Nu mi-am mai stins de mult durerile într-o țigară.
Cât adevăr mai poate fi într-o lume lipsită de scuze
care seamănă din ce în ce mai mult cu o pușcarie?
Iartă-mă, așadar, că sunt uman,
iartă-mă, așadar, că nu pot să te cred orbește,
dar cel mai mult...
Iartă-mă că te-am iubit!

Știi măcar cu ce se mănâncă dragostea?
Se mănâncă cu lolalitate,
dar cel mai bine se servește în doi!
Iartă-mă, așadar, că nu cred în omuleți verzi de pe Marte,
iartă-mă, așadar, că nu m-am născut ieri,
dar cel mai mult...
Iartă-mă că te-am iubit!