Sa ne gandim ca maine va fi o zi rosie. Un rosu aprins cu picatale patratoase galbene. Maine o sa mancam rosii cu margarina. M-am impiedicat de cablul telefonului. Macaraua nu venise azi la munca. Eu nu eram maine nici azi. Eram ieri dar imi doream sa fiu maine, sa fiu rosu cu picatele galbene. Rosu aprins. Unii au ras. Altii au fost indiferenti. Cativa nu. Eu nedumerit. Nu puteam fi . Nu stiu era altcineva pe care eu eram acum invidios. Trebuia sa explic.
La televizor iar se vorbeste de bani, de violuri si crime. Mie mi-au murit cheful de viata si doua baterii de la ceas dar nu au anuntat pe nici un post. O fi discriminare? Ma resemnez. Merg mai departe cu plimbarea ochilor mei admirand casa. Tu stii ca azi am circulat fara bilet? Am vazut o haina cazuta pe mai multe intr-un colt. Nu o ridic. Las-o acolo. Acum vreau sa va povestesc un vis de-al meu ce ma framanta.
Am visat o casa mare cu perdelute la geamurile mici si dese. Cineva ma chema sa o admir si-n interior dar nu puteam sa ajung. Faceam un pas iar casa fugea de mine. Am incercat sa o ademenesc. Aveam o bombonica dar a refuzat-o. Intr-un final ea sa oprit si m-a intrebat ce vreau de fapt. Eu am raspuns satul de alergat c-am obosit. N-a mai fugit, insa nu a mai scos nici un sunet iar eu timid nu mai spuneam nimic. Am vrut sa tip. Sa ma dezbrac de-acest incomod sentiment de inutilitate. Am crezut ca era vis in visul meu dar realitatea isi bagase nasul. Nu am vazut niciodata casa pe interior. Treptat, dezamagita s-a indreptat spre alte locuri. Departe. Unde nu am mai putut fugi ca sa o ajung.
M-am trezit. Iti recitam gesturile stangaci, stand la panda. Te mangaiam, oarecum intr-un mod plin de sens pentru mine, desi uitam des ritmul. Era un impuls impus de o stare de neliniste. Nimic real. O fascinatie uitata in trecut si atat.
Ma bucuram la gandul ca n-ai uitat sa-mi mai vizitezi memoria. Nu era ceea ce imi doream insa ma multumeam si cu atat.
Totul incepuse acum multi ani. Poate prea multi. Poate inainte de a ma naste sau poate inainte de a-mi da aprobarea daca vreau sau nu sa te cunosc. Oricum, te-am cunoscut. Primul lucru a fost de fapt o prima privire, un banc vechi, o tremuranda strangere de mana si un dans anemic.
Ce ganduri se perindau ?! Nu-mi amintesc, dar sigur erau de gen : Oare canti?, cine m-a pus?, uita-te si tu cum se misca !, unde-i berea ?, m-am saturat de tenisi fara sireturi ! si in principal, unde ma aflu ?. Atat. Curios ca dupa aceea am ramas cumva in spatele meu, ascunzandu-ma de roseata predominanta care ma lovise.
Eram sigur ca era perioada aceea fertila la baieti din care se iese foarte greu dupa ce jumatate din adolescenta si copilarie te rogi sa o cunosti. Eu am fost cel care acum nu mai putea iesi sau nu vroia. Erau sentimente ciudate si anagramate. Nefiind prea curios le-am lasat asa. Asa cred ca a fost ceea ce peste ani a devenit un soi de recensamant silnic. Nu vreau sa para o nesimtire, un gen de obisnuinta precara. Hai chiar nu.