În conformitate cu psihologia analitică a lui C. G. Jung se pot găsi alte semnificații ale numerelor, însă mai restrânse. Surplusul cognitiv furnizat de concepțiile conținute în textele fondatorului psihologiei abisale vizează interpretările numerelor "4" și "5". Mai exact, "5" este gândit ca fiind numărul care desemnează omul natural sau microcosmosul uman care constituie o reproducere fidelă a macrocosmosului. "5" indică cele cinci extremități ale corpului omenesc, cele patru membre și capul. "5" este numărul care desemnează regnul anthropic și conform interpretării filosofice dialectice. "4", pe de altă parte, vizează "omul spiritual" sau "omul individuat", ideal greu tangibil. "4" stă, în primul rând, pentru macrocosmos. Această aserțiune, a corespondenței dintre omul spiritual(izat) și macrocosmos vine în completarea teoriei jungiene a funcțiilor psihice(ologice) umane, patru la număr. Astfel, fiecare individ uman posedă, în proporții întotdeauna diferite, patru funcții sau tipuri funcționale psihice care-i definesc personalitatea împreuna cu atitudinea- să nu uităm că în vremea în care Jung își teoretiza concepțiile obținute pe baza experienței psihanalitice și psihiatrice psihologia nu era la fel de dezvoltată ca în prezent și, implicit, terminologia utilizată era, la rândul ei, diferită părându-ne actualmente vetustă. Atitudinea sau tipul atitudinal constituie o caracteristică mentală înnascută a omului, dependentă într-o măsura mult mai mare decât funcțiile psihologice de structura biologică a acestuia, iar ea era de două tipuri, atitudine introvertită și atitudine extravertită. Funcțiile psihologice veneau să definească profilul psihic al individului grefându-se pe pattern-ul psiho-somatic oferit de atitudine. Funcțiile erau clasificate în funcții raționale sau judecaționale și funcții iraționale sau non-judecaționale. Din prima categorie făceau parte gândirea și simțirea, din cea de-a doua, senzația și intuiția. Gândirea este corespondentul jungian pentru ceea ce astăzi numim inteligența cognitivă; simțirea sau sentimentul, care era asertată ca fiind o funcție rațională sau logică, este replica jungiană pentru inteligența emoțională din psihologia actuală- este o funcție care are în vedere oportunitatea sau valoarea de adaptare a acțiunilor noastre; senzația este înțeleasă ca eficacitatea percepției noastre senzoriale, non-identică de la un individ la altul, și poate să fie considerată funcție dominantă dacă rolul ei în economia vieții psihice individuale este unul determinant- ea este echivalată aproximativ de conceptul contemporan de inteligență senzorio-motorie și, în fine, intuiția, sau percepția interioară, via inconștient, ar putea să fie comparată cu inteligența intuitivă sau speculativă pe care o posedă puțini subiecți umani ca misticii, inventatorii de geniu. Conform modalității de funcționare a psihicului omenesc doar una dintre cele patru funcții poate să guverneze conștiința revenindu-i rolul de a controla majoritatea proceselor psihice conștiente. Funcția care joacă acest rol dominant la nivelul psihicului uman este aceea cu care conșiința se identifică în bună măsură și este denumită funcție dominantă, funcție valoric-superioară sau funcție primară. Raportul synergic, antitedic diadic sau enantiodromic existent la nivel macrocosmic- la nivelul lui Pscyhe- era valabil și la nivel individual. Astfel, această relație dinamică, bazată pe complementaritatea forțelor sau/și instanțelor opuse operează si la etajul instanțelor noesice individuale. Prin urmare, între conștiință și inconștientul personal există același raport opozițional, cele două instanțe mentale compensându-se mutual. Însă din punctul de vedere al energiei psihice(libido), în general, rolul central îi revine inconștientului, care este structura psihică care alimentează perpetuu cu energie conștiința în condițiile în care acesta, la rândul său, își procură energia necesară funcționării din matricea generatoare a inconștientului colectiv. De asemenea, în ceea ce privește aspectul psihogenetic, inconștientul colectiv este sursa existenței instanțelor psihice individuale.
Tocmai datorită universalității aplicabilității principiului jungian al echilibrului enantiodromic dintre doua forțe opuse, dar complementare, funcția psihologică care coordonează activitatea psihică conștientă trebuie să aparțină aceleiași tipologii cu cea care se identifică cu inconștientul personal. Spun asta pentru că și între funcțiile psihologice operează același raport antitedic binar, astfel, dacă funcția care controlează conștiința este una rațională- gândirea, de exemplu, atunci automat, funcția recesivă sau funcția valoric-inferioară, cuaternară, responsabilă cu descrierea funcționalității inconștientului personal va trebui să fie cealaltă funcție rațională, adică simțirea.
Funcțiile se deosebesc, potrivit lui Jung, pe baza gradului lor de individualizare și de dezvoltare, adică de desprindere atât din matricea generatoare a inconștientului colectiv, cât și prin diferențierea lor una față de alta- funcțiile oamenilor primitivi sau ale copiilor sunt contopite: gândire senzorială- oameni care gândesc vizual. Însă dezvoltarea unei funcții ținând de o anumită tipologie nu se poate face, conform legilor antitetice sau synergice care caracterizează Universul, decât în detrimentul funcției-pereche. Funcțiile aparținând celuilalt tip, în cazul de față, cele iraționale, intuiția și senzația, vor juca rolul de funcții accesorii sau subordonate conștiinței, cu mențiunea că și acestea sunt inegal dezvoltate una față de alta, datorită acelorași legi dinamice. Prin urmare, doar una dintre ele va îndeplini rolul de funcție secundară și va participa într-un procent minoritar la activitatea conștiinței. Ideea nucleară care poate să fie degajată din teoria lui Jung este aceea că cele patru funcții psihologice reprezintă o endoscopie psihică a omului și exprimă potențialul lui psiho-senzorial. Cultivarea la maximum a tuturor acestor capacități psihice constituie idealul oricărei ființe umane, însă el este quasi-imposibil de atins. Dar dacă ar fi posibil, atunci am putea să spunem că omul respectiv este un "om individuat" sau "auto-realizat", anume unul care reprezintă oglindirea perfectă, la nivel microcosmic, a macrocosmosului. Gândirea New Age folosește termeni ca "avatar" sau "om transcendental"- acest din urmă concept fiind discutat de unul din precursorii acestei mișcări, Nikolai Berdiaev, în cărțile lui.