agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3280 .



Bătrânețe fără tinerețe
essay [ ]
Compilation: Texte Filozofice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [I.M.Popa ]

2014-04-24  | [This text should be read in romana]    | 



Ce-ar fi dacă logica instantaneului sau simultaneitatea planurilor și viteza de circulație a informației, alături de ritmul tot mai alert al schimbării (politice, economice, sociale etc.) - care dau impresia că o zi nu mai seamănă deloc cu următoarea și că valorile trecutului au rămas, în doar o sută de ani, în urmă cu un mileniu - ar contamina organismul uman cu particularitățile mijloacelor tehnice care au pregătit terenul pentru incubarea și dezvoltarea acestora, particularități cu care societatea din ultimii ani a fost impregnată fără încetare? Această idee ar atrage după sine, cel puțin la nivel teoretic, o eradicare fictivă a vechiului, a bătrâneții sau, dimpotrivă, o instalare prematură a bătrâneții (care poate fi asociată cu o experiență bogată) ca semn al unei stăpâniri plenare a realității; o liniaritate, o desfășurare continuă a lucrurilor, fără etape și granițe. Desigur, această stăpânire nu poate fi decât una fictivă, reducționistă și nefundamentată pe cunoaștere.

Granița care separă copilăria și adolescența de maturitate și bătrânețe este (în suficient de multe cazuri pentru a putea efectua o inducție) estompată de această implicare a subiecților într-un circuit bulversant pe care celulele organismelor lor nu îl pot susține decât în virtutea propriei lor dispariții. Se poate spune și că ceea ce te muncește încontinuu de la o vârstă fragedă tinde să îndepărteze acea prospețime, acea strălucire pe care oamenii o degajă în timpul unei tinereți autentice. Mai departe, faptul că acest fenomen apare în unele situații, lipsind cu desăvârșire din altele, nu ajută la infirmarea premisei potrivit căreia tinerețea nu este decât un concept (care poate coincide cu realitatea doar dacă se pliază pe cerințele acesteia), ci arată că realitatea este adesea porționată în felii inegale de resurse vitale. Așa cum din ce în ce mai mulți copii prezintă semne premature de adolescență, din cauza accelerării (sau suprasaturării) diviziunilor celulare pe căi artificiale, cum poate că la fel de mulți adolescenți prezintă semne de maturitate timpurie, la fel și tinerii adulți (acolo unde fenomenul accelerării apare de timpuriu) sar în mod imperceptibil peste o etapă importantă din existența lor ca urmare a îngustării timpului celular alocat perioadei în cauză. Un om al cărui organism decide, prin pârghii virusate și autodistructive, să înceteze a mai face parte din acest stadiu al existenței materiale (i.e. viața umană) la o vârstă a presupusei tinereți și-a trăit bătrânețea celulară mult înainte de vreme, și sunt mulți astfel de indivizi. Codul lor genetic răspunde accelerării cu accelerarea propriei degradări. Dar acestea sunt simple speculații, iar îmbătrânirea și moartea premature de care am amintit pot fi „simple” efecte ale configurației sociale care se prezintă ca o rețea de date în care elementele umane trebuie să se comporte asemenea unor vehicule de transmitere a informației și de gestionare a producției, ceea ce poate duce la degradări psihice și fiziologice. Ce pare sigur însă este faptul că viteza amețitoare cu care „sistemele umane” sunt constrânse să opereze produce transformări profunde în chiar substratul cultural al conștiinței lor. Acest fapt conduce la erodarea tezaurului cultural prin care înțelegem suma operelor de artă, așa cum arta era percepută în trecutul mai rațional, cu o derulare istorică mai lentă, ca fiind apanajul unei „aristocrații spirituale”. Uitarea comportă aici un rol decisiv.

Proverbiala inspirație și extenuantul travaliu creator ale scriitorilor, filosofilor, oamenilor de litere etc. se regăsesc într-un decalaj aproape iremediabil, dacă nu de-a dreptul iremediabil. Tinerețea artistică, acea perioadă de germinație a talentului, trebuie să se adapteze cu rapiditate ciclului continuu al cererii și ofertei pentru ca purtătorul să-și poată continua activitatea, creându-se o bază materială acceptabilă pentru persoană, dar insuficientă pentru operă. Și-aici nu ne referim numai la aspectul pecuniar, capitol la care pseudo-talentele ce produc pe bană rulantă opere facile destinate publicului larg – reprezentanții acestui public având, în majoritatea cazurilor, un orizont de așteptare îngust - se descurcă acceptabil. Pentru că tocmai aceasta este problema: anexarea creatorului cerințelor publicului larg. De unde pot rezulta multe mutații: originalitate gratuită, de dragul originalității, care dă naștere unor mutanți literari, filosofici ș.a.m.d. (asemănătoare întrucâtva cu bolile genetice), proliferând într-o mare de ignoranță și atrăgând din ce în ce mai mulți adepți, dintre care toți victime ale mersului vremurilor (sau, mai bine zis, ale goanei vremurilor). Când spun bază materială pentru operă, mă refer, desigur, la o bază substanțială pe care propensiunea pentru creație trebuie să construiască unui edificiu trainic, dar într-un timp care să permită decantarea reziduurilor primitive, rudimentare, din conștiința creatorului, fapt care nici nu mai intră în discuție într-o eră ce preamărește instantaneul. Tendința este următoarea: exiști atâta vreme cât publici, trecutul - chiar cel apropiat - intră mult mai repede decât ar fi cazul în desuetudine. Publicul trebuie „mișcat” acum, cât e cald, altfel vântul migrației, care adie și pe scena divertismentului cultural, se va răzbuna și îl va arunca pe creator în uitare; acestea sunt imperativele pseudo-artiștilor, scriitorilor de dugheană. Ca un contraargument, s-ar putea invoca aici inițiativa frivolă de educare a publicului. În realitate, nu este vorba de nicio „educare” în sensul consacrat al cuvântului, de „paideia”, ci pur și simplu de o modelare sporadică a așteptărilor publicului, adică de o reconfigurare minimală a bagajului sărac de cunoștințe cu care publicul este chemat să întâmpine creațiile artistice, neavând timp pentru asimilarea cunoștințelor necesare evaluării critice și estetice, din cauza lipsei de instruire în acest sens (pentru că - nu-i așa? - o simplă opinie venită dinspre o minte neantrenată nu poate fi considerată judecată de valoare). Astfel, revenind la originalitatea gratuită și mimată, exersată de dragul „senzaționalului” și-al autopromovării prin dorința de-a șoca, să ai pretenția de-a fi original sau să cauți cu ardoare acest lucru într-o epocă în care o sumedenie de platitudini trec adesea neobservate (din ignoranță) pare o dovadă de vulgaritate sau, mai bine zis, de o voluptate a vulgarității care-l îmbie pe veleitar să se arunce cu capul înainte întru explorarea superficială a unor adâncimi nebănuite, în condițiile în care el nu poate vedea adevărata natură a mediului în care trăiește. Cu cât fuga după originalitate este mai rapidă, cu atât câmpul vizual al „atleților” se îngustează mai mult, lucrurile simple fiind lăsate în urmă, devenind inaccesibile. E ca mini-parabola peștelui în apă, aparținându-i teoreticianului și criticului literar Marshall McLuhan, potrivit căreia, la orice adâncime s-ar afla, peștele nu va lua seamă de mediul acvatic care-l împresoară! Și aici, ca și în exemplul din incipit, operele de o calitate precară ajung să îmbătrânească înainte de vreme, un preț pe care unii sunt bucuroși să-l plătească pentru a avea onoarea de-a ști că, la un moment dat, chiar și pe termen scurt, cineva a pus sau va pune (un) preț pe operele lor.

Astfel, tinerețea și bătrânețea, două etape din viață fiecărui individ (sau a fiecărei opere), care obișnuiau să delimiteze granițe temporale precise, tind să nu mai fie atât de separate pe cât am fost obișnuiți să credem, ci să funcționeze ca două entități contigue, interșanjabile, cea din urmă suprapunându-se cu cea dintâi, uneori ajungând chiar s-o eclipseze.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!