
privirea ta limpede
lepădând hainele
mă va lua de mână



49. Neliniște - Cinpoeșu Florin Gabriel - 140,10


Adulmecă-mi visele cu gândul
Și spune-mi dacă să cred în ele
Căci multă frică poartă vântul
Când visele scap printre nuiele,
Cu voce de lup în mijlocul nopții
Îmi urlă în cap, se scoală și morții
Mă-ngână cu vorbe de șarpe zidite
Să merg să-l lovesc pe omul ce minte.
Dar, ce-i adevărul?
Adevărul, este o minciună făcută
De omul parșiv ce vrea să ascundă
O tristă și crudă realitate
Totul este relativ, nu există dreptate.
Acum, durerea și frica se așează pe mine
Ca praful văratic, când vântul adie
Cu mers de gazelă mă îndrept către mare
Să-nlătur tot răul, spălându-l cu sare
Dar el, mă pătrunde tot mai adânc
Iar sufletul trist mi se transformă-n pământ.


29. Anotimpul iertării – Adelina Labic - 139,40


Rătăcită privirea ta, primăvară,
Prin lumea asta de-afară
Prin meri despletiți prea devreme,
Prin gând rutinat de dileme.

Oftezi…Cosânzeana mea tandră...
Demult, n-ai dansat o ciuleandră
Și albe, florile-ți rare
Se-nvârt ca o grea consolare.

Mai des, ploi se înfundă-n cărare
De toamnă-s, privirile tale,
Aripile moi, puerile
Orfane de-avânt și fragile…

Plîng trestii în tine, în mine
Ce-s viețile noastre de mâine?…
În inimă-o salcie, frântă
Spre muguri întruna se-avântă!!!

O umbră a cerului, pare
Privirea-ți atotiertătoare,
În rugă, spre seară, pe cruce
Lumina prin iarbă-ți străluce.

Tu, dulcea mea, primăvară,
În suflet păcatul îmi ară.
Greșesc, parcă ninge în mine
Și fulgii îmi sapă ruine.

Doar tu, ca o mamă de sînge
Ai flori pentru rana ce plînge
Căci ești anotimpul în care
Învăț să mă-nalț prin iertare.




44. Conexiuni – Ion Marieta Alina - 138


Pe o cărare în vis
un bătrân urât și gârbov
îmi ieși în față, de prin tufișuri.
Mă privi intens,
și-mi întise mâna să i-o pup.
Am stat puțin și pînă la urmă smerit
am atins cu buzele
pielea-i zbârcită și carnea.
Și atunci a zis: să fii bun cu tine
că nu ești piatra din pantofi
care atunci când te stînjenește
abia aștepți să o arunci.
Să te bucuri cât poți,
nu să gândești ca un ticălos
într-o minte perfectă
de tot.
Apoi plecând liniștit, a mai zis:
cerul și pământul se vor duce
speranța se va învăța mereu
în furtuna inimii,
suferința va fi poezie
și de atunci o să taci.
Am mers amandoi,
separați, mai departe.


43. fluturi albaștri și multicolori pe bec – Oancea Sorin - 137,80


arunc o filă
pe lampă la tine din voce
(îți tună fragmente)
mă aud diluat

pe o frunză în vie
aștepți
un ciorchine în pârg
îți îngropi
sclav într-o momâie
îmi spui ce vinului nu poți

adunăm (dragi) blesteme
le scriem
în ceruri absente citim

aprins de alcoolul iubirii
îți sunt asemeni
cumva lumea proastă ne aduce
în vicii ce lipsa de ele nu va

le punem adunate
prea multe
file
frunze
umbre de om
pentru că legea
umanului exult este de a se face
om din tom



11. Déjà vu – Lăcătuș Daniel - 137,20


modul cum ține trabucul între degete
amintește de Che Guevara
salută tovărășește mulțimea din parc
cu entuziasmul lui Ceaușescu
în Primăvara de la Praga
și ia loc pe bancă lângă mine

câteva secunde mă privește
ca pe un suspect ISIS
până să mă interogheze cine sunt
suficient cât să mă imaginez
în lanțuri după gratii
cu un coleg de celulă criminal

mă inspecteaază tăios
încât mi se zbate carnea
de câte ori se uită în direcția mea

ochii de felină aduc aminte
de tovarășa învățătoare
în timpul etapelor dese de crize
de câte ori ieșea din sală
mă simțeam eliberat ca dintr-o robie



37. Iarna poeților – Elena Toader - 137


Se-opresc la masa roșie poeții,
Un sânge nou le arde în artere,
Bătrânul suflet a obosit,
E ceasul somnului aproape,
Iubirea tatuată șchiopătează.

S-au cunoscut războinici,
Cu zile de fier, plămânii de tutun,
De mâini atârnau cuvinte înjunghiate,
Îi urmăreau asemenea lupilor înfometați.

La masa roșie se așezau pe rând poeții,
Plângeau o iarnă,
Plângeau de dorul lui Dumnezeu.


42. Sangvine – Simionescu Victor - 136,70

El i-a despletit amintirile din artere
Ea a îmbrățișat somnul lui
El își spală inelarul în aorta ei
Ea își ține numele scris într-o sticlă
El fumează chiștoacele ei
Ea își spală sânii în ochii lui
El i-a lustruit tristețea cu tăcere
Ea îi ronțăie coastele ca un șobolan
El colectează magneți cu vorbele ei
Ea îi strigă fericirea în poligon
El are mustață din laptele ei
Ea și-a dezdoit pielea pe așternut
El i-a umplut perna cu penele lui
Ea este cu un zâmbet mai încolo
El este mereu uimit aici



46. ca încă... – Vasile Mureșan - 136,10


ca încă să-mi duhnească aripa de-atâtea prăbușiri a zbor blestemul să mi-l pierd pe drum un chef vital să am de-o moarte spre-al vieții stârv hiena tristeții de fericirea-o să mi-o poarte și-ai rătăcirii pași trădându-mi șchiopătând de-un singur dor prin a raiului siberie puneți-mi doar de-o deportare saltimbancii vechii doine clovnărești lacrimii mele să am de-o mimă-n plânsul meu un zâmbet pentru fiecare pe-al întristării cer gulagul în petec de-o să-și dea de stele dintre care de vreuna la nunta mea de-o sta să cadă grea-mi rămâie numai moartea cu visul nemuririi-n gând pe dealuri cum n-am loc de sănii prin curți de oameni de zăpadă și pe crucile din lume de atâți iisuși de rând



5. M-am enervat – Nicolae Diaconescu - 131,20

Mâine să treci pe la circă
mi-a spus în vârful limbii
cumnată-meu, colonelul
Ai o anonimă
cum că, în ultima vreme
te enervezi cam des

Și-o iei în considerare?
l-am întrebat
Avem și noi obligații,
sarcini de serviciu
sper să mă înțelegi!
Am să vin! promit

Era o liniște nepământeană
ca înaintea unei furtuni
M-am așezat pe spate, în pat
mi-am împreunat mâinile
și m-am tot gândit
până a doua zi

Bine ai venit cumnate,
Ia loc,
să-ți dau o apă plată, un suc,
ce vrei?
Păi,.. de ce m-ai chemat?
Să-ți iau o declarație,
așa e procedura!
Spune-mi de ce te-ai enervat?

Japonică m-a supărat,
câinele meu Labrador
Îi dau de toate, îl răsfăț
și el își face nevoia în fața bucătăriei!
Am vrut să-l educ și i-am băgat
botul
în propriile mizerii
degeaba, n-a învățat nimic!
Enervat
i-am tras câteva palme la fund!
Mi-a părut așa de rău, a plecat spășit!


Pe vremea asta capricioasă
o puică a ologit
Tâmpitul de Jenică
tocmai pe ea s-a găsit
s-o calce!
biata găinușă
bolnavă fiind
nu-și putea ridica
târtița
iar domnul Cocoș nu-și împlinea
menirea
așa că a frămâtat-o în picioare
până aproape a omorât-o
enervat
i-am tras un picior
de a zburat
șapte metri
prin aer!

M-am enervat și pe Sile
motanul care...

Bă cumnate!
îți bați joc de mine?
mă iei de prost?
Te-am primit cu atenție
și tu îmi înșiri baliverne?

Păi ce-ai vrea măăă?
Să-ți povestesc de ce m-am enervat
la Referendum?
Sau când a căzut Iovan
cu avionul în munți
și-aveați ordin pe unitate
să nu-l găsiți?
Norocul a fost pădurarul
care l-a căutat
altminteri
mureau toți
acolo!

M-au enervat și domnii potentați
când le-au vârât pe nas
democrația
ălora care acum buiesc în Europa
și alemanda crezând c-o să primească vreun premiu
sau o să aibă forță de muncă ieftină
ca a turcilor în anii 60
ai secolului trecut
i-a invitat spunându-le că Germania e
noul Eden!

M-au enervat și norvegienii
că practică răpirea de copii
ca teroriștii!

Cel mai mult m-a enervat
focul de la Colectiv
când au ars atâția tineri

mă enervezi și tu
de-mi vine să-ți trag un șut
să te trimit prin ușa aia
dincolo!

Soldat, soldat!
Da, să trăiți!
Umflă-l p-ăsta
și bagă-l la bulău!
Trei zile, nici apă să nu-i dai
să bea!

Ce a urmat
Nu a fost un happy end



47. Imagini – Cristi Tudor - 130,80


umbre
oameni în troleibus
telefoane ținute în mână
sentimente ascunse
priviri fugare
clipe fără răgaz
țigări fumate
ochi în telefoane
vorbe goale
lipsă de bun simț
cărți fără mesaj
muzică prea tare
mesaje aiurea
facebook poze selfie
dimineți prea devreme
irosiri de timp
și cafeaua sorbită
cu privirea din balcon
la singurătatea societății



28. Ochiul tău – Constantin Popa Istrițeanu - 127,40


Ochiul, fereastra trupului
Și sufletului tău
Spre lumina desprinsă din întunericul dintru început
Brusc s-a întors
În spre zarea de sus a cerului
Aproape-i pe dos
Puțin mai e...
Până să i se vadă rădăcina
Cu nervul optic înfipt în cap
Și... s-a întâmplat,
Când a zărit ceva urât,
Dizgrațios în fața sa
Dar... repede s-a reîntors
La locu-i binecunoscut,
Când în peisaj a apărut
Nu se știe de unde!?
O femeie frumoasă
Cu un contur de fotomodel
Ce-n mână avea o floare,
Oare...,
De ce Doamne!?
L-ai învățat pe ochi
Aceste gesturi spontane
Și... atât de simple!



6. pronunțarea sunetelor – Marinescu Victor - 126,60


cînd ne ducem dracului
ne ținem de ceva
pentru că niciodată nu va mai fi la fel
și în nemernicia aia mișcăm limba
ne spunem unul altuia corpuri
și nu te mai văd goală
nu mă mai vezi gol
ne ștergem buzele.

  | index

< Happy New Year, 2016! (Article) < Happy New Year, 2015! (Article) < National Poetry Competition 2014 - Now Open! (Article) < The 2013 Popescu Prize (Article) < The National Poetry Competition 2013 (Article) < Mslexia Poetry Competition 2013 (Article) < National Poetry Competition First Prize, Patricia McCarthy (Multimedia) < Happy New Year! (Article) < Happy New Year! (Article)

Translations of this text:   Members comments:

No anonymous comments allowed !
In order to post comments and texts
you must have an account and then LOGIN !

#