Formele moderne ale lasitatii

1.Fat Frumos, Mel Gibson si alti bad boys

Nu stiu altii cum sunt dar eu cand ma gandesc la “lasitate” , imi vine automat in minte antonimul sau “vitejie”… iar dupa aceea cuvintele imi par atat de ilare incat ma pufneste instantaneu rasul.
Ma gandesc la cavaleri in armuri lucitoare, calare pe cai innaripati si salvand domnite inchise in turnuri de fildes pazite de balauri, ma gandesc la batalii incrancenate, ma gandesc la figuri de domnitori stilizate din manualele de istorie (bineinteles fara inevitabilele mustati desenate de elevi obraznici si plictisiti), ma gandesc la Mel Gibson in Braveheart si la pletele lui incalcite... asta in ceea ce priveste vitejia, desigur. Cat despre lasitate, filmele hollywood-ene si povestile nemuritoare moralizatoare din copilarie au avut grija sa-si lase amprenta definitiva asupra modului in care percep aceasta trasatura de caracter.
Intodeauna, lasul aparea in filme si povesti drept un personaj mai demn de dispret decat insusi personajul negativ. Macar el, « raul » (care putea fi dupa caz un print intunecat si mefistofelic care probabil suferise serioase traume in copilarie, un vrajitor batran, pasionat de perversiunile stiintei, sau in cel mai rau caz un boier tiranic) avea demnitate si un crez, chiar daca nu tocmai nobil, era perseverent in nemernicia lui, avea si lupta pina la moarte pentru a-si duce la bun sfarsit scopurile marsave. Semana intr-un fel cu eroul pozitiv, numai ca energia lui era prost canalizata.
Lasul aparea de cele mai multe ori drept un personaj slab, in general meschin si oportunist, cu diverse defecte fizice, complexe si invidii, duplicitar si in cele din urma tradator. Nu avea nici simtul dreptatii si aura nobila a manificului Fat – Frumos, nici inteligenta diabolica si perversiunea innascuta a eroului negativ. Nu stiu de ce, dar bietul las mi se pare cel mai aproape de realitate si ... vai ! atat de uman. Pe deasupra bietul de el sfarsea de cele mai multe ori prost, tras in teapa, decapitat, prigonit si alungat din regat sau in cel mai bun caz, facut zdravan de ras in fata multimii si legat fedeles la stalpul infamiei. Alteori, lasul era plasat in poveste doar pentru a servi drept termen de comparatie pentru personajul pozitiv, situatie in care era prezentat drept un fraier care de abia de tinea sabia-n mana, un papa-lapte notoriu care nici sa stea ca lumea pe cal nu reusea, un fricos care dadea bir cu fugitii de pe campul de lupta la prima picatura de sange si care de regula sfarsea prin a fi tinta mistourilor lui Fat Frumos si a gastii sale de viteji neinfricati.
Ce simple si clare erau lucrurile... iti puteai da seama dintr-o ochire cine e bun, cine e rau si cine e las. Ba mai mult, stiai exact ce soarta va avea fiecare... Lasitatea era lasitate si cu asta basta ! fara complicatii, fara ascunzisuri si ... as putea adauga, cu riscul de a suna cunoscut, fara prejudecati.
Sa lasam basmele inapoi in cartile pentru copii, filmele cu pirati, turniruri si vrajitori la Hollywood Multiplex, acolo unde le e locul si sa aruncam o privire in zilele noastre...

2.O poveste cu personaje moderne

Sa luam de exemplu un « tanar », proaspat absolvent de scoala generala, numai bun de aruncat in tumultuoasa viata de liceu si aflat asadar in fata primei decizii si alegeri importante a vietii sale. Inutil de precizat ca prima alegere importanta a vietii sale o fac altii. La o privire mai atenta in capul tanarului vom descoperi o cantitate impresionanta de Diablo, Quake 3, Delta Air Force si alte « avioane », combinate cu un strop de Eminem, site-uri sexy cu Britney Spears, o doza de gangsta rap, putina literatura, multa fronda si un sictir imens fata de institutiile de invatamant) si vom fi de acord ca totii ca nu este suficient de matur pentru a lua o decizie importanta..
Sa-l dotam deci pe tanarul nostru cu doi parinti binevoitori : o mama hotarata, foarte autoritara, cu pareri foarte clare si bine ancorate in realitate si un tata usor nostalgic, ceva mai ingaduitor si oarecum visator, al caror rol este de a lua decizia cea mai inteleapta. Sa nu neglijam nici vocea personajului colectiv, compus din bunici, colegi, prieteni, profesori, si altii aflati in jurul lui, voce care serveste drept « sound – track » in povestea noastra si care transmite diverse mesaje contradictorii tanarului nostru erou.
Scopul declarat al tuturor este de a ii da o directie viitorului licean, de a-l « indruma pe drumul vietii », de a-l ajuta sa faca alegerea corecta si sa castige premiul cel mare. In acest scop, parintii au cazut de comun acord ca intrucat traim in secolul vitezei, tehnologiei si comunicarii, informatica este viitorul si stiintele exacte, « realul » deci . De aici se fac banii, aici sunt joburile banoase, multinationalele, aici cresc carierele precum cozonacii, aici rasar oportunitatile..
Nu e suficient sa fii inteligent, trebuie sa fii motivat si ambitios, incat sa te integrezi inca din copilarie la marele angrenaj, sa cauti drumul spre succes de la 14 ani, sa pui « primele caramizi » la temelia constructiei viitoarei tale cariere si bunastari materiale. Urmatoarele caramizi importante sunt facultatea, masterul si primul job, dar toate acestea trebuie pregatite de acum, odata cu admiterea la liceu ( redenumita acum examen de capacitate).
Daca vom arunca acum o privire si in sufletul tanarului nostru, vom intelege in ce dilema se afla. Un amestec de candoare dar si indiferenta si mirare fata de toate aceste probleme si agitatia din jurul lui, o idila timida si neimpartasita pentru colega blonda din banca a treia, o curiozitate nestavilita fata de « detaliile » fetelor din FHM si Playboy, o neintelegere totala a utilitatii acelor lungi, nesfarsite comentarii dictate de profa de romana, o pasiune neincurajata decat de Discovery Channel pentru biologie si geografie, pentru pasari si animale, bucuria descoperirii muzicii si groaza de matematica, cheful de distractie cu prietenii de la bloc, senzatiile « tari « traite cu rolele pe half – pipe, visele de a deveni fotbalist celebru (spaima cea mai neagra a parintilor) si de a o cuceri in sfarsit pe blonda din banca a treia, sau explorator, sau reporter la Animal Planet, sau tobosar intr-o formatie rock...
Toate astea sunt prostii, declara la unison familia, n-ai sa faci nimic in viata, n-o sa ai nici un capatai daca nu inveti matematica,informatica, economie, daca nu te tii ca lumea de engleza, de germana, daca nu-ti dai interesul sa ai note bune, ce sa mai faci in ziua de azi cu muzica, poezia si « naturalele » ?!
Pina la urma, gratie eforturilor sustinute ale parintilor, profesorilor, meditatorilor, cartilor de comentarii pentru capacitate si a culegerilor de matematica cu teste – grila, tanarul va intra la un liceu « central », la o clasa de « real », unde va inghiti in continuare
multa matematica, multe abstractiuni, multe comentarii in limbaj de lemn si multe formule.
Va descoperi iubirea, poate si sexul, discotecile, poate si drogurile, va chiuli de la ore ca sa joace biliard, va merge cu gasca la Vama Veche sau poate la Mamaia, va bea votca la petreceri, va suferi din dragoste si va merge la cinemateca, sau poate la Mall sambata seara... si in sfarsit va veni si clasa a XII-a...
Din nou apar in scena mama decisa, voluntara, tinand in mana haturile intregii familii si tatal, la fel de nostalgic, de ingaduitor, poate ceva mai grizonat. Problema este in esenta aceeasi, doar datele s-au schimbat putin. « La ce facultate intram ? » se intreaba familia, aflata acum in pragul unei noi alegeri decisive. Tinarul, acum mai trecut prin viata si mai rebel ca niciodata are ganduri revolutionare, vrea sa studieze psihologia sau jurnalismul, vrea sa descopere lumea, asteapta aventuri spirituale, se viseaza poet, ziarist si undeva in adancul sufletului inca mai asteapta clipa aceea de glorie cand, la prima mare victorie din Cupa Campionilor, printre autografe si fotoreporteri va arunca un zambet triumfator fostei blonde din banca a treia. Idealurile sale nasc un val de proteste, pe alocuri insotite de averse de lacrimi din partea mamei care « s-a sacrificat toata viata » pentru ca fiul ei sa ajunga cineva si el acum vine cu astfel de idei ca « nu stiu ce sa ma fac cu el, draga, are numai trasnai in cap ! ».
Ce facultate e rentabila in ziua de azi ? Pai cum ? Dreptul si ASE-ul, sigur ! Politehnica desigur revine in forta, dar nu mai e chiar pe vremuri cand ieseai inginer si aveai un viitor asigurat. Tinarul nostru va fi astfel convins ca mori de foame cu psihologia, cu jurnalismul ce sa mai vorbim, nu patrunzi decat cu relatii, pasiunea pentru animale... hai sa fim seriosi, ca nu se fac bani din asta si pina la urma e doar un hobby, o joaca de copil. Viata e grea, « trebuie sa-ti faci o situatie, mama ! »… de economisti si avocati va fi intotdeauna nevoie, mai ales cu economia asta de piata care se dezvolta ca o ciuperca dupa ploaie, ca doar maine-poimaine intram si noi in Europa...
Pentru a intra pe aceasta piata insa – isi continua ei pledoaria – trebuie sa fii competitiv de mic, trebuie sa ai rezultate, trebuie sa-ti canalizezi timpul si energia, trebuie sa lupti din frageda copilarie, sa inveti bine la scoala, la meditatii, sa iei note mari la teze si examene... Sistemul te rasplateste daca joci dupa regulile lui, daca respecti valorile lui, daca urmezi pasii indicati, daca esti in pas cu « trendul » general.

Fara sa-si dea seama, tinarul nostru se pregateste sa devina o mica rotita in marele mecanism, un alt robot in secolul vitezei, cu emotii virtuale si sentimente standardizate, prins intr-un vartej continuu de notiuni si valori preluate de-a gata, va deveni client-oriented, team-player, proactive and self-motivated, un produs de succes.
Doar din cand in cand, in scurte momente de reverie, dupa un contract important sau o lansare de produs, dupa o cina in fata televizorului cu sotia si copii, intr-una din noptile ploioase de noiembrie, va inchide ochii si va visa... premiera filmului documentar despre testoasele din Galapagos, prima carte de psihologie publicata, si multimea de pe stadion ovationandu-l in delir ... si se va intreba « ce-ar fi fost daca.... ? » si dupa o clipa isi va raspunde « acum e prea tarziu ».

3.Epilog

Marturisesc ca nu imi dau seama cand si-a bagat codita in povestea mea micul demon al lasitatii. Probabil ca asa se intampla si in viata, nu iti dai seama cand apare, dar ii constientizezi efectele si nu mai poti face nimic, pentru ca deja e infiltrat mult prea adanc in modul tau de a fi, de a privi lumea. E greu sa-ti dai seama cine e Fat Frumos, respectiv Mel Gibson in povestea noastra, cine e vrajitorul cel rau si printul mefistofelic, care vrea sa stapaneasca lumea. Nu intalnim nicaieri curajul lor nebun de a-si urma visul, fie el bun sau rau, si de a lupta pina la capat pina la el ; in schimb personajul acela caruia ii mai lipseste putin sa devina erou, sa invinga balaurul, sa gaseasca fericirea si Graalul, nehotarat, complexat, si in cele din urma las il intalnim la tot pasul.
Povestea mea se incheie aici, nu inainte de a-l mai urmari o data pe tanarul nostru devenit intre timp « om mare » cu responsabilitati si o fiica adolescenta, cu vise de artista :
« Astea sunt copilarii, fata tatii, de ce nu vrei tu sa inveti economia aia, sa-ti gaseasca tata un post bun intr-o banca ?! Zici ca tie iti place teatrul ? Pai trebuie sa ai si tu un hobby, nu ? »
ș