Poate că Hugh Hefner ar fi cel mai potrivit să conceapă un film purtând titlul acestui articol. Sau mai bine să nu-l implicăm aici spre a nu-i crea neplăceri tovarășului Flynt, doar știm din film că acesta deși mai vrea nu mai are cum, pe când celălalt își afișează gemenele blonde? L-am numit tovarăș pentru că în dorința lui de-a oferi tuturor ceva ce nu găseau pe-altundeva putem sesiza nuanțe comuniste, iar dacă tot l-am alăturat visătorilor stângiști, chiar și printr-un fals versus această etichetare începe să capteze aburi de concretitudine. Ar trebui poate să-l întrebăm pe Bolea ce părere are despre ipoteza noastră [plural de majestate a la Cristoiu], dar de ce să-i tulburăm viziunile post-satanice cu asemenea probleme existențialofile? Iar după inexistentul său răspuns ne amintim brusc de steagul sovietic adus de personaj la tribunal.

Nu ne întrebăm ce-ar fi făcut cei trei visători dacă tatăl gemenilor era tovarășul Flynt, nici cum ar arăta un pictorial cu cei trei în revista lui. Suntem generoși și-ți lăsăm ție aceste fantezii. Noi preferăm să călărim alte subiecte, fără a ne dezvălui totuși personajele preferate din cele două filme. Am putea începe prin a-i bănui pe cei trei tineri de inocență sau alte păcate inutile, dar brusc ne-amintim cu vinovată plăcere de scena din bucătărie și nu ne mai pasă de neatenta pornire, iar dacă-l proclamăm din start pe L.F. pervers ne va ajuta gelozia Isabellei să revenim pe drumul cel bun. Probabil că fanii Titanicului și ai telenovelelor au rămas șocați și scârbiți după improbabila vizionare a poveștii lui Flynt și cam tot pe acolo după ce le-a apărut în față genericul de final de la The Dreamers. Prima dilemă: care dintre aceste două filme ar trebui stârpit primul? Cel care ne descrie cum a luptat cu viața, concetățeni și prejudecățile lor un om care-și dorea ceva și-a izbândit sau cel cu răzvrătirile unor tineri care vor să scape de închistările la care simt că-i împinge sistemul și se revoltă? Cel cu bogate amănunte interzise minorilor legate de afacerea eroului sau cel cu fratele, sora și oaspetele săvârșind împreună acte reprobabile nu doar conform coranului? Așteptăm răspunsuri, noi am aruncat doar piatra, neavând nimic în comun cu cel cu pretenții cam nefirești din punct de vedere ro-uman asupra acestei acțiuni.

Revenim la scena din bucătărie, nu pentru a ne arunca în posibile dileme de genul e Althea mai sălbatică și nebună decât Isabelle? sau mai liberă? sau mai adevărată? [mai experimentată știm că e]... sunt sânii Evei Green mai apetisanți decât ai lui Courtney Love?, ci pentru că sesizăm o posibilă încărcătură simbolistică a acțiunii lui Theo. Matthew și Isabelle sunt pe podea preocupați să-i distrugă ei veți afla ce vizionând filmul, iar Theo își prăjește ouă. Ouă, nu cartofi, nici cârnați! Simțiți? Theo este învingătorul și în turul următor îl va înfrunta poate pe Bruce Dickinson [în traducere liberă dacă vreți], că doar și el are, zic urechile noastre, desfătate de tovarășul Flynt cu remarci de genul "Opinions are like assholes, everyone's got one". Amin!

Trecem dincolo și ne minunăm de minunățiile-ntre care editorul își duce zilele. E mai obscen ce vedem acolo decât războiul? Nu noi am întrebat primii asta, sărim peste răspuns și ajungem la iubire. Despre ce altceva sunt ambele filme dacă nu despre dragoste? Larry o iubește pe Althea și ea pe el, Theo pe Isabelle care-l pe Matthew care-i pe amândoi. Dragostea izbucnește prin toți porii personajelor, majoritatea la vedere pe ici-colo prin filme, cum să nu lăcrimăm satisfăcuți la sfârșit? Nici spectatoarele n-au de ce să se plângă, au ocazia să vadă organe rar arătate pe ecranele cinematografelor și nu e vorba de vene înțepate sau autopsii.

Unora le-ar fi necesare niște concluzii. Noi ne vom mărgini la a vă șopti: viva la revolucion!