Când am împlinit 18 ani o persoană dragă mi-a spus "Urmează-ți visul pentru a-ți găsi calea!". Inițial nu am dat prea multă importanță acestor vorbe. Acum situația oarecum s-a schimbat. Mi-am dat seama că iluziile rămân ceea ce sunt, chiar dacă facem totul posibilul pentru a le materializa, chiar dacă am fi în stare să mutăm și munții din loc pentru ele. Se spune că nu costă nimic să visezi. E trist, însă, că multe dintre aspirațiile noastre nu devin realitate dintr-un motiv sau altul. Ce înseamnă să vezi descurajarea pe chipul oricăruia dintre noi? Ce am putea face în astfel de momente? Mulți ar spune că trebuie să fim puternici și să ne repetăm întotdeauna că putem să facem ceea ce ne-am propus, indiferent de piedici și de obstacole. Câțiva s-ar întreba de ce se face atâta tam-tam pentru o nimica toată. Poate ei au uitat să mai viseze, să creadă că și rândul lor va veni... De ce încetăm să mai credem? Pentru că o dată spulberate, gândurile noastre nu ami găsesc puterea necesară pentru a se ridica. Și te întrebi retoric unde este nota de optimism caracteristică oricui? De ce a început să ni se pară sin ce în ce mai greu să zâmbim? Mihai Sebastian spunea în romanul "Accidentul" că viața începe mereu orice s-ar întâmpla. La fel este și în cazul viselor: viața lor începe cu fiecare clipă în care realizăm ceva bun pentru ele, cu fiecare zâmbet sau gând optimist. Să aveți vise vii!