Ideea educației ca proces conștient aparține comunităților umane pe o anumită treaptă de
evoluție a speciei omenești. Orice tip de comunitate umană deține în germene un sîmbure
de transmitere a codului de reguli si norme ce reglează unitatea sa.

Incă la animale și păsări putem observa o anumită experiență anterioară a adulților transmisă
nu doar la nivel genetic, ci și printr-o pregătire a puilor pentru supraviețuire in cadrul ecosistemului dat; e vorba tot de o „socializare” a tinerei generații, in scopul adaptabilității la mediu, pentru supraviețuirea si perpetuarea speciei.Atît. Fără posibilitatea opțiunii, deliberării, conștientizării, fie generației adulte, fie celei tinere a procesului de transmitere a experienței.
Nevoia actului pedagogic, oricît de impropriu ar părea termenul, apare inca la animale. Puii
au nevoie de a fi instruiți.

Distincția fundamentala de „lumea celor care nu cuvîntă” incepe abia cu limbajul articulat, fiind una din premisele conștientizării traiului în colectivități umane, a procesului educativ, a opțiunii pentru o formă de educație sau alta ori a refuzului acesteia.

Nevoia de pedagogie este nevoia omului civilizat.
Mai mult, nevoia omului care face pasul de la civilizație la cultură. Educația devine cultură.
Omul care măsoara timpul are nevoie de învățătură; omul care a închis timpul în canoane culturale - canonul, vechi instrument de măsură la evrei.
Pentru multe civilizații vechi, școala e cea care conservă și perpetuează canonul.
Nevoia de pedagogie e la antici nevoia de perpetuare a unui ideal cultural, de modelare a unei comunități conform acestui ideal canonizat.

Dar, modelele culturale sînt diferite în spațiu și timp. Exista societăți care nu au evoluat cultural pe parcursul a doua, trei mii de ani, tocmai potrivit unei concepții educaționale tradiționaliste și conservatoare, de „imitare” a modelului; așa a fost cazul Sumerului, Asiriei și Babilonului in antichitate sau cel care ajunge pînă in timpurile moderne, modelul cultural al Indiei. E vorba de un conservatorism în plan etic și religios, de tradiția spirituală, filosofică, ce în plan socio-politic s-a tradus prin stagnare, prin înțepenirea în sistemul castelor, structuri care în plan educațional sunt ostile emancipării culturale a majorității.

La o alta dimensiune, lumea occidentală circumscrisă viziunii creștine s-a păstrat egală cu sine pe parcusul mai multor secole datorită unei educații etico-religioase care interzicea discutarea ordinii sociale.

Nevoia de pedagogie azi și dintotdeauna e legitimată de nevoia firescă a omului de a descifra legitatea fizică și socială pentru sine si semenii săi.
Oare Robinson Crusoe (ca și precursorul sau Prospero din Furtuna lui Shakespeare) nu e pe insula sa homo magister în sălbăticie? Oare don Quijote nu e un pedagog social?

O bună parte din sistemele filosofice elaborate de-a lungul vremii și care vizau și o teorie a educației au incercat sa transmită societăților umane, cunoștințe, valori, norme de integrare în realitatea fizica și istorică, să umanizeze indivizii, să-i socializeze.Alte sisteme, dimpotrivă, consideră cele două etape, umanizarea și socializarea, nu drept verigi ale unui proces unic, ci procese distincte; pentru existențialism și perenialism, de pildă, scopul educației este crearea omului inadaptabil la realitatea societății contemporane lui.

Paradoxul ființei umane constă în aceea că este singura ființă raționala de pe pămînt, dar la fel de tributară necesității ca și animalele.
De ce? Individul uman nu-și poate subordona necesitățile biologice, fiziologice total și pe timp îndelungat rațiunii.Triada afecte, voință, rațiune e cea care caracterizează ființa umana, o diferențiaza de alte specii, dar și individualizează în cadrul unei comunități umane. Acest raport afecte, voința, rațiune e inegal la același individ, dar și între indivizii unei comunități umane. Normele socio-culturale sunt, în schimb, egale pentru toți membrii unui grup uman într-un cadru istoric dat. Educația vine să niveleze, cum ar spune pedagogia existențialistă.
Ea inculcă unui mare număr de indivizi inegali din punct de vedere al înzestrării genetice același cod etic și cultural.

Reușita unui sistem educațional ține de capacitatea de adaptare dobîndită de indivizii umani sau de capacitatea de a se distanța de sistemul educativ respectiv?
Un răspuns îl pot oferi geniile, personalitățile creatoare de valori din cultura universală, cei care au împins lumea înainte tocmai prin ignorarea normei, prin contestarea sistemului de valori al ordinii stabilite.
*
* *


Secolul XXI aduce mutații specifice atît în problema educației într-o anumită societate cît și la nivel general uman, la scara mondială si a speciei.

Întrebările care se ridică ar putea fi:
- se tinde spre o omogenizare a culturilor, spre o universalizare a informației științifice și tehnologice ?
- independența unor state și popoare, autonomia lingvistică și culturală intră în conflict cu modelarea unui om universal, capabil de integrare la societățile cele mai avansate existente azi pe glob?
- în ce măsura educația tinerei generații din culturile tribale contemporane,Tribal world(http://www.survival-international.org/world.htm)poate să apară anacronică, arhaică, primitivă tinerilor educați la universitățile din țarile industrializate?

Istoric vorbind, marile doctrine filosofico-morale încep prin a propovădui fericirea generală și sfîrșesc prin a deveni politici absolutiste, dogma goală de conținut, sterilă, antiumană.Așa au fost religiile mondiale, budismul, creștinismul, islamismul, la fel comunismul acolo unde s-au instituționalizat la nivel de stat.
Au existat și doctrine militare, sisteme totalitare, declarat agresive, care-și propuneau educarea tineretului în spirit falangist, belicos, modelarea unui individ cu trăsături antiumane, de agresivitate sporită; au existat proiecte de eugenie,Eugenics (http://www.georgetown.edu/research/nrcbl/scopenotes/sn28.htm), în care, recent, biogenetica și ingineria genetică sunt chemate să contribuie cu ultimele date științifice.

Întrebările care se pun azi sunt:
- cine va dicta într-o societate corectarea deficiențelor naturale, medicul, politicianul, preotul, militarul ?
- cine trebuie eliminat ca anormal, iar dacă trebuie cineva eliminat, cine hotărăște?
- poate clonarea sau sterilizarea forțată să nu aiba implicații politice? (ENVIRONMENTAL RACISM: EUGENICS PROGRAM-http://ishgooda.nativeweb.org/nuclear/genrac.htm
Population Control-http://www.cwpe.org/issues/population.html)

Dezumanizarea naturii omenești este o chestiune de practică istorică, politică, socială și mai puțin indusă, în mod necesar, de o teorie, filosofie, sistem educativ, moral, religios, cultural.
Istoria a cunoscut cele mai paradoxale exemple în acest sens. Pe de o parte, doctrine militare, de tip fascist care s-au dezvoltat în sînul unei morale creștine, a credinței, ca hitlerismul și toate tipurile de fascism și neofascism, de la cel european la Ku Klux Klan si formele latino-americane; pe de altă parte, doctrine declarat umaniste, cum ar fi comunismul, care deși ateu iși propune o morală umanistă, dar care în practica istorică și-a dovedit demagogia prin sisteme totalitare, stalinism, maoism, castrism, etc.
Și într-un caz și în altul avem de-a face cu o educație la nivel de stat, centralizată, programată, uniformă, obligatorie, reducționistă și exclusivistă.
Pentru dictaturile militare antiumanismul ca naționalism e declarat.
Pentru dictatura proletariatului, antiumanismul e camuflat de o teorie socială și pedagogică ce abolește libertatea de conștiință individuală in favoarea celei colective.

Sfîrșit și început de mileniu. Sistemele morale și educaționale vechi sunt, mai nou, secătuite în spiritul lor. Scindarea, fragmentarea, fărîmițarea sistemelor de gîndire și acțiune socială e la fel de nocivă ca și absolutizarea unui proiect social sau uman.
Există, pe drept cuvînt, perenitate în marile doctrine filosofice și morale ale omeniri.
Ceea ce marii creatori de sisteme au pus în valoare cu fiecare nouă teorie a educației o constituie ideea cheie a umanismului, valoarea BINELUI.
Chiar dacă acest ideal valoric a pendulat între înstrăinare religioasă și materialism vulgar, el a rămas o constantă în fiecare sistem educativ.
Nevoia de pedagogie într-o lume a exploziei informaționale, a consumului de cultură, dar și de droguri, e mai stringentă poate ca oricînd.

Dimensionarea valorică a bunurilor culturale, transmiterea și asimilarea modelelor comportamentale, formarea axiologica a copilului, iată cîteva imperative ale școlii contemporane.

Omul asediat, năpădit de efectele civilizației trebuie învățat să se apere și să răspundă impactului științei și tehnicii revoluționate de propria-i inteligență.(Huxley's Brave New World:A Study of Dehumanization,http://mural.uv.es/madelro/bnwstudyofdehumanization.html)


Cunoașterea pe orizontală trebuie însoțită de o cunoștere a sinelui și rostului în univers, de o cunoaștere pe verticală, spre care școala e prima deschizătoare de porți.

(c)1990-2003 Elena Malec. Toate drepturile rezervate.
___________________________________________________
_________________________________________

A se vedea,Paideia History and Description,
http://members.aol.com/paideiapgi/Paideia-History-Paideia-Principles/