agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4185 .



Poveste la gura sobei
essay [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Nicu al Popii ]

2018-02-09  | [This text should be read in romana]    | 



Poveste la gura sobei
16.01.2018
Vântul șuieră în rafale lungi, poarta de la drum scârție a disperare, în casă pâlpâie focul, iar eu înot într-un ocean de melancolie! Aș dori să ajung la țărm unde să găsesc poteca la capătul căreia să mă cațăr pe o stâncă și din vârful ei să contemplu lumea.
Oare ce l-a făcut pe Ovidiu să fie atât de trist? Ce îi lipsea, la malul mării mereu schimbătoare, de îl copleșea singurătatea? Aici nu mai era înconjurat de epicurienii care îl adulau. Oricine, chiar și Ovidiu, avea probabil nevoia confirmării propriei lui valori artistice,voia să creadă că reprezenta ceva pentru cei din jur. Sau poate îi lipsea mai ales confortul, pulsul civilizației din inima imperiului? În jurul său,lăngă o mare neliniștită, numai bordeie, iar la Roma...până și baia era operă de artă, avea peisaje pictate, scene în mozaic. Elitele răsfățate din capitală știau că, înainte de a fi util, obiectul pe care îl folosești trebuie să aibă și o anume calitate estetică, să fie frumos.
Tiberius, împăratul stoic, filozof vizionar, voia să pună cumva capăt decadenței, viciilor, desfrânării care atinseseră asemenea cote încât simțurile marilor aristocrați se atrofiaseră. Numai chinurile și torturile sclavilor gladiatori îi mai scoteau din toropeală. Erau de o cruzime alienantă, aveau orice la dispoziție, femeia pe care o voiau, mâncărurile cele mai alese, muzica, dansul, droguri alcoolizate, li se închinau imnuri, dar nimic nu-i mai făcea să vibreze.
Când s-a aflat la Roma, Luculus i-a comandat bucătarului său:
-Pregătește-mi o masă rafinată, excepțională, somtuoasă!
-Avem musafiri? întrebase sclavul.
-Da, eu însumi sunt musafirul!
Am putea crede că un astfel de comportament, ritualizarea festinului, îl situa, definitiv, pe aristocrat în afara regnului animal. Dar, cruzimea și lipsa oricărei tresăriri umane în fața răului, îl cobora chiar mai jos de instinctele sălbăticiunilor.
Însuși poetului, deși trăia în confortul civilizației din epoca sa și era apreciat de aristocrația imperială, îi lipsea bucuria umană, sensibilitatea la tot ce îl înconjura îi era aproape moartă. “Doar atingerea împărătesei m-ar mai trezi la viață” și-o fi spus el într-o zi. A ridicat ochii la Corina? Cine era ea, oare?!
Tiberius nu l-a iertat! Încă nu se ivise în orizontul spiritual al umanității creștinismul, filozofie idealistă, în care pe primul plan este iubirea, iubește-ți aproapele ca pe tine însuți. Așadar, Tiberius nu l-a cruțat, a vrut să dea un exemplu răsunător, cu scop etic moral, celor care nu se mai considerau obligați să respecte normele unor legi social-umane. A reușit?!
Caligula, nepotul său, era mai desfrânat decât…Ovidiu. Împăratul se tot gândea să lase un urmaș demn de a răspunde de înfloritoarea lume romană. Nu voia să înmâneze inelul puterii, sigiliul imperiului, unui denaturat. Dar tot amâna decizia. Când s-a îmbolnăvit s-a retras la Capri. Caligula a profitat de ocazie și a năimit un asasin care a avut grijă să-i smulgă și sigilul. Astfel a ajuns împărat cel mai depravat individ și s-a ales praful de marele imperiu…
Mă aflu tot pe stâncă, înălțimea ei domină împrejurimile iar eu contemplu lumea! Deși inima mi s-a împietrit, chipul mi s-a mumificat, încă mă emoționează ceea ce văd, aud, citesc…
O tempora…Oare Seneca a intuit că moravurile vor fi, prin darul fiului lui Dumnezeu, din nou, mai curate? Poate că da, altfel nu i-ar fi scris, de pe pragul morții, în așteptarea centurionului, scrisoarea atât de aspră, veninoasă, critică, lui Nero. Gândurile lui nu erau pentru împăratul nebun, care nu mai vibra la nimic și a dat foc Romei. I-a ars și pe creștini în catacombele lor, că poate așa va fi mai inspirat , va crea o operă nemuritoare. Scrisoarea dedicată lui Nero nu era pentru el, ci pentru posteritate! În timp ce își tăia venele, Seneca gândea la un viitor mai bun pentru omenire. Speranțe, speranțe, speranțe!
În vârful Stâncii, privesc focul cerului aprins de asființitul soarelui și încerc, din răsputeri, să nu mă întorc în Oceanul Tristeții. Speranțe, speranțe, speranțe!

P.S.
În tinerețe credeam că oamenii sunt buni de la natură, că această calitate le este dată la naștere prin scânteia divină și numai un mediu, pervertit, le schimbă comportamentul. Mă amuzam când ascultam gluma spusă în șoaptă:
Caligula împărat
Și-a băgat calu-n senat
Ceaușescu mai galant
Și-a făcut iapa savant.
Și totuși atunci nutream o speranță, azi ce mi-a mai rămas? Se clamează răul și urâtul ca fiind înalte virtuți umane și tot ce e deviant comportamental, pornografic este premiat, adulat de cohorte care strigă în agora „noi suntem viitorul „. Eu încă mai cred că Seneca are dreptate!

Nicolae Aurelian Diaconescu

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!